Poveste cu un cercetător din Japonia

Publicat în Dilema Veche nr. 307 din nr. 307
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Era cîndva prin 2005. Aş vrea să îmi aduc aminte cum am intrat în contact, dar nu mai ştiu. Cert este că atunci, în 2005, cînd Dilema veche a făcut un număr despre exodul creierelor, a apărut primul interviu pe care l-a dat presei din România. Îl ţin minte pentru că a fost acel gen de întîlnire care te umple de energie, care te pune pe gînduri. În care simţi că ai dat peste o idee de bine şi îţi pare rău, în acelaşi timp, că nu poţi să faci mai mult pentru acea idee. Omul nostru locuia în străinătate, în Japonia, atunci, şi odată la cîteva luni venea în România şi făcea lobby pentru cine voia să-l asculte pentru crearea unui institut de cercetări avansate. Era, şi este, ambiţios. Cumva vizionar, cumva arogant, cumva iritat că nu e înţeles, cumva dornic să te convingă.

Am început interviul vorbind despre el şi nu-i era confortabil. Plecase din România la 17 ani, în 1988. Dăduse un doctorat în chimie la Strasbourg cu un laureat Nobel, apoi activase în calitate de cercetător în California, iar din 2002 conducea un proiect de cercetare în Japonia, în domeniul mi-cro-ma-tri-ţe-lor-en-zi-ma-ti-ce (cum mi-a spus pe silabe, văzînd că mă încrunt de frică să nu greşesc la transcriere). Pentru că se apucase să îmi spună ce înseamnă enzimaticele respective, am schimbat vorba şi l-am întrebat oarecum nepoliticos: „Şi vreţi să vă întoarceţi în România. De ce?“.

Există două căi pentru a ameliora ştiinţa românească: prima este să revigorăm sistemul actual. A doua, care merge paralel cu prima, este să creăm o instituţie asemănătoare celor care funcţionează la cel mai înalt nivel în lume.

A răspuns simplu că este şi se simte român, apoi mi-a făcut o teorie despre cum e el optimist în ce priveşte viitorul României. Am mai făcut un ocol prin Japonia şi mi-a povestit despre cum îşi scoate statul japonez cele trei milioane de dolari băgate în proiectul său de cercetat chestii enzematice, vînzînd patentele rezultate. Dar tot ajungea la România în răspunsurile sale, se vedea că îl roade. Aşa că i-am pus întrebarea pe care o tot aştepta, despre institutul pe care îl gîndea, fără a mă opri totuşi să-i strecor o contră: „Sînteţi realist sau aduceţi a Don Quijote?“. Mi-a răspuns ca din puşcă: „Don Quijote se bătea cu morile de vînt, act inutil şi fără justificare posibilă. Acest proiect nu numai că este justificat, ci este şi extrem de necesar. Aşa cum l-am structurat este şi realist, însă, recunosc, ambiţios. Ambiţie care se justifică prin caracterul celor cărora le este destinat: oameni de ştiinţă români care sînt în topul mondial. Dacă însă acest proiect nu este realizat, cei care vor încerca să aducă ştiinţa românească în prim-plan mondial vor semăna mai mult cu Zorba Grecul decît cu Don Quijote... Există două căi pentru a ameliora ştiinţa românească: prima este să revigorăm sistemul actual. A doua, care merge paralel cu prima, este să creăm o instituţie asemănătoare celor care funcţionează la cel mai înalt nivel în lume (Max Planck în Germania, RIKEN, AIST în Japonia, Weizmann în Israel, Scripps în SUA). Aceste centre au decis să recruteze numai vîrfuri şi rezultatele sînt pe măsură. Asta dorim să facem noi în România. Aceste ţări de succes au considerat un asemenea proiect necesar. Am lansat ideea în octombrie 2004, cînd Institutul Cultural Român a organizat o conferinţă unde a invitat cercetători români din străinătate cărora li s-a pus întrebarea: cum să repatriem elitele româneşti? Acest obiectiv este azi o iluzie, întrebarea reală fiind: cum să transformăm iluzia de azi în realitatea de mîine? Obosit fiind de a tot cere «crearea de condiţii», mi-am propus să ne creăm noi condiţii, să venim noi cu un proiect care să ne creeze condiţiile reîntoarcerii. Şi atunci, împreună cu Mihai Bărboiu, dar discutînd şi cu alţi cercetători din străinătate care au această dorinţă de a se întoarce, am propus acest institut, o idee foarte bine primită la vremea respectivă, inclusiv în mediul politic. Am fost foarte surprins de rapiditatea cu care Preşedinţia României a recepţionat acest proiect atunci. Apoi l-a evaluat şi a recomandat demararea sa în 2005“.

