Banii sînt buni

Publicat în Dilema Veche nr. 310 din 21-27 ianuarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

– mai ales cînd vine criza –

Îţi trebuie numele şi talentul lui Niall Ferguson să faci dintr-o carte de istorie financiară un succes de public. Iar The Ascent of Money – A Financial History of the World (Penguin Books, 2009) a reuşit asta. Numele îl are din cărţile precedente, în special o istorie a Imperiului Britanic intitulată chiar aşa – Empire –, o carte pe care o tot împrumut celor care îmi debitează clişee despre europenii răi care au distrus lumea bună de dinainte să o cucerească ei. Că Ferguson scrie contra clişeelor intelectuale la modă şi e totuşi popular şi respectat spune multe despre el. De altfel, e prezent în topul Foreign Policy al celor 100 de gînditori globali, despre care am scris chiar săptămîna trecută. Iar acum e pe val chiar datorită acestei cărţi despre bani, pe care a început-o înainte de criza financiară şi a terminat-o în timpul ei. Omul are fler.

Să recunoaştem că istoriile financiare sînt plicticoase. Cine ar citi cu plăcere chestii cu cifre? Poveştile cu tancuri, cavalerie, mitraliere sînt mult mai interesante. Ferguson reuşeşte să facă palpitantă istoria banilor, punînd-o în poveşti. Nu este o istorie cronologică, ci structurată pe temele mari: acoperirea banilor în metale preţioase, apariţia asigurărilor, apariţia acţiunilor şi a bursei, primele baloane investiţionale, bondurile de stat. Tot plicticos sună? Bine, trec la poveşti. Metalele preţioase. Povestea: descoperirea unor uriaşe mine de argint în America de Sud de către spanioli a distrus Imperiul Spaniol. Sună contraintuitiv, dar povestea este simplă: spaniolii (ca mai toată lumea atunci) au crezut că banii înseamnă argint. Cît argint ai, atîtea monede poţi bate şi cu cît ai mai multe monede de argint cu atît eşti mai bogat. Fals. Banii înseamnă încredere, nu argint. Cu cît aduceau mai mult argint în Europa cu atît acesta se devaloriza, inflaţia banilor de argint creştea. Spaniolii au ajuns să se împrumute de la supuşii lor din Antwerp, garantînd cu viitoarele transporturi de argint. Care era tot mai mult şi tot mai puţin preţios. Şi tot aşa. Imperiul a falimentat, noile naţiuni care nu aveau argint, dar aveau bunurile pe care le puteau schimba pe tot mai mult argint, adică britanii şi olandezii, s-au ridicat. Spania a păţit atunci – spune Ferguson – ceea ce păţesc acum Rusia, Nigeria, Iranul: „blestemul resurselor“ – cînd poţi obţine uşor bani din pămînt nu mai dezvolţi alte ramuri economice, ai bani pe termen scurt, pe termen lung falimentezi. Aşa învăţăm de la Ferguson că banii nu au o valoare reală, ci doar cît sînt dispuşi alţi oameni să ne dea pe ei.

 Şi ca să susţină afirmaţia ne plimbă de la sumerieni la cămătarii de astăzi din Scoţia sa natală. V-a plăcut povestea? Dacă da, e momentul să învăţăm despre bănci. Începem cu Shakespeare. Neguţătorul din Veneţia este despre bănci, de fapt. Apoi trecem la familia Medici şi asistăm la primul conflict politic între bancheri şi poporul enervat pe ei, cu palate arse şi masacre. Aşa era politica pe atunci, nu aveau talk-show-uri. Aş remarca ironia faptului că poporul florentin de astăzi trăieşte din banii plătiţi de turiştii veniţi să vadă palatele bancherilor Medici.

