Internetul

Evgheni MOROZOV
Publicat în Dilema Veche nr. 326 din 13 - 19 mai 2010
Internetul jpeg

 – ne-au spus că va aduce o nouă eră a libertăţii, a activismului politic şi a păcii perpetue. Au greşit – 

„Internetul a fost o forţă a binelui“

Nu. În vremea cînd Internetul era tînăr, speranţele noastre erau mari. La fel ca în orice dragoste aflată la început, doream să credem că noul obiect al fascinaţiei noastre ar putea schimba lumea. Internetul a fost descris drept unealta supremă pentru încurajarea toleranţei, pentru distrugerea naţionalismului şi pentru transformarea planetei într-un mare sat global bine conectat. În 1994, un grup de pasionaţi ai domeniului digital, conduşi de Esther Dyson şi Alvin Toffler, au publicat un program cu modestul subtitlu „O Magna Carta pentru era cunoaşterii“, care promitea dezvoltarea unor „cartiere electronice“, conectate nu geografic, ci prin interese comune. Nicholas Negroponte, pe atunci faimosul şef al Laboratorului Media al MIT, a prezis în mod spectaculos, în 1997, că Internetul va dărîma frontierele dintre popoare şi va face loc unei ere a păcii mondiale.

Ei bine, Internetul, aşa cum îl ştim noi, este cu noi de două decenii şi a fost, cu siguranţă, un factor transformator. Cantitatea de bunuri şi de servicii disponibilă online e uluitoare. Comunicarea dincolo de graniţe e mai simplă ca niciodată: tarifele mari ale convorbirilor telefonice internaţionale au fost înlocuite de abonamente ieftine la Skype, în timp ce Google Translate ajută cititorii să navigheze pe paginile web în spaniolă, mandarină, malteză şi în peste 40 de alte limbi. Dar, la fel cum generaţiile precedente au fost dezamăgite să vadă că nici telegraful, nici radioul nu şi-au respectat promisiunile privind schimbarea lumii, făcute de susţinătorii lor fervenţi, nu am văzut o creştere a păcii globale, a iubirii şi a libertăţii, determinate de Internet. E destul de trist, dar o lume interconectată nu este obligatoriu şi o lume mai dreaptă.

„Twitter va submina dictatorii“


Greşit. Ciripelile nu răstoarnă guverne; oamenii fac asta. Şi ceea ce am văzut pînă acum este că site-urile de socializare pot ajuta, dar şi dăuna activiştilor care operează din interiorul unor regimuri autoritare. Entuziaştii rapidelor proteste virtuale de astăzi arată că serviciile online precum Twitter, Flickr şi YouTube au făcut să fie transmisă mult mai uşor informaţia care în trecut era strict controlată de stat — mai ales fotografii, filmuleţe îngrozitoare şi mărturii ale abuzurilor poliţiei şi justiţiei. Să ne gîndim la disidenţii birmanezi care transmiteau fotografii realizate cu telefoanele celulare, documentînd modul în care poliţia suprima protestele, sau la bloggerii de opoziţie din Rusia care au lansat Shpik.info, un site în stilul Wikipedia, care permite oricui să încarce fotografii, nume şi detalii de contact ale „bănuiţilor inamici ai democraţiei“ – judecători, poliţişti, chiar unii politicieni – a căror complicitate a ajutat înăbuşirea liberei exprimări. Premierul britanic Gordon Brown a făcut o afirmaţie celebră anul trecut, aceea că genocidul din Rwanda ar fi fost imposibil în era Twitter. Dar mai multă informaţie se traduce în mai multă putere de a îndrepta răul? Nu neapărat. Nici regimul birmanez şi nici cel iranian nu s-au prăbuşit sub greutatea pixelilor circulînd pe site-urile de socializare şi trădînd abuzurile privind drepturile omului. Ba mai mult, autorităţile iraniene au fost la fel de nerăbdătoare să beneficieze de Internet ca şi oponenţii lor îmbrăcaţi în verde. După protestele de anul trecut de la Teheran, autorităţile iraniene au lansat un website care publică fotografii de la proteste, îndemnînd publicul să identifice protestatarii, nominalizîndu-i. Cu ajutorul fotografiilor şi al filmuleţelor încărcate pe Flickr şi pe YouTube de protestatari şi de simpatizanţii lor occidentali, poliţia secretă are acum o mare cantitate de mărturii incriminatoare.

Chiar şi cînd Twitter şi Facebook ajută la obţinerea unor victorii parţiale, nu ai paria că acest lucru se va întîmpla a doua oară. Entuziaştii Internetului susţin că web-ul a făcut organizarea mai uşoară. Dar acest lucru e numai parţial adevărat; pentru a beneficia din plin de organizarea online e nevoie de o mişcare bine disciplinată, cu scopuri clar definite, cu ierarhii şi proceduri operaţionale (să ne gîndim la campania prezidenţială a lui Barack Obama). Dar, dacă o mişcare politică e dezorganizată şi lipsită de un ţel, Internetul poate numai să expună şi să facă publice vulnerabilităţile sale, mărind treptat intensitatea conflictelor interne. Acest lucru sună extrem de similar cu mişcarea verde dezorganizată din Iran.

