Biserica din Cumpătu
„1) La intrara în Sfînta Biserică, ţinuta vestimentară trebuie să fie decentă, compatibilă cu Sf. Lăcaş. (…) 4) Cînd începe Sf. Liturghie, staţi smeriţi la locul ocupat. 5) Păstraţi liniştea şi buna-cuviinţă în timpul slujbei; nu tulburaţi sufletele credincioşilor prin mişcare sau lucrare (vorbire, gesticulare ş.a.) (…)“
Aşa sună o parte dintre regulile puse la dispoziţia credincioşilor la biserica din Cumpătu. Pentru cunoscători, cum o iei spre Sinaia, înainte de podul de cale ferată, puţin la dreapta. Pentru neiniţiaţi, Cumpătu e un cartier din Sinaia, care, înainte de ’89, era jumătate Casă de creaţie, jumătate – zonă de vile ale partidului (comunist de atunci). O zonă de vacanţe privilegiate, izolată de restul staţiunii: ca să ajungi pînă în centru îţi trebuie vreo 20 de minute. În partea de sus a locului nu e altceva decît… pădurea (e drept că acum a început să se umple şi ea de vile construite în locul copacilor de altădată…).
Pe vremuri, existau acolo, pe lîngă cantina Casei de creaţie, încă două restaurante (Cabana şi Vînătorul) şi un club (unde puteai juca bowling şi vedea filme, printre altele). Acum cantina s-a transformat în restaurantul La marmote, vizavi de ea a „înflorit“ hotelul Piatra şoimului. Mai există un alt hotel, al Băncii Naţionale, cu circuit închis, Casa memorială „George Enescu“ şi vreo două pensiuni.
De locuit, propriu-zis, locuiesc în Cumpătu, permanent, vreo 9-10 familii. Unii au căpătat slujbe acolo şi s-au mutat după ele, alţii pur şi simplu s-au născut în zonă. Un lucru e cert în ceea ce priveşte locul: niciodată nu a fost – pînă acum – vreo biserică aici.
Povestea actualei biserici, una mică, din lemn, o aflăm de la părintele care slujeşte aici – Benone Tănase, preot militar la Centrul de pregătire a cadrelor jandarmi montani Sinaia: „Slujesc la Biserica din Cumpătu, o capelă românească neaoşă, care este în curs de donaţie acum Jandarmeriei române – şi Centrului de pregătire a cadrelor. Actele încă nu sînt finalizate – ea a fost construită pe un teren concesionat de Primărie. Terenul a fost dat cu condiţia ca pe el să se contruiască această biserică şi un dispensar.
Biserica este construită de vreo trei-patru ani. A fost ctitorită de mai multe persoane, dar reprezentative sînt două: dl Gabriel Subţirelu, preşedintele Rombeton şi al mai multor firme, care este de loc din Bucureşti, dar are şi casă în Cumpătu, şi dna Florica Eliade, rudă cumva cu Mircea Eliade.
A fost construită din lemn de brad, în Maramureş, şi adusă cu camioanele, pe bucăţi. După care, a fost montată la faţa locului. Şi sfinţită pe 21 iunie 2008.
Pictura este făcută de dl Eugen Vasile. Sînt şi lucruri donate de cadrele Jandarmeriei: carpeta cea mare – de dl general Penciuc Dumitru, chivotul – de colegii mei de la Centrul montan Sinaia“.
Statutul bisericuţei e interesant: o combinaţie între ctitorie privată, Primărie şi Jandarmeria română. Se pare că această neaşteptată combinaţie… ţine: duminică dimineaţa biserica este plină. O doamnă distinsă, în negru, cîntă la fel de bine ca un cor profesionist şi citeşte pasaje din cărţile sfinte, completîndu-l pe părinte. O face de bunăvoie, gratis, pînă vor fi posibilităţi pentru un cîntăreţ la strană…
Doamnele din biserică (căci ele alcătuiau, în acea duminică, majoritatea credincioşilor) respectă cu sfinţenie regulile părintelui, care îşi propune să îmbine regulamentul militar cu cel creştin: se sincronizează perfect, îngenunchind toate în acelaşi timp, spunînd impecabil „Crezul“ şi secondînd-o decent pe doamna solistă. Cei trei bărbaţi rătăciţi mai spre spatele bisericii ţin şi ei pasul. Slujba e serioasă, nu sînt uitaţi nici Adormiţii, nu sînt trecute cu vederea nici dezlegările. Sub propria boltă înstelată (tavanul bisericii e vopsit în stil voronescian – cer albastru cu stele aurii) aproximativ 30 de credincioşi îşi fac datoria, cuminţi, sincronizaţi şi mulţumiţi.