La capitolul despre bondurile de stat, am aflat şi eu că e un mit povestea după care familia Rothschilds a făcut avere plătind curieri mai rapizi decît cei oficiali, ca să aducă rezultatul bătăliei de la Waterloo şi jucînd la bursă în acel interval. Adevărul e că erau deja bogaţi şi oricum pariaseră că războiul va dura mai mult, deci era să fie falimentaţi de rezultat. Dar aici povestea şi mai interesantă este cea din războiul civil american: Sudul s-a ţinut bine cîtă vreme a putut împrumuta bani de pe piaţa din Londra, acoperind cu bonduri legate de viitoarele recolte de bumbac. O operaţiune de război mai degrabă minoră care a închis portul New Orleans a făcut ca bancherii englezi să nu mai fie convinşi că bumbacul viitor ar putea ajunge la ei. Sudul a rămas fără bani, restul e istorie militară. Problema datoriilor de stat ne poartă prin toată lumea, de la Germania în timpul şi după Primul Război Mondial la Argentina. Care e şi cel mai dramatic exemplu. Ideea explicată de Ferguson foarte pe lung poate fi scurtată cam aşa: înainte de apariţia bondurilor de stat, guvernele cheltuiau cît aveau. Avem o sumă X, atît cheltuim, orice probleme am avea, oricîţi cetăţeni ne-ar muri de foame şi oricîte războaie am vrea să ducem. Apoi au apărut bondurile. Putem cheltui şi banii pe care nu îi avem, dar pe care îi vom avea. Sau cel puţin nişte bancheri speră că-i vom avea şi îi vom da lor, dacă ne dau ceva bani acum, pe loc.

În 1913 Argentina era printre primele 10 state ca nivel de trai. Oligarhia marilor proprietari de pămînt a vrut protecţie faţă de comerţul global, masele de emigranţi stabiliţi în oraşe nu aveau interes într-o monedă stabilă. Din asta e ieşit peronismul, o ideologie care poate fi redusă la ceva simplu: statul ne dă nouă carne, lapte, brînză, ouă. Şi case, şi tot ce vrem. De unde ia statul bani? Din viitor, ne împrumutăm, cînd nu mai avem de unde plăti ratele la datorie, printăm nişte bani. De unde inflaţie. De unde hiperinflaţie, de unde trebuie să ne împrumutăm în monedă străină. De unde nu mai putem plăti datoria. De unde nu mai primim alţi bani. De unde ne întoarcem forţat la epoca de dinainte de bonduri: cheltuim numai cît avem. De unde revolte sociale. Cînd mai auziţi cîte un Tăriceanu sau o Udrea care vă promit case, lapte, brînză, ouă de la stat, gîndiţi-vă la Argentina. Ferguson le dă şi o palmă elegantă unor economişti ca Stiglitz, care zice că FMI e de vină pentru cazul argentinian. De fapt, FMI e chemat să intervină după ce localnicii au făcut prostia şi el cere reducerea cheltuielilor pentru a se recăpăta încredere, deci pentru a putea împrumuta iar. În loc de asta, Stiglitz recomandă deficite bugetare, deci şi mai mari cheltuieli. Ideea sa ar fi că populaţia şi investitorii vor căpăta încredere într-o monedă locală, dacă autorităţile vor tipări şi mai multă monedă locală. A lipsit de la lecţia că banii se bazează pe încredere.

