Cumpăraţi o insulă grecească? Nein!

Publicat în Dilema Veche nr. 317 din 11-17 martie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Criza financiară prin care trece Grecia a devenit o problemă europeană. Am mai scris despre dilemele Europei în ce priveşte Grecia, care pot fi rezumate la: salvăm Grecia pe banii noştri sau nu o salvăm şi riscăm ca banii noştri comuni să se ducă de rîpă? Între timp, nu s-a dat un răspuns ferm, s-a mers pe soluţia de mijloc: dăm de înţeles că nu vom lăsa Grecia să se prăbuşească, dar ne asigurăm că Guvernul grec ia măsuri dure pentru a se salva de unul singur.

Între timp însă, dezbaterea a devenit mai degrabă o problemă bilaterală Grecia-Germania. De ce Germania? Din două motive. Primul: Germania este de departe cea mai mare economie europeană şi cel mai mare contributor la bugetul comun, deci ar pune cei mai mulţi bani şi la o eventuală salvare. Acesta este aspectul economic-statistic. Dar el nu explică toată povestea. Dacă stai şi citeşti presa europeană, povestea crizei greceşti pare redusă la relaţia de dragoste-ură între Atena şi Berlin. E drept, nemţii plătesc cel mai mult, dar şi olandezii, francezii, suedezii ar plăti şi ei destul. De ce atunci se discută atît de obsesiv despre tandemul greci-nemţi? Aici intervine aspectul politic şi de percepţie.

E clar, grecii şi-au lipit, pe drept cuvînt, eticheta de iresponsabilii Europei. Cît despre nemţi, ei o aveau deja pe cea de chibzuiţii Europei. Cum explicam în articolul de acum două luni („Cum (nu) îi amendează UE pe leneşi“), criza Greciei este o problemă importantă pentru că ameninţă stabilitatea euro. Iar moneda euro este recunoscută de toată lumea ca fiind copilul de suflet al Germaniei.

Înţelegerea franco-germană care a creat euro s-a făcut în modul următor. Francezii au vrut-o cu tot dinadinsul. Germanii au acceptat-o cu greu şi doar după ce şi-au stabilit propriile condiţii. Nemţii s-au despărţit cu greu de marca lor. Era mîndria lor postbelică – o monedă stabilă, care trecea de monedă alternativă în jumătatea estică a Europei, la concurenţă doar cu dolarul. Stabilitatea mărcii venea dintr-o înţelegere transpartinică de după război: facem o Bancă Naţională superputernică şi independentă, nu lăsăm politicienii să se joace cu moneda şi facem din inflaţia mică o obsesie naţională (care să facă uitată o obsesie naţională precedentă: hiperinflaţia de dinainte de Hitler). Astfel încît la propunerile repetate ale francezilor, nemţii au cedat în final, dar numai dacă moneda comună urma să fie gestionată de o Bancă Centrală Europeană superputernică şi independentă (după modelul Bundesbank) şi dacă fiecare ţară, care avea noua monedă, adera la un set strict de reguli de chibzuinţă bugetară (criteriile de la Maastricht, din care deficitul bugetar de maximum 3% e cel mai important). Atît de obsedaţi au fost nemţii de inflaţie, încît BCE are trecut în tratat obiectivul de a menţine inflaţia jos, adică ceea ce alte Bănci Centrale din lume au ca opţiune politică, BCE are ca obligaţie legală. Marea spaimă a nemţilor a fost să nu cumva să renunţe la marca lor stabilă pentru o monedă comună care să împrumute defectele de caracter ale altor monede naţionale – devalorizare constantă, deficite mari, inflaţie mare, precum, să zicem, francul francez, lira italiană sau drahma grecească. Ca să preîntîmpine aşa grozăvie, nemţii au devenit gardienii politici ai monedei euro.

