⬆
DILEMABLOG
Pagina 2
Viața în zoom
Ne-am adaptat de atîtea ori pînă am ajuns la ecranul „oglindă” care ne aduce acum față în față.
I See Your True Colors
Stările celorlați au devenit mai dificil de citit și ne-am opintit în neînțelegeri de tot felul.
Biserica în vremea coronavirusului
Simbolul, gestul, practica sînt fertile dacă orientează către reperul divin care le-a instituit.
Ne permitem să ne plictisim în izolare?
Maratonul de înfulecat experiențe a pus o frînă bruscă. Ce facem acum: ne dăm voie să ne plictisim? Să ne golim mintea, pur și simplu, să „tăcem împreună“, să se facă liniște în cap și în lume?
Eternitatea unei zile
Nostalgia m-a făcut să deschid toate jurnalele pe care le-am găsit în bibliotecă.
Unde sînt sunetele de altădată?
La parter, un domn în vîrstă a deschis larg ferestrele și a scos casetofonul pe geam. O oră întreagă, a pus muzică folk pentru toată strada. Phoenix, Mircea Vintilă, Baniciu, Pittiș. „Sfîrșitul nu-i aici“.
Uneori, dimineața
Ne vom „reconecta” la o realitate fără de care am descoperit că puteam trăi.
O pandemie în oglindă
Va crește desigur și obișnuința și dependența comunicării, lucratului și socializării prin intermediul smartphone-ului sau al laptop-ului.
Conflicte inutile
M-ar bucura încetarea sau măcar reducerea disputelor inutile și artificiale, bazate pe ură, pe neînțelegerea celeilalte părți, pe lipsa de gîndire, pe spiritul gregar, și care se strînesc din te miri ce pretexte caraghioase.
Joi. Cina. „Nu vă voi lăsa orfani”
S-a făcut seară. S-au așezat la masă. În timp ce mîncau, Isus le-a spus că unul dintre ei îl va vinde.
„Bonjur, poporrr!”
După mai bine de o lună de stat în casă, mi-am dat seama că am nevoie de foarte puține lucruri ca să mă simt bine.
Miercuri. Rugăciunea
Glosele pe marginea acestor cuvinte ar putea acoperi biblioteci întregi.
Marți. Așteptarea. Credința inteligentă
Continuitatea este trăsătura esențială a așteptării care va rodi în întîlnire.
Luni. Smochinul fără roade și templul plin de bani
Episodul din templu conexat cu episodul „blestemului smochinului” ni-l arată pe Isus furios.
Salvările, Fundația Margareta și nevasta lui Columbo
Traficul zilnic din București seamănă cu acela din duminicile perioadei cînd nu erau restricții, din viața anterioară, cum îi spun unii.
Scenariul violenței și o poveste adevărată
Cred că românii de azi sînt, mai degrabă, non-violenți. E și „făcătura” (sîntem, totuși, un popor moale, ceea ce e foarte bine în asemenea situații!), e și o bună doză de încreștinare colectivă inconștientă, dacă pot să-i spun așa, dar mai ales e rodul unei anumite bunăstări ce a crescut indiscutabil în ultimele decenii. E adevărat, sinuos, dar a crescut. Or, bunăstarea îmblînzește.
Un strop de mirare
Am înțeles că atît OMS cît și Ministerul Sănătății de la noi au spus că nu există nici un fel de dovezi științifice privind eficiența dezinfectării străzilor, în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.
Un Oblomov și niște distanțe
În cîteva săptămîni, aproape și departe nu mai au aceleași reprezentări.
Să rupem lanțul fricii!
Cred din ce în ce mai mult că sîntem pe un drum greșit. Planul că stăm acasă, izolați, cît o fi, pînă trece epidemia sau, mă rog, pînă vine vaccinul și apoi revenim la viețile noastre se dovedește pe zi ce trece o iluzie, nu un plan.
Pe altarul Higiei
„Sănătate, că-i mai bună decît toate” - e una dintre cele mai folosite urări românești, prin care sănătatea este elogiată ca fiind cel mai de preț lucru din viața noastră. Bineînțeles, idealist, chiar așa și este. Pragmatic, însă, este sănătatea un perpetuum mobile, un mecanism care să funcționeze de la sine, independent de alte surse de energie?
Ierarhia nevoilor
Pandemia se va termina, nu se știe cînd, dar, la un moment dat, se va găsi un remediu.
Globul de cristal
În primele zile, pentru că neliniștea e o muscă grasă, din aia care te poate scoate din minți, oricît de mult ai încerca să rămîi zen, am citit greu și cu program mai degrabă decît de plăcere.
Unele lucruri nu se termină
De pe acoperișul clădirii în care locuiesc, orașul pare mai frumos ca niciodată.
Lalele albe și spaimă
În fiecare dimineață mă trezesc și trag un pic de timp înainte de a deschide telefonul și computerul. Ca și cînd, în lumina care pătrunde prin jaluzele, s-ar putea dizolva această spaimă surdă.
Ce-i de salvat cînd vine o boală ca aceasta?
Cu politicienii, ne-am înțeles. Mare speranță de la ei, nu e. Nu au cum să facă mai mult decît pot. Dar să revenim la noi, „civilii”.
Cu turma prin boală!
UK are ca obiectiv obținerea a ceea ce se cheamă herd immunity (imunitatea de turmă, ar fi o traducere brutală, dar fidelă).
Virusul transformă adevărurile în gloanțe și tîmplele noastre în ținte
La această oră, România este singura țară din spațiul euro-american care nu implementează o schemă de ajutor a propriei economii.
