Acum cinci ani am făcut pentru Dilema veche o analiză a modului în care s-a comportat statul român la inundaţiile de atunci. Articolul se numeşte „O învălmăşeală binevoitoare – statul român la inundaţii“ şi poate fi citit la secţiunea „Dileme de altădată“ de pe site-ul revistei.
Ideea că pensia este un drept cîştigat care nu poate fi scăzut este o aberaţie atît din punct de vedere logic, cît şi practic. Argumentul celor care consideră nivelul pensiei un drept cîştigat spune că pensionarul a plătit acei bani de-a lungul vieţii şi acum şi-i ia înapoi. Este o opinie larg răspîndită, dar e falsă.
De ce articolul care a dus la căderea generalului nu este un exemplu de bun jurnalism, ci doar un text scris de un chibiț care a avut baftă.
Și un exemplu de jurnalism foarte bun pe subiect asemănător.
„Cartea aceasta îşi propune să risipească o iluzie întreţinută de istorici şi acceptată ca un adevăr: credinţa că ar fi existat în anii Primului Război Mondial, în ciuda cîtorva opinii divergente, îndeosebi în rîndul oamenilor politici, o cvasiunanimitate în jurul «idealului naţional», în sensul intrării României în conflict împotriva Austro-Ungariei, pentru eliberarea Transilvaniei.“
Time publică o serie de articole şi poveşti despre fotbal ca sport global. Am selectat patru din grupajul special, nişte poveşti jurnalistice de toată cinstea.
Nu ştiu dacă această carte a fost sau nu băgată în seamă la recentul tîrg de carte, dar v-o recomand cu căldură (Jurnal rusesc, Anna Politkovskaia, Meteor Press, 2010). Politkovskaia este genul de erou care are aerul că se miră că a ajuns erou. Oare de ce spunînd adevăruri simple a ajuns atît de cunoscută?
Anul trecut, înainte de alegerile europarlamentare, am avut un sentiment straniu de inadecvare. Era o conferinţă cu candidaţii pentru europarlamentare, pe care am organizat-o, astfel încît am putut face agenda discuţiilor.
Un telefon de la o colegă oengistă: sîntem invitaţi la Camera Deputaţilor la audierea candidaţilor pentru Curtea Constituţională. Vii? Mi-am închipuit, cîteva momente, că ne vom juca de-a americanii. Ştiţi care, americanii ăia care ştiu cam totul despre oamenii care ajung la Curtea lor Supremă: ce şi pe unde au judecat, ce părere au despre dreptul la avort, ce articole au publicat şi ce spuneau pe acolo etc.
Omul nostru şi-a luat pe lîngă sine o echipă de la un think tank libertarian şi s-a pus pe treabă. Plecînd de la premisa că „totul e de vînzare, mai puţin conştiinţa“, au scos la privatizare cam tot ce au mai găsit la stat. Cum avea de dat o lecţie celor care făcuseră privatizarea de jaf din Rusia, au pus tot ce era de vînzare pe un site, cu licitaţii publice. Apoi au trecut la barierele administrative.
Moldova – a continuat Emerson – nu ar trebui să se încurce în negocieri lungi şi tehnice cu UE, pe categorii de produse şi etape intermediare, ci să-şi deschidă piaţa rapid, să renunţe la protecţionism vamal, să profite de mîna de lucru ieftină şi să se poziţioneze pe lanţul de producţie europeană pe treapta de jos a costurilor (salarii şi taxe mici), fiind mai bine poziţionată geografic decît Georgia, pentru aşa ceva.
Oficialii moldoveni speră ca preambulul viitorului acord să conţină o promisiune de aderare. Mi-e clar din interviurile cu oficiali ai Comisiei şi din reacţiile statelor membre că nu există voinţă politică pentru a oferi Moldovei aşa ceva. În schimb, UE este gata să ofere fonduri şi asistenţă masive Moldovei
Discursurile şi dezbaterile despre educaţie au o tendinţă enervantă de a fi inutile şi inutil de conflictuale. Inutile pentru că, de cele mai multe ori, cei implicaţi cad de acord că educaţia este sau trebuie să fie o prioritate, interesele copilului – mai presus de orice şi dascălii – respectaţi. Bun, şi?
