Fotografia ca plici de muşte

Publicat în Dilema Veche nr. 639 din 19-25 mai 2016
The Economist – bastionul capitalismului bun jpeg

Vremea bună a venit, vacanțele se apropie, firele de iarbă se în­mul­țesc și un nou tip de generație spontanee se ivește-n jurul nostru: pozele din vacanță – peisaje, selfie-uri sau selfie-uri în peisaj –, care încep să ne umple telefoanele și camerele, apoi conturile de Google și iCloud ori hard-disk-urile pe care cei mai conservatori ne păstrăm arhivele. De ce atîtea poze? Nu numai pentru că se poate. Acum aproape doi ani, la concertul pe care l-a susținut la București, Jack White și-a rugat destul de politicos, dar foarte apăsat publicul să nu facă poze cu mobilul. Le-a promis fanilor că vor găsi pe site-ul lui poze și filme disponibile gratis, pe care aceștia le vor putea posta pe rețele sau unde vor dori. Curios, toată lumea – sau aproape – s-a conformat. Dar spectatorilor le-a rămas un fel de gol. Ce fel de gol?  Înainte de a vă răspunde, vă mai povestesc o experiență din aceeași clasă. Recent, am organizat un grup de jurnaliști pentru o excursie turistică în Turcia. Am luat cu noi un fotograf tînăr și foarte talentat, care a pozat minunat locurile prin care am trecut. Am avut grijă ca pozele să fie disponibile imediat pentru toată lumea, undeva în, cum se zice, cloud. Prietenii din grup și-au postat, în cea mai mare parte, pozele proprii. De unde vine impulsul de a apăsa tu pe buton? La mijloc ar putea fi și ambiții de fotograf amator sau mai puțin amator, cel puțin în al doilea caz. Mai mulți amici din grup pozează foarte bine și au telefoane sau aparate bune; ne-am putea gîndi că vor să-și expună fotografiile pe Facebook sau alte platforme. Totuși, asta nu e valabil nici pentru întreaga gașcă de jurnaliști excursioniști, nici, cu atît mai puțin, pentru cei cîteva mii de spectatori ai unui concert de rock. Pozele de felul ăsta vin din altă pornire.

Dacă le spunem instantanee sau afirmăm că imortalizăm momentul, lucrurile încep să se limpezească. Anglo-americanii numesc acest gen de imagine de poză snapshot, iar francezii îi spun clic-clac. De cînd există, arta sau meșteșugul numit fotografie s-a ocupat, tautologic, cu surprinderea clipei. Există, e drept, și fotografii de studio, care compun din lumini, expresii și atitudini o realitate premeditată, dar și o vînătoare a secundei, dacă vorbim de fotografia de stradă sau fotojurnalism. Despre prima, Henri Cartier-Bresson spunea că apare atunci cînd reușești să surprinzi momentul decisiv, în care lucrurile se ordonează într-un mod parcă preexistent. Momentul, spunea fotograful francez, îl simți visceral, fără deliberare. Omul care a consacrat compoziția spontană și a revoluționat fotografia avea același gen de raportare la clipă ca orice amator lipsit de har din ziua de azi și, la drept vorbind, din toate timpurile. Doar că rezultatul era cu totul altul. Roland Barthes a teoretizat această pornire numind fotografii de acest tip „agenți ai morții“. Dacă nu e al lui Cartier-Bresson, instantaneul e renunțarea la monumental, o înregistrare „naturală“ a „ceea ce a fost“. La fel cum istoria abolește timpul mitic, fotografia distruge percepția „afectivă sau simbolică“ a duratei. Mult mai simplu spus, de la concertul lui Jack White pleci ori cu o poză, ori cu o amintire. Nu se poate și una, și alta. E un fel de principiu al lui Heisenberg. La fel cum în fizică nu poți măsura și momentul, și poziția unei particule la un moment dat, nu poți privi lucrurile din jurul tău și prin obiectiv (sau ecran), și pe lîngă el. Încercînd să imortalizeze clipa, instantaneul tău o omoară, la fel cum gîngania prinsă-n insectar e răposată – și interesantă, cel mult, pentru entomologul care i-a supraviețuit. Dar pentru fotografie, ca și pentru entomologie, trebuie pregătire: majoritatea dintre noi folosim dispozitivul de înregistrat imagini ca pe un plici de muște.

Mai rămîne să ne gîndim și ce se întîmplă cu sacii de secunde moarte și strivite, după ce i‑am depozitat. Într-un telefon sau aparat modern încap cel puțin cîteva mii de poze. Atunci cînd memoria acestuia se umple, ea poate fi golită altundeva, într-un calculator sau pe Internet. Probabil, nu e o exagerare să spui că o persoană care apasă destul de des pe buton va lăsa, la moarte, cîteva milioane de imagini. Deja, la productivitatea din ultimii zece ani, ne e foarte greu nouă înșine să păstrăm o oarecare ordine și un oarecare sens în toate acestea. Ce vor face cu ele copiii noștri? Pentru problema asta, companii ca Google au inventat soluții gen facial recognition, recunoașterea personajelor dintr-o imagine, pornind de la cele în care fețele au fost deja marcate. Dispozitivele contemporane adaugă și coordonatele geografice ale pozei, iar fișierul este datat ca orice fișier, cu ziua, ora și secunda creării. Copiii noștri vor ști, cu alte cuvinte, despre noi cam ceea ce știe azi Facebook: în ce țări, cu cine și cînd am fost. Dar dincolo de asta? Ce vor ști ei despre momentul special pentru noi cînd am făcut acea poză, mai ales că le-am lăsat moștenire cîteva milioane de astfel de momente speciale, și nu două-trei albume foto? Prin 2014, o analistă pe nume Mary Meeker, de la o companie de investiții celebră în Silicon Valley, pe nume KPCB, estima că pe Internet se încarcă în jur de 1,8 miliarde de fotografii în fiecare zi. Adică 657 de miliarde pe an. Și cifra a crescut de atunci: numai pe Facebook se urcau, în aprilie 2016, 300 de milioane de poze pe zi.

Ca să scăpăm de senzația neplăcută de vortex pe care o avem citind aceste cifre există un singur leac: un dram de profesionalizare. Vacanțele, concertele de rock și alte momente fericite merită gustate fără intermedierea mobilului. Iar fiindcă a renunța cu totul la fotografie e prea crud, putem începe să ne premedităm apăsarea pe buton, eventual răsfoind și cîteva albume de mari fotografi. Ca să aibă sens și pentru altcineva decît tine însuți, fotografia cere o mulțime de timp. Puriștii spun că bătrînul film foto te obligă la disciplină artistică tocmai fiindcă e finit (36 de clișee pe rolă, de obicei) și pune o distanță între momentul pozei, cu emoția lui, și acela cînd poți să-ți privești lucrarea. Un alt mare fotograf de stradă, Garry Winogrand, a lăsat la moarte 2500 de role de film nedevelopat, tocmai fiindcă își prelucra imaginile foarte tîrziu, ca să se obiectiveze față de afectele momentului. Dar asta e cu totul altceva decît senzația de lehamite nedumerită pe care o simți cînd îți cauți vacanța printre cele 2500 de poze cu care te-ai întors, și n-o găsești.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.