Vîrsta, o chestiune subiectivă

Publicat în Dilema Veche nr. 632 din 31 martie - 6 aprilie
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

Cînd eram la grădiniță sau în clasele primare și cîntam faimosul șlagăr „Noi în anul 2000, cînd nu vom mai fi copii…“, încercam să calculez (pe degete) ce vîrstă voi avea, de fapt, în anul 2000. 23 de ani. 23 de ani?! Prin urmare voi fi „bătrînă“ – mă întristam eu pe vremea aceea, cînd singura vîrstă acceptabilă a maturității mi se părea 18 ani. Mai erau mama și tata, un pic peste 30, dar părinții nu se pun. Și bunicii. Să-i lăsăm în pace. La 70 de ani, ei erau cu adevărat matusalemici. Și eterni, pentru că în mintea unui copil moartea pare de-a dreptul ridicolă și imposibilă. Pentru un copil, bunicii s-au născut deja bătrîni și așa vor rămîne mereu.

De altfel, anul 2000 și mult așteptatul mileniu III ni se păreau, tuturor copiilor, ceva ce ținea de domeniul science-fiction. Timpul din Războiul stelelor, cînd îi vom fi întîlnit deja pe marțieni și alți extratereștri și ne vom fi obișnuit cu zborurile interplanetare. Nu s-a întîmplat așa. Mă uit acum la filmele SF din anii ’80 a căror acțiune se petrece în anul 2000 și îmi vine să rîd. Navetele de carton, becuțelele de 2 wați de pe bord, care pîlpîie, computerele cu ecrane ca acelea ale televizoarelor Elcrom. Și efectele de tip hocus-pocus. Nu poți să „construiești“ viitorul dacă n-ai la îndemînă resurse în prezent. Desigur, imaginația nu costă nimic.

În liceu, dacă în clasa a IX-a vreo colegă avea un iubit de a XII-a, cînd noi, celelalte, abia dacă îndrăzneam să ne uităm la mucoșii de vîrsta noastră, era privită cu admirație și invidie. Cu siguranță că‑și începuse deja viața sexuală, însă fata aceea învăluită în mister nu cobora nicio­dată de pe soclul ei ca ne împărtășească și nouă secretele. Nu făcea parte din gașca noastră, ieșea în oraș cu iubitul ei și cu prieteni de vîrsta lui. Era din cu totul alt film. Și ne tot zgîiam la ea ca la o vedetă de cinema, întrebîndu-ne: oare ce are tipa asta în plus față de noi? Ce o face mai femeie și pe placul „masculilor“ de a XII-a? Însă dacă aceeași fată de a IX-a avea un gagiu la facultate sau mai rău, în cîmpul muncii, totul era cît se poate de clar: era curvă. Își „vindea“ nurii pentru diferite avantaje – tipul o aștepta cu mașina la liceu, o scotea la cină, căci nu mîncau ei un pateu și un covrig de la patiseria din colț, îi cumpăra țoale și bijuterii. Altfel n-ar fi acceptat pe lîngă ea un bărbat atît de bătrîn. Un moș libidinos – ăsta era iubitul ei.

Pe la 17 ani, percepția începea din nou să se schimbe. Dacă aveai un iubit la facultate, era mișto. Însemna că te maturizasei, te lămurisei definitiv cum stătea treaba cu mucoșii de a XII-a, copilăroși și labili, erai stăpînă pe farmecele tale și pe un bărbat adevărat. Îți începusei viața sexuală cu simț al răspunderii și fără constrîngeri și le povesteai detalii picante celor care nu o făcuseră. Îmi amintesc și acum o scenă cu duioșie: „băieței“ proaspăt frezați și bărbieriți prin anul I și II de facultate (așa îi văd acum, desigur) care își așteptau iubitele liceence să iasă de la ore, cu cîte un trandafir în mînă. Aceștia erau bărbații cei adevărați după care tînjeam toate.

