Cu turma, la evaluarea naţională
Nu am nici o îndoială că, pentru cei mai mulți dintre copiii de clasa a VIII-a, anul acesta a fost un an greu. În primul rînd din punct de vedere psihologic. Primul examen „important“ din viața lor care, din păcate, coincide și cu perioada nefericită de trecere de la pubertate la adolescență poate să reprezinte o traumă. Am citit, cu un zîmbet strîmb, urările de pe panglicile „de absolvire“ ale unui puști de-a VIII-a (noi aveam niște carnețele pe care le numeam „agape“). Toate sunau, inevitabil și stereotip, cam așa: „Baftă la examen!“, „Mult succes la examen!“ etc. M-au făcut să mă întreb: „Oare pentru ei există viață după Capacitate?“ Mi-am amintit că așa a fost și pentru noi, doar că se numea altfel – examen de admitere la liceu. Aceeași presiune din partea profesorilor și a unora dintre părinți: „Dacă vrei să intri la liceul X și să nu te faci de rîs, treci și învață!“ Aceeași gogoriță numită examen cu care ne-au înnebunit încă de prin a VII-a. Nimic nu mai conta la orele de curs dacă nu „s-ar putea să vă pice la examen“. Tot ce se preda trebuia să intre obligatoriu în tiparele examenului.
Îmi dau seama cît de mult poate să deformeze mintea unui copil, încă deschisă și creativă, această frică indusă de marele examen și implicit de un eșec. Însă, în fond, despre ce fel de eșec vorbim? Toți acești copii care au terminat clasa a VIII-a, care au muncit fiecare după putințele lui, au făcut meditații și n-au avut voie să se gîndească la nimic în afară de examen timp de un an întreg, nu vor fi trimiși nici la școala de corecție, nici exilați pe o insulă pustie, în funcție de notele de la evaluarea națională. Ei vor rămîne, totuși, în sistem încă patru ani. Nu-i dă nimeni „afară“ de nicăieri. Părinții îmi vor răspunde că miza e, totuși, liceul. Diferența dintre un liceu de elită și unul slab va fi un factor hotărîtor al viitorului lor. Care viitor? Dacă vorbim despre cel școlar, s-ar putea să aibă dreptate (deși nu sînt convinsă). Dacă vorbim despre viitorul lor ca oameni, liceul și profilul său nu au o prea mare importanță. Am absolvit unul dintre liceele de elită din București. Am dat la mate-fizică pentru că așa era moda atunci, cum e acum cu informatica și științele, deși eram convinsă că nu voi deveni nici mare matematician, nici fizician ilustru. Pur și simplu, ținea de anumite prejudecăți – dacă nu intrai la real și nimereai, prin „alunecare“, la uman, erai un tîmpit. Locurile de la real se ocupau primele. De aceea conta nota de la examen, ca să nu ajungi, Doamne ferește, la chimie-biologie (mda, științele…) sau la uman. Colegi de generație, cu minți strălucite și aplicate, potrivite pentru matematică, s-au trezit în clase de uman pentru că la examen luaseră 10 la mate și 7 la română, iar media finală era „de uman“. Mi-aduc aminte cum i-am dat cu tifla amicului meu Radu, care era în această situație. Ne certaserăm din te miri ce și i-am zis: „Tu să taci, că ești la uman!“ Băiatul s-a înroșit puternic, aproape că-i venea să plîngă. „Să vedem cine te mai ajută pe tine de-acum, la temele de la mate!“, s-a răzbunat el. Și nu m-a mai ajutat. Matematica și fizica au fost pentru mine un chin în anii de liceu. Mi-am dat seama încă de prin clasa a IX-a că, dintr-o ambiție prostească, făcusem o mare greșeală. Noroc cu cîteva concursuri de literatură, activități extrașcolare, desigur, pe care le-am cîștigat și mi-au mai ridicat moralul. Apropo, Radu de la uman e acum IT-ist.
Mă gîndesc la toate aceste situații absurde și-mi dau seama că în douăzeci și ceva de ani nu s-a schimbat nimic, ba dimpotrivă, anumite falii s-au adîncit și mai tare în profunzimea „sistemului“. Înainte de evaluarea națională, o profesoară minunată le cerea pe Facebook elevilor ei să încerce să uite pentru moment toate lucrurile creative pe care le-au făcut împreună la clasă (în afara programei), toate cărțile pe care le-au citit și să se concentreze doar asupra cerințelor de examen. O fetiță care cîștigă de ani buni toate concursurile de scriere creativă la care participă a făcut timp de un an meditații la română, just in case . Aproape toți părinții, inclusiv cei fără posibilități financiare, sînt de acord să plătească aceste meditații, doar „ca să se asigure“, există chiar o concurență între ei în acest sens.
Așa-zisele „perle ale elevilor“ de la examenul de limba română, de multe ori niște formulări nonconformiste, părerile sincere ale copiilor despre „ce a vrut să spună autorul“, sînt desigur depunctate, în afara grilei de evaluare. Exact aceleași situații absurde cu care m-au confruntat și eu, „la vremea mea“, sînt generate în continuare. Care e cauza? Sînt multe, de la cele punctuale – salariile mici ale profesorilor, la cele generale – lipsa unui sistem de valori. Însă una dintre ele ar fi faptul că toată această turmă națională de elevi este evaluată după criterii standard. În funcție de notele lor, copiii devin niște cifre, niște statistici și atît. Sistemul nostru de învățămînt nu ține cont de individualitate, nu formează caractere. Personalitatea copilului nu contează (să ne gîndim doar că există un psiholog la două-trei școli, dacă există, în condițiile în care un banal examen e o traumă, fiindcă toți „au emoții“).
Așadar, nu e de mirare că în topul școlilor de elită din București, în funcție de rezultatele obținute la evaluarea națională, au intrat deja mai multe școli private. Pe locul întîi este școală „Hermann Oberth“ din Voluntari, înaintea colegiului de informatică „Tudor Vianu“. O școală mică, cu predare în limba germană, cu clasele cît niște sufragerii mai mari, cu 8-10 copii într-o clasă, cu profesori care se dedică fiecărui copil în parte. E adevărat că a avea aceleași pretenții de la școlile de stat e imposibil, însă clasamentul spune ceva despre sistem. Și mai există un „secret“ al copiilor de la școala din Voluntari. Citesc foarte mult. Cărți. Cele mai multe din afara programei școlare. În condițiile în care programa școlară și „sistemul“ în sine nu încurajează lectura, care este o activitate extrașcolară, iar Micul prinț sau Alice în Țara minunilor nu vor „pica“ niciodată la examen. De aceea un copil care se chinuie cu meditațiile la română ia totuși o notă slăbuță la Capacitate. Pentru că un an întreg a făcut meditații și n-a citit nimic.
