Andrei MANOLESCU

Era ca și cum, la șase ani deja, viața civilă, viața de acasă, se încheiase sau măcar se înjumătățise.

În ultimii treizeci de ani, au apărut destule exemple contrare inerției și resemnării sociale, care demonstrează că mentalitățile sînt în continuă schimbare.

Cu inerția socială și, în general, resemnarea cetățenilor ne confruntăm cel mai des.

Ce uimește, totuși, e complexitatea vieții politice, sociale și economice de acum circa două mii de ani, așa cum o descrie Strauss.

„Orice vedem în jurul nostru are undeva în spate o cercetare făcută de cineva, o cercetare pe care poți s-o cumperi sau s-o generezi singur prin investiții private sau publice.”

Mințile încep să ne fie bîntuite de vechile fantome ale cozilor ceaușiste cu manevrele celor care voiau să ocolească orice rînd, fie el la administrația financiară sau la pachete de unt.

Ce-ați zice de o farfurioară cu dulceață de cireșe amare, alături de un pahar aburit cu apă rece?

Putem considera că banii folosiți pentru securizarea și modernizarea acestei țări (peste un trilion de dolari cheltuiți numai de către Statele Unite, potrivit chiar lui Joe Biden) au fost de fapt aruncați în van?

Plimbatul cu barca (așa credeam noi) ne atrăgea mai mult decît engleza pe care oricum o făcuserăm în școală și în liceu.

România a obținut la acea ediție nici mai mult, nici mai puțin decît locul al doilea pe medalii, după țara-gazdă, Statele Unite, și înaintea unor mari puteri în sport (și nu numai în sport) cum ar fi Germania Federală sau China, care au ocupat locurile trei și patru.

A apărut această a treia zonă, la nord de nord, făcînd aproape corp comun cu Năvodari, de factură modernistă (deși nu sînt convins că ăsta e chiar termenul cel mai adecvat, arhitecții mă pot corecta), un stil care te duce cu gîndul spre Miami Beach sau plajele din Tel Aviv.

Mi-am permis această mică adaptare a nuvelei lui Kafka, folosind versiunea apărută la Editura RAO în 1996, în traducerea lui Mihai Isbășescu.

Între degradarea fiecărui individ și îmbunătățirea condițiilor umanității în ansamblu apare o contradicție.

Subiectul principal de discuție, dacă nu chiar unic, era despre două surori din cartier.

E sufletul galeriei și încurajază echipa Spaniei de cel puțin 40 de ani.

John Ghika avea și titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic și că fusese comandantul unor detașamente care luptaseră în Orientul Mijlociu.

Auzisem vorba potrivit căreia „în America nu se citește” și, evident, am fost curios să văd cum arată totuși o librărie.

Vreau să vă povestesc cîte ceva despre ce-am mai văzut-citit-auzit în ultima vreme (o rubrică din Dilema veche se numea odată așa), cu alte cuvinte, să mai observ pe ce lume trăim (alt titlu de pagină din revista noastră).

Retras din competiții, Kasparov păstorește astăzi promovarea șahului și, cum știm, face opoziție de la distanță regimului Putin.

Farsele făcute la serviciu au devenit și ele probabil un capitol aproape inexistent în ultimul an, motiv să amintesc cîteva petrecute mai demult.

Cînd să socotească diagonala acoperișului, s-a cam încurcat, dar asta nu era un obstacol. A pus o stinghie pe poziție și i-a făcut un semn cu un cui.

Lunile trecute s-a iscat o dispută în jurul întrebării dacă nu cumva Mbappé e cel mai bun fotbalist din lume.

Există și oameni care nu cred nici după ce văd și nici după ce simt.

S-a găsit de fiecare dată un motiv pentru a-l păcăli pe cel cu care ai pornit la drum la un moment dat.

Probabil însă că Năpasta, oricît de „autentic” ar fi fost jucată, nu putea să nu producă un impact puternic la o vîrstă așa fragedă.

