Elemente religioase în conflictul ruso-ucrainean

Wilhelm DANCĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 955 din 28 iulie – 3 august 2022
image

Pentru adevăr și persoană, două valori mortificate în timp de război!

Războiul din Ucraina are și un substrat religios, nu doar unul politic, economic sau militar. Ele coexistă și se susțin reciproc, și în Ucraina, și în Rusia. Oare de ce? Voi încerca să răspund la această întrebare analizând istorico-fenomenologic elementele religioase ale conflictului ruso-ucrainean. Sper ca studiul de față să facă puțină lumină pentru a putea lămuri cît de cît o situație ce se înrăutățește de la o zi la alta.

Voi începe cu o anecdotă bazată pe o situație reală, chiar dacă drama acestui război fratricid descurajează un asemenea incipit.

România este despărțită de Republica Moldova de la nord la sud de rîul Prut. Locuitorii care trăiesc în satele de o parte și de alta a Prutului, în anumite locuri, pot vorbi unii cu alții dacă ridică tonul vocii. Astfel, prin anii 1985, deci înainte de destrămarea URSS, un moldovean striga către locuitorii din România: „Oameni buni, dați-ne și nouă un popă și vă dăm la schimb zece membri de partid!”. Evident, aici e vorba despre „partidul unic”, partidul comunist al regimului sovietic totalitar. În această conversație reală sînt cuprinse cîteva caracteristici ale contextului social și religios din fosta URSS și actualmente din Ucraina și Rusia.

Homo sovieticus și homo religiosus

Prima dintre aceste caracteristici are legătură cu numărul preoților ortodocși și catolici, dar și al pastorilor (neo)protestanți, care era extrem de mic în fostele republici sovietice. De la instaurarea regimului comunist bolșevic în 1917 și pînă în 1939 s-a dus o luptă continuă pentru eradicarea religiei din viața publică. Zeci de mii de clerici, de călugări și călugărițe și de credincioși laici au fost persecutați pentru credința lor. Au fost distruse sute de biserici, mănăstiri, icoane, clopote, iar veșmintele sacre au fost arse în piețele publice. La începutul instaurării comunismului ateu în Rusia țaristă erau deschise 60.000 de biserici, iar în 1939 au mai rămas doar 100. În 1938 au fost arestați 33.382 de preoți, dintre care 13.438 au fost trimiși în gulaguri. Dintre preoții arestați au fost condamnați la moarte 44% în 1937 și 59% în 1938. În URSS, la începutul celui de-al doilea război mondial, mai existau doar patru episcopi în funcție. După 1950, persecuția la adresa Bisericii Ortodoxe Ruse a devenit mai puternică. Relațiile tensionate dintre Biserică și statul sovietic s-au relaxat la începutul lui 1980. Erorile comunismului bolșevic au fost diferite și foarte multe, însă ele pot fi sintetizate în una singură: s-a dorit construirea unei lumi/societăți fără Dumnezeu. Politica Partidului Comunist, care era totuna cu politica statului sovietic, urmărea să smulgă simțul sacrului și rădăcinile creștine din sufletele oamenilor pentru a crea „omul sovietic”, omul fără Dumnezeu, așa-zisul „om nou”. Trebuie să recunoaștem că într-o bună măsură a reușit.

În timpul perestroikăi, zeci de mii de oameni se botezau, deși de cele mai multe ori botezul nu era atît un act de credință, cît mai curînd unul de apartenență națională. Au început să fie renovate numeroasele biserici abandonate sau transformate în depozite și magazine și care ajunseseră o ruină. Tot acum s-au înființat și construit sute de mănăstiri. Au început să fie editate și publicate lucrările unor mari gînditori creștini de la începutul secolului al XX-lea. Patriarhul Alexei al II-lea susținea public autonomia Bisericii și condamna antisemitismul. Se deschideau institute de teologie interconfesională, în special împreună cu protestanții și evreii. În anii următori, din cauza fascinației exercitate de catolicism, de anumite secte americane și de anumite subproduse culturale occidentale, au apărut reacții identitare în societatea rusă și Biserica s-a divizat în două tabere, în conservatori și reformatori. Conservatorii doreau să păstreze practicile liturgice și limba slavonă ca limbă de cult. Nu acceptau înnoirea studiilor teologice, teologia constînd în citirea și citarea sau repetarea afirmațiilor Sfinților Părinți. Erau adepții unei ortodoxii închise, fără relații cu cei din afară. Reformatorii își propuneau să rusifice limba slavonă și să introducă participarea activă și conștientă a laicilor la celebrările liturgice, să valorifice lucrările unor filosofi ruși ai religiei de la începutul secolului, de pildă Nikolai Berdiaev sau Paul Evdokimov, să intre în dialog cu celelalte confesiuni.

