Scenariul violenței și o poveste adevărată

5 aprilie 2020
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Aud și eu, ca și dumneavoastră, sînt sigur, predicții dintre cele mai sîngeroase. În diferite formule, Casandrele de pe malul Dîmboviței formulează scenarii de tipul „oamenii nu vor mai avea bani, statul nu va mai putea să-i susțină, se va ieși din casă de foame, se vor lua cu asalt magazinele, dezordini sociale ample, violențe cumplite – să te ții!”. E cazul, cred, să exersăm ceva discernămînt – cît mai putem avea în aceste zile, firește.

Da, cred că dacă nu se găsește rapid o soluție de repornire a producției și consumului, vom ajunge (și) la o criză socială. Am mai scris despre asta, nu revin. Cred, însă, că anxietatea socială nu va duce la violențe de anvergură. Cred că românii de azi sînt, mai degrabă, non-violenți. E și „făcătura” (sîntem, totuși, un popor moale, ceea ce e foarte bine în asemenea situații!), e și o bună doză de încreștinare colectivă inconștientă, dacă pot să-i spun așa, dar mai ales e rodul unei anumite bunăstări ce a crescut indiscutabil în ultimele decenii. E adevărat, sinuos, dar a crescut. Or, bunăstarea îmblînzește. Este o observație a mea pe care niciodată nu am găsit vreun motiv să o consider neadevărată. În afara cazurilor clinice ori sociopate, am observat că oamenii sînt cu atît mai puțin înclinați să rezolve prin violență conflictele cu cît trăiesc mai bine.

Dar, dacă tot am ajuns să cercetăm cît de înclinat spre violență este poporul român, cred că e util să vă spun o întîmplare, fie și pentru că sîntem într-un moment în care multe altele decît să stăm de povești nu avem de făcut. Are sau nu valoare de exemplu povestea mea, nu știu să spun. Veți judeca.

Eram în primăvara anului 2012. Făceam politică. Partidul în care activam era în cea mai proastă situație electorală. Opoziția se unise și, împinsă de o presă cvasi-unanim adversă, avea cote amețitoare în opțiunea de vot a românilor, cote care s-au și confirmat, de altfel, în alegerile locale și generale din acel an. Înaintea alegerilor locale, am fost trimis de partid să fac campanie electorală în zona rurală a unuia dintre cele mai solid roșii județe ale țării. Într-o dimineață superbă de sîmbătă am ajuns într-o comună în care candidatul partidului meu avea ceva șanse să învingă pe primarul în exercițiu, care aparținea „roșilor”. Manifestarea electorală s-a organizat pe un imaș aflat chiar în mijlocul satului – loc ce era în același timp teren de fotbal, tîrg de duminică și, în general, loc de adunare publică printre animalele și păsările aduse de oamenii locului în fiecare dimineață și lăsate acolo să se îndestuleze cu iarbă pînă seara. Culoarea electorală a partidului meu era portocaliul. Prin urmare, scena așezată pe imaș, de unde urma să vorbim în sprijinul candidatului nostru, era împodobită cu baloane  și bannere portocalii. Membri ai organizației de partid din sat distribuiau celor care se apropiau șepci și tricouri portocalii cu însemne politice. Oamenii le luau și le purtau fără fandoseli. Într-un colț al imașului, se încinseseră grătare și lăzi de bere stivuite ca ziduri în jurul grătarelor așteptau poporul însetat. Se auzea din boxe o muzică plăcută localnicilor, așa că nu a trecut mult timp și pajiștea din fața scenei s-a umplut cu oameni. De pe scenă vedeam cîteva sute, poate chiar mai mulți de-o mie. Cu șepci portocalii pe cap, mișunau veseli cînd spre scenă, cînd spre grătare, cu berea în mînă, mai stăteau de vorbă, mai încercau cîțiva pași de dans popular îmboldiți de muzica cîntată, aveam să aflu, de un star local. În această atmosferă, am luat cuvîntul. „Scurt! Să nu plece lumea” – ni s-a spus. Toți cei veniți „de la centru” am vorbit însuflețit și repede, desființînd pe primarul în funcție și explicînd ce om de treabă e candidatul nostru. La final, a luat cuvîntul candidatul. Discurs bun, cu priză – omul chiar avea renume bun în comună.