Gimnasta devenise un fel de prizonieră de lux, pe care Ceaușeștii o păzeau în mod special, tocmai de teama de a nu rămîne în străinătate.

Particularitatea de netăgăduit a telecabinei este aceea că duce largi categorii de indivizi în locuri în care aceștia n-ar ajunge altfel niciodată.

Era ca și cum aș fi fost ultimul supraviețuitor al unui cataclism atomic, beneficiar al iernii nucleare posterioare unui conflict devastator.

Doi japonezi comentînd un domeniu considerat ca fiind prin excelență o valoare a culturii occidentale e lucru rar și cît se poate de interesant.

Fairplay e un concept apropiat și cu un rol similar celui pe care politețea îl are în societate.

O țară nehotărîtă, oprită de pe un drum total nefiresc, care a fost comunismul, dar care nu și-a găsit sau nu e încă în stare să se avînte cu curaj pe o cale firească.

Nimic din ceea ce povestește Dorian Galbinski nu-i plicticos sau fără tîlc, indiferent despre ce fel de întîmplări e vorba, mari sau mici.

Poate că mai corect ar fi ca oamenii ăștia să demonstreze direct împotriva COVID-19, să se revolte adică de-a dreptul contra naturii (care i-a creat).

Cînd pomenești despre defecte omenești, există totdeauna riscul să superi pe cineva.

Prostia poate fi înțeleasă ca o condiție biologică, poate fi consecința traumelor, o afectare caracterială evidentă prin rigiditate și fundamentalism agresiv, un deficit de educație și o orbire perceptivă.

Carevasăzică, rafinăria putea înghiți fără probleme un tren întreg cu locomotivă cu tot.

În unele conversații, Woodward și Trump se ceartă pur și simplu, reporterul cerîndu-i să recunoască că a greșit într-un caz sau altul, ori sfătuindu-l să-și ceară scuze public.

În fața mea apare dintr-odată un tip fistichiu. Pe cap are o șapcă de tip „Dezbrăcatu’”, poartă un sacou roșu, gros, de lînă, pantaloni de stofă în carouri și niște bocanci cu steagul Angliei imprimat pe bot.

Cristian Lascu și Helmut Ignat au participat la o excursie polară cu o navă olandeză, în urma căreia, în 2015, s-a făcut un documentar în memoria lui Emil Racoviță, intitulat Exploratorul.

„Religia” comunistă trebuia să înlocuiască în mințile oamenilor orice alte idei.

Tenismenii care joacă în turneele importante au început să capete în ultimele decenii și un statut de vedete cărora pare că deseori li se cam caută în coarne.

N-a trăit deloc pe roze, dar la 85 de ani e încă vioaie și nelipsită de o oarecare cochetărie.

Cuvîntul „prioritizare” face carieră în zilele noastre. Ba mai mult, pe firmament a apărut și taică-su, adică „reprioritizare”.

Butterfield spune că, la Casa Albă, Nixon patrona o cloacă, dar, în același timp, tot el remarcă și că „o persoană poate face mult bine țării în timp ce administrează o cloacă”.

În societățile democratice se reclamă de multe ori cenzura acolo unde nu e, ceea ce nu înseamnă că ea nu există în forme mai mult sau mai puțin subtile.

Se spune că tehnologia a micșorat lumea, că ne-a apropiat-o fiecăruia dintre noi. De fapt, ne-a dat o măsură mai exactă a mărimii ei.

Felul în care sovieticii îi supravegheau pe străini la Moscova dădea măsura lipsei de libertate din acea societate.

Eu descopeream o lume cu bucurii și mai ales cu necazuri de care n-avusesem habar.

Nemulțumirile reprimate timp de decenii au explodat și continuă să se manifeste, parcă într-un soi de recuperare, nu ca un autentic spirit critic, ci mai degrabă ca o cîrcoteală reflexă.

Trăim într-o cultură a nemulțumirii și a neîncrederii, iar asta se vede și în absenteismul la vot.