Unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le-am citit despre virusul care atacă lumea în momentul de față vine de la o profesoară a departamentului de microbiologie și imunologie de la Facultatea de Medicină a Universității Stanford, din Statele Unite – Karla Kirkegaard.
Ca să ne facem un pic mai suportabilă situația în care ne aflăm, poate n-ar strica să relativizăm puțin lucrurile. Să ne gîndim, de exemplu, la ceva ce putea fi și mai rău.
Indivizii care rămîn pe deplin liniștiți par a fi mai rari, iar dintre ei unii doar bravează, alții se ascund sub masca unui cinism de circumstanță și foarte puțini par a fi cu adevărat înțelepți.
Tipul acesta de individ a continuat să se manifeste sporadic, în diverse momente fierbinți ale istoriei post-decembriste, de exemplu, înainte de fiecare rundă de alegeri, pe la unele dintre mineriade, în vremea bombardării Serbiei de către americani.
Continui povestea începută săptămîna trecută, despre acel binecunoscut personaj din rîndul comunității schiorilor, pe numele său cel mai probabil – Carp, care a fost văzut prin mai toate stațiunile importante de schi din lume.
Poate că nu sîntem la nivelul occidentalilor în ceea ce privește grija față de om, dar cu siguranță ne-am apropiat de ei la capitolul îngrijorărilor de toate felurile.
Sînt semne că un spirit rău continuă să fie prezent în societatea noastră (cum ar putea lipsi?). L-am exorcizat de acolo de unde era foarte la vedere și părea bine întrupat, dar, așa cum îi e obiceiul, și-a făcut apariția prin alte părți.
Cineva cu mintea luminată spunea odată că „Facebook-ul e ca sovietele“. Sînt precum acele consilii ale oamenilor muncii care-i judecau pline de indignare pe dușmanii poporului, în vremea comunismului.
Sînt două feluri total diferite de oameni. Unii cu filozofia lui „a fi”, alții cu gîndul la „a avea”. Despre cei cu „a avea” nu prea știu ce să zic. În schimb, cei cu „a fi” mă fascinează.
Sistemul era unul de inspirație sovietică. După 1989, aveam să aflăm din memoriile lui Mihail Gorbaciov că el însuși, împreună cu soția sa Raisa, au locuit în tinerețe în acest fel, la comun cu alte familii. În Uniunea Sovietică era o formulă de trai foarte răspîndită.
Prin anii ’90, toate vacanțele în țări străine mi se păreau ceva de-a dreptul miraculos. Parcă primisem cadou posibilitatea de a vizita camera comorilor, pînă atunci interzisă de comuniști.
Primarul, jovial, același din 1990, trecut pe la toate partidele, i‑a invitat în biroul lui, insistînd că el îi primește, deși ei nu-l anunțaseră că vin.
Am tot observat de-a lungul vremii că o bună parte din străzile orașelor noastre sînt, de fapt, fundături. Nu duc nicăieri, se închid pur și simplu. Nu știu dacă e o problemă care dăinuie mai din vechime, dacă e vreo tradiție de cine știe cînd, dar știu că fenomenul poate fi astăzi remarcat mai ales în zonele de blocuri construite pe vremea lui Ceaușescu.
Despre Etna se mai poate spune că nu omoară niciodată pe nimeni. Lava ei curge încet, ai timp să fugi din calea ei. Nu te omoară, dar în cele din urmă distruge totul în cale.
Acum vreo doi-trei ani a fost construită o clădire care adăpostește o mulțime de raioane și tarabe ținute de producători. Un fel de hală cu uși automate și în care pe jos lucește de curățenie.
Am ridicat ancora și am părăsit insula cea pustie, cu regretul că n-am mai avut timp să o și batem puțin cu piciorul. Era ultima zi de navigație și trebuia să ajungem cu Zizi înapoi în Lefkada. În drum ne-am oprit să vizităm o mare grotă marină, formată în stîncăriile din coada sudică a insulei Meganisi. O peșteră în care, cică, în al Doilea Război Mondial s-ar fi ascuns submarinul grecesc Papanikolis (băieții l-au botezat Papanicolau).
