Cheia, staţiune turistică de interes local

Publicat în Dilema Veche nr. 649 din 28 iulie - 3 august 2016
Intimitate? jpeg

Exact așa scrie pe plăcuța de la intrarea în localitate. Ce poate să însemne „interes local“? – m-am întrebat amuzată. Adică n-au voie să vină de­cît prahovenii? Sînt abonați la recreere doar cetățenii din Ploiești? Brașovenilor de peste munte nu li se permite să se cazaze aici? Însă se pare că „interesul local“ nu se prea respectă, fiindcă tot satul e plin de vilele unor bucureșteni. Și de pensiuni-fantomă. 

Am revenit la Cheia după mai bine de douăzeci de ani. Satul se află într-o căldare, înconjurat de păduri și poieni, la poalele munților Ciucaș care, deși au un vîrf de peste 2000 de metri, sînt unii dintre cei mai prietenoși munți pe care i-am urcat, ideali pentru drumeții în familie, chiar și cu copiii mici. Satul e străbătut de rîul Teleajen, care puțin mai sus se numește pîrîul Berii, fără nici o legătură cu băutura cu același nume, deși poate nu întîmplător, ceva mai la vale, la Măneciu, se fabrică berea Zăganu, cea mai bună bere românească actuală, după părerea mea. Găsești Zăganu la halbă, proaspătă, rece, perfectă, la cabana Muntele Roșu, iar masivul Zăganu domină cu creasta lui stîn­coasă stațiunea Cheia. Atmosfera e una patriarhală, fără fițe de Valea Prahovei; seara, vacile se întorc de la pășune pe strada principală, trec căruțe cu fîn, pe marginea drumului se vînd frăguțe și siropuri de casă cu sifon, la pahar, pentru turiștii însetați. Care turiști? În general, cei care coboară cu mașina prin pasul Bratocea și se opresc aici o oră sau două, la o cafea, și turiștii de week-end. În timpul săptămînii, stațiunea Cheia e pustie, pe străzi bîntuie doar cîini vagabonzi. 

În copilărie, era una dintre stațiunile mele preferate, veneam aici cu părinții mei aproape în fiecare an. Stațiune e mult spus. Cheia e un sat care aparține de comuna Măneciu, ridicat de comuniști la rang de stațiune. Adică au construit hotelul cel mare din centru, „în stil montan“, adică două clădiri în formă de triunghi care seamănă cu niște torturi Doboș. Hotelul mai există și astăzi, și nu are deloc acel aer vetust al fostelor hoteluri socialiste, arată decent. Tot în anii ’80 mai existau o tabără pentru pionieri, un camping cu căsuțe din lemn și alt complex turistic în căpătul satului, acolo unde încep traseele montane. Însă noi am stat aproape întotdeauna la gazdă. Într-o vacanță de primăvară, am nimerit la un moș singur și destul de ursuz, care ne dădea tot felul de indicații despre cum să facem focul și să ne gospodărim, apoi încheia fiecare fiecare frază lungă și explicativă astfel: „Mă rog, faceți cum credeți! E treaba dumneavoastră!“ Prespun că bietul moș e de mult oale și ulcele, însă am recunoscut casa prăpădită din lemn unde am stat, părea părăsită. În același an, satul era terorizat de un urs. Oamenii încercau de cîteva luni să-l prindă într-o capcană, tăiau oi și viței ca să-l momească, dar ursul era șmecher, se furișa în cușcă, fura oaia sau vițelul și nu se lăsa prins. Sătenii se săturaseră să trăiască sub amenințarea ursului, așa că făcuseră nenumărate cereri și petiții la Gospodăria de Partid ca să vină vînătorii și să-l împuște. Îmi amintesc că, deși mi-era frică de urși, mi-a fost milă de acesta, care se dovedise atît de inventiv și se descurcase atît de bine, în preajma satului și a oamenilor. Probabil că nu i-a fost nici lui ușor. Într-un alt an, tot la Cheia, abia intrasem în adolescență și m am îndrăgostit fulgerător de un băiat din balconul unei vile. Eram deja în anii ’90 și în sat se construia masiv, numai vile cu două-trei etaje, de peste tot se auzeau joagărele, un semn că se tăia pădurea la greu. Pe mine parcă mă mușcase strechea. Îi tîram pe părinții mei pe strada principală, ca să ne plimbăm de o sută de ori în sus, în jos, fără nici o țintă, doar voi avea norocul să-l mai văd a doua oară în balcon. Prima oară îmi zîmbise. Am trecut pe lîngă aceeași vilă cu acoperiș verde, părea bine întreținută, dar nelocuită de multă vreme. M-am gîndit cum ar fi ca, după douăzeci de ani, să apară în balcon un bărbat, puștiul de odinioară, și să-mi zîmbească. 

Cheia de astăzi, chiar și așa pustie, are un farmec aparte. E un loc ideal pentru scris, citit, fugit de canicula din București (fix două ore cu mașina). Seara nu sînt mai mult de 10 grade, iar cerul e fantastic, adînc și limpede, plin de stele, se desfășoară sub ochii tăi ca o hartă veche, în mai multe straturi. Mă întreb de ce a rămas „stațiune turistică de interes local“. Unii spun că există niște interese ca stațiunea să nu se dezvolte. Cică aici își au vilele mahării care fac afaceri pe Valea Prahovei și ei nu au nevoie de alți turiști, vor doar liniște. Administrația locală nu se implică deloc. Drumul Măneciu-Cheia, străbătut de TIR-uri, e veșnic în lucru, în anumite porțiuni se circulă pe un singur sens. În Cheia nu există trotuare, magazine (decît unele gen buticuri care funcționează după cheful localnicilor și programul muncilor din gospodărie), bancomate sau farmacie, nu există nimic. Dacă nu vii bine echipat, depinzi de Măneciu sau de Brașov. De promovare turistică nu poate fi vorba. Încîntătorul drum pînă la cabana Muntele Roșu îți rupe mașina. La restaurantul popular de pe strada principală stai o oră ca să-ți vină mîncarea, dar sînt servite înaintea ta familiile de cocalari care comandă ciorbe de burtă și cincizeci de mici. Pensiunile au dat faliment, deși prețurile sînt derizorii, 50-80 de lei camera pe noapte. Se pare că la cabana Ciucaș din vîrful muntelui s-au făcut ceva investiții, e în regim de hotel, vin să te ia cu 4x4 din vale. La Cheia vii ca să urci pe munte fără să întîlnești aproape pe nimeni pe trasee și totuși nu ți-e teamă nici măcar de umbra ursului legendar de odinioară. La Cheia nu există nimic, dar e multă liniște, așa cum își doresc, chipurile, șmecherii cu vile. Și mă gîndesc, la rîndul meu, că poate e mai bine să rămînă așa.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.