Scriitorii faţă cu istoria
În aşteptarea Salonului internaţional de carte Bookfest (24-28 mai, Romexpo), unde Suedia este invitată de onoare (găsiţi programul evenimentelor, lansări şi dezbateri, la www.bookfest.ro), am (re)citit cîteva interviuri cu scriitori străini, ale căror cărţi au fost recent traduse, interviuri care mi-au atras atenţia şi pe care vreau să le recomand mai mult decît printr-o simplă frază, mai ales că toate sînt realizate, pentru agenţia de presă www.news.ro, de jurnalista Magda Grădinaru, pur şi simplu cea mai bună autoare de interviuri cu scriitori de la noi. Nu veţi găsi pe altcineva mai bine pregătit în faţa unui scriitor străin: a citit cărţile, întrebările sînt grele, căci în general depăşesc cu mult sfera literară, iar interviurile – consistente şi lungi.
După interviul luat la sfîrşitul anului trecut lui Amos Oz cu prilejul lansării noului său roman, Iuda, tradus în seria de autor de la Humanitas Fiction, luna trecută, Magda Grădinaru a făcut, la Paris, un interviu cu Ismail Kadare, de asemenea prezent şi la noi cu un nou volum, cartea de povestiri Firmanul orb (traducere de Marius Dobrescu, Humanitas Fiction). Kadare vorbeşte despre mecanismul terorii care face să funcţioneze dictaturile, despre asemănările dintre Imperiul Otoman şi comunism (ambele au separat Balcanii de Europa, dar „Balcanii înşişi păcătuiesc mult din cauza rivalităţilor; de multe ori, rivalitatea e chiar între limbi, între alfabete“), despre opţiunile proeuropene ale ţărilor fost-comuniste, despre Albania sau despre Marx, din care preiau acest citat mai amplu: „Marx nu s-a gîndit deloc la un lucru simplu, la faptul că această clasă muncitoare, atunci cînd va lua puterea, va fi extrem de crudă cu cei pe care îi numea burghezie – şi nu erau doar cîţiva, ci milioane de oameni. Intelectuali, militari, oameni de ştiinţă, artişti, bancheri, cu familiile lor, cu toţi cei apropiaţi. Şi iată că aşa a apărut comunismul, cea mai mare crimă din istoria umanităţii. Şi din acest motiv, pentru că nici Marx, nici Lenin nu au scris un rînd despre moderaţie. Dimpotrivă, au tot vorbit despre lupta de clasă, despre cum trebuie să fii vigilent, să duci cruzimea pînă la capăt, fără milă. Practic, la baza marxismului se află sloganul «să nu mai existe pic de umanitate». Şi ce este ciudat e că nici măcar acum nu se vorbeşte despre adevărata faţă a marxismului. Se admite uneori că Marx a făcut unele erori, dar totuşi se spune că a fost un geniu.“
Britanicul Howard Jacobson, cîştigător al Man Booker Prize în 2010, a fost recent tradus şi la noi (motiv pentru care a venit la Bucureşti) cu romanul Shylock este numele meu (traducere de Dana Crăciun, Humanitas Fiction), o reinterpretare a piesei Neguţătorul din Veneţia, parte a Proiectului Hogarth Shakespeare, serie din care au mai apărut la noi romanele O paranteză în timp de Jeanette Winterson (traducere de Vali Florescu) şi Scorpia de Anne Tyler (traducere de Georghe Volceanov). De data aceasta, Magda Grădinaru face un interviu mai literar, centrat pe rescrierile pieselor lui Shakespeare, dar chiar şi-aşa discuţia ajunge la subiecte despre evreitate şi condiţia evreilor, despre multiculturalism, despre Brexit, Soros, Merkel, Macron şi, fireşte, despre Trump.