Călătorie în jurul camerei mele
Sigur că, într-o lume în care hobby-ul universal, oriunde te-ai uita pe profilurile oamenilor de pe platformele de socializare, e descris așa – călătoriile – să îi privezi exact de această mobilitate poate părea cel mai mare chin.
Stați în casă?
În prezent, România se află în al doilea scenariu de epidemie. Dacă pe 26 februarie a fost confirmat primul caz în Gorj, în 12 februarie, numărul cazurilor confirmate a ajuns la 52.
Joaca de-a apocalipsa
După ce tot acest joc de-a apocalipsa va fi trecut, un joc clădit pe știri alarmante pe care le înghițim fără să le digerăm, pe fricile, complexele și nesiguranțele noastre, un joc folosit de politicieni pentru a-și regla conturile de culise, ar fi bine să ne gîndim dacă am învățat cît de cît ceva din acest test: cît sîntem de pregătiți, de fapt, pentru a ne confrunta rațional cu probleme cu adevărat serioase?
Nu mă ține de mînă, mă sprijin eu
Credeți că oamenii fac ce știu ei mai bine, în momentul respectiv?
Poduri, nu gropi
Pentru primarul din Tîrgu Mureș „drepturile omului” și „rasismul” sînt doar „niște sloganuri” sub care se ascund „marile ticăloșii” care „te opresc să faci ceea ce trebuie făcut”. Și, ce anume ar trebui făcut în detrimentul drepturilor omului și al combaterii rasismului?
Singurătăți...
Citisem de curînd ce spunea despre călătorii Olga Tokarczuk: „rătăcitorii” sînt cei care pot merge oriunde singuri. Cei care au nevoie de cineva să se însoțească la drum, ca să împărtășească ce văd, ce simt, pot fi cel mult niște călători/turiști.
Început de an
Zilele astea din an parcă nici nu există. Intră unele în altele, într-o moleșeală demnă, mai degrabă, de o pisică. Mai ales pentru cei care au stat acasă și s-au sustras de la marea petrecere de revelion. Filozofia mea e simplă: dacă am rămas în București, mai bine să mi se facă somn la mine acasă, decît să caut o mașină disponibilă, ore în șir, cum am pățit în urmă doi ani.
Teoria strunelor
Aflîndu-i povestea, ascultîndu-i muzica, m-am întrebat ce anume îi face pe unii să rămînă pe făgașul lor, iar pe alții să renunțe?
„Luați-l acasă”
Nu vom ști niciodată despre noi că putem să fim și așa pînă nu vom deschide ușa aceea a vulnerabilității maxime în care sufletul ne tremură ca o piftie. Pînă nu vom număra zilele și victoriile fiecăreia dintre ele.
Toate cadourile care contează
Acum mi le amintesc ca pe niște lucruri pe care le-am pierdut la partaj, așa cum s-a întîmplat cu festivaluri la care nu mai pot merge pentru că le-am trăit cu altcineva, orașe pe care nu mai sînt în stare să le vizitez fără să văd zîmbete și umbre peste tot sau săli de cinema unde nu mai am tăria să intru cumpărînd un singur bilet.
Ce înseamnă să fii uman?
„Trezirea” a lovit pe neașteptate. Căci spectacolul de la Replika, „Toată liniștea din lume”, este unul dintre cele mai puternice și grele spectacole de teatru pe care le-am văzut în ultima vreme.
„Obositor”
Le-am propus liceenilor cu care m-am întîlnit să aleagă un singur cuvînt care să descrie locul în care trăiesc. Cei mai mulți dintre ei au spus „obositor”. Au mai fost și altele: „cenușiu”, „istorie”, „crem”, „melancolie”. Dar acel „obositor”, scris de ei pe cîte o foaie de hîrtie, mă urmărește încă.
50% realitate. Restul e vis
Cei doi sînt cînd sus, zburînd pe tavan, cînd jos, cînd pendulînd între cele două planuri – chinese pole-ul fiind cumva acel liant sănătos, indestructibil între interior și exterior.
Politicieni de Doamne-ajută
Nu o singură dată am auzit din gura politicienilor noștri invocarea divină. „Așa să ne ajute Dumnezeu” sau „Cu voia Domnului” au devenit pentru unii un soi de mantre pe care le tot recită cînd au nevoie să-și trîmbițeze apartenența la o moral
Cabotinii
De mai bine de 20 de ani, Gala Hop este o șansă reală pentru tinerii actori – nu doar să se facă remarcați, dar să aducă pe scenă toată prospețimea artei, tot acel suflu al creației nepervertite de clișee, să apară în toată puritatea esenței lor creative. Nu a fost cazul. Cei mai mulți dintre concurenți păreau că sînt acolo, nu pentru bucuria artei, ci pentru a epata prin
Madlene de vară
Stăteam într-un golfuleț, cu Adriatica la picioare, citeam Glamorama, și totul era de-o limpezime incredibilă. Pînă și pietricelele păreau transparente și mă gîndeam că nu poate să fie o zi mai frumoasă pe lume și că, dacă va veni un moment î
Strigoii politici
Volumul studiilor a ajuns mai mare pentru un elev al unei SAM decît nivelul unui elev de la un liceu teoretic. E drept, SAM-ul oferea posibilitatea înscrierii la Bac și, automat,
O distopie românească
Se poate opune statului, ar putea să-și schimbe viața, dar nu o face. Din frica auto-indusă că e cetățean de mîna a doua, dar, uneori, și din comoditatea de a reacționa, de a taxa, de a-și cere drepturile.
10 august – intrarea în Guvern
La un an distanță, sînt încă oficiali guvernamentali care o țin langa cu lovitura de stat și intrarea în clădirea Guvernului. Ca unul care a fost în mijlocul pieței în acea seară de pe la ora 1