Sever VOINESCU

Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.

Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.

Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.

Însă, mai presus de orice, noi sperăm că vizita o să le facă pur și simplu plăcere.

Așa că faceți bine și, dacă vă stă în putere, fiți fericiți în general, nu doar punctual!

Ecorșeul este o reprezentare desenată sau sculptată, în tot sau în parte, a aparatului muscular al unui om fără piele.

De ce nu a căutat să lenevească pe ici, pe colo în America, așa cum o făcuse toată viața lui în România?

Mîntuitorului, explică limpede că a fi creștin trece de orice determinație de acest fel.

Multe alte legende de acest tip, în care al patrulea mag marchează altceva decît povestea-cadru, există peste tot în lume.

Și dacă, la final, găsiți că nu este nimic interesant în acest Dosar, de plătit va plăti redactorul coordonator.

În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.

Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.

Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!

Dar dacă diferența dintre făcătorii de pace și pacifiști ar fi numai aceasta, că primii sînt realiști și cei din urmă sînt idealiști, n-ar fi nimic.

Primul pas pentru trecerea la o ordine internațională multipolară este îngenuncherea hegemonului.

Se invocă o singură probă în sprijinul poveștii: procesul-verbal al unei ședințe a Academiei Române din martie 1951.

Că de nu s-ar livra, securism n-ar mai fi...

Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.

În consecință, operînd cu criteriul exotismului, s-ar putea spune despre comunismul românesc că a fost un regim exotic care a luptat din răsputeri împotriva exotismului.

„A căzut o dronă rusească la voi.”

Cît privește cîntecele gheboase, bineînțeles că ele pot avea publicul lor.

Sper să ne răcorim citind!

Totuși, mai presus de obstacolele enumerate în prestigiosul ziar american, reticența Europei față de aparatul de aer condiționat avea un temei solid.

Ca matale și ca mine...”. Dar pînă m-am gîndit eu la tot ce-am scris aici și am ajuns la răspuns, omul plecase de lîngă mine, cu tot cu întrebare...

Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.

Regimul nu mai avea nevoie de închisori multe, căci toată țara devenise o mare închisoare.

Acest colț de pagină este insuficient pentru a cuprinde, fie și abia schițate, cercetările lui Besançon.

În orice caz, dintre toate limbile pe care le știu, engleza e cea mai clară în ambiguitatea ei cu privire la ecran.

De cel puțin o generație încoace, oamenii s-au obișnuit să folosească unelte pe care nu le cunosc.

Atunci, de acolo de unde voi fi, o să-mi spun, parafrazînd o vorbă cunoscută a lui Johnny Răducanu: „Bine că m-am cărat...”.

Moliciunea noastră exterioară este, desigur, expresia lipsei de unitate din interior și a unei semnificative disponibilități spre trădare a naturii noastre.

Consolidăm aportul nostru la decivilizare și ne plîngem, apoi, că partea civilizată a societății nu se arată încîntată că este decivilizată.

Atunci, de ce ne purtăm acum ca și cum am fi fost? Și, mai mult, ca și cum ne e dor să fim ceea ce n-am fost?

Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.

Impedimentul evocat de Ibrăileanu are, cred, o imediată relevanță în actualitate.

Știm cît sînt de periculoși.

Deocamdată, cum zic, sîntem ușurei, asumați și înduioșător de imprudenți.

Umorul politic este acolo unde e politica.

Sala a izbucnit în aplauze și în rîs.

Personal, nu știu cum se poate lupta împotriva convingerilor străzii, pe cît de nesățioasă în consumul de tehnologie, pe atît de superficială și anesteziată sufletește.

Altfel, în plan filozofic, rămîne actuală și de mare interes întrebarea: poți face instituții cu reputație de independență și înalt standard cu oameni care nu știu, nu pot sau chiar nu vor să fie astfel?

Cum am spus, mitul Europei nu era central în complicata mitologie greacă, așa că, în Evul Mediu, părea a fi uitat.

Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.

Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.

Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?

Cultura e o întîlnire.

De mai mulți ani, Polonia a încercat să facă Uniunea Europeană să vadă fața reală a Rusiei lui Putin.

Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.

Mediocritatea în context, însă, poate fi mai rea decît prostia cea mai agresivă.

După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.