Piața Titan
Pe la sfîrșitul anilor ’90 vorbeam la telefon cu un inginer care locuise în cartierul Titan din București, dar plecase definitiv în Canada. Îmi explica motivele plecării și de ce nu-și punea problema să se întoarcă vreodată. Spunea, printre altele, că încă avea în minte mizeria de pe jos de printre tarabele din Piața Titan, unde călcai într-o mîzgă presărată cu frunze de salată. Compara mizeria aceea cu ce găsise în Canada, unde totul era curat și civilizat. Era convins că România nu avea cum să se schimbe într-un orizont de timp rezonabil.
De atunci au trecut douăzeci de ani. Ei bine, măcar Piața Titan s-a schimbat. Acum vreo doi-trei ani a fost construită o clădire care adăpostește o mulțime de raioane și tarabe ținute de producători. Un fel de hală cu uși automate și în care pe jos lucește de curățenie. La început a existat temerea că producătorii autentici și țăranii care veneau în piață vor fi dați la o parte de cine știe ce comercianți nepricepuți. Nu știu cum au fost selectați cei care dețin acele tarabe, dar am observat că dacă vrei să cumperi măsline, de exemplu, ai de ales între un producător turc și unul grec, originari chiar din aceste țări. Dacă vrei pîine, găsești un raion la care se vînd franzele făcute cu maia. Dacă vrei ouă, te adresezi urmașilor celebrului „Nicu ouă“ care vindea și în piața veche, dar între timp a murit. Deasupra acelei tarabe, vînzătorii continuă să țină colivii cu păsări cîntătoare care fac un fel de antren muzical pentru vînzarea de ouă. Dacă vrei pește, există un raion mare unde poți găsi obișnuitul crap, dar și zargani, sturioni, calcani, dacă nu chiar și rechini, proaspeți și congelați. Din locul numit „Răsfăț“ poți cumpăra brînzeturi speciale, unt de țară, pastrame de tot felul, cîrnați afumați, jambon sau pîine cu cartofi ori secară. Indiferent ce cumperi de acolo, vînzătoarea te va ruga adesea să mai guști cîte ceva ce crede ea că ți-ar plăcea. Mai sînt și alte cîteva tarabe cu brînzeturi și lactate care mai de care mai bune și uneori chiar foarte ieftine. Carne și mezeluri pot fi găsite în mai multe locuri, pe alese.
În cămăruța cu produse naturiste descoperi lucruri de care pînă nu demult auziseși doar în povești: hrișcă sau paste de hrișcă, bulgur, linte, cușcuș și multe, multe altele. Există și un raion de dulciuri cu nenumărate sortimente de biscuiți, cu fructe confiate, caise, prune, ghimbir, merișoare sau fulgi de ovăz, secară și porumb, cacao, rahat, nuci, alune, migdale, stafide, semințe de dovleac, de floarea-soarelui, in, chia și quinoa, caju și cîte și mai cîte. Mai nou, într-un loc au apărut și prăjturi „de casă“. Piața nu mai e doar un loc în care-ți poți face cumpărăturile zilnice, ci și un fel de teritoriu al cunoașterii în care ai mereu cîte ceva de descoperit. Oferta pare a fi totdeauna cu un pas înaintea cererii, clientela e adesea surprinsă.
Mi-aduc aminte și că pe la începutul funcționării acestui spațiu comercial am dat de un vînzător de fructe și legume care se certa cu un client. Ironic, cumpărătorul a pronunțat formula: „Clientul nostru, stăpînul nostru!“. Nervosul precupeț a izbucnit: „Eu n-am avut și n-o să am niciodată stăpîn“. Peste o săptămînă am constatat că taraba era închisă. N-am putut să nu mă gîndesc că, în cazul lui, „legile pieței“ chiar au funcționat.
De piața veche n-am uitat complet, tarabe ca odinioară mai există undeva afară, dar locul e mult mai curat ca pe vremuri. Chiar și vînzătorul de cartofi rămas acolo din timpul lui Ceaușescu, cînd nu te lăsa nici să pui mîna pe cartofii lui înainte să-i plătești, a încărunțit și e mult mai civilizat. L-am auzit spunînd că i-a cumpărat fiului său trotinetă electrică. Lumea se schimbă.
Foto: flickr.com