A continuat apoi povestind cum Ion Iliescu agrease ideea pe ultima sută de metri a mandatului său, dar nu s-a întîmplat înainte de alegeri. Cînd am făcut noi interviul, se plimba pe la noile autorităţi ca să vadă dacă proiectul său mai poate continua. Apoi mi-a descris rapid cum îl gîndise, ca pe un vehicul de repatriere pentru cercetătorii din afară, care să pornească printr-o investiţie publică iniţială şi să devină autosustenabil ulterior din fondurile de cercetare ale UE.

Interviul este şi acum pe site-ul vechi al revistei, are un subtitlu sec: „interviu cu Daniel Funeriu, cercetător român în Japonia“. Dacă l-am reface acum, i-am spune la fel de sec: „interviu cu Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei“ (asta dacă Guvernul Boc-nou va fi învestit de Parlament, lucru care pare cert cînd scriu acest text). Nu am mai auzit de Institutul lui Funeriu, dar am auzit din cînd în cînd de el. A intrat în politică, în partidul lui Theodor Stolojan, apoi a fost vice-preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Educaţie şi a început să apară la televizor vorbind despre acest domeniu. A fost pentru o scurtă perioadă europarlamentar. M-a sunat să mă felicite cînd am creat CRPE şi am stat la taclale atunci, mi-a făcut impresia că se adaptase perfect acolo, avea şi un plan despre cum să conecteze mai bine România la domeniul cercetării din UE, se plîngea de unele aspecte, dar cu acelaşi amestec de ambiţie pură şi donquijotism fermecător îmi spunea planul său pentru o carieră europeană. Era şi fericit că, fiind la Strasbourg mare parte din timp, e aproape de familie. Apoi, a venit vestea ca un trăsnet: fusese pus pe o poziţie neeligibilă pentru alegerile europene. Şi totuşi a activat în campania electorală ca şi cum ar fi putut fi ales, a făcut o figură bună, a fost scos în faţă de partid la dezbateri, spre deosebire de unii anonimi plasaţi înaintea sa pe liste. După alegeri, l-am sunat eu să-l consolez. Şi l-am invitat să devină expert afiliat în domeniul cercetării la CRPE, ştia domeniul perfect, la nivel european. A părut interesat, dar spunea că e deprimat, că nu înţelege politica românească şi că nu ştie ce planuri are pe viitor, dacă va rămîne în ţară sau va pleca definitiv.

De atunci, l-am urmărit doar în presă. A lucrat anul trecut la pachetul de legi privind reforma educaţiei. Se vedea că se implicase în noua poveste şi îmi aduceam aminte că atunci cînd mi-a spus că ar putea pleca mi-a trecut prin cap că nu îl cred, că nu mai poate pleca. Acum are şanse aproape certe să devină ministru al Educaţiei. Cu ceva emoţii, pentru că după ce îl scosese în faţă în campanie şi fusese nominalizat în echipa Croitoru, partidul îl plasase în funcţie în varianta iniţială de Guvern pe Cătălin Croitoru, un dinozaur sindical (şi fost coleg cu mine de doctorat la SNSPA, genul care face şi doctorat, şi muncă de parlamentar).