Tensiunile dintre cele două tabere s-au acutizat după dezmembrarea URSS, Biserica rusă devenind tot mai conservatoare. În 1990, părintele Aleksandr Men a fost asasinat. Represaliile împotriva preoților reformatori se terminau de obicei cu excomunicarea sau eliminarea din cler. Dintre preoții reformatori care au avut de suferit datorită ideilor lor de înnoire liturgică și pastorală îi amintesc aici pe părintele Gheorghi Kocetkov și pe părintele Ignațiu Krekcin. În Biserica Rusă nu există simțul dialogului sau respect pentru aproapele.

Partidele politice și comunitățile culturale de extremă dreapta naționaliste, antisemite, neo-comuniste au impus Bisericii Ruse o viziune autistă a istoriei ruse. Astfel, ortodoxia rusă vede peste tot pericole care atentează la integritatea națională. Acestea vin dinspre grupările iudeo-masonice, de la Bisericile și congregațiile catolice, dar și din partea mișcărilor și comunităților musulmane. Orice reformator rus e de fapt, așa se spune, un spion în serviciul Occidentului. Fuziunea dintre obiectivele partidelor de extremă dreapta sau stînga și interesele Bisericii Ortodoxe Ruse s-au concretizat în încercarea de a înlocui marxismul cu ortodoxismul. Justificările metafizice sau biblice ale războiului în Ucraina din discursurile publice ale patriarhului Kiril și ale lui Putin sînt o dovadă că ortodoxia s-a transformat în ortodoxism naționalist, adică a derapat în ideologie. Recent a murit unul dintre extremiștii politici, Vladimir Jirinovski, neo-comunist, care a fost înmormîntat cu onoruri religioase și militare. Putin i-a adus un ultim omagiu, chiar dacă era în plin război cu Ucraina. Patriarhul și episcopii ortodocși (130) au făcut pași importanți în direcția transformării ortodoxiei ruse într-o ideologie, fiind ajutați (sau șantajați?) de fostul KGB, care nu a fost distrus, dimpotrivă, și-a schimbat numele în FSB și s-a întărit. Clivajul dintre Biserica Rusă și poporul rus este din ce în ce mai mare, de aceea indiferentismul religios a atins cote maxime. În momentul de față, aproximativ 60% din ruși sînt botezați, iar practica religioasă nu depășește 2%. Rusia este mult mai secularizată decît Germania sau Italia. Mulți tineri și intelectuali se îndepărtează de Biserică sau sînt îndepărtați de Biserică de către episcopii conservatori și preoții care susțin ortodoxismul rus și războiul împotriva Ucrainei. Unii teologi ruși își dau seama că derapajul Bisericii Ortodoxe Ruse este sinucigaș, dar nu pot reacționa nici individual, nici în grup, pentru că riscă să fie eliminați fizic din societate sau din Biserică. Pe scurt, se pare că homo sovieticus este invictus sau este foarte greu de învins. Noua evanghelizare în Rusia ar trebui să înceapă de la provocările lui homo sovieticus.

În Ucraina, situația este ușor diferită. Dintr-o populație de 48 de milioane de locuitori, 87% sînt creștini, 11% sînt fără religie, iar alți 2% de alte religii: musulmani, evrei și budiști. Creștinii romano-catolici sînt 2%, la fel și (neo)protestanții, tot 2%, iar creștinii de rit bizantin sînt majoritatea. Dar aceștia sînt divizați în patru feluri de Biserică: Biserica greco-catolică (4%, în comuniune cu Sfîntul Scaun), Biserica Ortodoxă a Ucrainei Autocefală (Patriarhia Ecumenică a Constantinopolelui), Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Kievului), Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei). Practica religioasă nu este mare. Procentele de participare la viața euharistică a Bisericii nu depășesc 5%. În Ucraina, creștinismul ortodox este asemenea celui din Rusia, și anume o chestiune de identitate națională, nu de credință și de practică religioasă efectivă.

Însă procentele mici de participare activă la viața Bisericii Ortodoxe Ruse sau Ucrainene pot fi citite și într-o cheie pozitivă, în sensul că încă mai există foc sub cenușă.

Relațiile dintre Biserică și stat

A doua caracteristică a configurației religioase și sociale din Ucraina și Rusia este relația complexă dintre Biserică și stat.

