Bărbaţii de la pază şi protecţie
În ultima vreme, am probleme cu tipii „de la security“. Și nu mă refer la băieții cu mușchi de la intervenții rapide, care își petrec toată ziua într-o mașină, nefăcînd nimic, sau stînd în rondul de la Obor, de pildă, unde beau cafeluțe după cafeluțe, așteptînd să se întîmple ceva, iar ei să acționeze. Este vorba despre pașnicul agent de pază din metrou, supermarket-uri, farmacii. De cele mai multe ori îl ignorăm, pare să facă parte din decor. Ce păzește el sau pe cine păzește, n-am să înțeleg niciodată, fiindcă de cele mai multe ori îți dă senzația că taie frunze la cîini. Dar nu, el are grijă de siguranța clienților și din cînd în cînd simte nevoia, ca orice om în uniformă, să‑și manifeste autoritatea.
Grizonant, roșu la față (plesnește de sănătate sau are tensiunea arterială ridicată?), genul cocoș, „gît de cocoș bătrîn“ (vorba lui taică-miu), adică sumețit, dar cu riduri și piei lăsate. Stă în dreptul ușii și sucește gîtul dreapta-stînga pînă simți tu că amețești. Probabil așa scrie în fișa postului. Uniformă impecabilă, fără cute, călcată probabil la dungă de nevastă. O singură casă deschisă, coadă – 8-10 persoane fac cumpărături pentru Paște. Coșurile sînt pline. Mă uit descumpănită și mă trezesc vorbind: „Nu voiam decît un pachet de țigări!“ În acel moment devin centrul atenției lui, sînt un posibil element perturbator al bunului mers al supermarket-ului. Mă urmărește ce fac – am de gînd să mă așez la coadă sau nu? Cu simț al răspunderii, se apropie de o a doua casă. Se aude semnalul sonor care cheamă la ordin un nou casier. Oftează – nu era treaba lui, dar o face și p-asta. Mă postez lîngă a doua casă, așteptînd să apară casierul. Atunci, răbufnește: „Ce face? Aveți de gînd să vă băgați în față?“ „Vreau doar un pachet de țigări“, repet eu. „Păi, dacă io deschid o casă nouă, asta nu înseamnă că sînteți prima la coadă!“ El deschide casa, el e șeful, mai are puțin și trece și la organizarea cozii. „Vedeți dacă vă lasă clienții!“ „Dar eu nu sînt tot clientă?“ – întreb. Se uită la mine, într-un moment de derută, și nu știe ce să zică. Oare una care cumpără țigări e mai puțin clientă decît ăia care cumpără ouă și miel? Probabil că da. „Sînteți, dar v-ați băgat în față!“ „Și dumneavoastră mi-ați vorbit cu ton.“ Se răstise de-a dreptul. Renunț la țigări și ies. Mulțumit că a gestionat bine incidentul, își reia poziția de statuie vigilentă lîngă ușă, precum și mișcarea capului dreapta-stînga.
Într-un alt supermarket (același lanț, că altul nu prea mai avem în București), e unul negricios și firav, genul „ăla mic cu pălărie care îți dă una la gingie“. Uniforma îi e cam mare, probabil că n-au găsit una pe măsura lui. Însă el face legea. Păstorește alți doi agenți, amîndoi niște matahale blînde, și un cîrd de casiere gureșe, plus cîțiva lucrători comerciali. Se plimbă ca vodă prin lobodă printre rafturi, de multe ori cu mîinile în șolduri, dacă se intersectează cu vreun client, el trece primul, securitatea primează. Îi aruncă doar o privire urîtă, încruntată. Mută după bunul lui plac cărucioarele cu marfă, într-un mod strategic, în așa fel încît clienții să nu mai aibă acces la anumite produse. Îi privește cum se contorsionează, se strecoară între cărucior și raft și zîmbește sarcastic. Într-o seară, eram unica clientă și se holba pur și simplu la mine cum scoteam produsele din coș, cum număram banii. Am izbucnit: „Ce vă uitați așa la mine? Sînt vreun infractor, ceva?“ „Așa mă uit io, e deformație profesională. Am lucrat la SPP înainte… vă deranjează?“ Mă îndoiesc că a lucrat într-adevăr la SPP. Și dacă o fi adevărat, e trist că a ajuns un amărît de paznic într-un supermarket.
Vîrsta medie a agentului de pază și protecție e 40 de ani. De obicei, sînt bărbați frustrați pe mai multe planuri. Frustrarea profesională se suprapune peste criza bărbatului de vîrstă mijlocie care simte nevoia să-și manifeste cu orice preț masculinitatea, să fie macho. Uniforma, dar și „arma“ din dotare, adică bastonul de cauciuc, îl împing spre exces de zel și abuz de autoritate. Își dă seama, pe undeva, că atît jandarmii, cît și polițiștii își au rostul lor în societate, pe cînd el este inutil, păzește niște rafuri. Asta e, nu și-a găsit de lucru în altă parte, dar e bine și aici. Deși salariul e mic și infractorii sînt puțini. De aceea, se plictisește de moarte și își face simțită prezența, mai ales atunci cînd nu e cazul. Cu casierele are o relație de subordonare, le domină și încearcă constant să le agațe. Face mici glume cu aluzii sexuale, am surprins momente de hărțuire în toată regula. Cele mai multe dintre fete tac și încearcă să-l ignore. Desigur, nu sînt toți așa. Am întîlnit și agenți genul „familist“, pe care îi doare la bască de autoritate, își fac job-ul și atît. Însă aceștia nu-s „de carieră“.
În cazul farmaciilor, vîrsta medie crește spre 60. Bărbați în pragul pensionării, disponibilizați de prin întreprinderi, care s-au reconvertit profesional și și-au găsit un loc călduț de muncă. Criza bărbatului de vîrstă mijlocie a trecut, odată cu ea și-au pierdut și vigilența. Nici măcar nu mai păzesc ușa, se odihnesc apatici pe cîte un scaun, așteptînd să treacă orele de program și să plece acasă. Mă uit la ei cu îngrijorare, orice incident în timpul serviciului ar putea să le dea viața peste cap. Orice emoție puternică poate să provoace un infarct. Noroc că nu se întîmplă nimic niciodată. În plus, mai au și rafturi întregi de medicamente la îndemînă, just în case. Trăim într-o societate în care mulți nu și-au găsit încă locul și nici n-or să și-l găsească vreodată.