După 20 de ani, un prag care mă speria de-a dreptul era 30. Pînă la 30 puteai să faci din toate cîte un pic și de fapt nimic, să petreci pînă dimineață și a doua zi să n-ai nici pe dracu’, să te desparți și să te (re)cuplezi cu ușurință. În sfîrșit, o percepție corectă. La 20 de ani, 30 reprezenta, de fapt, începutul „îmbătrînirii“. (Ceea ce pe undeva e adevărat, din punct de vedere fiziologic. După 30, orice noapte pierdută începe să lase urme, la început subtile, apoi din ce în ce mai neplăcute. Și te gîndești deja la o stabilitate, pe toate planurile.) 30 de ani, ce vîrstă minunată! Ești copt la minte și într-o formă fizică perfectă. Angoasele legate de moarte, de declin sînt încă atît de departe. Ce-ți poți dori mai mult?

De altfel, după 30, diferențele de vîrstă încep în sfîrșit să se îndulcească. Doi-trei ani în plus sau în minus nu mai contează, ba chiar nici cinci sau zece. Te poți împrieteni cu oricine, indiferent de vîrstă, cu condiția să împărtășești aceleași sisteme de valori, te bucuri de o neașteptată diversitate socială, cunoști tot soiul de oameni, reevaluezi bărbații care, atunci cînd tu erai într-a IX-a, ei erau la facultate și îi redescoperi tineri, aproape de aceeași vîrstă cu tine, nu înțelegi de ce te speriau atît de mult, pășești ca prin vis spre pragul de 40, care ți se pare o nimica toată. Anii aceștia ai „maturității“ pur și simplu zboară. Acum e Paștele, mîine e Crăciunul. Iar dacă mai ai și copii, vîrstele se inversează de-a dreptul, retrăiești una sau mai multe copilării odată cu ei.

Nu pot să duc povestea mai departe, din cauza vîrstei pe care o am. Nu-mi pot imagina ce va fi dincolo de 40, deși am prieteni de 40, 50, 60 de ani care se simt perfect în pielea lor și nu-și doresc să se mai întoarcă la 20, o vîrstă ingrată. Pe părinții mei, care au un pic peste 65, îi văd încă tineri. Ei, la rîndul lor, cînd aud că mai moare vreunul de pînă în 80, spun: „Nu era așa bătrîn!“ Îmi dau seama că această chestiune a vîrstei e atît de subiectivă. Întîlnesc oameni trecuți de 60 care au un spirit atît de tînăr încît mi se pare extrem de nedrept faptul că mulți dintre noi sîntem, de fapt, doar niște copii încapsulați în trupuri care se degradează și care devin treptat neputincioase. Păcat că în acel profetic an 2000 pe care îl cîntam noi la grădiniță și care acum mi se pare deja îndepărtat nu s-a găsit și o metodă ca, la timpul potrivit, să fim transferați în alte trupuri.

image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png
p 20 Nichita Stanescu adevarul ro jpg
Alte vieți
Toate aceste vieți se hrănesc cu posibilul, mai mult decît cu realitatea lumii în care se petrec.
image png
Degetul lui Lazăr
Deși îl vor vedea pe celălalt Lazăr revenind din mormînt, în carne și oase, unii dintre martori nu vor crede.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Radu Cosașu ar fi împlinit săptămîna trecută, pe 29 octombrie, 93 de ani.
image png
Cine ascultă o casă? – despre reutilizarea fondului construit existent –
Pe 8 noiembrie este sărbătorită la nivel mondial Ziua Urbanismului, care aduce în prim-plan problemele și efectele urbanizării asupra societății și a mediului.
image png
Auriu și umbră
Ci păstrîndu-ne, dacă nu auriul, măcar aspirația către el. Și o portiță de acces.
image png
Avoidant sau secure? Mai există limba română?
E un cuvînt care reprezintă o categorie importantă în viața lor de cartier – deduc eu din ce povestesc ei.
image png
Prețuirea incompetenței
Această bursă de merit nu mai are nici o legătură cu valoarea sau cu succesul.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.