Cum alegi un tip de iaurt, o pereche de pantofi, o destinație de vacanță sau o mașină? Oferta pare foarte diversă, în special dacă ai apucat acea perioadă în care nu aveai nimic de ales. Cred că există două feluri de a cumpăra ceva. Unul e acela cînd te duci la mall și te uiți după ceva care să-ți placă și să‑ți convină, cînd nu știi dinainte cu ce te vei alege.
Întorși seara pe yacht după vizita la ruinele palatului lui Odysseu, ne‑am propus ca pentru noapte să ne mutăm totuși în alt golf apropiat, tot în Ithaca, să mai schimbăm peisajul. Nu era vorba decît de o scurtă deplasare. În timp ce ridicam ancora însă, ne-am trezit că s-a blocat. Un nou necaz tehnic specific navigației.
Despre Homer s-a spus la un moment dat că n-ar fi existat și că Iliada și Odiseea ar fi simple culegeri de cînturi transmise din moși-strămoși. Din păcate, Internetul are astăzi daru
Atunci am constatat că ne lipsea un fender rotund de la pupa. Îl trecuserăm peste bord la intrarea în golf, dar probabil că între timp se desprinsese cumva. Știam că ne va fi imputat la înt
Cînd electricianul a terminat reparația, pe care nu ne-a garantat-o, am mers și noi pe uscat la un restaurant, ocazie cu care am descoperit că barca de trecere era deja plină cu apă. În port ne-am plimbat de la o tavernă la alta, fiindcă la primele dou
De îndată ce s-a convins de acordul nostru, răcnit și el peste zeci de metri de apă, „ciclopul“ a început să ne dirijeze spre locul unde ne pregătise acostarea. Ne-am întors la cheiul de piatră pe care-l depășiserăm în primă fază. Mi-a făcut sem
În sfîrșit, am desfăcut parîmele de legătură la chei și mooring-ul, ne-am îndepărtat de ponton, am ieșit din port, am străbătut canalul, am ieșit la marea cea largă, mă rog, cum e în Grecia, adică nu chiar atît de largă încît să nu mai vede
A început iar școala și s-au deschis din nou și porțile facultăților. Avem în continuare (și deja de decenii) necazul nesfîrșitelor reforme fără fond și al nenumăraților miniștri care s-au succedat la Educație. Ne plîngem întruna că școala nu mai e ce-a fost, că, în general, educația s-a dus de rîpă. Sistemul actual, toată lumea pare să fie de acord, e la pămînt. De fiecare dată, însă, cînd se pune problema ce e de făcut, apar cîte capete, atîtea idei. Drumul care ar trebui urmat nu e clar. Șco
Toată lumea este de acord că, pentru a funcționa, o instituție are nevoie de reguli clare care trebuie respectate. Tot așa cum nerespectarea lor atrage sancțiuni. Dacă acceptăm că școala în sistemul public sau privat, așa cum funcționează în momentul de față, cu bune și cu rele, este instituția în care se pun bazele formării viitorilor adulți, atunci cred că e normal ca regulile să existe și să se aplice, chiar dacă sînt simțite ca fiind constrîngătoare. În afară de aceasta, elevi
Avea un defect fizic, era cocoșat și mergea într-un mod neobișnuit, parcă-și făcea vînt înainte cu catalogul. Îl botezaserăm, evident, Lagardère. Explicațiile sale erau însă de o claritate excepțională. Ne-a învățat mecanica, termodinamica și electr
Scriam săptămîna trecută că drumul spre Ithaca lui Odysseu pare să nu fie niciodată prea ușor. Am început călătoria de cu noapte printr-un drum pe uscat prin Bulgaria și Grecia. Ca de atîtea alte ori, țara vecină a fost aproape pustie. Prima geană de lumină s a asociat cu apariția ca din neant a unui polițai. Tocmai cînd credeam că vechea meteahnă a polițiștilor bulgari de a opri mașini cu număr străin pentru a lua bani de la șoferi a luat sfîrșit. Pescuitorul de mită pînd
În Occident, astfel de ambarcațiuni au început a fi folosite sporadic abia prin secolul al XIX-lea și în mod curent doar după cel de-al Doilea Război Mondial. Astăzi există catamarane cu pînze sau motor folosite pentru agrement, cat