Acesta este motivul istoric-politic-sentimental pentru care criza grecească a devenit o poveste în doi: Atena-Berlin. Grecii au trădat. Au făcut de rîs copilul nemţilor. Şi acum vor şi bani pentru asta. Înjurăturile reciproce dintre tabloidele nemţeşti şi cele greceşti sînt mai mult decît simple artificii de căutare a audienţei. Ele au un substrat cultural profund, un adevărat război cultural – a spus The Economist şi nu a greşit. De o parte – risipitorii, de cealaltă – economii. De o parte – voioşia ineptă, de cealaltă – scorţoşenia cuminte.

Josef Schlarmann, politician de marcă creştin-democrat, a pus o întrebare aparent legitimă: ce face un om care e dator vîndut? Îşi vinde posesiunile. Ce posesiuni au grecii? Insule. Să le vîndă. Acest calcul simplu a stîrnit o furtună. Tabloidul Bild a transformat declaraţia în titlu de primă pagină, dîndu-i o formă editorială ceva mai sexy: „Grecilor falimentari, vindeţi-vă insulele – şi Acropole!“. Nu se ştie cum a apărut Acropole în poveste şi nici de ce ar cumpăra cineva o clădire veche în care te bate soarele în cap, pentru că nici măcar nu are acoperiş. Poate doar British Museum ar putea rezolva astfel problema frescelor pe care grecii le tot cer înapoi: BM ar putea cumpăra tot Acropolele şi să-l mute la Londra, punînd astfel frescele în locul lor firesc, nu?

Desigur, nimeni nu a luat în serios ideea cu scoaterea la licitaţie a templului Atenei, dar cea cu insulele a dus măcar la nişte calcule de fezabilitate. Dezamăgitoare, din păcate. Interesant, nu se ştie exact cîte insule sînt. Times scrie că ar fi 3054, dintre care doar 87 ar fi locuite. O sursă la fel de serioasă, BBC, spune însă că ar fi cam 6000 de insule, dintre care 227 locuite. Foarte probabil, diferenţa vine din metodologia numărării, nu e sigur ce anume se cheamă o insulă, orice piatră care iese din mare? Apoi, ce înseamnă că este locuită? Dacă aşezările permanente se iau în calcul, atunci cele locuite sînt foarte puţine. Dacă există acolo o casă de vacanţă pe unde vedeta de la Hollywood proprietară trece o dată la cîţiva ani, atunci numărul celor „locuite“ creşte. S-ar zice că o ţară care are o marjă de eroare de 3000 de bucăţi la număratul insulelor este o ţară bogată. Totuşi, în afară de faptul că nu ai vecini care ascultă muzică tare, a locui pe o insulă nu prea are avantaje reale: apa trebuie adusă din alte părţi, vegetaţia e puţină, e cam cald, iar personalul de întreţinere costă prea mult. Pentru o familie din clasa de mijloc e o nebunie, iar superbogaţii oricum primesc oferte mai bune din insulele Fiji şi Noua Zeelandă: s-a calculat matematic că dacă Al-Qaeda pune mîna pe arme nucleare doar acolo eşti în siguranţă. Dacă ai creierul lui Leonardo DiCaprio e un argument hotărîtor. Pe scurt, insulele greceşti nu sînt oricum la mare căutare, iar preţul mediu pentru o bucată e undeva în jur de 2 milioane de euro, cam cît un apartament în centrul Londrei – notează tot BBC. Deci, vînzarea insulelor – o idee interesantă, dar nu o soluţie.

Bineînţeles, grecii sînt cît se poate de enervaţi că le fac alţii calcule privind insulele. Un alt tabloid german a trucat o poză cu Venus din Milo arătînd degetul mijlociu. Spre greci, evident. La care un tabloid grecesc a răspuns punînd o zvastică în mîna statuii de pe Poarta Brandenburg. S-a ajuns astfel la Hitler. Din păcate nu un tabloid, ci chiar vicepremierul grec a declarat că nemţii nu au dat nici acum înapoi aurul pe care Hitler l-a furat de la Banca Naţională în timpul ocupaţiei. Nemţii au răspuns că au plătit deja cîteva miliarde de mărci în anii ’50 pentru povestea asta şi că nu vor da înapoi aurul furat de Hitler de fiecare dată cînd grecii au probleme financiare. Oricum, oficialul grec a ales o metodă nefericită de a-i convinge pe nemţi să-i susţină ţara. Vinovăţia faţă de ce a făcut Hitler a fost supralicitată în acest caz: 84% dintre germani au spus într-un sondaj că se opun oricărui ajutor faţă de Grecia.