Dar m-am luat cu păcatele statelor şi am uitat de păcatele privaţilor. Acum 300 şi ceva de ani, un scoţian pe nume John Law a ajuns la concluzia că dacă oamenii vor să cumpere acţiuni şi bonduri, ar trebui să li se dea tot mai multe acţiuni şi bonduri. Era atît de simplu: oamenii vor mai multe, le dăm şi mai multe. Proştii de bancheri din Anglia şi Olanda nu pricepeau ideea asta simplă, aşa că Law a ajuns în Franţa. Acolo era mai simplu: regele controla totul, aşa că, dacă regele poruncea, se puteau printa noi bani, acţiuni şi bonduri. Law a ajuns rapid echivalentul modern al ministrului de Finanţe, guvernatorul Băncii Naţionale (Regale), ministrul Minelor şi ministrul Comerţului. Toate la un loc. A înfiinţat o companie de colonizare a Lousianei şi a început să vîndă acţiuni. S-au vîndut ca pîinea caldă. A vîndut mai multe şi mai multe. La un moment dat, lumea s-a prins că Lousiana e doar un teritoriu uriaş fără oameni, dar plin de mlaştini şi nu putea produce mai nimic. Regele şi Law au decretat că nu e adevărat şi au interzis posesia de aur, preferat monedei franceze care se devaloriza. Nu a mers. Asta a fost prima mare criză financiară din istorie. Statul francez a falimentat şi s-ar putea ca acesta să fie motivul pentru care vorbim azi mai multă engleză decît franceză. Bineînţeles, Ferguson pleacă de acolo şi ajunge la Enron, la diverse alte crize şi la cea actuală. E uimitoare capacitatea umană de a uita: ultima mare explozie imobiliară în SUA a avut loc în 1991, cînd sute de firme de credit imobiliar mutual au falimentat, s-a lăsat cu procese şi mulţi la puşcărie, şi uriaşe oraşe fantomă în Texas, cu case construite şi niciodată vîndute, ulterior demolate. Şi cu toate astea, mitul preţului la case care creşte permanent a cuprins America aproape imediat, ţinînd pînă în 2008. Asta a fost povestea despre baloane care se sparg din cînd în cînd, ţine de vreo 300 de ani şi capitalismul nu a murit din asta niciodată, aşa că nu e cazul să-i mîncăm coliva.

Aş mai fi avut ceva poveşti de la Ferguson, dar nu mai e loc. Concluzia este că tensiunea dintre cei care au bani şi cei care nu au e veche de cînd lumea, dar că în acelaşi timp „banii sînt la baza progresului“. Cîteva adevăruri despre bani rămîn mereu valabile – spune Ferguson. Între acestea, adevărul că mai devreme sau mai tîrziu vine o criză şi orice lăcomie se transformă în frică. Şi din acest motiv, banii sînt buni şi drepţi.

Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari jpeg
Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari
Avem deci o decizie politică la Consiliul European: Grecia va fi ajutată de statele din euro-zonă şi de FMI. Revenim, astfel, la problema hazardului moral ridicat la nivel de state.
Mai mult decît servicii jpeg
Eden-ul din Rîmnic
Despre municipiul Rîmnicu Sărat aflăm că are o populaţie de 38.805 locuitori (2002). Cea mai veche menţiune documentară despre el descoperită pînă acum datează din 8 septembrie 1439 – „un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruşi şi moldoveni…“ (Wikipedia). Ca oraş apare pentru prima dată atestat în 1574.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Biserică şi tăiţei
Lîngă hotelul la care stăteam era Votivkirche, una dintre bisericile importante ale Vienei. Biserica neogotică a fost ridicată de Ferdinand Maximilian Joseph, între 1856-1879, drept mulţumire că fratele său, împăratul Franz Josef, a scăpat dintr-un atentat întîmplat în acel loc (aproape de Universitate): a fost înjunghiat de către naţionalistul maghiar Janos Libenyi şi a scăpat (se pare că datorită gulerului gros al uniformei sale…).
Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari jpeg
Dumnezeu nu îţi poate da drepturi băneşti
OK, recunosc că titlul e uşor tabloid şi că nu e un articol despre Dumnezeu. Mă puteţi da în judecată. Pentru că este (încă) un articol despre justiţie.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Circul vesel
Am văzut de curînd, în sfîrşit, un film despre circ: Circul vesel, în regia lui Claudiu Mitcu, o producţie HBO. La început, nu ştiam ce să cred, filmul îşi avea ritmul lui, şi-şi dezvăluia tacticos subiectul, fără grabă şi senzaţionalism.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cum preîntîmpinăm scenariul grecesc în viitor?
Chiar în ziua în care apare Dilema veche pe piaţă, începe la Bruxelles Consiliul European de primăvară. Evident, vor discuta despre Grecia. Dacă citiţi acest text în week-end, s-ar putea să aveţi deja nişte răspunsuri, deşi nu e exclus nici să meargă înainte pe formula: sîntem alături de Grecia, dar să-şi facă singură ordine în ogradă. Dar chiar mai interesantă e discuţia privind ce s-ar putea face pentru ca scenariul grecesc să nu se mai repete.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Românii şi lumea
Nu e prima dată cînd, ieşind din mica noastră lume balcanică şi încrîncenată, realizez că lumea mare, de aiurea, e… altfel. Ajunsă, din nou, după oarece timp, la Viena, am avut un soi de şoc cultural. Deşi am tot călătorit, mai ales prin Europa, anumite ritualuri cotidiene de aiurea continuă să mă mire: de pildă, cele legate de trafic.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cumpăraţi o insulă grecească? Nein!
Criza financiară prin care trece Grecia a devenit o problemă europeană. Am mai scris despre dilemele Europei în ce priveşte Grecia, care pot fi rezumate la: salvăm Grecia pe banii noştri sau nu o salvăm şi riscăm ca banii noştri comuni să se ducă de rîpă? Între timp, nu s-a dat un răspuns ferm, s-a mers pe soluţia de mijloc: dăm de înţeles că nu vom lăsa Grecia să se prăbuşească, dar ne asigurăm că Guvernul grec ia măsuri dure pentru a se salva de unul singur.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Manual, eco şi retro
Mărţişoarele de tarabă rămîn preferatele mele. Nu pentru că ar fi nişte capodopere, ci fiindcă mă simt mai liberă printre ele. Anul acesta nu au fost mai frumoase sau mai originale decît în anii trecuţi. Mi-au sărit în ochi doar unele pictate, în stil naiv, pe sticlă, cu animale. Am aflat – de la tînărul de 20 de ani care le face – că sînt „lucrate manual. Cu o altă sticlă pusă deasupra pentru protecţie şi rama din ceramică“. Şi costă de la 5 la 20 de lei.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Pensionarii mei pe caz de boală
Domnul S. este instalator. Din ăla vechi, care ştie meserie, nu din ăştia care au apărut acum, ciocănari care ştiu doar să schimbe o garnitură. Domnul S. lucrează în branşă de 40 de ani. A lucrat şi la întreprinderea de stat. Întreprinderea de instalaţii a fost falimentată după Revoluţie şi apoi privatizată. Domnul S. a considerat asta o mare şi ticăloasă nedreptate, deşi niciodată nu a trăit numai din salariu, deşi era mai mult pe la „ciubucuri“ în timpul de muncă, adică la lucrări pe cont prop
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Triumful fostelor soţii
Scriam, de curînd, despre filmul Ce-o fi cu soţii Morgan (Did You Hear about the Morgans, 2009, în regia lui Mark Lawrence, cu Sarah Jessica Parker şi Hugh Grant): ideea era că nu oferă mai nimic incitant şi nou în seria comediilor conjugale. Care, ca şi gen în sine, mi se păreau într-un moment de impas…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Biserica din Cumpătu