Nu ţi se întîmplă în fiecare zi să afli de la un fost prim-ministru român că te-a citat un fost ministru britanic. Tocmai asta mi s-a întîmplat săptămîna trecută.
Filmul lui Alexandru Solomon – Kapitalism, reţeta noastră secretă – face valuri pe drept cuvînt. Este un film bun şi vă recomand să mergeţi să-l vedeţi. În acelaşi timp, dezbaterea pe marginea sa se canalizează greşit: originea averilor. Ar trebui să vorbim mai multe despre prezent şi despre relaţiile acestor oameni bogaţi cu statul, cu legea şi cu noi, adică spaţiul public în general.
În ce priveşte confuzia morală, aceasta este norma, e destul să ne uităm la orice talk-show pe subiect. Nu e la modă să spui că lucrurile se mişcă, pari mai deştept dacă bagi placa aceea cu: toţi sînt la fel, nu se va întîmpla nimic. Tot la modă e să zici că e doar un spectacol şi să acuzi procurorii că nu au obţinut condamnări tocmai în cazurile în care alte instituţii le-au legat mîinile (deşi au obţinut multe alte condamnări).
Da, am picat în plasa excelentei campanii de PR pe care Editura Polirom a făcut-o autobiografiei lui Adrian Marino – Viaţa unui om singur. Am început să citesc cu înfrigurare şi am sfîrşit în amuzament. Nu-l înţeleg pe Marino, deşi mi se pare că gîndim similar la nivel ideologic.
Eram săptămîna trecută blocat în traficul din Bruxelles şi ascultam liniştea. Nu exagerez: fiind şi zi de începere a Consiliului European, cu zeci de coloane oficiale, era o aglomeraţie de nedescris, dar era linişte.
Avem deci o decizie politică la Consiliul European: Grecia va fi ajutată de statele din euro-zonă şi de FMI. Revenim, astfel, la problema hazardului moral ridicat la nivel de state.
OK, recunosc că titlul e uşor tabloid şi că nu e un articol despre Dumnezeu. Mă puteţi da în judecată. Pentru că este (încă) un articol despre justiţie.
Chiar în ziua în care apare Dilema veche pe piaţă, începe la Bruxelles Consiliul European de primăvară. Evident, vor discuta despre Grecia. Dacă citiţi acest text în week-end, s-ar putea să aveţi deja nişte răspunsuri, deşi nu e exclus nici să meargă înainte pe formula: sîntem alături de Grecia, dar să-şi facă singură ordine în ogradă. Dar chiar mai interesantă e discuţia privind ce s-ar putea face pentru ca scenariul grecesc să nu se mai repete.
Criza financiară prin care trece Grecia a devenit o problemă europeană. Am mai scris despre dilemele Europei în ce priveşte Grecia, care pot fi rezumate la: salvăm Grecia pe banii noştri sau nu o salvăm şi riscăm ca banii noştri comuni să se ducă de rîpă? Între timp, nu s-a dat un răspuns ferm, s-a mers pe soluţia de mijloc: dăm de înţeles că nu vom lăsa Grecia să se prăbuşească, dar ne asigurăm că Guvernul grec ia măsuri dure pentru a se salva de unul singur.
Domnul S. este instalator. Din ăla vechi, care ştie meserie, nu din ăştia care au apărut acum, ciocănari care ştiu doar să schimbe o garnitură. Domnul S. lucrează în branşă de 40 de ani. A lucrat şi la întreprinderea de stat. Întreprinderea de instalaţii a fost falimentată după Revoluţie şi apoi privatizată. Domnul S. a considerat asta o mare şi ticăloasă nedreptate, deşi niciodată nu a trăit numai din salariu, deşi era mai mult pe la „ciubucuri“ în timpul de muncă, adică la lucrări pe cont prop
Cazul Lovin vs Ţoghină, despre care am scris acum două săptămîni, pare chiar mai complicat decît am reuşit eu să-l redau. Am trecut în revistă detaliile pentru a ajunge la discuţia de principiu despre protecţia surselor.