Povestea lui Daniel Funeriu spune cîteva lucruri. Nu e puţin lucru ca în patru ani să devii din cercetător necunoscut în Japonia ministru al Educaţiei acasă. Apoi, e un semn că elita politică românească e permeabilă, în pofida impresiei de stagnare pe care o dă. De fapt, tot fac recensămîntul personajelor pe care partidele le-au propulsat din arii tehnice spre vîrf şi îmi ies foarte mulţi (Năstase a adus o garnitură de tehnocraţi în PSD, începînd chiar cu Mircea Geoană, Băsescu altă garnitură în PD-L, parcă doar Tăriceanu a umplut Guvernul cu neprofesioniştii de la organizaţia de tineret, gen David sau Adomniţei). Apoi, povestea lui Funeriu arată că simpla lamentaţie de pe margine nu e de ajuns. Ar fi putut foarte uşor să-şi vadă de viaţa sa de cercetător la nivel mare în alte ţări. E cert şi că politica i-a dat nişte şuturi magistrale. De cîteva ori, PD-L l-a pus în faţă să dea bine la presă şi apoi l-a lăsat cu ochii în soare. Sînt sigur că omul care îmi dădea acel interviu energizant în 2005 e acum mult mai tăbăcit. Dar ambiţia se vedea de atunci, genul de ambiţie care combină ideile bune cu sensul unei oarecare obligaţii publice. E normal să fii sceptic faţă de putere, dar îmi permit să-i acord un cec în alb: l-am crezut Don Quijote, dar era de fapt un ambiţios visător şi pregătit să fie tăbăcit pentru a face ceva bun. O combinaţie de bun augur. Îl voi întreba pe ministrul Educaţiei cînd mai apucăm să vorbim despre Institutul lui Funeriu. Pînă atunci însă, povestea sa devine şi mai interesantă: Funeriu e un reformist care vine din afara sistemului şcolar. Un sistem făcut pentru sindicalişti, de care beneficiază doar lucrătorii săi. Nu-l va putea schimba împotriva acestor sindicalişti. Şi nici nu-l văd pregătit să doarmă în post.

