MASS COMEDIA

O asociație americană a producătorilor de semiconductori a publicat un document care spune că celebra Lege a lui Moore, care afirmă că puterea de calcul se dublează la fiecare doi ani, ar putea deveni inoperantă prin 2021

Exact așa scrie pe plăcuța de la intrarea în localitate. Ce poate să însemne „interes local“? – m-am întrebat amuzată

E mijlocul verii, 15 iulie 2016, și tancurile facțiunii armate care vrea răsturnarea lui Erdogan sînt chiar în mijlocul Istanbulului, pe podurile de peste Bosfor.

Funcționarii bancari cu care mulți dintre noi avem de-a face, cu sau fără voia noastră, de-a lungul vieții reprezintă pentru mine acei angajați standard în ținute business, programați să-și practice meseria la un mod impersonal, respecînd niște norme și o conduită, dar și să zîmbească fals.

Probabil dumneavoastră, cei care ne citiți azi pe Internet, sînteți aceiași care ne citeați acum zece sau douăzeci de ani pe hîrtie – și cam la fel, cititorii întregii prese. Problema e că ea, presa, s-a schimbat în acești ani, și nu în bine. Dincolo de asaltul mogulilor și mai apoi al politicienilor, principalul motiv sînt banii.

Un început de depresie tocmai din cauza vieții „perfecte“ pe care o duce, atît de departe de lumea reală. Cine este de vină? Părinții care i-au asigurat totul? Bunica ei care a avut cele mai bune intenții? Bona?

Jurnalismul de date a devenit în timp ceva spectaculos.

Nu am nici o îndoială că, pentru cei mai mulți dintre copiii de clasa a VIII-a, anul acesta a fost un an greu.

Dacă e să-l definim simplu, la componenta de prelucrare a datelor pe care am numit-o mai sus computer assisted reporting se adaugă diferite tipuri de vizualizări. Graficele simple au fost înlocuite în ultimii ani de așa-numitele infografice sau infografii, evidențieri estetice și uneori interactive ale datelor.

Îmi dau seama cît de mult poate să deformeze mintea unui copil, încă deschisă și creativă, această frică indusă de marele examen și implicit de un eșec. Însă, în fond, despre ce fel de eșec vorbim? Toți acești copii au muncit fiecare după putințele lui.

Casetofonul și CD-ul. Primul a fost ucis de al doilea, care a fost ucis de mp3 și alte formate digitale, foarte la ele acasă în memoria calculatorului, a telefonului sau a mai orice altceva. De la casetofon la CD s-a petrecut o revoluție mai greu de sesizat azi, dar crucială, cea digitală

Pierdută printre atîtea proiecte ale celor din jurul meu, nu doar că nu-mi mai doresc să am propriile mele proiecte, ca pe timpuri, ci, de fapt, nu-mi mai doresc nimic. Mă simt secătuită de energie doar privindu-i pe ceilalți care se agită atît de mult și cu atîta înverșunare ca să-și ducă toate proiectele la capăt.

Prin Deva am trecut de cîteva ori în drum spre acel Ardeal vestic, de Bihor, însă nu m-am oprit niciodată. Și probabil că sînt atît de multe orașe în România pe lîngă care treci întîmplător, fără să știi dacă reprezintă neapărat o destinație.

Fiindcă, cu siguranță, ați auzit și/sau ați citit diferite teorii tenebroase despre datele personale pe care le deține Facebook despre utilizatorii lui, iar în România sînt 8,5 milioane de astfel de utilizatori, cîteva clarificări sînt necesare.

Nu-i pot da sfaturi: ieși afară, joacă jocuri reale, fă mișcare – știu că n-are rost. Poate că și eu, dacă aș fi de vîrsta lui, aș avea aceeași opțiune. E doar un alt tip de copilărie. Nu pot aprecia dacă ei sînt mai cîștigați decît noi. Sau invers.

Scandalul de acum cîteva zile, referitor la clipul filmat de Vali Vijelie cu studenţi la Conservator pe scena aceluiași Conservator, denotă ceea ce am putea numi un complex de inferioritate la scară socială, a întregii societăți românești, referitor la manele şi, în general, la romi.

Oameni plimbîndu-se pur și simplu, salutîndu-se unii pe ceilalți, și senzația că aparții acelui loc. Ne-am așezat la o terasă – în dreapta noastră era o gașcă de „băieți“ trecuți de 60 de ani care beau cafele sau ceai și comentau autostrăzile din Germania și faptul că nici într-o sută de ani noi n-o să atingem standardul de acolo.

Dacă scorul de 30% vi se pare bun, gîndiți-vă că o colegă de partid a lui Nicușor Dan, Clotilde Armand, a realizat aproape 32%, după unul dintre institutele de sondaje, pornind de la nimic. Candidat și la alegerile din 2012, Dan era cotat cu 20% în sondajele dinaintea campaniei. Iar adversarii lui nu erau redutabili.