În istoria creștinătății găsim mai multe modele de relații între Biserică și stat. Printre cele mai cunoscute este modelul „simfoniei” din tradiția bizantină, care presupune existența unui împărat creștin. Se pare că, în Rusia, Putin și-a asumat funcția împăratului creștin. Modelul „concordatului” din tradiția occidentală are un caracter legalist, dar funcționează bine în țările majoritar catolice și cu un regim democratic, asigurînd libertatea Bisericii într-un stat liber. Modelul „Biserica de stat” funcționează potrivit unui parteneriat între Biserică și stat prin care se asigură promovarea intereselor Bisericii și ale statului. Statul finanțează activitățile Bisericii, iar Biserica conferă legitimitate statului – exemple în Anglia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Grecia. Se pare că în Ucraina se dorește un asemenea model. Modelul „separării stricte” dintre Biserică și stat, deoarece religia e o chestiune privată, iar statul nu finanțează alegeri private de viață, de exemplu în SUA. Modelul „pluralist” asigură un sprijin din partea Guvernului atît pentru Biserică, cît și pentru stat în activitățile lor autonome și competitive cu privire la educație, școală, asistență socială etc., de exemplu în Olanda și Australia. Modelul „pluralist controlat” este în România și constă într-un amestec între modelul Bisericii de stat, pe care îl susține Biserica Ortodoxă Română, și modelul pluralist promovat de elita politică și intelectuală.

În fostele republici ale URSS a existat modelul „sovietic” prin care statul interzice activitatea Bisericii în spațiul public. Toată viața Bisericii se restrînge la spațiul liturgic. Biserica este controlată instituțional și se subordonează intereselor regimului. În modelul sovietic se poate face deosebire între starea de iure și starea de facto. Astfel, de iure, Biserica e separată de stat, pentru că sînt garantate libertatea de conștiință, libertatea religioasă și libertatea propagandei antireligioase. De facto, regimul bolșevic a persecutat Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică pentru că prima avea legături cu regimul țarist, iar a doua cu Vaticanul. Bolșevismul a tolerat cultele neoprotestant, islamic și iudaic. În preajma celui de-al doilea război mondial, bolșevicii s-au reconciliat parțial cu Biserica Ortodoxă și au permis alegerea lui Serghei ca patriarh al Bisericii Ortodoxe. În felul acesta, politicienii sovietici au recunoscut de facto că Biserica Ortodoxă este parte integrantă a regimului. Din 1943, după alegerea patriarhului Serghei, Biserica Moscovei și-a asumat rolul de „protector” al ortodoxiei în Balcani și în Orientul Mijlociu, intrînd în competiție cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopole. Totodată, Patriarhia Moscovei s-a asociat puterii sovietice în campania de diminuare a influenței Vaticanului în teritoriile occidentale ale URSS, în speță ale Ucrainei occidentale. Astfel, între 1944 și 1946, Patriarhia Moscovei a intrat în Ucraina cu ajutorul trupelor sovietice și a desființat Biserica Greco-Catolică, căutînd să o integreze în Biserica Ortodoxă Rusă cu scopul de a întări puterea statului sovietic.

Politica religioasă promovată de sovietici s-a sprijinit pe doi piloni: ideologia marxistă și osmoza dintre religie și naționalism (etnofiletism). Punerea în practică a acestei politici a fost condiționată de mai mulți factori, cum ar fi numărul de credincioși, gradul de disponibilitate de a colabora cu regimul comunist, legăturile cu autorități/instituții religioase din străinătate, atitudinea față de culte din timpul celui de-al doilea război mondial, configurația etnică a populației, gradul de anticlericalism și de toleranță religioasă din cultura politică. Pornind de la aceste lucruri specifice fiecărui context social, politica religioasă a sovietelor a avut în URSS și în Europa de Est trei feluri de Biserici: Biserici suprimate – de exemplu, Bisericile Greco-Catolice din Ucraina și România; Biserici integrate regimului – cum au fost Bisericile Ortodoxe din URSS, inclusiv Ucraina, România și Bulgaria; Biserici tolerate – de pildă, Bisericile Romano-Catolice din Polonia, Ungaria, România, Ucraina și URSS.

După treizeci de ani de la dezmembrarea URSS, peisajul eclezial în fostele republici sovietice este diferit, în sensul că nu mai există Biserici suprimate. Ele au fost reînființate, însă au apărut diviziuni în interiorul Bisericilor integrate, așa cum este cazul în Ucraina și în Republica Moldova, unde avem cîte două Biserici Ortodoxe. În Republica Moldova avem o Biserică dependentă jurisdicțional de Moscova, iar alta de București. În Ucraina sînt trei Biserici: Biserica Ortodoxă Ucraineană cu Patriarhia la Kiev, Biserica Ortodoxă Ucraineană ținînd de Patriarhia de Moscova și Biserica Ortodoxă Autocefală a Ucrainei în comuniune cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopole.

