Între seriozitate și popularitate

Publicat în Dilema Veche nr. 836 din 27 februarie - 4 martie 2020
Între seriozitate și popularitate jpeg

Pe la jumătatea anilor ’90, un cunoscut dintr-un sat de pe lîngă București, de meserie tehnician, m-a luat la întrebări despre niște personalități din lumea culturală pe care nu le considera prea în regulă. M-a surprins genul acesta de preocupare din partea unuia ca el, iar argumentele și informațiile de amănunt pe care le avea m-au uimit de-a dreptul. Cutare, zicea el, deși e considerat mare intelectual, nu știe o boabă engleză, cum e posibil? Sau: cutare nu se exprimă bine nici în românește, face o mulțime de anacoluturi (?!). Sau: un altul, mare personalitate, înjură comunismul, dar uită că s-a însurat cu o nomenclaturistă de pe urma căreia a profitat din plin. Și tot așa.

Să conversez cu el pe așa o temă mi se părea ușor straniu, dar nu voiam nici să-l jignesc întrebîndu-l de unde pînă unde au ajuns să-l frămînte asemenea lucruri. După un timp am înțeles că omul citea România Mare și că de acolo își lua toate „informațiile“ și cancanurile despre oameni a căror adevărată valoare n-avea putința s-o descopere nemijlocit. Cel mai enervant era că argumentele omului se bazau pe informații reale și erau greu de combătut. Mi-a stăruit pînă astăzi în minte neplăcerea acelei discuții care, ulterior, avea să se multiplice de nenumărate ori, cu o mulțime de alte persoane. Atunci a fost doar primul contact cu un individ dintr-o categorie pseudo-informată. Mai recent, apariția rețelelor sociale a făcut ca acest proces al amestecului informațiilor, lumilor și valorilor să explodeze pur și simplu. Nu mai e vorba doar de un gen de oameni manipulați politic sau de amatori de bîrfe, ci de binecunoscuta democratizare a opiniei în care oricine se poate exprima despre orice. Fenomenul a devenit mondial și nu poate fi trecut cu vederea. „Legiunile de imbecili“, cum le spunea Umberto Eco, nu mai sînt de ignorat. Dar nu totdeauna e vorba chiar de imbecili. Uneori sînt pur și simplu persoane a căror atenție sau curiozitate se îndreaptă către subiecte și domenii la care nu se pricep, iar comentariile lor din spațiul virtual ori intrarea în discuții pe forumuri în forme deplasate sau agresive pot fi doar un fel neinspirat al lor de a încerca să se informeze. O exprimare inadecvată poate ascunde o problemă reală sau poate fi doar un tertip de a atrage atenția, după clasica formulă: „Căcat, spuse Svejk, ca să se bage și el în vorbă“.

Fenomenul are o parte care trebuie luată de bună. Că ne place sau nu, cei care lucrăm în presă nu mai avem același monopol asupra informării celorlalți și nici autoritatea de odinioară a opiniei scrise sau exprimate în mass-media. Un jurnalist care respectă regulile meseriei, care și-a verificat cu scrupulozitate toate informațiile publicate, poate fi contrariat sau de-a dreptul enervat atunci cînd un comentator oarecare și aparent neavizat îi face praf un articol. Fiecare dintre noi a pățit așa ceva. Dar aproape întotdeauna există ceva de luat în seamă sau de învățat dintr-un asemenea comentariu, fie măcar și descoperirea felului greșit în care un cititor poate percepe ce ai vrut să spui. Uneori, și într-o oglindă deformantă poți vedea lucruri interesante. Alteori poți avea chiar surpriza că oglinda e bună și tu ești deformat.

O situație cu care probabil că orice jurnalist s-a confruntat în ultimii ani e aceea în care un text pe care el însuși, ca autor, îl consideră slab sau îl știe conceput fără chef și fără prea mare bătaie de cap obține o mulțime de vizualizări și like-uri, în vreme ce un altul mai elaborat sau pe care el îl consideră mult mai important are un impact minor. Aici pot fi multe cauze. Avînd de-a face cu reacțiile prompte de astăzi ale publicului, jurnalistul are posibilitatea să-și regleze „tirul“, subiectele, tonul sau titlurile. La acest capitol, lucrurile devin însă delicate. Pînă unde poți ține seama de public? Un jurnalist care se respectă nu trebuie să cadă în capcana popularității cu orice preț. Nu e cazul să le spună cititorilor doar ceea ce vor ei să audă. Nu e un simplu prestator de servicii, nu livrează o marfă obișnuită care să se poată modifica în funcție de cerere. În același timp, nu e cazul nici să-și trateze cititorii ca și cum doar el știe ce e de interes și, astfel, să și-i îndepărteze. Trebuie să-și facă meseria respectînd regulile, dar fără să uite de cei cărora le e destinat efortul său. Cîteodată, lucrurile astea nu sînt ușor de împăcat.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cristian Mureșan, economist român din Paris: „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“ EXCLUSIV
Economistul Cristian Mureșan spune că în 1989, țări precum Polonia și România au plecat pe picior de egalitate și au avut o creștere spectaculoasă a PIB-ului, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană.
image
image
Care este cea mai ieftină capitală din Europa pentru amatorii de city break-uri. Se poate mânca cu mai puțin de 3 euro
În orașul cu cel mai bun preț pentru amatorii de city break-uri costurile sunt cu peste 10% mai mici decât cel de pe locul secund, Lisabona.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.