Afişele cu Europa au rămas prin Chişinău. Le remarcasem de pe vremea lui Voronin şi mă uitam cu ciudă la ele în acel aprilie 2009, cînd am plecat spre aeroport cu frică. Moldova şi Uniunea Europeană împreună pentru… tineri, mediu, locuri de muncă, în funcţie de afiş.
Tema osmozei om-natură există în tradiţiile cele mai respectabile. Daoismul, din care „noua religiozitate“ face împrumuturi, mizează pe intrarea omului într-un ritm comun cu cel al naturii: apă-stîncă, umbră-lumină, stabilitate-dinamică. Dar natura nu este aici decît manifestarea unui principiu transcendent, al lui Dao „care nu poate fi rostit“, care desfăşoară, prin jocul polarelor yin şi yang, entităţile lumii.
Există un principiu în teoria politicilor publice care zice că grupurile mici şi cu interese puternice sînt mai eficiente în a acapara banii statului. Acest principiu, inventat de un tip deştept pe nume Mancur Olson, are la bază o logică simplă. Să luăm de pildă grupul fermierilor. Ei au motivaţii să se organizeze pentru că fiecare dintre ei cîştigă mult din subvenţiile de la stat. Cine plăteşte aceste subvenţii? Contribuabilul. Suma pe care o plăteşte fiecare contribuabil către fermieri nu este
După cum aflăm din manual, UE este un spaţiu economic comun. Doar că în orice spaţiu economic, statul are un rol important – de organizator, stimulator şi redistribuitor. Dar despre ce stat vorbim cînd ne referim la UE? În cea mai mare parte, despre statele naţionale, UE nu are atribuţii privind taxarea, cheltuielile sociale, pensiile etc. Totuşi, avînd o piaţă comună, UE încearcă să coordoneze politicile naţionale.
Îţi trebuie numele şi talentul lui Niall Ferguson să faci dintr-o carte de istorie financiară un succes de public. Iar The Ascent of Money – A Financial History of the World (Penguin Books, 2009) a reuşit asta.
Revista Foreign Policy a publicat în decembrie o secţiune specială numită „Lista FP a celor 100 de gînditori globali“ (reluată în numărul din ianuarie al FP România). A nu se confunda acest top cu alt exerciţiu făcut de FP, împreună cu britanicii de la Prospect: topul intelectualilor.
Topul intelectualilor este un exerciţiu de democraţie internautică: editorii FP/Prospect au propus în 2005 şi 2008 cîte o listă de 100 de intelectuali, iar publicul a votat. Controversele au fost intense de fiecar
Cătălin Tolontan are un blog de succes la www.tolo.ro. Deşi ziar de sport, Gazeta a avut cel mai mare succes de presă în 2009 făcînd o serie de anchete solide despre fostul ministru Monica Ridzi, care a dus la demisia acesteia. Deşi ziarist sportiv, Tolontan a publicat în plină campanie electorală două interviuri cu Traian Băsescu şi Mircea Geoană.
Mi se pare oarecum simbolic faptul că avem această conversaţie chiar în timp ce Traian Băsescu depune jurămîntul în faţa Parlamentului. Aţi avut un
E tot mai greu să leneveşti. În timpul anului, pui cărţi, filme, articole deoparte şi îţi spui că le vei savura cînd ai timp. Se adună un teanc mare şi cînd crezi că ai timp să leneveşti cu ele te trezeşti că nu ştii cu ce să începi. Cu orice începeam, mi se părea că nu voi avea timp, regretam ce nu începeam. În disperare de cauză, am tras la sorţi. Mai jos e ce îmi aduc aminte, foarte parţial.