Patriarhia Moscovei în conflict canonic cu Patriarhia Ecumenică

Relația tensionată dintre Patriarhia de Moscova și Patriarhia Ecumenică de Constantinopole este cea de-a treia caracteristică a contextului social și religios din Ucraina.

Pe data de 5 ianuarie 2019, patriarhul Bartolomeu semnează Tomos-ul sau documentul patriarhal prin care se recunoaște autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. După semnarea Tomos-ului, mitropolitul Epifaniu, primatul Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei, a luat cuvîntul și s-a adresat președintelui Poroșenko, spunînd: „Numele dumneavoastră, domnule președinte, va rămîne pentru totdeauna în istoria poporului ucrainean și a Bisericii”.

Mitropolitul Epifaniu avea destule motive să-i mulțumească președintelui Poroșenko, deoarece acesta a contribuit în mod semnificativ la orientarea pro-europeană a politicii ucrainene și, implicit, la autorizarea canonică a Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei. Președintele a subliniat și el importanța Tomos-ului autocefaliei, pe care îl consideră ca fiind echivalentul „cartei de independență spirituală” a Ucrainei. De asemenea, îl compară cu un fel de „referendum pentru independența Ucrainei” și ar fi „un alt pilon al independenței Ucrainei” (03.12.2018). Aniversînd 27 de ani de la referendumul pentru independența Ucrainei (02.12.2018), Poroșenko a remarcat că Tomos-ul autocefaliei reprezintă o declarație a Ucrainei în plan geopolitic, care ar spune așa: „Pînă acum am fost cu Moscova! – De acum înainte vom fi cu Europa!”. Cîteva zile mai tîrziu, pe 15 decembrie 2018, Poroșenko a comentat alegerea lui Epifaniu și a spus că Biserica Autocefală ar trebui să fie „fără Putin, fără Kiril”, dar „cu Dumnezeu și cu Ucraina”. Apoi a adăugat că autocefalia este „parte a strategiei de stat pro-europeane și pro-ucrainene”. Cu ocazia Crăciunului din 7 ianuarie 2019 a fost arătat Tomos-ul în catedrala „Sfînta Sofia” din Kiev. Președintele a fost de față și a luat cuvîntul, afirmînd: „Crearea Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei este garanția independenței noastre. Aceasta este fundația libertății noastre spirituale. Am rupt și ultimele legături care ne-au ținut legați de Moscova și de fanteziile sale cu privire la Ucraina ca teritoriu canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse. Acest teritoriu (canonic) nu este și nu va mai fi al Bisericii (Ortodoxe a) Rusiei”.

După ce a primit autocefalia Bisericii, Mitropolitul Epifaniu a vorbit despre programul său de reformă pro-europeană. Printre altele, a spus că își propune să păstreze unitatea creștină care a fost cerută de sinodul refacerii unității ortodoxe în Ucraina. Apoi, să acorde atenție sporită formării, educației tineretului și să se desprindă de tradiția Rusiei imperiale care a fost impusă ucrainenilor de-a lungul anilor. Programul de reformă al lui Epifaniu cuprinde elemente „occidentale”. Printre acestea sînt: permisiunea ca femeile să intre în biserică avînd capul descoperit, să se introducă bănci în biserici, permisiunea de a-i înmormînta pe catolici, permisiunea de a folosi instrumente muzicale în biserici, să deschidă registre pentru credincioșii care sînt implicați activ în viața Bisericii din punct de vedere religios, educațional, financiar, economic și caritabil, să pregătească pe credincioși pentru ca în următorii zece ani să se celebreze Crăciunul pe 25 decembrie (actualmente, preoții au voie cu binecuvîntare să celebreze o rugăciune și să cînte cîntece de Crăciun pe 25 decembrie). De asemenea, și-a propus să înființeze o comisie liturgică pentru traducerea în ucraineană a rugăciunilor, a textelor liturgice și, astfel, să se renunțe la slavona liturgică. În alt context a dezvoltat obiectivele reformei pro-occidentale și a vorbit despre chemarea de a trăi o catolicitate adevărată, reînnoirea vieții parohiale, o mai mare implicare a credincioșilor în viața Bisericii, o mai bună traducere a textelor liturgice, „noua evanghelizare”, renunțarea la vechea paradigmă (simfonia) a relațiilor dintre Biserică și stat, mai multă transparență în registrele contabile, implicarea Bisericii în viața socială, educația în spiritul reformării Bisericii, dialog și deschidere.

Autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei și orientările pastorale reformatoare ale mitropolitului Epifaniu au iritat la maximum autoritățile religioase și politice de la Moscova. Primele reacții oficiale au venit din partea Guvernului Federației Ruse care, prin purtătorul de cuvînt Dmitri Peskov, a afirmat, pe 12.10.2018, că președintele Vladimir Putin a avut o întîlnire cu membrii Consiliului de Securitate al Rusiei și au analizat problema Bisericii Ortodoxe Ruse în Ucraina. În declarația finală a acestei întîlniri se spune că Guvernul de la Kremlin este pregătit să sprijine poziția Bisericii Ortodoxe Ruse și să apere pe „credinciosul ortodox din Ucraina”. Pe 17.12.2018, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei împreună cu mai mulți membri ai Patriarhiei Moscovei au creat comitete mobile de inițiativă pentru a împiedica trecerea comunităților de credincioși de la Biserică Ortodoxă Ucraineană – Mitropolia Kievului, subordonată Moscovei, la Biserica Ortodoxă Autocefală a Ucrainei. Aceste grupuri sînt prezente în toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Ucrainene de sub jurisdicția Moscovei și sînt formate dintre-un avocat și mai multe persoane pregătite să intervină imediat chiar și cu ajutorul forței, dacă este cazul. Pe 20.12.2018, Vladimir Putin a condamnat înființarea Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei. Într-un interviu din 16.10.2019, Vladimir Putin a afirmat că „înființarea Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei și recunoașterea oficială prin Tomos este o încercare de „a legaliza comunitățile schismatice care există în Ucraina sub jurisdicția Istanbulului, ceea ce este o enormă violare a canoanelor ortodoxe”. Iar ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat, pe 06.11.2019, că recunoașterea canonică a Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei este rezultatul implicării Guvernului SUA, în special, a secretarului de stat Mike Pompeo.

Patriarhia Moscovei  a reacționat îndată după alegerea lui Epifaniu de către sinodul unificator declarînd că această alegere „nu înseamnă nimic” pentru Biserica Ortodoxă a Rusiei. Pe 30.12.2018, Biserica Ortodoxă a Rusiei a trimis scrisori către toți primații Bisericilor autocefale ortodoxe, dar nu Patriarhiei ecumenice și Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, să nu recunoască sinodul de unificare al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, pentru că este „necanonic”, insistînd asupra faptului că toți cei care vor intra ca membri ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei rămîn schismatici.

Începînd cu luna februarie 2019, mai mulți episcopi din Bisericile ortodoxe autocefale s-au plîns că Biserica Ortodoxă Rusă a făcut presiuni și amenințări, campanii de intimidare cu scopul de a nu recunoaște Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Tot acum a început o campanie de defăimare a patriarhului Bartolomeu. Menționăm că Biserica Ortodoxă Rusă a întrerupt unilateral comuniunea euharistică cu Bartolomeu pe 15.10.2018, deci înainte de semnarea Tomos-ului. După ce Biserica Greciei și Patriarhia Alexandriei au recunoscut Biserica Ortodoxă Autocefală a Ucrainei, Biserica Ortodoxă Rusă a întrerupt unilateral comuniunea cu aceste două Biserici.

Sindromul lui Cain și sindromul Stockholm

În conflictul din Ucraina are prioritate nu religia sau teologia, ci puterea politică și militară. Religia este folosită ca armă ideologică. De ce Rusia a invadat Ucraina? Pentru că poate, ar fi răspunsul frust. Putem să vorbim în cazul acesta de sindromul lui Cain. Ce este acest sindrom? În capitolul al patrulea din cartea Genezei se vorbește despre Cain și Abel. Primul era agricultor, al doilea păstor. Ei sînt fiii lui Adam și ai Evei, Cain fiind primul născut. Potrivit Scripturii, ambii oferă daruri Domnului, dar intenția și dispoziția lor sufletească nu sînt la fel. Ofranda lui Abel este plăcută Domnului pentru că provine din noblețea și gingășia lui sufletească. Fratele mai mare, Cain, este gelos și, mînat de invidie, îl ucide pe Abel. De atunci încoace există pe pămînt alți „Cain” de serviciu care îi urăsc pe „frații lor mai mici” și, dacă pot, îi ucid. Există un proverb în italiană care rezumă raportul imatur dintre frați: „Fratelli coltelli”. În 1997 s-a realizat un film de comedie cu acest titlu, în regia lui Maurizio Ponzi.