„1) La intrara în Sfînta Biserică, ţinuta vestimentară trebuie să fie decentă, compatibilă cu Sf. Lăcaş. (…) 4) Cînd începe Sf. Liturghie, staţi smeriţi la locul ocupat. 5) Păstraţi liniştea şi buna-cuviinţă în timpul slujbei; nu tulburaţi sufletele credincioşilor prin mişcare sau lucrare (vorbire, gesticulare ş.a.) (…)“
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Ce am învăţat din Lovin vs Ţoghină
Cazul Lovin vs Ţoghină, despre care am scris acum două săptămîni, pare chiar mai complicat decît am reuşit eu să-l redau. Am trecut în revistă detaliile pentru a ajunge la discuţia de principiu despre protecţia surselor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Note de la Chişinău
Afişele cu Europa au rămas prin Chişinău. Le remarcasem de pe vremea lui Voronin şi mă uitam cu ciudă la ele în acel aprilie 2009, cînd am plecat spre aeroport cu frică. Moldova şi Uniunea Europeană împreună pentru… tineri, mediu, locuri de muncă, în funcţie de afiş.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cu Dacia, spre Budapesta
Pentru împătimiţii călătoriilor cu trenul, un drum pînă la Budapesta, cu CFR-ul, poate fi un adevărat regal. E adevărat că, dacă citeşti pe Internet despre trenul cu care urmează să pleci – internaţionalul Dacia, care ajunge, în final, la Viena –, voiajul capătă o pronunţată tentă horror: „Am găsit bilete la clasa I, deşi trenul era foarte aglomerat.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Global-local, pe viu
Într-un interviu luat recent, o doamnă cu pasiunea călătoriilor spunea că, atunci cînd a ajuns pentru prima dată în Asia, după un zbor interminabil, a avut surpriza să constate că acolo, lucrurile nu sînt foarte diferite de aici. Se aştepta să dea peste oameni şi obiceiuri nemaiîntîlnite şi exotice, precum exploratorii de altădată... Globalizarea, spunea ea, bat-o vina, e rădăcina lipsei de surprize şi a déjà-vu-urilor care ni se întîmplă în locuri despre care nici cu gîndul nu gîndeşti...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Simţul kantian al băutorilor de ceai
Există un principiu în teoria politicilor publice care zice că grupurile mici şi cu interese puternice sînt mai eficiente în a acapara banii statului. Acest principiu, inventat de un tip deştept pe nume Mancur Olson, are la bază o logică simplă. Să luăm de pildă grupul fermierilor. Ei au motivaţii să se organizeze pentru că fiecare dintre ei cîştigă mult din subvenţiile de la stat. Cine plăteşte aceste subvenţii? Contribuabilul. Suma pe care o plăteşte fiecare contribuabil către fermieri nu este
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Şcoală pentru soţi - depăşită
Pe la mijlocul anilor ’90, cînd au început să circule mai asiduu primele romane pentru femei –, care de fapt nu erau romane, ci sfaturi practice „puse în scenă“, şi primele filme aşijderea – eram încîntată de ele. Ba chiar aveam naivitatea să cred că îmi pot oferi soluţii personale: în fond, rostul lor tocmai acesta este, nu? Să amestece nevoia de poveste, de romance, cu cea de psihologie aplicată.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Predicții și conspirații
„(…) în 2010 se va declanşa un conflict între Occidentul european şi Statele Unite ale Americii; criza economică nu va trece, iar Europa va suferi în continuare o cădere economică. Pe 11 noiembrie 2010, un război va fi declanşat între două ţări mari, iar numai cei care se vor ascunde în est sau în Caucaz vor supravieţui. Patru regi se încleştează într-o bătălie şi astfel izbucneşte cel de-al treilea război al lumii, în care vor fi utilizate arme bacteriologice şi chimice“ (www. brasovultau.ro)
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cum (nu) îi amendează UE pe leneşi
După cum aflăm din manual, UE este un spaţiu economic comun. Doar că în orice spaţiu economic, statul are un rol important – de organizator, stimulator şi redistribuitor. Dar despre ce stat vorbim cînd ne referim la UE? În cea mai mare parte, despre statele naţionale, UE nu are atribuţii privind taxarea, cheltuielile sociale, pensiile etc. Totuşi, avînd o piaţă comună, UE încearcă să coordoneze politicile naţionale.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Garda cetăţii şi cîinele negru
Există, în România, cîteva locuri în care, odată ce ai apucat să pui piciorul, nu poţi să nu revii. Fără să te plictiseşti....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Crin şi Ionel - poveşti paralele cu final bezmetic -
Amîndoi sînt tineri, inteligenţi, bine crescuţi, bine educaţi şi interlocutori interesanţi. Şi amîndoi s-au intersectat electoral într-un mod bizar, dar despre asta mai la vale, în articol....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mall-ul din Cotroceni şi oceanul IMAX 3D
"Garibaldi se opreşte din nesfîrşitul rond de pază pentru a atrage o femelă cu graţiosul dans de curtare....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Alegeri în stil sovietic?
Acum, că v-am făcut atenţi prin titlu, trebuie să vă spun că nu e vorba nici de Băsescu, nici de Antonescu şi nici de Geoană. Ci de Cathy Ashton şi Herman Van Rompuy....

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.