În ultimii treizeci de ani, au apărut destule exemple contrare inerției și resemnării sociale, care demonstrează că mentalitățile sînt în continuă schimbare.
„Orice vedem în jurul nostru are undeva în spate o cercetare făcută de cineva, o cercetare pe care poți s-o cumperi sau s-o generezi singur prin investiții private sau publice.”
Mințile încep să ne fie bîntuite de vechile fantome ale cozilor ceaușiste cu manevrele celor care voiau să ocolească orice rînd, fie el la administrația financiară sau la pachete de unt.
Putem considera că banii folosiți pentru securizarea și modernizarea acestei țări (peste un trilion de dolari cheltuiți numai de către Statele Unite, potrivit chiar lui Joe Biden) au fost de fapt aruncați în van?
România a obținut la acea ediție nici mai mult, nici mai puțin decît locul al doilea pe medalii, după țara-gazdă, Statele Unite, și înaintea unor mari puteri în sport (și nu numai în sport) cum ar fi Germania Federală sau China, care au ocupat locurile trei și patru.
A apărut această a treia zonă, la nord de nord, făcînd aproape corp comun cu Năvodari, de factură modernistă (deși nu sînt convins că ăsta e chiar termenul cel mai adecvat, arhitecții mă pot corecta), un stil care te duce cu gîndul spre Miami Beach sau plajele din Tel Aviv.
Vreau să vă povestesc cîte ceva despre ce-am mai văzut-citit-auzit în ultima vreme (o rubrică din Dilema veche se numea odată așa), cu alte cuvinte, să mai observ pe ce lume trăim (alt titlu de pagină din revista noastră).
O țară nehotărîtă, oprită de pe un drum total nefiresc, care a fost comunismul, dar care nu și-a găsit sau nu e încă în stare să se avînte cu curaj pe o cale firească.
Prostia poate fi înțeleasă ca o condiție biologică, poate fi consecința traumelor, o afectare caracterială evidentă prin rigiditate și fundamentalism agresiv, un deficit de educație și o orbire perceptivă.
În unele conversații, Woodward și Trump se ceartă pur și simplu, reporterul cerîndu-i să recunoască că a greșit într-un caz sau altul, ori sfătuindu-l să-și ceară scuze public.
În fața mea apare dintr-odată un tip fistichiu. Pe cap are o șapcă de tip „Dezbrăcatu’”, poartă un sacou roșu, gros, de lînă, pantaloni de stofă în carouri și niște bocanci cu steagul Angliei imprimat pe bot.
Cristian Lascu și Helmut Ignat au participat la o excursie polară cu o navă olandeză, în urma căreia, în 2015, s-a făcut un documentar în memoria lui Emil Racoviță, intitulat Exploratorul.
Tenismenii care joacă în turneele importante au început să capete în ultimele decenii și un statut de vedete cărora pare că deseori li se cam caută în coarne.
Butterfield spune că, la Casa Albă, Nixon patrona o cloacă, dar, în același timp, tot el remarcă și că „o persoană poate face mult bine țării în timp ce administrează o cloacă”.
În societățile democratice se reclamă de multe ori cenzura acolo unde nu e, ceea ce nu înseamnă că ea nu există în forme mai mult sau mai puțin subtile.
Nemulțumirile reprimate timp de decenii au explodat și continuă să se manifeste, parcă într-un soi de recuperare, nu ca un autentic spirit critic, ci mai degrabă ca o cîrcoteală reflexă.