Rusia și Ucraina sînt precum Cain și Abel. Fratele mai mare regretă că s-a prăbușit construcția politică numită URSS, în care ideologia dominantă era marxismul. De aceea, a înlocuit-o cu Sfînta Rusie, unde ca ideologie e ortodoxismul, care ar fi amenințat în principal de două pericole. Primul constă în influența negativă a nonvalorilor din Occidentul decadent, de aceea Biserica Ortodoxă susține lupta pentru apărarea valorilor tradiționaliste. Al doilea se referă la fragmentarea sau pierderea completă a teritoriilor canonice ale Bisericii Ruse.

Patriarhul Kiril s-a implicat în pregătirea războiului, susținînd ortodoxismul naționalist ca nouă ideologie. Astfel a alunecat în etnofiletism, o erezie din secolul al XIX-lea, care afirmă că Biserica se întemeiază canonic nu doar pe baza unui teritoriu, ci și pe cea a națiunii care locuiește în teritoriul respectiv. „Ruskii Mir” sau „Lumea rusească”, Rusia Sfîntă, se bazează pe modelul sovietic al relațiilor dintre Biserică și stat, adică Biserica este integrată intereselor statului. Statul sprijină Biserica nu doar financiar, ci și militar, dacă este cazul, iar Biserica legitimează politicile publice ale statului, chiar și atunci cînd invadează o altă țară. Simbolul din catedrala militară de la Moscova este foarte sugestiv și dă măsura sindromului Stockholm de care suferă patriarhul Kiril. Crucea din altarul bisericii are, în locul unde se întîlnește brațul orizontal cu cel vertical, steaua roșie din timpul URSS. Persecutorul, statul sovietic, trezește în creștinul ortodox rus persecutat, Patriarhul Kiril, sentimente de atracție irezistibilă. Victima se îndrăgostește de călău. Această iubire este morbidă sau mortală, la propriu.

Concluzie

Aspirațiile Ucrainei la integritate teritorială și autonomie politică și religioasă trebuie respectate. Dar sindromul lui Cain, al puterii politice din Rusia, și sindromul Stockholm al puterii religioase moscovite mă fac să cred că vom intra într-un război de uzură de lungă durată. Rusia a deschis războiul cu Ucraina în 2014 și în 2022. Oare ar putea să facă ceva Biserica Ortodoxă Rusă pentru a opri războiul fratricid cu Ucraina? Nu cred. Ar fi necesară o schimbare a raporturilor dintre Biserică și stat în Rusia în spiritul modernității, o Biserică liberă într-un stat liber. Se poate crea o masă critică în interiorul Bisericii Ortodoxe Ruse care să ducă la această schimbare de paradigmă? În momentul de față, nu, din cauza ideologiei ortodoxismului naționalist care domină astăzi în societatea rusească. Cred, totuși, că există un Dumnezeu care poate salva Biserica Ortodoxă Rusă și puterea politică din Rusia. Așa după cum Emmanuel, „Principele păcii”, „Dumnezeu cu noi” s-a născut la Bethleem, nu la Nazaret, tot la fel Dumnezeul care va mîntui poporul rus se va naște nu la Moscova, ci în exil, dacă nu cumva s-a născut deja. Afirm lucrul acesta bazîndu-mă pe două fapte concrete. Primul: din ianuarie și pînă în iunie 2022 au emigrat 3,8 milioane de locuitori din Rusia, cei mai mulți dintre ei într-o formă mascată, de pildă sub formă de excursii în străinătate sau deplasări temporare pentru motive de muncă. Al doilea; din 7 iunie 2022, Mitropolitul Ilarion, al doilea ierarh în Patriarhia Moscovei, este în exil la Budapesta, pentru că nu a susținut decizia patriarhului Kiril de a înființa trei eparhii dependente de Biserica Ortodoxă Rusă în Peninsula Crimeea. De aceea, repet, Dumnezeul păcii pentru „Ruskii Mir” se va naște în exil. Nu ne rămîne decît să-L întîlnim. Important e să fim pregătiți!

Wilhelm Dancă este profesor universitar la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București.

Foto: Catedrala „Sfînta Sofia“ din Kiev (wikimedia commons)