Aflat pe scenă pe tot parcursul cuvîntărilor, ba chiar și un pic înainte, am putut vedea un fenomen foarte interesant. Vis-a-vis de imaș, se afla cîrciuma satului. Proprietarul cîrciumii era chiar primarul. Așa că, pe un perete al locantei, anume chiar cel ce dădea spre imașul ocupat electoral de noi, se afla un banner electoral cu chipul lui. Și mult roșu. Văzînd că noi, portocalii, avem ceva succes, cîrciuma roșie a deschis și ea barul, dînd „din partea casei” poporului fel de fel de băuturi, altele decît berea pe care o dădeau ai noștri. Lumea strînsă pe imaș, cu șepci portocalii, a început să se îndrepte și spre cîrciumă. De unde ieșeau cu pahare și sticle în mîini și cu șepci roșii pe cap. Poporul, atras acum și de berea dată de protocalii și de vinul/coniacul/țuica date de roșii, a început să acopere în mod egal spațiile. În același timp, șepcile au început să se amestece: roșu și portocaliu într-o învălmășeală pitorească, peste tot. La cîrciumă, pe sub bannerul roșu al primarului, forfotă portocalie, dar și pe imaș, pînă în fața scenei pavoazate cu portocaliu, roșu în continuă mișcare. În final, a rezultat un peisaj cîmpenesc de mare bună-dispoziție, în care portocaliul se amesteca dezinhibat cu roșul într-un firesc ce, la acea vreme, m-a cam derutat. Toate acestea s-au întîmplat sub ochii mei, dar și ai celorlalți invitați, alături de care am stat pe scenă pe toată durata evenimentului electoral. Am șoptit unui om politic cu mult mai multă experiență, aflat lîngă mine: „Dumneavoastră vedeți ce văd și eu? Oamenii iau șepci și de la noi și de la ei, merg fără nici o problemă cu ele în cap peste tot și se bucură în mod egal de ce dăm toți.” Și el mi-a răspuns: „Mulțumește-i lui Dumnezeu că electoratul e așa. Nu sîntem ca alții, aprigi și neiertători cu politică. Sîntem răi doar în vorbe, altfel, așa ca oamenii aceștia sîntem toți. La noi, totul e mai moale și mai tolerabil. Dacă nu eram așa, la ce atmosferă e în politică și în media acum, ar fi fost război civil”. Era vremea de glorie a Antenei 3, cu Ponta și Antonescu pe cai mari; vremea uneia dintre cele mai mari cantități de ură injectată vreodată în venele corpului nostru social de o mașinărie politico-mediatică ce părea indestructibilă. Nu peste mult timp s-a dovedit că nimic nu e indestructibil în politică, dar asta poate fi tema unei alte povești...

Ei bine, de cîte ori mi se spune că poporul român poate ajunge să se manifeste anarhic-violent, îmi aduc aminte de acea întîmplare și mă liniștesc. Poporul meu poate fi anarhic în mod pașnic. Și, cu asta, chiar simpatic, oricît de enervant...

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Alegeri fără zvîc. Pariem?
Poate că și pandemia a făcut ca alegerile parlamentare din acest an să fie un eveniment mai degrabă șters.
O scrisoare deschisă    Spre cine? jpeg
O scrisoare deschisă... Spre cine?
În compoziţia credinţei de tip ÎPS Teodosie nu intră nici fir de grijă faţă de semenii care nu i se alătură.
Trump vs Biden – va recunoaște cineva? jpeg
Trump vs Biden – va recunoaște cineva?
Una dintre cele mai importante tradiții ale democrației americane este în pericol: recunoașterea înfrîngerii.
„Luați l acasă” jpeg
Oglinzi
Mie îmi rămîne agățat de creier cuvîntul „doamnă”, pe care el îl spune într-un fel apăsat și solemn.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
Cred că s-au săturat și ei...
Ruptura în societatea americană este atît de mare încît cele două triburi nici măcar asupra condamnării violențelor de stradă nu au mai căzut de acord.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
USL, un zombi care încă bîntuie
Lăsați USL în pace! E o amintire urîtă, o greșeală pe care foarte puțini au evitat-o.
„Luați l acasă” jpeg
Seinfeld Forever
Aș recomanda o cură de Seinfeld oricui simte că se ia prea în serios.
„Luați l acasă” jpeg
Să fii în gîndul cuiva
E greu de primit acest dar nesperat ca cineva să ne placă exact pentru ceea ce sîntem: cu eșecurile, fricile, nesiguranțele noastre.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.