Un nod în imaginarul occidental al ilegalităţii marine jpeg
Gala International Project Management Association are loc la Brisbane, în Australia jpeg
Gala International Project Management Association are loc la Brisbane, în Australia
În "Oscarul" celor mai bune proiecte din lume, soluţia IT implementată la Autoritatea Naţională a Vămilor este favorită la categoria „Proiecte de dimensiuni medii”.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) dezvoltat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) dezvoltat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a fost selectat ca Finalist în competiţia celor mai bune proiecte internaţionale
Măgurele   centrul Europei în domeniul laserului jpeg
Măgurele - centrul Europei în domeniul laserului
ELI este în prezent cel mai important proiect de cercetare din domeniul laserilor din întreaga lume, care grupează 40 de instituţii de cercetare şi de învăţămînt superior din 13 state ale Uniunii Europene. Alături de cei trei piloni deja hotărîţi pentru desfăşurarea proiectului, cel mai important fiind cel din Bucureşti, pînă în 2012 urmează să fie decis şi un al patrulea, a cărui construcţie ar trebui să fie gata pînă în anul 2017.
Ce șanse pot avea Galileii de azi? jpeg
Ce șanse pot avea Galileii de azi?
Stimate domnule Galileo Galilei, cu părere de rău vă înştiinţăm că cererea dvs. de finanţare intitulată Propunere de realizare a unui aparat de privit la distanţă, mai scurt LUNETĂ, nu a putut fi aprobată de către Comisia de Cercetare – Dezvoltare – Inovare a Serenissimei Republici Veneţiene.
Zece întrebări la zece ani de la publicarea hărţii genomului uman jpeg
Zece întrebări la zece ani de la publicarea hărţii genomului uman
A trecut un deceniu de cînd presa din întreaga lume anunţa realizarea primei hărţi a genomului uman. La apariţia hărţii, ştirile vorbeau despre o descoperire epocală, care va schimba modul în care vom înţelege viaţa şi care îi va ajuta pe medici să găsească soluţii pînă acum negîndite, la învingerea oricăror boli. Am căutat răspunsuri la zece întrebări legate de înţelesul hărţii, a istoriei scrierii sale şi a ceea ce s-a întîmplat între timp, în dialog cu dr. Mihnea Boştină, de la Universitatea
Mici întrebări despre Marea Neagră jpeg
Mici întrebări despre Marea Neagră
Ce e cu algele astea care vin la mal? De unde or apărea? S-a îngustat plaja faţă de anul trecut sau doar mi se pare? Cît de poluată o fi apa mării? Şi – or mai fi peşti în Marea Neagră? Puţini sînt cei care nu şi-au pus – măcar o dată – cel puţin una dintre aceste întrebări atunci cînd au ajuns în vacanţă la mare. Cum pentru unii vacanţa mare a şi venit, cred că merită să vorbim puţin despre toate aceste fenomene şi despre cauzele lor.  Cît de sănătoasă  este Marea Neagră?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Problemele Dunării - interviu cu dr. Gheorghe OAIE
Pentru a putea înţelege starea Mării Negre – cel puţin a părţii sale de vest – trebuie să privim întregul sistem, în a cărui componenţă intră şi Dunărea, şi Delta. Marea Neagră colectează apele Dunării, iar fluviul are în comun cu teritoriul României ultimii aproape 1100 de kilometri din lungimea sa. Cît de sănătoasă este Dunărea? Am stat de vorbă despre acest subiect cu dr. Gheorghe Oaie, director general al Institutului Naţional pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar.
Cum se face istoria ştiinţei la Cercul Polar jpeg
Cum se face istoria ştiinţei la Cercul Polar
Abia după ce am ajuns la Helsinki, am vizitat universitatea şi am ţinut primul seminar despre metoda experimentală a lui Francis Bacon, am înţeles că aventura încă n-a început cu adevărat şi că seminarul de la Cercul Polar chiar asta avea să fie. Seminarul a început de fapt pe aeroport, unde s-au adunat cei 20 de participanţi veniţi din Florida sau Pittsburg, de la Ghent sau St. Andrews, San Diego sau Amsterdam.
Internetul jpeg
Internetul
– ne-au spus că va aduce o nouă eră a libertăţii, a activismului politic şi a păcii perpetue. Au greşit –  În vremea cînd Internetul era tînăr, speranţele noastre erau mari. La fel ca în orice dragoste aflată la început, doream să credem că noul obiect al fascinaţiei noastre ar putea schimba lumea. Internetul a fost descris drept unealta supremă pentru încurajarea toleranţei, pentru distrugerea naţionalismului şi pentru transformarea planetei într-un mare sat global bine conectat.
Jurnalismul de știință jpeg
Jurnalismul de știință
Ce fac cei care nu vor să privească circul mediatic? Mai sînt oare în ţară? Eu cred că da. Putem auzi dovezile în fiecare zi, în mijloacele de transport, cînd oamenii îşi povestesc ce au văzut la Discovery sau la Animal Planet (chiar, de ce nu sînt prezentate audienţele acestor televiziuni specializate?), putem vedea succesul unor site-uri de Internet cu materiale de popularizare a ştiinţei.
Jurnalismul de știință   o scurtă perspectivă istorică jpeg
Jurnalismul de știință - o scurtă perspectivă istorică
Îmi place să mă uit la Discovery, la National Geographic, History şi, mai de curînd, la Da Vinci Learning. Indiferent de ora cînd deschid televizorul, găsesc emisiuni atractive la oricare dintre ele. Dacă am timp, aştept cu nerăbdare să văd cum au abordat subiectul şi ce trucuri au folosit pentru ca tema să fie uşor de înţeles.
Carl Sagan, Teleenciclopedia şi National Geographic jpeg
Carl Sagan, Teleenciclopedia şi National Geographic
Ce drum are jurnalismul de ştiinţă în perioada comunistă? Nu pot considera campaniile de îndoctrinare care arătau rolul ştiinţei sovietice la progresul omenirii drept exemple de jurnalism de ştiinţă. Mi se par mult mai degrabă drept materiale de propagandă şi, de aceea, locul lor nu este aici
Popularizarea ştiinţei pe Internet jpeg
Popularizarea ştiinţei pe Internet
Am creat atunci un portal dedicat fizicii particulelor, domeniul meu de studiu, acelaşi cu cel al celebrului accelerator de particule Large Hadron Collider de la Geneva.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.