Senzaţia că se discută în paralel este inevitabilă. Nemţii încearcă să înţeleagă de ce aşteaptă lumea de la ei să plătească pentru greci. Grecii să înţeleagă de ce nu vor zgîrciţii de nemţi să plătească, doar au de unde, iar restul lumii aşteaptă asta de la ei. Preşedintele francez, de pildă, băiat bun şi inimos, a sărit imediat şi a dat asigurări că Grecia va fi ajutată. Fără nici o legătură, dar absolut nici o legătură, Parisul aşteaptă ca Atena să cumpere nişte fregate franceze pentru a-şi moderniza marina. Ocazie cu care lumea a aflat mirată că grecii au nevoie de fregate, probabil să apere insulele pe care le vor scoate la vînzare. Dar să nu devenim mercantili şi să nu pierdem din ochi discuţia principală: nemţii cei acri să facă bine să plătească. Altfel s-ar putea ca grecii să nu aibă bani pentru fregatele franceze, înţelegeţi.

Guvernul grec susţine un plan de reducere a cheltuielilor, care a fost salutat şi de Berlin. Şefa Partidului Comunist grec l-a numit un „plan barbar“. Dacă ne gîndim că grecii antici înţelegeau prin „barbar“ tot ce nu era grecesc, s-ar putea să aibă dreptate. Pe vremea aia, germanii nici măcar la categoria „barbari“ nu intrau, pe cînd Acropole s-a ales cu acoperiş, pur şi simplu nemţii nu intraseră în istorie. Ceea ce arată că în ce priveşte popoarele, înţelepciunea nu vine odată cu vîrsta. Dimpotrivă.

Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari jpeg
Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari
Avem deci o decizie politică la Consiliul European: Grecia va fi ajutată de statele din euro-zonă şi de FMI. Revenim, astfel, la problema hazardului moral ridicat la nivel de state.
Mai mult decît servicii jpeg
Eden-ul din Rîmnic
Despre municipiul Rîmnicu Sărat aflăm că are o populaţie de 38.805 locuitori (2002). Cea mai veche menţiune documentară despre el descoperită pînă acum datează din 8 septembrie 1439 – „un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruşi şi moldoveni…“ (Wikipedia). Ca oraş apare pentru prima dată atestat în 1574.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Biserică şi tăiţei
Lîngă hotelul la care stăteam era Votivkirche, una dintre bisericile importante ale Vienei. Biserica neogotică a fost ridicată de Ferdinand Maximilian Joseph, între 1856-1879, drept mulţumire că fratele său, împăratul Franz Josef, a scăpat dintr-un atentat întîmplat în acel loc (aproape de Universitate): a fost înjunghiat de către naţionalistul maghiar Janos Libenyi şi a scăpat (se pare că datorită gulerului gros al uniformei sale…).
Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari jpeg
Dumnezeu nu îţi poate da drepturi băneşti
OK, recunosc că titlul e uşor tabloid şi că nu e un articol despre Dumnezeu. Mă puteţi da în judecată. Pentru că este (încă) un articol despre justiţie.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Circul vesel
Am văzut de curînd, în sfîrşit, un film despre circ: Circul vesel, în regia lui Claudiu Mitcu, o producţie HBO. La început, nu ştiam ce să cred, filmul îşi avea ritmul lui, şi-şi dezvăluia tacticos subiectul, fără grabă şi senzaţionalism.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cum preîntîmpinăm scenariul grecesc în viitor?
Chiar în ziua în care apare Dilema veche pe piaţă, începe la Bruxelles Consiliul European de primăvară. Evident, vor discuta despre Grecia. Dacă citiţi acest text în week-end, s-ar putea să aveţi deja nişte răspunsuri, deşi nu e exclus nici să meargă înainte pe formula: sîntem alături de Grecia, dar să-şi facă singură ordine în ogradă. Dar chiar mai interesantă e discuţia privind ce s-ar putea face pentru ca scenariul grecesc să nu se mai repete.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Românii şi lumea
Nu e prima dată cînd, ieşind din mica noastră lume balcanică şi încrîncenată, realizez că lumea mare, de aiurea, e… altfel. Ajunsă, din nou, după oarece timp, la Viena, am avut un soi de şoc cultural. Deşi am tot călătorit, mai ales prin Europa, anumite ritualuri cotidiene de aiurea continuă să mă mire: de pildă, cele legate de trafic.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Manual, eco şi retro
Mărţişoarele de tarabă rămîn preferatele mele. Nu pentru că ar fi nişte capodopere, ci fiindcă mă simt mai liberă printre ele. Anul acesta nu au fost mai frumoase sau mai originale decît în anii trecuţi. Mi-au sărit în ochi doar unele pictate, în stil naiv, pe sticlă, cu animale. Am aflat – de la tînărul de 20 de ani care le face – că sînt „lucrate manual. Cu o altă sticlă pusă deasupra pentru protecţie şi rama din ceramică“. Şi costă de la 5 la 20 de lei.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Pensionarii mei pe caz de boală
Domnul S. este instalator. Din ăla vechi, care ştie meserie, nu din ăştia care au apărut acum, ciocănari care ştiu doar să schimbe o garnitură. Domnul S. lucrează în branşă de 40 de ani. A lucrat şi la întreprinderea de stat. Întreprinderea de instalaţii a fost falimentată după Revoluţie şi apoi privatizată. Domnul S. a considerat asta o mare şi ticăloasă nedreptate, deşi niciodată nu a trăit numai din salariu, deşi era mai mult pe la „ciubucuri“ în timpul de muncă, adică la lucrări pe cont prop
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Triumful fostelor soţii
Scriam, de curînd, despre filmul Ce-o fi cu soţii Morgan (Did You Hear about the Morgans, 2009, în regia lui Mark Lawrence, cu Sarah Jessica Parker şi Hugh Grant): ideea era că nu oferă mai nimic incitant şi nou în seria comediilor conjugale. Care, ca şi gen în sine, mi se păreau într-un moment de impas…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Biserica din Cumpătu
„1) La intrara în Sfînta Biserică, ţinuta vestimentară trebuie să fie decentă, compatibilă cu Sf. Lăcaş. (…) 4) Cînd începe Sf. Liturghie, staţi smeriţi la locul ocupat. 5) Păstraţi liniştea şi buna-cuviinţă în timpul slujbei; nu tulburaţi sufletele credincioşilor prin mişcare sau lucrare (vorbire, gesticulare ş.a.) (…)“
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Ce am învăţat din Lovin vs Ţoghină
Cazul Lovin vs Ţoghină, despre care am scris acum două săptămîni, pare chiar mai complicat decît am reuşit eu să-l redau. Am trecut în revistă detaliile pentru a ajunge la discuţia de principiu despre protecţia surselor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Note de la Chişinău
