Cu turma, la evaluarea naţională

Publicat în Dilema Veche nr. 646 din 7-13 iulie 2016
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

Nu am nici o îndoială că, pentru cei mai mulți dintre copiii de clasa a VIII-a, anul acesta a fost un an greu. În primul rînd din punct de vedere psihologic. Primul examen „important“ din viața lor care, din păcate, coincide și cu perioada nefericită de trecere de la pubertate la adolescență poate să reprezinte o traumă. Am citit, cu un zîmbet strîmb, urările de pe panglicile „de absolvire“ ale unui puști de-a VIII-a (noi aveam niște carnețele pe care le numeam „agape“). Toate sunau, inevitabil și stereotip, cam așa: „Baftă la examen!“, „Mult succes la examen!“ etc. M-au făcut să mă întreb: „Oare pentru ei există viață după Capacitate?“ Mi-am amintit că așa a fost și pentru noi, doar că se numea altfel – examen de admitere la liceu. Aceeași presiune din partea profesorilor și a unora dintre părinți: „Dacă vrei să intri la liceul X și să nu te faci de rîs, treci și învață!“ Aceeași gogoriță numită examen cu care ne-au înnebunit încă de prin a VII-a. Nimic nu mai conta la orele de curs dacă nu „s-ar putea să vă pice la examen“. Tot ce se preda trebuia să intre obligatoriu în tiparele examenului.

Îmi dau seama cît de mult poate să deformeze mintea unui copil, încă deschisă și creativă, această frică indusă de marele examen și implicit de un eșec. Însă, în fond, despre ce fel de eșec vorbim? Toți acești copii care au terminat clasa a VIII-a, care au muncit fiecare după putințele lui, au făcut meditații și n-au avut voie să se gîndească la nimic în afară de examen timp de un an întreg, nu vor fi trimiși nici la școala de corecție, nici exilați pe o insulă pustie, în funcție de notele de la evaluarea națională. Ei vor rămîne, totuși, în sistem încă patru ani. Nu-i dă nimeni „afară“ de nicăieri. Părinții îmi vor răspunde că miza e, totuși, liceul. Diferența dintre un liceu de elită și unul slab va fi un factor hotărîtor al viitorului lor. Care viitor? Dacă vorbim despre cel școlar, s-ar putea să aibă dreptate (deși nu sînt convinsă). Dacă vorbim despre viitorul lor ca oameni, liceul și profilul său nu au o prea mare importanță. Am absolvit unul dintre liceele de elită din București. Am dat la mate-fizică pentru că așa era moda atunci, cum e acum cu informatica și științele, deși eram convinsă că nu voi deveni nici mare matematician, nici fizician ilustru. Pur și simplu, ținea de anumite prejudecăți – dacă nu intrai la real și nimereai, prin „alunecare“, la uman, erai un tîmpit. Locurile de la real se ocupau primele. De aceea conta nota de la examen, ca să nu ajungi, Doamne ferește, la chimie-biologie (mda, științele…) sau la uman. Colegi de generație, cu minți strălucite și aplicate, potrivite pentru matematică, s-au trezit în clase de uman pentru că la examen luaseră 10 la mate și 7 la română, iar media finală era „de uman“. Mi-a­duc aminte cum i-am dat cu tifla amicului meu Radu, care era în această situație. Ne certaserăm din te miri ce și i-am zis: „Tu să taci, că ești la uman!“ Băiatul s-a înroșit puternic, aproape că-i venea să plîngă. „Să vedem cine te mai ajută pe tine de-a­cum, la temele de la mate!“, s-a răzbunat el. Și nu m-a mai ajutat. Matematica și fizica au fost pentru mine un chin în anii de liceu. Mi-am dat seama încă de prin clasa a IX-a că, dintr-o ambiție prostească, făcusem o mare greșeală. Noroc cu cîteva concursuri de literatură, activități extrașcolare, desigur, pe care le-am cîștigat și mi-au mai ridicat moralul. Apropo, Radu de la uman e acum IT-ist.

Mă gîndesc la toate aceste situații absurde și-mi dau seama că în douăzeci și ceva de ani nu s-a schimbat nimic, ba dimpotrivă, anumite falii s-au adîncit și mai tare în profunzimea „sistemului“. Înainte de evaluarea națională, o profesoară minunată le cerea pe Facebook elevilor ei să încerce să uite pentru moment toate lucrurile creative pe care le-au făcut împreună la clasă (în afara programei), toate cărțile pe care le-au citit și să se concentreze doar asupra cerințelor de examen. O fetiță care cîștigă de ani buni toate concursurile de scriere creativă la care participă a făcut timp de un an meditații la română, just in case . Aproape toți părinții, inclusiv cei fără posibilități financiare, sînt de acord să plătească aceste meditații, doar „ca să se asigure“, există chiar o concurență între ei în acest sens.

Așa-zisele „perle ale elevilor“ de la examenul de limba română, de multe ori niște formulări nonconformiste, părerile sincere ale copiilor despre „ce a vrut să spună autorul“, sînt desigur depunctate, în afara grilei de evaluare. Exact aceleași situații absurde cu care m-au confruntat și eu, „la vremea mea“, sînt generate în continuare. Care e cauza? Sînt multe, de la cele punctuale – salariile mici ale profesorilor, la cele generale – lipsa unui sistem de valori. Însă una dintre ele ar fi faptul că toată această turmă națională de elevi este evaluată după criterii standard. În funcție de notele lor, copiii devin niște cifre, niște statistici și atît. Sistemul nostru de învățămînt nu ține cont de individualitate, nu formează caractere. Personalitatea copilului nu contează (să ne gîndim doar că există un psiholog la două-trei școli, dacă există, în condițiile în care un banal examen e o traumă, fiindcă toți „au emoții“).

Așadar, nu e de mirare că în topul școlilor de elită din București, în funcție de rezultatele obținute la evaluarea națională, au intrat deja mai multe școli private. Pe locul întîi este școală „Hermann Oberth“ din Voluntari, înaintea colegiului de informatică „Tudor Vianu“. O școală mică, cu predare în limba germană, cu clasele cît niște sufragerii mai mari, cu 8-10 copii într-o clasă, cu profesori care se dedică fiecărui copil în parte. E adevărat că a avea aceleași pretenții de la școlile de stat e imposibil, însă clasamentul spune ceva despre sistem. Și mai există un „secret“ al copiilor de la școala din Voluntari. Citesc foarte mult. Cărți. Cele mai multe din afara programei școlare. În condițiile în care programa școlară și „sistemul“ în sine nu încurajează lectura, care este o activitate extrașcolară, iar Micul prinț sau Alice în Țara minunilor nu vor „pica“ niciodată la examen. De aceea un copil care se chinuie cu meditațiile la română ia totuși o notă slăbuță la Capacitate. Pentru că un an întreg a făcut meditații și n-a citit nimic.

e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.
Vinuri premium selectii exclusiviste pentru cunoscatori jpg
Vinuri premium - selecții exclusiviste pentru cunoscători
În lumea vinului, diferența dintre un produs obișnuit și o experiență memorabilă este dată de origine, rafinament și atenția la detalii. Pentru cunoscători, alegerea nu se rezumă la o simplă băutură, ci la o expresie a terroir-ului, a tradiției și a măiestriei vinificatorului.
DilemaVeche jpg
Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor
Trăim în era consumului. Nu doar de produse, ci și de informații, de social media, consumăm aproape orice. Oare care este linia dintre nevoile noastre și influența exterioară care ne împinge (sau ne atrage?) spre această tendință generalizată de a absorbi totul?
featured image jpg
Fenomenul gamblingului social: cum devine uneori comunicarea mai importantă decât rezultatele în sine
Jocurile de noroc online au fost proiectate în mare parte ca resurse pentru distracție pe cont propriu, de la distanță, oferind intimitate - utilizatorul interacționează asumat doar cu operatorul platformei iGaming.
e18e438df050be644c7c891ab6c3aa68e6 jpg
„Insula” care unește. Cum aduni într-un spațiu mic o comunitate de cititori?
O comunitate de cititori nu are nevoie de o sală mare sau de bugete generoase. Are nevoie de intenție clară, organizare și cărți potrivite.
e1fa43dd4e6a9e6a00f697cba5dfa0391c jpg
Tipuri de skateboard-uri: Ce model să alegi?
Vrei să te plimbi prin oraș mai rapid, să înveți primele trick-uri sau să ai o alternativă cool la mersul pe jos? Alegerea plăcii potrivite face diferența între o experiență frustrantă și una care te motivează să ieși zilnic la skate.
masina jpg
De ce fraudarea kilometrajului rămâne o problemă majoră pe piața mașinilor second-hand?
O mașină este un mare ajutor în repetate rânduri. În mediul urban este o necesitate. De asemenea, și în cazul celor care stau în mediul rural și fac naveta este un mijloc de transport obligatoriu. Însă, oscilațiile economiei afectează puterea de cumpărare.
1775202799 jYvq jpg
7 factori care pot influența valorile trigliceridelor
Trigliceridele sunt un tip de grăsime prezent în sânge, pe care organismul îl folosește ca sursă de energie. După masă, excesul caloric se transformă în trigliceride și se depozitează în țesutul adipos. Problema apare atunci când valorile rămân crescute în mod constant.
imagine principala jpg
Psihologia la cazino online: evitarea deciziilor impulsive și alte abordări pentru distracție mereu responsabilă
Noroc sau strategie, ce contează mai mult în cadrul divertismentului digital făcut posibil de către platformele cu jocuri de cazinou disponibile în spațiul virtual?
Motive pentru care un media convertor prin fibra optica este folosit pentru transmiterea semnalelor pe distante lungi jpg
Motive pentru care un media convertor prin fibră optică este folosit pentru transmiterea semnalelor pe distanțe lungi
Dezvoltarea accelerată a infrastructurilor IT și creșterea constantă a volumului de date transferate între sedii, clădiri sau puncte de lucru aflate la distanțe considerabile au determinat companiile să caute soluții tehnice capabile să ...
Aparat dentar Spark cum arata de fapt tratamentul zi de zi jpg
Aparat dentar Spark: cum arată, de fapt, tratamentul zi de zi
Pentru mulți pacienți, ideea de aparat dentar vine la pachet cu o serie de întrebări legate de confort, estetică și adaptare. În cazul tratamentului cu aparat dentar Spark, lucrurile sunt însă diferite față de variantele clasice, mai ales în ceea ce privește modul în care acesta este purtat zi de zi
petrecerea burlacilor sau escapade de weekend jpg
Top 5 idei de vacanțe pentru petrecerea burlacilor sau escapade de weekend cu gașca de prieteni
Petrecerea burlacilor este un eveniment important din viața unui tânăr, înainte ca acesta să facă pasul cel mare și să se căsătorească. În general, prietenii sunt cei care pun la cale distracția și vin cu idei inedite.
featured image jpg
Bet Builder vs. bilet multiplu clasic: Care sunt diferențele?
Bet Builder și biletul multiplu clasic sunt două concepte care au același scop la pariuri sportive, dar între ele sunt câteva diferențe mari.
dilemaveche ro Peste un an, alegerea se simte blănuri naturale cumpărate ieftin vs corect jpg
Peste un an, alegerea se simte: blănuri naturale cumpărate ieftin vs corect
Peste un an de la achiziție, o piesă bună nu-ți mai cere atenție. O iei din dulap, o pui pe tine și pleci
Cum păstrezi corect cafeaua pentru a i menține aroma jpg
Cum păstrezi corect cafeaua pentru a-i menține aroma
Mirosul cafelei atrage, poate, mai mult decât gustul. Aroma intensă, promisiunea gustului, acea senzație de prospețime care umple bucătăria pot dispărea însă repede, dacă boabele sau cafeaua măcinată nu sunt păstrate corect.
imagine principala jpg
Ce înseamnă timp rezonabil petrecut la cazino online, pentru un joc responsabil și echilibrat
Oriunde și oricând - acesta este conceptul divertismentului digital, aplicabil desigur și pentru jocurile de cazinou pe internet.
pexels gustavo fring 4254164 jpg
Design interior și eficiență energetică: cum creezi o locuință modernă și sustenabilă
În momentul în care amenajezi sau renovezi o locuință, nu mai este suficient să alegi doar produse care arată bine.
carucior lorelli 1 png
Căruciorul 3 în 1, între utilitate reală și decizie rațională: o lectură calmă pentru părinți care aleg informat
Discuția despre căruciorul 3 în 1 este adesea polarizată. Pe de o parte, este promovat ca soluție completă pentru primii ani de viață ai copilului.
featured image (2) jpg
Cele mai întâlnite tipuri de jucători în cazinourile online
Oamenii care au ca pasiune jocurile de casino online pot fi împărțiți în mai multe categorii. Cei mai mulți dintre ei practică jocurile strict în scop recreativ. O mică parte sunt jucători din categoria high roller, în timp ce unii pun accent pe competitivitate sau pe socializare.
bebelorelli triciclete de impins png
Ghid pentru plimbările zilnice – de la nou-născut la toddler
Plimbările în aer liber sunt esențiale în rutina zilnică a unui copil, indiferent de vârstă. De la primele zile de viață, până în perioada de toddler (1–3 ani), ieșirile contribuie la sănătatea fizică, dezvoltarea cognitivă și echilibrul emoțional al celui mic.
DilemaVeche (2) jpg
Estée Lauder, femeia care a învins Parisul cu o rețetă simplă și un plan genial
La începutul secolului trecut, Parisul deținea monopolul asupra rafinamentului, al parfumurilor și al destinelor strălucitoare, dar o tânără dintr-o familie de imigranți avea să schimbe regulile jocului.
e1112a509cc7882cc7e6eb8f7a53f22aaa jpg
Lucruri pe care trebuie să le știi despre hepatita C
Sănătatea ficatului contează pentru fiecare dintre noi, iar hepatita C face parte dintre afecțiunile des întâlnite, mai ales pentru adulți. Mulți nu știu că infecția poate trece neobservată mult timp, însă diagnosticarea precoce permite un control mai bun al bolii.
1762271292 TLtu jpg
5 tipuri de ghete de bărbați pentru trekking și activități outdoor
Pentru pasionații de natură, drumeții sau aventuri montane, alegerea unei perechi potrivite de ghete de bărbați pentru trekking este esențială. Acestea oferă echilibrul perfect între confort, aderență și protecție, fiind concepute să reziste la condiții dificile.

Parteneri

e1a94ff4d669b10e556fd9dae5e134f916 jpg
Merită oja semipermanentă 3 în 1? Avantaje și dezavantaje explicate de Cupio
Oja semipermanentă 3 în 1 a devenit rapid o opțiune populară pentru cele care își doresc o manichiură rapidă, cu aspect îngrijit și luciu intens.
Diana Buzoianu FOTO Inquam / Tudor Pană
Buzoianu, revoltată după o ședință cu ANCOM despre campaniile de fake news: „Halucinant! Nu știu dacă din exterior se sabotează țara sau o fac aceste autorități””
Diana Buzoianu, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, a descris drept „halucinantă” o discuție cu reprezentanții ANCOM, în care spune că a cerut explicații privind atribuțiile instituției în combaterea campaniilor de fake news.
ilie bolojan la digifm png
Bolojan confirmă că varianta unui guvern tehnocrat e pe masa președintelui: „E greu să poată performa”
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri, 27 mai, că ideea unui guvern tehnocrat a fost discutată după căderea guvernului, dar el crede că un premier tehnocrat ar avea foarte greu să conducă eficient fără sprijin politic clar în Parlament.
salata traditionala germana jpg
Salată tradițională germană
Salată tradițională germană este un preparat consistent și savuros.
apritiv peruan jpg
Aperitiv peruan
Ușor de pregătit și apetisant, acest aperitiv aduce varietate și savoare oricărei mese.
Colțunași cu căpșuni
Colțunași cu căpșuni sunt un desert simplu și de efect.
tarta cu jeleu jpg
Tartă cu jeleu
Tartă cu jeleu este un desert delicat și potrivit pentru mese festive.
swift jpg
Totul despre nunta anului: regula strictă impusă de Taylor Swift și Travis Kelce invitaților
Evenimentul monden va avea loc pe 3 iunie, cel mai probabil la New York, conform surselor, dar există mai multe îndoieli decât certitudini.
supa crema de branza cu panceta jpg
Supă-cremă de brânză cu pancetta
O reţetă deosebită de supă cremă. Garantăm că merită încercată.