Crin şi Ionel - poveşti paralele cu final bezmetic -
Amîndoi sînt tineri, inteligenţi, bine crescuţi, bine educaţi şi interlocutori interesanţi. Şi amîndoi s-au intersectat electoral într-un mod bizar, dar despre asta mai la vale, în articol. Ionel a intrat tîrziu în politică şi nu foarte covins. Era un analist economic respectat cînd a intrat în politică, pe post de consilier al liderului PNL de la acea vreme, Theodor Stolojan. Nu a răzbit în munca de partid şi nici nu avea aerul că îl interesează. Cînd Stolojan a plecat şi a creat PL-D, l-a urmat acolo, un gest oarecum de la sine înţeles. Dintre cei mulţi care se laudă acum cu cota unică, eu consider că e cel mai îndreptăţit. Şi asta pentru că a susţinut-o public pe cînd nu era încă o idee populară. În al doilea rînd, pentru că a fost unul dintre autorii programului economic al Alianţei D.A., care a asumat cota unică în mod oficial. Apoi, şi cel mai important, pentru că a fost ministrul de Finanţe care a adoptat cota unică, imediat după victoria lui Traian Băsescu în 2004 şi instaurarea Guvernului Tăriceanu I. Cînd PNL s-a spart prin crearea PL-D, a fost îndepărtat de la guvern şi s-a retras în viaţa privată, jucător la bursă şi editorialist economic. Scrie fără patimă şi se întîmplă să fiu de acord cu aproape tot ce scrie. Îmi pare un om în care bunul-simţ a învins populismul în mod categoric şi pun pe seama acestui fapt lipsa sa de apetenţă pentru munca de partid. Acesta este Ionel (Ionuţ) Popescu. Am folosit acest nume, cu paranteza aferentă, pentru că aşa apărea pe afişele electorale din 2008. Celălalt este Crin Antonescu. Un vorbitor excelent. Un politician înnăscut, care a reuşit să supravieţuiască în politică, deşi practica opoziţia internă în PNL cam faţă de toţi preşedinţii partidului " Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Călin Popescu Tăriceanu. Un parlamentar cu o carieră de 17 ani care reuşeşte performanţa de a trece ca un om nou în politică. O performanţă, oricum ai lua-o. Din păcate, cam la atît se reduce performanţa sa parlamentară. Asta dacă nu considerăm că o performanţă în sine este şi faptul că a activat 17 ani în legislativ şi nimeni nu poate indica o lege care să-i poarte numele, o lege propusă de el, pentru care să se fi bătut. Să stai 17 ani acolo şi să te ocupi doar cu retorica parlamentară poate fi o performanţă. Crin Antonescu are repulsie faţă de cifre, faţă de discuţia pe politici concrete. Am încercat să urmăresc dezbaterea finală dintre cei trei candidaţi importanţi din turul I, doar cu ochiul la politici. Contracandidaţii au propus cîte ceva, Antonescu " nimic. Singurul moment în care s-a apropiat de ceva concret a fost cînd a spus că doreşte ca 6% din PIB să meargă spre Sănătate. Dar asta e o dorinţă, nu o politică. Mi s-a dat deja argumentul "eu nu vreau un preşedinte care să propună politici, noi ar trebui să avem o republică parlamentară, nu preşedintele ar trebui să propună politici". Ar fi un argument corect dacă am trăi într-o republică parlamentară, dar nu e cazul. Pînă nu schimbăm sistemul, preşedintele poate influenţa masiv politicile, sau măcar le poate opune un veto temporar. Un exemplu legat tot de cota unică: tot avem de ales acum între cineva care se jură că nu o schimbă şi altcineva care se jura acum două săptămîni că o schimbă. În 2004, ministrul de Finanţe Mihai Tănăsescu a propus într-o şedinţă de guvern o cotă unică de 20%. Guvernul, inclusiv Adrian Năstase, a primit favorabil ideea. Dar s-a auzit la Cotroceni. Impulsul socialist al lui Ion Iliescu a luat-o razna: sînteţi