Dintr-odată, acești oameni reprezintă „majoritatea“ pe care trebuie s-o acceptăm, deși nu este nici pe departe cea mai bună lume posibilă. Dar poate că lumea noastră și starea de normalitate, de fapt, nici nu există, trăim protejați într-o bulă pe care noi singuri ne-am creat-o în timp și cu răbdare, dar ce bine ne simțim aici!

În ultimii ani, tirajul tipărit al revistei a scăzut cu numai 20%, de la 1,5 milioane la 1,25 de milioane distribuite global – mai ales în SUA, deși publicația este realizată la Londra. Pierderea e mai mult decît compensată de edițiile digitale ale publicației (site, mobil sau tabletă).

În noul joc, la început am nimerit într-o ghildă al cărei șef era un olandez. La o primă impresie, oamenii păreau deschiși și comunicativi, păreau că se știu între ei de-o viață. Poate că joacă de multă vreme – m-am gîndit. Sau sînt deja prieteni în viața reală. Pînă la urmă, m-am lămurit.

Săptămîna trecută, The Verge anunța că vînzările de Chromebook-uri le-au depășit, în premieră, pe cele de laptopuri Apple. Ce este un Chromebook și ce importanță are pentru noi, profanii, o astfel de statistică?

Se înghesuiau de-a valma zeci de oameni, se făceau permutări, se ghicea fiecare mișcare de sub pînza de cort, se auzea tot. Și atunci învățam să apreciez ceea ce aveam, adică intimitatea de acasă. Dar oare ce fel de intimitate avem? Ce mai reprezintă intimitatea noastră, a tuturor, într-un mare oraș?

Vacanțele, concertele de rock și alte momente fericite merită gustate fără intermedierea mobilului. Iar fiindcă a renunța cu totul la fotografie e prea crud, putem începe să ne premedităm apăsarea pe buton, eventual răsfoind și cîteva albume de mari fotografi.

Colegul matematician, care a copiat cuvînt cu cuvînt din manual, a luat 10. Acesta e „bagajul“ cu care am intrat în viață. Un sistem de valori cu totul pe dos. Astfel de lucruri te marchează într-un fel sau altul, fără să vrei. La 14 ani, chiar și la 18, știi ce e bine să alegi? Școala te pregătește pentru astfel de alegeri importante?

Dacă ați fost în vacanță în Anta­lya sau ați auzit cîte ceva despre dezvoltarea frenetică a zonei din ultimii ani, s-ar putea să fi remarcat un lucru: regiunea este un Disneyland pentru adulți, de dimensiunile unui județ.

„Unde fugi așa, mamaie?“ S-a uitat la el ca și cum nu i-ar fi înțeles întrebarea și și-a văzut de drumul ei. „Mai ai 35 de minute pînă la tren!“, a informat-o exasperat nepotul. Abia atunci bătrîna s-a oprit – să-l creadă, să nu-l creadă?

Pe urmele lui „Untdelemn de la Bunica“ și ale „Tarafului“ de acum 15-20 de ani, România se umple de brand-uri și strigări publicitare neaoșe. Unde apar ele mai des și ce spune asta despre noi, românii?

Ce păzește el sau pe cine păzește, n-am să înțeleg niciodată, fiindcă de cele mai multe ori îți dă senzația că taie frunze la cîini. Dar nu, el are grijă de siguranța clienților și din cînd în cînd simte nevoia, ca orice om în uniformă, să‑și manifeste autoritatea.

Ce e atrăgător în violența și moartea repetitivă din Game of Thrones? Un gen de exorcizare prin recontextualizare, cam la fel ca în epitafurile vesele din Cimitirul de la Săpînța.

Picnicul la români este, înainte de toate, un mod de a te afișa în public. De a frige mai mulți mititei și de a da muzica mai tare decît vecinul tău de picnic. În alte țări, mai civilizate, petrecerile de stradă, de pildă, sînt un pretext pentru o bucurie comună.

Cînd, în ianuarie 2016, Netflix s‑a lansat și în România, reacțiile inițiale au fost entuziaste, pentru ca ulterior să se transforme în dezamăgire, din cauza prea puținelor filme disponibile în România, pe celebra platformă de Video-on-Demand.

Prima mea senzație atunci cînd am văzut clipul cu Frumoasele străine care ard nu a fost una de revoltă, ci una de jenă. Mi-a fost rușine de omul care a făcut un astfel de gest. Ce‑o fi fost în mintea lui? Chiar nu și-a dat seama de penibilul situației? Iar penibilul acela se prelungea inutil, nu reușea să dea foc cărții.

La cîțiva kilometri de Betleem, în tabăra de refugiați de la Dheisheh, zisă și Ad Duheisha, patru fetițe gălăgioase se îmbulzesc în fața mea, pentru o poză care celebrează triumful palestinienilor în fața sîngelui și a violenței istoriei.