Anticiclonul rusesc nu cedează jpeg
Anticiclonul rusesc nu cedează
Rusia de azi este închisă pentru noi: nu știm despre filmele lor, cultura lor nu o difuzăm și nu o vrem, limba rusă nu ne place, iar politica Rusiei se rezumă la persoana lui Putin și nici asta nu prea ne interesează.
„Ucraina e pierdută pentru Rusia” – interviu cu Anatol ȚĂRANU, fost ambasador al Republicii Moldova în Rusia jpeg
„Ucraina e pierdută pentru Rusia” – interviu cu Anatol ȚĂRANU, fost ambasador al Republicii Moldova în Rusia
„Gafele comunității occidentale în raport cu regimul lui Putin au contribuit la ceea ce se întîmplă astăzi.”
Ce îl mobilizează pe Putin? – interviu cu Adam MICHNIK jpeg
Ce îl mobilizează pe Putin? – interviu cu Adam MICHNIK
„Putin a avut un anumit obiectiv atunci cînd a început să mobilizeze trupele, dar s-a lovit de ceva neprevăzut.”
Jocurile privirii jpeg
Jocurile privirii
Prinși în vîrtejul aceleiași lumi, Eminescu și Caragiale nu sînt, de fapt, în disjuncție, ci într-o continuitate aproape magică.
Catedrala Mîntuirii Neamului – sau pragul civilizațional dincolo de care trebuie să pășim jpeg
Catedrala Mîntuirii Neamului – sau pragul civilizațional dincolo de care trebuie să pășim
În poziția pe care o avem cei mai mulți dintre noi în fața dezbaterii privind construcția Catedralei Mîntuirii Neamului, există multă trăire tipic românească.
Istoria uitată a Buștenariului jpeg
Istoria uitată a Buștenariului
Descoperirea zăcămintelor de aur negru avea să schimbe complet așezarea molcomă și uitată de timp, ducînd la un adevărat boom demografic și industrial.
Iran: de la trei genuri la unul jpeg
Iran: de la trei genuri la unul
Vechii perși recunoșteau trei genuri, sau cel puțin o veche civilizatie de acum 3.000 de ani descoperită la Hasanlu în nord-vestul Iranului.
Hong Kong – momentul adevărului jpeg
Hong Kong – momentul adevărului
Această cvasi-promisiune de azil politic încîntă auzul unor grupuri de profesioniști din Hong Kong, care promovează ideea unei emigrații colective spre noi „orașe charter” situate în țări mai libere.
China, în căutarea legitimității jpeg
China, în căutarea legitimității
Democrația liberală se confruntă cu o criză de legitimitate – sau, cel puțin, așa ni se spune. Oamenii nu mai au încredere în guvernarea elitelor liberale și tot mai multă lume crede că oferta actuală de democrație este o păcăleală.
Pînă la Praga şi înapoi jpeg
Pînă la Praga şi înapoi
Am trăit multă vreme temerea că voi ajunge într-o situaţie fără ieşire atunci cînd, nevoit să fac pe ghidul turistic prin Bucureşti, nu prea voi avea ce să le arăt oaspeţilor. Străzile congestionate? Clădirile-monument neîngrijite? Casa Poporului?! Mănăstirile asaltate de cerşetori?
America se întoarce în Irak jpeg
America se întoarce în Irak
Decizia preşedintele Barack Obama de a spori numărul trupelor terestre americane din Irak şi de a le plasa în provincia Anbar, preponderent sunnită, a stîrnit numeroase discuţii aprinse. În Statele Unite, dezbaterea publică a pus pe tapet experienţa Vietnamului, unde desfăşurarea tot mai masivă de acţiuni militare a dus la o împotmolire gravă.
Urmările declinului Rusiei png
Urmările declinului Rusiei
Pe măsură ce Europa dezbate dacă să îşi menţină sau nu sancţiunile contra Rusiei, politica de agresiune împotriva Ucrainei pe care o duce Kremlinul continuă, fără nici un fel de dezbatere. Deşi Rusia este într-un declin evident, ea reprezintă încă un real pericol pentru stabilitatea internaţională din Europa şi nu numai.
Jocul de a frica jpeg
Jocul de-a frica
Nimic nu documentează mai persuasiv şi agasant cît de alăturea cu drumul e, în faţa provocărilor globale, mare parte din stînga occidentală decît reacţiile disproporţionate iscate de victoria electorală a premierului israelian Beniamin Netanyahu.
Melancolia lui Fawad – poveste afgană jpeg
Melancolia lui Fawad – poveste afgană
Văzut din Occident, Afganistanul e un fund de rîpă în care cîţiva smintiţi dau de lucru NATO. Presa occidentală e responsabilă de imaginea foarte precară a Afganistanului – cînd se vorbeşte, e mereu despre atacuri, explozii, militari morţi cu onoare la datorie (întotdeauna ai noştri, nu ai lor) şi eşecuri colosale.
Pînă unde putem lupta cu statul islamic jpeg
Pînă unde putem lupta cu statul islamic