Trecuse de ora prînzului și ne făcuserăm socoteala că vom dormi acasă, în paturile noastre, după care ne vom întoarce la unitate cu trenul, cu noaptea în cap, așa încît să nu ne știe nimeni. Ne-a luat un șofer în cabina basculantei lui, bănuind poate ce era cu noi. Nu țin minte să ne fi întrebat ceva. Fuma cu geamul deschis și zîmbea ușor. Am deschis și celălalt geam și am scos capul afară. Aer mult, asta era bucuria eliberării. La dracu’ cu toți căprarii și locotenenții și cu arma
Pînă să vină comanda am așteptat un timp rezonabil, dacă mă luam strict după ceas, interminabil însă dacă mă luam după senzațiile mele tot mai puternice. Biata chiflă pusă de la început pe masă a căzut imediat victimă. În sfîrșit, a venit și p
La întoarcere, cînd eram deja foarte încordați și obosiți, ne-a demonstrat efectele miraculoase pe care le poate avea introducerea picioarelor desculțe într-un pîrîu rece de munte. Am constatat cu toții că „procedura“ asta parcă-ți ia cu mîna to
Mi-a spus, mirat, că porcul de mare nu depășește un metru și jumătate și că n-avea cum să fie așa ceva. Delfinul, a zis el, e ceva mai mare, dar nici el nu depășește doi metri. Eu îns
Chiar dacă, pentru Hendry, „repriza secundă“ a carierei sale a fost chinuitoare, în cartea pe care a scris-o aceasta este partea cu adevărat interesantă. Nu știu dacă intenționat sau nu, povestea are în ea ceva trist, parcă în acord cu figura ușor deprimată
O grădină a raiului cu leandri, măslini bătrîni, rodii și rîuleț interior, cu terenuri de tenis, mese de biliard și bolte de viță, cu viluțe separate risipite ici-colo, avînd tot confortul, cu piscină și plajă la mare rezervată, cu nisip. Aveam demipensiune
Cred că rădăcinile reacției autorităților trebuie căutate tocmai în comunismul de care credeam că am scăpat acum 30 de ani. Comunismul e cel care a pervertit toate instituțiile statului pe termen, iată, extrem de lung. Comuniștii au copiat model
Reversul chiar a venit sub forma postărilor de tip hate speech, revenge porn, trolling, bullying sau fake news. Dincolo de asemenea manifestări negative individuale, băieții răi organizați au înțeles că pot folosi libertatea Internetului în interesul lor.
Era o seară de iulie și ne uitam la Lună. Fiul meu mi-a atras atenția asupra fenomenului curios prin care, uneori, ea pare luminată dintr-o direcție ușor diferită de cea unde tocmai a apus Soarele. Tot atunci am comentat că era aproape rotundă, într-o formă de D mai umflat și, drept urmare, chiar în noaptea următoare avea să fie plină.
Micul dejun în Piaţa Navona mi-a adus aminte de ce scria Jean d’Ormesson, cum pleca în cîte un week-end cu vreun prieten, de la Paris, cu mașina lui sport roşie, şi nu se oprea pînă la Roma, în Piaţa Navona (care-i plăcea grozav), unde comanda ceva de
Inventator, desenator, pictor, sculptor, arhitect, savant, matematician, inginer, anatomist, geolog, astronom, botanist, cartograf, scriitor, preocupat de muzică, istorie și literatură. Ai zice că nimeni nu poate fi toate astea și ai crede că e vorba de cartea de vizită a unui escroc, dacă n-ar fi vorba de Leonardo da Vinci. Omul care chiar știa tot ce poate ști un om. Anul acesta se comemorează 500 de ani de la moartea (2 mai 1519) celui considerat a fi fost cel mai mare geniu al omenirii.
Anul acesta, la Editura Publica s-a tradus biografia lui Del Potro, recent scrisă de jurnalistul sportiv Sebastian Torok, în traducerea Luminiței Paul. Cartea se intitulează Miracolul Del Potro, cu referire evidentă la miraculoasa putere de luptă și la reveni