Hibernarea s-a terminat, la ora 7 seara încă e lumină și e plăcut afară, îmi pot părăsi în sfîrșit bîrlogul și redescopăr cît de mult îmi place Bucureștiul în aprilie și mai, singurele luni suportabile aici (ar mai fi și septembrie, uneori octombrie, însă lunile cu vreme bună de toamnă au ceva nostalgic).

Dintre toate prognozele media care mi s-au adeverit, cel mai tare mă bucur de revenirea lui Florin Călinescu la Românii au talent, fiindcă predicțiile pe care le poți face la noi sînt de regulă negative. În cazul lui Călinescu a fost pe dos, iar după mai multe episoade, putem vedea și de ce.

Clujul era „curat“ în comparație cu Bucureștiul, care era „murdar“. Clujenii erau „oameni de treabă și gospodari“, în vreme ce bucureștenii erau nesimțiți, gălăgioși, parveniți, într-un cuvînt, „mitici“. Clujul era un oraș liniștit, iar Bucureștiul era aglomerat.

Trump a obținut ceea ce se numește earned media (reflectare neplătită în presă) în valoare de 1,9 miliarde de dolari, de aproape 200 de ori mai mult decît bugetul investit de candidat în reclamă.

Cînd eram la grădiniță sau în clasele primare și cîntam faimosul șlagăr „Noi în anul 2000, cînd nu vom mai fi copii…“, încercam să calculez (pe degete) ce vîrstă voi avea, de fapt, în anul 2000. 23 de ani. 23 de ani?! Prin urmare voi fi „bătrînă“ – mă întristam eu pe vremea aceea, cînd singura vîrstă acceptabilă mi se părea 18 ani.

Săptămîna trecută, VICE a comunicat decizia de a se extinde în Europa Centrală și de Est, anunț care s-ar putea să-i lase reci pe o jumătate din cititorii Dilemei vechi, cei care nu știu ce e VICE. Ceilalți se vor mira și ei, fiindcă citesc deja VICE, care scrie despre subiecte românești, în limba română, de ceva vreme.

Privind pe geam, dacă ești atent la nuanțe, poți observa transformările prin care a trecut recent orașul, un amestec subtil între Est și Vest, în era postsocialistă. Vezi cartiere rezidențiale, cu case identice, printre pîlcuri de copaci.

Săptămîna trecută, cînd cu vizita lui Klaus Iohannis în Israel, România s-a trezit cu un președinte care vorbește. Și vorbește prost. Și cînd vorbește prost, nu vorbește numai prost românește. Ci generează un fel de flux verbal în același timp aleatoriu și autodemascator.

Stîrci, egrete, cormorani, pescăruși, lebede, lișițe, rațe sălbatice, muscarul negru, șerpi de apă, tritoni, vulpi, iepuri, vidre, bizami. Deltă e mult spus, dar stufărișul există, pămîntul mustește de apă.

Incapabilă să mai facă față cheltuielilor curente, inclusiv salariile angajaților, TVR a difuzat săptămîna trecută o serie de talk-show-uri în care se pune pe sine însăși în discuție. A spune despre Societatea Română de Televiziune că e „pe marginea prăpastiei“ sau „în faliment“ a devenit un clișeu.

De fiecare dată mă uimesc, într-un sens pozitiv – citesc mult, așa că voi contrazice pe oricine care se plînge de faptul că „astăzi copiii nu mai citesc ca pe vremea mea“, sînt conectați la tot ce se întîmplă nu doar în literatura contemporană pentru copii, dar și în realitatea din jur.

Marile show-uri gen Românii au talent au intrat pe post și, odată cu ele, și publicitatea care le finanțează. Dacă despre noutăți ca reapariția lui Florin Călinescu s-a vorbit deja, reclama difuzată în emisiuni de acest gen se schimbă. Din punctul de vedere al telespectatorului, e bine să știți la ce vă uitați.

Mahalaua mea. O fi devenind ea hip pentru alții, care nu locuiesc aici și o vizitează ca pe un loc exotic. Pînă mă mut, mă gîndesc să-mi deschid un hub. Sau măcăr un bar în curte și să vînd Leffe cu 15 lei sticla. Îl angajez și pe Costică pentru un stand-up. Veniți?

Dacă tabloidizarea presei nu mai e un motiv de dezbatere, ci o realitate, interesant devine modul cum se segmentează zona tabloidă a pieței. România urmează în linii mari trend-urile mondiale, dar cu observația că așa-numitele brand-uri quality sînt mult mai afectate.

Reclamele se adresează în primul rînd oamenilor sănătoși care, din cînd în cînd, au diferite neplăceri. Pentru cei cu adevărat bolnavi, lucrurile nu sînt deloc atît de simple. Iar pentru cei ipohondri, ca mine, televizorul devine, din nefericire, o permanentă sursă de inspirație.

Site-urile de știri au scris deja că, pe propria pagină de Facebook, Liviu Dragnea a fost victima unui trolling colectiv de durată, care a început miercuri, în subsolul unei postări despre lege. Trolling-ul s-a întins și pe Wikipedia, unde pagina în engleză a lui Dragnea a fost vandalizată repetat.