nebuni, bogaţii trebuie să plătească mai mult. Nici un argument logic " că nu bogaţii erau sugrumaţi de cotele mari, ci clasa de mijloc, că scopul era creşterea bazei de impozitare " nu l-a înduplecat. Preşedintele s-a opus, ideea a picat. Preşedintele influenţează masiv politicile în România şi, pînă nu se schimbă Constituţia, nu putem să alegem retori fără să ne intereseze ce propun. De aici surpriza mea cînd am văzut cum a devenit Crin Antonescu un erou al unora din jurul meu. "Este educat"; "vorbeşte frumos"; "e civilizat". Goliciunea ideilor sale concrete a devenit un avantaj, îl alegem pentru că nu propune nimic concret, nu în ciuda acestui fapt. Programul său afişat doar pe site, mai puţin în cuvîntări, e grăitor, se vede că omul pur şi simplu nu are organ pentru cifre şi politici, e din alt film. E nerealist cînd are idei bune " scăderea masivă a impozitelor în an cu deficit bugetar masiv, cînd creşterea veniturilor prin scăderea impozitelor se poate face matematic numai cînd ai creştere economică mare, cum a fost în 2005. Şi greşeşte cînd are idei aplicabile " propune îngheţarea preţurilor la utilităţi sau scăderea diferenţiată a TVA la alimente. Dar nimeni nu pare a ţine cont de asta. Cel mai educat, urban şi înstărit electorat din România a votat cu Crin Antonescu pentru că propune revoluţie morală, bun-simţ. Cel mai educat, urban şi înstărit electorat din România votează pur emoţional. Tot ce ar trebui să aştepte de la politicieni în materie morală e să nu fure bani publici, direct sau indirect, în rest, revoluţiile morale se fac personal şi la nivel individual, nu de către stat. Da, ştiu că nu e bine să te cerţi cu electoratul, dar m-am săturat să primesc lecţii de civism de la votanţii pentru revoluţii morale. E jenant. Nu continui pentru că oricum nu voi convinge pe nimeni, deja mare parte dintre dumneavoastră, cititori urbani şi educaţi, nu mai urmăriţi argumentele şi mă înjuraţi în gînd. Aşa că ajung la legătura dintre Ionel şi Crin. Sistemul electoral adoptat anul trecut, acea combinaţie hîtră de vot uninominal şi distribuţie proporţională care ia ce e mai prost din ambele sisteme, i-a pus pe cei doi faţă în faţă. Şi chiar în colegiul electoral în care votez eu, pentru Senat. Te-ai fi gîndit că molcomul Ionel nu prea are şanse în faţa retorului Crin. Dar, Ionel a cîştigat alegerile cu 34% faţă de 29%, cît a luat Crin. Totuşi, Crin a cîştigat mandatul de senator. De atunci, cînd prind la discuţii pe cineva dintre cei care au lucrat această lege electorală care e proastă într-un mod original, le pun următoarea întrebare: Crin Antonescu, senatorul meu de pe locul doi, ce trebuie să facă pînă la următoarele alegeri? În mod normal, un parlamentar trebuie să se agite, să se facă plăcut alegătorilor, să ţină legătura cu ei. Să performeze. Să propună legi bune, de pildă. Să propună orice fel de legi, în cazul lui Antonescu. Să aducă bani în colegiul său, potrivit acelui procedeu numit de americani pork-barrel, pe care toţi îl condamnă şi toţi îl practică. Toate acestea pentru ca să fie reales. Dar ce se întîmplă în colegiul meu? Ce va face Crin Antonescu? Să se bată ca să iasă pe primul loc? Şi dacă iese pe primul loc, dar pierde mandatul? Nimeni nu a reuşit să îmi explice: pentru ce trebuie să performeze senatorul meu? Data viitoare să-l votez pe Crin, nu pe Ionel, astfel încît Ionel să iasă pe locul doi şi să intre în Parlament, să propună acolo politici, nu revoluţii morale? Spuneţi-mi ce să fac (cei cu înjurăturile, nu îmi spuneţi nimic, mă descurc fără sfaturile dvs.).