● Germany – Jekyll & Hyde, de Sebastian Haffner. O carte scrisă la începutul războiului mondial, cînd
Era cîndva prin 2005. Aş vrea să îmi aduc aminte cum am intrat în contact, dar nu mai ştiu. Cert este că atunci, în 2005, cînd Dilema veche a făcut un număr despre exodul creierelor, a apărut primul interviu pe care l-a dat presei din România. Îl ţin minte pentru că a fost acel gen de întîlnire care te umple de energie, care te pune pe gînduri. În care simţi că ai dat peste o idee de bine şi îţi pare rău, în acelaşi timp, că nu poţi să faci mai mult pentru acea idee. Omul nostru locuia în străin
Înainte de realizarea recentului număr despre FMI (v. Dilema veche din 3 decembrie 2009) am convenit să avem un interviu cu reprezentantul Fondului în România. Nu s-a putut înainte de apariţia acelui număr, dar cum domnul Tonny Lybek a răspuns întrebărilor noastre, publicăm conversaţia în acest spaţiu. Ianuarie e o lună decisivă pentru derularea acordului cu FMI, iar discuţia aduce lămuriri despre ce teme are de făcut Guvernul. Tonny Lybek este reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, înce
Constat, cu părere de rău, că starea dilematică tradiţională a acestui hebdomadar pe care îl iubesc eu începe să fie tot mai mult înlocuită cu certitudini (din păcate), mai ales politice. Astfel, dl C. Ghinea îşi expune poziţia fermă şi inebranlabilă cu privire la profesionalismul lui „Ionel“ în opoziţie cu inconsistenţa lui „Crin“. Profit însă de apelul (retoric?) pentru un sfat şi încerc să readuc discuţia în domeniul dilemei.
Amîndoi sînt tineri, inteligenţi, bine crescuţi, bine educaţi şi interlocutori interesanţi. Şi amîndoi s-au intersectat electoral într-un mod bizar, dar despre asta mai la vale, în articol....
Acum, că v-am făcut atenţi prin titlu, trebuie să vă spun că nu e vorba nici de Băsescu, nici de Antonescu şi nici de Geoană. Ci de Cathy Ashton şi Herman Van Rompuy....
Podul Millenium e o punte lungă şi subţire din Londra pe care doar pietonii pot circula, ideală pentru turiştii care bat la pas centrul oraşului, făcînd legătura între Muzeul Tate Modern şi Catedrala ...
De unde eşti? " mă întreabă soldatul scrutător. Din România. Aha, zice cu neîncredere. Scoate un carneţel, caută ceva printre foi cu aer concentrat. Da, bine, zice în engleză....
Am fost recent la Sofia, la conferinţa "Noua agendă a reformelor în statele din Estul Europei", organizată acolo de Programul Iniţiativele Europene al Fundaţiei Soros....
Un excelent banc sovietic zice aşa: cică Nichita Hruşciov stătea la plajă cu burta în sus şi aţipise. La un moment dat, un cîine vine şi îl linge prin... părţile intime....
Teoretic, referendumul este un mijloc prin care democraţia reprezentativă se religitimează, se adapă de la izvorul ultim al deciziei politice. Asta, teoretic....
Reacţia presei faţă de raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice va deveni probabil un studiu de caz pentru ceea ce a devenit presa noastră....
Pînă anul trecut, publicul din Europa occidentală era mai dispus la antiamericanism şi respingea pretenţiile americane de leadership mai mult decît publicul din Estul Europei....
M-a iritat de cum l-am văzut la televizor, un clip scurt cu o voce gîtuită care întreabă: "Ţie îţi place ţara asta aşa cum a ajuns?", în timp ce literele se joacă pe ecran şi formează aceeaşi întrebar...
Dacă tot i-am enervat săptămîna trecută pe cei care lucrează în sistemul de învăţămînt punînd întrebarea ridicolă, populistă, ignorantă şi stupefiantă "unde sînt părinţii în discuţia asta?", să contin...
Am scris săptămîna trecută în rubrica mea din România liberă despre dezbaterea pe legile educaţiei, cu titlul "Andronescu-Miclea, Ceauşescu-Gorbaciov"....