Există o îndelungată şi controversată istorie a extinselor intervenţii militare străine în Orientul Mijlociu şi este de sperat ca decizia preşedintelui SUA, Barack Obama, de a purta război contra statului islamic nu va demonstra altceva. Nici un alt grup terorist nu merită mai mult să fie distrus decît aceşti jihadişti ucigaşi şi prădători.
Taksim şi iluzia modelelor jpeg
Taksim şi iluzia modelelor
Da, poliţia a evacuat piaţa Taksim din Istanbul, la ora la care scriu. Da, şi în Ankara, protestatarii au fost îndepărtaţi, la fel în Izmir. Da, de fiecare dată cînd protestatarii se adună pe străzi, poliţia intervine rapid. Însă premierul Erdogan şi AKP sînt cei care au pierdut.
Slăbiciunile Chinei   argument monetar jpeg
Slăbiciunile Chinei - argument monetar
Cînd discut despre China, de regulă, impun un exerciţiu socratic. Simulez că sînt de acord cu măreţia statului chinez, după care îmi întreb interlocutorul dacă ştie care este moneda sa. Cu toţii sînt de acord şi explică pe larg cum chinezii îi vor depăşi pe americani, dar puţini sînt capabili să spună numele monedei chinezeşti.
Alegerile lui Mohamed Morsi jpeg
Alegerile lui Mohamed Morsi
Noul preşedinte al Egiptului, Mohamed Morsi, provine din rîndul organizaţiei Fraţilor Musulmani – acest simplu enunţ a speriat o mare parte a opiniei publice în străinătate şi pe egiptenii cu orientări seculariste.
Securitate, diplomaţia comerţului şi iar securitate jpeg
Securitate, diplomaţia comerţului şi iar securitate
Un nou jucător de anvergură s-a aşezat la masă în Orientul Mijlociu. Turcia politicii externe concentrate aproape exclusiv pe securitate, pe linia „zero probleme cu vecinii“ şi pe rolul NATO, în strînsă legătură cu alianţa uneori tensionată cu Statele Unite, şi-a modificat aproape radical strategia.
Retrofuturism: un exemplu standard jpeg
Retrofuturism: un exemplu standard
Vă propun o poveste cu spaţii sacre, din India. Arhitectul Sameep Padera are, pentru weekendurile cînd iese din Mumbai, o fermă modestă la Wadeshwar, un sat de hinduşi la 70 km de metropola uriaşă. Probabil e o casă la ţară cu oleacă de curte. De cum s-a aşezat în sat, preoţii locului au venit să ceară donaţii pentru un templu dedicat lui Shiva.
„Trezirea arabă“ în confuzia postrevoluționară jpeg
„Trezirea arabă“ în confuzia postrevoluționară
Primăvara arabă – sau „trezirea arabă“, cum a mai fost numit` – a declanșat un entuziasm cu accente de delir uneori, exact așa cum s-a întîmplat cu revoltele de stradă din 2009 în Iran. Acum i-a luat locul o dezamăgire pe măsură, însoțită de discursuri despre democrație, golite de fond.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Centrul şi estul Europei - o regiune complicată -
A şasea ediţie a forumului jurnaliştilor din Europa Centrală şi de Est, desfăşurată la Varşovia sub auspiciile organizaţiei Iniţiativa Central-Europeană, a scos la iveală problemele comune şi difer...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Timpul retoricii a trecut. E vremea acţiunii
"Din discuţiile mele cu Gorbaciov am reţinut că principala sa preocupare era să menţină integritatea teritorială a Uniunii Sovietice......
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Muzică vie, erudiţie, tropăieli - BBC Proms 2009: portret de festival -
Una dintre cele mai improbabile uniuni în lumea de azi, orchestra formată din tineri arabi şi israelieni West-Eastern Divan, împlineşte zece ani....

Adevarul.ro

DSC 4775 JPG
Micutzu: „Vorbitul despre depresie a devenit un trend. Eu încerc să fiu sincer“ | INTERVIU
Cosmin Nedelcu, unul dintre cei mai apreciați actori de comedie, vorbește despre cel mai nou film al său, lupta cu depresia, altercația în care a fost implicat și manele de la Filarmonică.
poddddd jpg
Inspecție la podul suspendat de la Brăila. Grindeanu: „Insist să filmați graficul asumat de constructor”
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut luni, 3 octombrie, o inspecție pe șantierul podului peste Dunăre. Constructorul i-a prezentat graficul lucrărilor și s-a angajat că obiectivul va fi gata în decembrie 2022.
meteo  frig foto pixabay
Vremea se schimbă radical. Frig pătrunzător după temperaturile tropicale, unde se anunță lapoviță și ninsoare
După căldura tropicală, vremea se schimbă radical. Temperaturile încep să scadă, iar ploile se vor extinde în mare parte din ţară. La munte va fi foarte frig și vor cădea precipitații mixte.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia