Plecări, aşteptări

Publicat în Dilema Veche nr. 638 din 12-18 mai 2016
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

Cu o zi înainte de Paște, în Gara de Nord, o bunică se grăbea hotărîtă și cu pas sprinten spre capătul peronului. Nu se uita nici în dreapta, nici în stînga, urmărindu-și scopul ei precis. Uitase și de faptul că umbla în baston și-l folosea acum doar pentru a-și face loc printr-o mulțime imaginară. În spatele ei, nepotul, un găligan încărcat cu sacoșele bunicii, abia dacă se putea ține după ea. „Unde fugi așa, mamaie?“ S-a uitat la el ca și cum nu i-ar fi înțeles întrebarea și și-a văzut de drumul ei. „Mai ai 35 de minute pînă la tren!“, a informat-o exasperat nepotul. Abia atunci bătrîna s-a oprit – să-l creadă, să nu-l creadă? „Uite, mamaie, nici n-au tras încă trenul la peron.“ S-au așezat amîndoi pe o bancă. Bătrîna s-a apucat să scotocească prin sacoșe ca să se convingă că n-a uitat nimic și că toate lucrurile erau la locul lor. Apoi a început să privească cu încăpățînare în zare, spre depărtările de unde ar fi trebuit să apară trenul. Nepotul se plictisea și nu știa ce să facă, se simțea un pic jenat cu bunica lui. Și-a aprins o țigară. Cînd a sosit, în sfîrșit, trenul, băbuța a tîșnit din nou. Nici n-a apucat băiatul să ridice sacoșele de jos, că ea era deja pe scară, împungînd aerul cu bastonul. Nepotul a urcat și el oftînd, apoi a coborît rapid. Băbuța a reapărut agitată la geam. „Nu mai stau cu matale, că mai sînt douăj’ de minute. Și am pus prost mașina.“ A trebuit să strige a doua oară ca să-l audă. Bunica l-a privit resemnată. Totuși, ceea ce era mai important se întîmplase deja – era în tren. „Du-te, mamă! Sănătate!“

Am urmărit amuzată întreaga scenă, deși o mai văzusem, în variante diferite, și înainte. Mi-a amintit inevitabil de bunicul meu de la Cluj, care se pornea spre gară cu două ore înainte să plece trenul. Ziua plecării era un eveniment în sine, pregătit cu minuțiozitate. De obicei, trenul era unul la prima oră, chiar dacă mai existau și altele, la ore mai decente. Bagajele se făceau, însă, cu cîteva zile înainte și mereu apărea cîteva ceva în plus care trebuia luat în călătorie. În seara de dinaintea plecării, mai rămîneau de prăjit doar șnițelele (sau de fript puiul acela clasic ce urma să capete „miros de tren“), de fiert ouăle, de pus sarea într-o cutiuță de medicamente și de tăiat prăjitura care urma să fie așezată într-o cutie de carton. Acestea erau, însă, treburile bunicii. Bunicul nu mai avea altceva de făcut decît să pună ceasul să sune pe la 4, să se îmbrace în pijama și să aștepte dimineața. Pentru că de dormit, nu dormea nimeni. Era o noapte albă pentru amîndoi, cu întors de pe o parte pe alta și oftaturi – grijile călătoriei! Și dacă nu sună ceasul și pierdem trenul? Ceasul suna el, dar suna degeaba. Bunicul era de mult îmbrăcat și aștepta pe un scaun zorii zilei. Lucrurile păreau sub control. Începeau să o ia razna doar atunci cînd bunica mai găsea zeci de mărunțișuri de făcut chiar înainte de a ieși pe ușă. Abia atunci, bunicul intra în panică și doar cînd ajungea pe peron, înconjurat de bagaje și cu cel puțin 40 de minute liniștite de așteptare pînă la tren, se mai potolea.

Eram foarte tînără cînd se întîmplau aceste lucruri. Mă gîndeam că bătrînilor le place, de fapt, să aștepte și că și-au propus ca puținul lor timp rămas, ultima sută de metri, să și-l petreacă în așteptare. Oricum, după o anumită vîrstă, viața devine o așteptare în sine, deși ei vor spune mereu același lucru – la ce să mai aștept eu acum? E o contradicție aici, dar își are frumusețea ei. Orice plecare, orice călătorie anticipează, de fapt, la nivel inconștient, acea plecare, acea trecere. Și trebuie să fii pregătit.

La 20 de ani, pentru mine plecările nu însemnau nimic. Cu o lejeritate uluitoare, îmi făceam bagaje sumare în miez de noapte și plecam pe neașteptate la mare sau la munte. Multe plecări erau niște improvizații – mașinile altora unde se mai găsea cîte un loc, trenuri pierdute la limită, zone de tranzit și trasee dubioase, nași care te dau jos din tren, nopți petrecute prin halte obscure, timp mort și totuși promisiunea că undeva există o destinație, că există un liman. Dorul de ducă era mai important decît călătoria în sine. Mă mai apucă uneori acea nevoie impetuoasă de a pleca, mai ales la începutul verii, cînd afară e soare și cald, însă mi se întîmplă din ce în ce mai rar.

Pe măsură ce trec anii, inerția devine din ce în ce mai mare. Ți-e greu să te urnești, parcă îți vine mai degrabă să rămîi pe loc. Odată plecat, te simți bine, însă pînă atunci… Mai nou, mă observ pe mine. Dorm prost timp de cîteva nopți înainte de plecare (mai ales dacă ea presupune un zbor). Nu frig nici un pui și nu prăjesc șnițele, însă ideea de a-mi face bagajele mă scoate din minți, contorizez în minte ce am de luat sau chiar înșirui inutil lucruri pe o listă. În noaptea dinaintea plecării, nu dorm deloc. Dacă nu „sună“ mobilul și voi pierde…? Ce voi pierde? Ceva irepetabil, ceva esențial? De fapt, este obsesia de a nu pierde, de a nu rămîne în urmă. Și, în același timp, începutul marii așteptări. Ce diferență mai este între mine și bătrînica din Gara de Nord? Nici una. Poate doar faptul că n-am încă baston.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.