Afişele cu Europa au rămas prin Chişinău. Le remarcasem de pe vremea lui Voronin şi mă uitam cu ciudă la ele în acel aprilie 2009, cînd am plecat spre aeroport cu frică. Moldova şi Uniunea Europeană împreună pentru… tineri, mediu, locuri de muncă, în funcţie de afiş.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cu Dacia, spre Budapesta
Pentru împătimiţii călătoriilor cu trenul, un drum pînă la Budapesta, cu CFR-ul, poate fi un adevărat regal. E adevărat că, dacă citeşti pe Internet despre trenul cu care urmează să pleci – internaţionalul Dacia, care ajunge, în final, la Viena –, voiajul capătă o pronunţată tentă horror: „Am găsit bilete la clasa I, deşi trenul era foarte aglomerat.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Global-local, pe viu
Într-un interviu luat recent, o doamnă cu pasiunea călătoriilor spunea că, atunci cînd a ajuns pentru prima dată în Asia, după un zbor interminabil, a avut surpriza să constate că acolo, lucrurile nu sînt foarte diferite de aici. Se aştepta să dea peste oameni şi obiceiuri nemaiîntîlnite şi exotice, precum exploratorii de altădată... Globalizarea, spunea ea, bat-o vina, e rădăcina lipsei de surprize şi a déjà-vu-urilor care ni se întîmplă în locuri despre care nici cu gîndul nu gîndeşti...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Simţul kantian al băutorilor de ceai
Există un principiu în teoria politicilor publice care zice că grupurile mici şi cu interese puternice sînt mai eficiente în a acapara banii statului. Acest principiu, inventat de un tip deştept pe nume Mancur Olson, are la bază o logică simplă. Să luăm de pildă grupul fermierilor. Ei au motivaţii să se organizeze pentru că fiecare dintre ei cîştigă mult din subvenţiile de la stat. Cine plăteşte aceste subvenţii? Contribuabilul. Suma pe care o plăteşte fiecare contribuabil către fermieri nu este
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Şcoală pentru soţi - depăşită
Pe la mijlocul anilor ’90, cînd au început să circule mai asiduu primele romane pentru femei –, care de fapt nu erau romane, ci sfaturi practice „puse în scenă“, şi primele filme aşijderea – eram încîntată de ele. Ba chiar aveam naivitatea să cred că îmi pot oferi soluţii personale: în fond, rostul lor tocmai acesta este, nu? Să amestece nevoia de poveste, de romance, cu cea de psihologie aplicată.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Predicții și conspirații
„(…) în 2010 se va declanşa un conflict între Occidentul european şi Statele Unite ale Americii; criza economică nu va trece, iar Europa va suferi în continuare o cădere economică. Pe 11 noiembrie 2010, un război va fi declanşat între două ţări mari, iar numai cei care se vor ascunde în est sau în Caucaz vor supravieţui. Patru regi se încleştează într-o bătălie şi astfel izbucneşte cel de-al treilea război al lumii, în care vor fi utilizate arme bacteriologice şi chimice“ (www. brasovultau.ro)
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cum (nu) îi amendează UE pe leneşi
După cum aflăm din manual, UE este un spaţiu economic comun. Doar că în orice spaţiu economic, statul are un rol important – de organizator, stimulator şi redistribuitor. Dar despre ce stat vorbim cînd ne referim la UE? În cea mai mare parte, despre statele naţionale, UE nu are atribuţii privind taxarea, cheltuielile sociale, pensiile etc. Totuşi, avînd o piaţă comună, UE încearcă să coordoneze politicile naţionale.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Banii sînt buni
Îţi trebuie numele şi talentul lui Niall Ferguson să faci dintr-o carte de istorie financiară un succes de public. Iar The Ascent of Money – A Financial History of the World (Penguin Books, 2009) a reuşit asta.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Garda cetăţii şi cîinele negru
Există, în România, cîteva locuri în care, odată ce ai apucat să pui piciorul, nu poţi să nu revii. Fără să te plictiseşti....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Crin şi Ionel - poveşti paralele cu final bezmetic -
Amîndoi sînt tineri, inteligenţi, bine crescuţi, bine educaţi şi interlocutori interesanţi. Şi amîndoi s-au intersectat electoral într-un mod bizar, dar despre asta mai la vale, în articol....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mall-ul din Cotroceni şi oceanul IMAX 3D
"Garibaldi se opreşte din nesfîrşitul rond de pază pentru a atrage o femelă cu graţiosul dans de curtare....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Alegeri în stil sovietic?
Acum, că v-am făcut atenţi prin titlu, trebuie să vă spun că nu e vorba nici de Băsescu, nici de Antonescu şi nici de Geoană. Ci de Cathy Ashton şi Herman Van Rompuy....

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.