BORDEIE ȘI OBICEIE

Odată cu trecerea timpului, peisajul se modifică, în bine sau în rău… depinde pentru cine.

La fel ca şi multe alte surate de-ale ei (poate mai puţin cele din Ardeal), Tulcea a fost vitregită de sistematizarea comunistă şi a păstrat prea puţin din clădirile vechi ale oraşului. Pe dealuri, mai poţi regăsi ceva din farmecul fostelor mahalale (cîndva 14 la număr). În centrul oraşului însă, cît vezi cu ochii, blocuri şi artere noi. Vrei rămăşite din centrul vechi? Trebuie să treci de pavăza de blocuri.

Construită în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Casa Argintarului figurează în literatura de specialitate drept etalon al arhitecturii renascentiste din Bistriţa medievală. În această perioadă, oraşul intră într-un proces de transformare sub influenţa noilor curente europene – Renaştere, baroc şi neoclasicism – menite să îmblînzească, în etape succesive, caracterul sobru, introvertit şi rece al stilului gotic, în care mai degrabă ideea de fortificaţie decît omul, cu dorinţa lui de confort

Aproape de Bistriţa, înspre Bistriţa Bîrgăului, există o aşezare renumită încă de la sfîrşitul secolului al XIX- lea pentru aerul său bogat în ozon şi iod, dar şi pentru frumuseţea naturală a locurilor: Colibiţa. În perioada interbelică, aici s-a derulat o intensă activitate de construcţie, care a transformat zona într-o staţiune climaterică „la modă“, unde îşi petreceau vacanţa persoanele cu afecţiuni pulmonare.

Îl vedem în fotografii şi pe cărţile poştale. Turiştii fotografiază frumoasele arcade gotice. Ansamblul „Sugălete“ din Bistriţa este bine cunoscut localnicilor şi vizitatorilor, fiind – alături de Biserica Evanghelică – o emblemă a vechiului oraş medieval.

Acum 5 ani, Olgi Kovács din München, o studentă la comunicări interetnice, a ajuns la Reghin ca să îşi documenteze lucrarea de diplomă. Ea observase un fenomen pe care eu nu îl conştientizam în acel moment: „Rücksiedlung“ – reîntoarcerea saşilor în România. Olgi era o unguroaică născută în Eremitu, sat între Reghin şi Sovata, dar care a emigrat în Germania. După vizita ei, nu am mai auzit vreo idee legată de fenomenul „Rücksiedlung“.

Dacă turistul aflat în drum spre deltă ar zăbovi puţin şi în Tulcea şi ar vrea să afle cîte ceva din istoria şi farmecul de odinioară al oraşului, printre atîtea altele, cu siguranţă n-ar trebui să ocolească fostul Palat al Paşei, în prezent Muzeul de Artă local.

De numele lui „nenea Iancu“ din Haimanale, cel care nu a fost primit în Academie imputîndu-i-se „calomnierea valorilor naţionale“, dar care, şi azi, ne face să rîdem cu lacrimi, fiindcă, după mai bine de un veac, ne recunoaştem, doar cu alte haine, dar la fel de „imparţiali“, în personajele sale, este legat numele Berăriei Gambrinus, cîndva mai celebră decît Caru’ cu Bere. Unde se găsea Gambrinus-ul lui Caragiale?

Există, în memoria culturală a oricărei aşezări omeneşti, îndeosebi a oraşelor de provincie, chipuri devenite legendare pentru că, într-un fel sau altul, au lăsat comunităţilor în care au trăit urme durabile ale trecerii lor.

„S-a dat totul jos la pămînt“, se menţiona în mărturiile de atunci. Pînă în 1997 se credea că Baia turcească a fost construită din temelii în 1893, dar, în urma unor lucrări efectuate de echipa arhitectului ieşean Dan Vişan, s-a descoperit faptul că zidurile de la parterul băii sînt din piatra originală, veche de aproape cinci secole.

Specificul evoluţiei istorice a Transilvaniei a făcut ca întreaga regiune să fie presărată cu reşedinţe nobiliare – castele şi conace –, cetăţi şi biserici fortificate, toate cu valoare patrimonială deosebită. Multe au supravieţuit pînă astăzi, chiar dacă nu întotdeauna s-au păstrat intacte, în timp ce altele au devenit, prea devreme, legendă.

Saturaţi de istoria lor adesea tragică, evreii tind să aibă un respect adînc pentru trecut. Anul acesta, comemorarea Zilei Holocaustului la Ierusalim i-a provocat din nou pe liderii israelieni să se întreacă între ei în discursuri prin care au alimentat psihoza naţională şi isteria publică privind intenţiile Iranului.

Castelul Huszár, la 4 kilometri de centrul Reghinului, a fost una dintre recomandările prietenilor mei de încredere cînd i-am provocat cu o întrebare despre patrimoniul din Ţinutul Reghinului. Şi atunci m-am dus să-l vizitez pentru prima oară, deşi îmi petrecusem cel puţin 18 ani în această zonă.

Undeva în centrul oraşului Cîmpulung-Muscel, pe colina vestică, chiar în spatele Primăriei, se ascunde Vila Ştefan, fosta proprietate a familiei Golescu, actualmente în gestiunea fundaţiei Pro Patrimonio.

Tipică pentru secolul al XIX-lea, clădirea păstrează şi astăzi, la nivelul structurii, elemente ale neoclasicismului specific perioadei respective, cu o boltă de trăsuri şi scară interioară. Arhitectul Ioan Sasu arăta că locuinţa a fost construită, cel puţin într-o primă formă, anterior anului 1819.

Există la Bistriţa o casă pe care ochiul comun poate s-o ignore, furat de elementele baroce şi neoclasice ale faţadelor învecinate, dar care nu scapă privitorului cît de cît iniţiat şi, cu atît mai puţin, studiilor de specialitate. Este una dintre acele clădiri sobre, cu ziduri de aproape un metru grosime, cu interioare şi subsoluri răcoroase, cu tavane zidite în boltă sau sprijinite pe grinzi masive de stejar, cu ancadramente simple şi elegante din piatră, simbol a ceea ce rămîne în rapo

Aflată între Centrul Maternal „Micul Prinţ“ şi Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga“, casa Sofian pare a fi mai degrabă ascunsă ruşinos printre cele două clădiri de sorginte comunistă. De cum ajungi pe strada I.C. Brătianu din Botoşani, remarci frumuseţea unuia dintre cele mai impresionante monumente arhitectonice ale oraşului.

Un sat la limita nordică a Argeşului istoric: Câineni. O localitate situată chiar în poarta Ţării Loviştei, în imediata vecinătate a fostului hotar cu Transilvania. O comunitate de munteni pe care situarea într-o zonă care a fost teatrul multor confruntări armate, ce au preschimbat nu o dată aşezarea într-o grămadă de moloz şi cenuşă, nu a fost de natură să-i risipească, nici măcar să-i îndepărteze de locurile unde strămoşii lor şi-au aflat „ocină şi ohabă“.