Fotografia ca plici de muşte

Publicat în Dilema Veche nr. 639 din 19-25 mai 2016
The Economist – bastionul capitalismului bun jpeg

Vremea bună a venit, vacanțele se apropie, firele de iarbă se în­mul­țesc și un nou tip de generație spontanee se ivește-n jurul nostru: pozele din vacanță – peisaje, selfie-uri sau selfie-uri în peisaj –, care încep să ne umple telefoanele și camerele, apoi conturile de Google și iCloud ori hard-disk-urile pe care cei mai conservatori ne păstrăm arhivele. De ce atîtea poze? Nu numai pentru că se poate. Acum aproape doi ani, la concertul pe care l-a susținut la București, Jack White și-a rugat destul de politicos, dar foarte apăsat publicul să nu facă poze cu mobilul. Le-a promis fanilor că vor găsi pe site-ul lui poze și filme disponibile gratis, pe care aceștia le vor putea posta pe rețele sau unde vor dori. Curios, toată lumea – sau aproape – s-a conformat. Dar spectatorilor le-a rămas un fel de gol. Ce fel de gol?  Înainte de a vă răspunde, vă mai povestesc o experiență din aceeași clasă. Recent, am organizat un grup de jurnaliști pentru o excursie turistică în Turcia. Am luat cu noi un fotograf tînăr și foarte talentat, care a pozat minunat locurile prin care am trecut. Am avut grijă ca pozele să fie disponibile imediat pentru toată lumea, undeva în, cum se zice, cloud. Prietenii din grup și-au postat, în cea mai mare parte, pozele proprii. De unde vine impulsul de a apăsa tu pe buton? La mijloc ar putea fi și ambiții de fotograf amator sau mai puțin amator, cel puțin în al doilea caz. Mai mulți amici din grup pozează foarte bine și au telefoane sau aparate bune; ne-am putea gîndi că vor să-și expună fotografiile pe Facebook sau alte platforme. Totuși, asta nu e valabil nici pentru întreaga gașcă de jurnaliști excursioniști, nici, cu atît mai puțin, pentru cei cîteva mii de spectatori ai unui concert de rock. Pozele de felul ăsta vin din altă pornire.

Dacă le spunem instantanee sau afirmăm că imortalizăm momentul, lucrurile încep să se limpezească. Anglo-americanii numesc acest gen de imagine de poză snapshot, iar francezii îi spun clic-clac. De cînd există, arta sau meșteșugul numit fotografie s-a ocupat, tautologic, cu surprinderea clipei. Există, e drept, și fotografii de studio, care compun din lumini, expresii și atitudini o realitate premeditată, dar și o vînătoare a secundei, dacă vorbim de fotografia de stradă sau fotojurnalism. Despre prima, Henri Cartier-Bresson spunea că apare atunci cînd reușești să surprinzi momentul decisiv, în care lucrurile se ordonează într-un mod parcă preexistent. Momentul, spunea fotograful francez, îl simți visceral, fără deliberare. Omul care a consacrat compoziția spontană și a revoluționat fotografia avea același gen de raportare la clipă ca orice amator lipsit de har din ziua de azi și, la drept vorbind, din toate timpurile. Doar că rezultatul era cu totul altul. Roland Barthes a teoretizat această pornire numind fotografii de acest tip „agenți ai morții“. Dacă nu e al lui Cartier-Bresson, instantaneul e renunțarea la monumental, o înregistrare „naturală“ a „ceea ce a fost“. La fel cum istoria abolește timpul mitic, fotografia distruge percepția „afectivă sau simbolică“ a duratei. Mult mai simplu spus, de la concertul lui Jack White pleci ori cu o poză, ori cu o amintire. Nu se poate și una, și alta. E un fel de principiu al lui Heisenberg. La fel cum în fizică nu poți măsura și momentul, și poziția unei particule la un moment dat, nu poți privi lucrurile din jurul tău și prin obiectiv (sau ecran), și pe lîngă el. Încercînd să imortalizeze clipa, instantaneul tău o omoară, la fel cum gîngania prinsă-n insectar e răposată – și interesantă, cel mult, pentru entomologul care i-a supraviețuit. Dar pentru fotografie, ca și pentru entomologie, trebuie pregătire: majoritatea dintre noi folosim dispozitivul de înregistrat imagini ca pe un plici de muște.

Mai rămîne să ne gîndim și ce se întîmplă cu sacii de secunde moarte și strivite, după ce i‑am depozitat. Într-un telefon sau aparat modern încap cel puțin cîteva mii de poze. Atunci cînd memoria acestuia se umple, ea poate fi golită altundeva, într-un calculator sau pe Internet. Probabil, nu e o exagerare să spui că o persoană care apasă destul de des pe buton va lăsa, la moarte, cîteva milioane de imagini. Deja, la productivitatea din ultimii zece ani, ne e foarte greu nouă înșine să păstrăm o oarecare ordine și un oarecare sens în toate acestea. Ce vor face cu ele copiii noștri? Pentru problema asta, companii ca Google au inventat soluții gen facial recognition, recunoașterea personajelor dintr-o imagine, pornind de la cele în care fețele au fost deja marcate. Dispozitivele contemporane adaugă și coordonatele geografice ale pozei, iar fișierul este datat ca orice fișier, cu ziua, ora și secunda creării. Copiii noștri vor ști, cu alte cuvinte, despre noi cam ceea ce știe azi Facebook: în ce țări, cu cine și cînd am fost. Dar dincolo de asta? Ce vor ști ei despre momentul special pentru noi cînd am făcut acea poză, mai ales că le-am lăsat moștenire cîteva milioane de astfel de momente speciale, și nu două-trei albume foto? Prin 2014, o analistă pe nume Mary Meeker, de la o companie de investiții celebră în Silicon Valley, pe nume KPCB, estima că pe Internet se încarcă în jur de 1,8 miliarde de fotografii în fiecare zi. Adică 657 de miliarde pe an. Și cifra a crescut de atunci: numai pe Facebook se urcau, în aprilie 2016, 300 de milioane de poze pe zi.

Ca să scăpăm de senzația neplăcută de vortex pe care o avem citind aceste cifre există un singur leac: un dram de profesionalizare. Vacanțele, concertele de rock și alte momente fericite merită gustate fără intermedierea mobilului. Iar fiindcă a renunța cu totul la fotografie e prea crud, putem începe să ne premedităm apăsarea pe buton, eventual răsfoind și cîteva albume de mari fotografi. Ca să aibă sens și pentru altcineva decît tine însuți, fotografia cere o mulțime de timp. Puriștii spun că bătrînul film foto te obligă la disciplină artistică tocmai fiindcă e finit (36 de clișee pe rolă, de obicei) și pune o distanță între momentul pozei, cu emoția lui, și acela cînd poți să-ți privești lucrarea. Un alt mare fotograf de stradă, Garry Winogrand, a lăsat la moarte 2500 de role de film nedevelopat, tocmai fiindcă își prelucra imaginile foarte tîrziu, ca să se obiectiveze față de afectele momentului. Dar asta e cu totul altceva decît senzația de lehamite nedumerită pe care o simți cînd îți cauți vacanța printre cele 2500 de poze cu care te-ai întors, și n-o găsești.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.