Dacă Ismail Kadare vorbeşte despre ura de clasă a lui Marx, Howard Jacobson vorbeşte despre ura faţă de educaţie a lui Trump: „Acest om nu ştie suficiente cuvinte pentru a ţine un discurs. Asta m-a fascinat în mod deosebit: nu are limbaj. E un om fără limbaj. Dar iată că oamenii au fost atraşi de el, nu pentru că ar fi văzut ceva pozitiv la el, ci dimpotrivă, au considerat că toate aceste lucruri sînt un fel de virtuţi: lipsa limbajului – o virtute, ignoranţa – o virtute. Deci, lucrul cel mai îngrozitor e că trăim într-o lume în care cei needucaţi se întorc împotriva celor educaţi. Ignoranţii contra celor care preţuiesc cunoaşterea. Trump a adus cu el însuşi ideea urii faţă de cunoaştere… În toate întîlnirile sale de campanie, Trump îşi bătea joc de intelectuali; îmi amintesc cum a spus: «Îi iubesc pe cei needucaţi. Îi iubesc tocmai pentru lipsa lor de educaţie». Toate problemele cu Trump pleacă de aici. E o mare problemă ca un om să nu ştie suficiente cuvinte. Noi, ceilalţi, cînd nu ştim să exprimăm ceva, ne apucăm să căutăm un cuvînt. L aţi văzut vreodată pe Trump avînd vreo dificultate, căutîndu-şi cuvintele? Nu, pentru că nu simte această nevoie. Oricum nu simte prea multe lucruri, nu are nevoie de idei noi, de opinii diferite, ba chiar respinge această posibilitate, deci nu are nevoie de cuvinte noi. Lui îi plac propoziţiile scurte, a ales Twitter-ul, pentru că i se potriveşte perfect, cu limita lui de cuvinte. Plus că poţi reitera la nesfîrşit aceleaşi idei, iar în campanie oamenii ajungeau să le rostească precum nişte incantaţii. «Băgaţi-o la zdup!», «Construiţi un zid!». Misiunea lui Donald Trump este să-i facă pe americani să gîndească mai puţin, iar acesta e un lucru îngrozitor. De altminteri, ceva similar a fost și cu Brexitul. Toate aceste mişcări populiste au ca obiectiv să facă lucrurile mai mici. Să facem o lume mai mică, a noastră, să avem gînduri mai simple, să folosim cuvinte mai puţine. Iar un vocabular sărac nu îţi mai permite să scapi din lumea prejudecăţilor. De asta este atît de important limbajul, pentru a scăpa de obsesii şi de prejudecăţi.“
În sfîrșit, al treilea interviu este cu romancierul rus Evgheni Vodolazkin, al cărui al treilea roman tradus la Humanitas Fiction, Aviatorul (traducere de Adriana Liciu), spune povestea unui deţinut dintr un lagăr stalinist din anii ’20, devenit protagonistul unui experiment de criogenie. Scriitorul vorbeşte despre omul faţă cu Istoria, despre cum dictaturile urmează haosului, despre comunism şi, dacă tot l am citat pe albanezul Kadare vorbind despre marxism, iată ce are de zis şi rusul Vodolazkin: „Comunismul în Rusia a fost o copie îngrozitoare a religiei. Dumnezeu era, fără îndoială, Lenin, iar Marx şi Engels erau mari sfinţi… Ei au devenit Dumnezei sau zei sau cel puţin sfinţi. Această tendinţă stranie de a deveni religie se exprima în multe lucruri, iar cei mai progresişti comunişti din acele vremuri spuneau asta. Codul de construire, de edificare a comunismului, şi am avut aşa ceva, seamănă foarte mult cu cele zece porunci. Spuneau: religia şi comunismul seamănă foarte mult, cheamă la bunătate. Sigur că era o minciună, comunismul chema la separare între clase. Dacă este să continuăm această analogie între Biblie şi comunism, dacă în Biblie aveam poporul ales care mergea spre Pămîntul Făgăduinţei, poporul ales al comunismului era proletariatul. Toţi ceilalţi trebuiau fie distruşi, fie reeducaţi. M-am gîndit de ce comunismul ura atît de tare religia. Pentru că el însuşi era o religie şi nu puteau exista două religii.“
Interviurile Magdei Grădinaru merită căutate şi citite integral. Prevăd chiar o carte şi ar fi păcat ca aceste substanţiale convorbiri să nu fie cîndva adunate într-un volum.