„Google apără libertatea Internetului“

Doar cînd îi convine. Dacă comunitatea mondială a drepturilor omului ar trebui să-şi aleagă compania sa preferată din Topul Fortune 500, Google – liderul mondial al motoarelor de căutare şi cel care stabileşte direcţia în toate domeniile, de la cartografierea globală la networking-ul de socializare — ar fi primul candidat. Criticînd cererile de cenzură ale guvernului chinez, Google a decis recent să îşi mute motorul de căutare chinezesc în Hong Kong şi a promis să nu economisească nici un efort pentru a proteja identităţile disidenţilor chinezi care folosesc Gmail. Mare parte din lumea Occidentală a aplaudat, iar Google a părut să fie la înălţimea motto-ului său corporatist, „don’t be evil“.

Să ne amintim că Google, ca orice companie, e motivată de profit şi nu de un scop măreţ: compania a intrat în China nu pentru a propovădui libertatea Internetului, ci pentru a vinde publicitate, pe ceea ce reprezintă acum cea mai mare piaţă online din lume. La numai patru ani după ce a fost de acord să-şi cenzureze rezultatele căutărilor, a refuzat să continue să facă acest lucru. Şi totuşi, dacă ar fi reuşit să facă progrese mai mari în rîndul consumatorilor chinezi, se îndoieşte cineva că decizia sa de a sfida Beijingul ar fi fost mult mai dificilă? Sprijinirea de către Google a libertăţii Internetului este, pînă la urmă, o poziţie principială pragmatică, cu regulile aplicate adesea pentru fiecare caz în parte. Ar fi oarecum naiv – şi poate chiar periculos – să ne aşteptăm ca Google să devină noua Europa Liberă.

„Internetul responsabilizează guvernele“

Nu neapărat. Mulţi entuziaşti ai Internetului, de ambele părţi ale Atlanticului, care erau înainte neinteresaţi de dezbaterile politice, s-au grăbit să răspundă provocării de a fi cîinii de pază ai democraţiei, petrecînd zile şi nopţi cu digitalizarea datelor publice şi cu încărcarea lor în baze de date online. De la site-ul britanic TheyWorkforYou şi pînă la cel kenyan Mzalendo şi la diferite proiecte afiliate Fundaţiei Sunlight, cu sediul în SUA, cum ar fi MAPLight.org, o mulţime de noi website-uri independente au început să monitorizeze activitatea parlamentară, unele oferind chiar comparaţii între istoricul voturilor parlamentarilor şi promisiunile din campanie.

Dar au avut aceste eforturi drept rezultat o politică mai bună sau mai onestă? Rezultatele pînă acum sînt destul de diferite. Chiar şi cei mai idealişti dintre împătimiţii computerelor încep să înţeleagă că patologiile politice şi instituţionale puternice – nu problemele tehnologice – sînt cele mai mari obstacole în calea unei politici mai deschise şi mai participative.

„Internetul măreşte participarea politică“

E nevoie de o definiţie. Internetul a creat cu siguranţă noi căi de schimbare a ideilor şi opiniilor, dar nu ştim încă dacă acest lucru va spori atractivitatea şi practica democraţiei pe plan global. Acolo unde unii văd o reînnoire a implicării civice, alţii văd „lipsă de activism“ sau „slacktivism“, noul peiorativ favorit pentru campaniile politice de suprafaţă, periferice şi fluide, care par să înflorească pe Internet – uneori pe seama unor campanii mai eficiente în lumea reală. Dezbaterea privind impactul Internetului asupra participării populaţiei la viaţa politică aminteşte de o controversă mai veche despre efectele sociale şi politice ambigue ale televiziunii prin cablu. Cu mult înainte să se inventeze blogurile, savanţii şi experţii discutau dacă televizorul îi transformă pe alegători în maniaci ai divertismentului, pasivi şi apolitici, care, dacă aveau mai multe opţiuni, alegeau filmele cu James Bond sau reluările Happy Days, în defavoarea buletinelor de ştiri ale serii – sau dacă îi transforma în cetăţeni hiperactivi, obsedaţi, care se uită non-stop la C-SPAN.

„Internetul ne apropie mai mult“


Nu. Geografia încă mai contează. În bestseller-ul ei din 1997, The Death of Distance, Frances Cairncross, pe atunci senior editor la Economist, a prezis că revoluţia comunicaţiilor alimentate de Internet ar „mări înţelegerea, ar încuraja toleranţa, şi, în final, ar promova pacea mondială“. Dar pronunţarea morţii distanţei e prematură.
Chiar şi într-o lume interconectată, foamea de bunuri de consum şi de informaţie e încă dependentă de gusturi, iar locaţiile rămîn un reprezentant de încredere al gustului.

Nu numai preferinţele utilizatorilor, dar şi acţiunile guvernelor şi corporaţiilor – motivate la fel de des de costuri şi de copyright ca şi de agendele politice – ar putea însemna sfîrşitul erei Internetului unic. Aceasta înseamnă că zilele în care fiecare poate vizita aceleaşi website-uri indiferent de locaţia geografică ar putea fi din ce în ce mai puţine, chiar şi în lumea „liberă“. Asistăm la multe încercări, mai ales din partea corporaţiilor şi avocaţilor lor, de a ţine cetăţenii străini departe de anumite proprietăţi ale web-ului. De exemplu, conţinutul digital care e disponibil pentru britanici prin inovatorul iPlayer al BBC e din ce în ce mai puţin disponibil pentru germani. Norvegienii pot accesa deja 50.000 de cărţi cu copyright online, gratuit, prin iniţiativa Bookshelf a acestei ţări, dar trebuie să fii în Norvegia ca să faci asta – guvernul plăteşte nota anuală de 900.000 de dolari pentru taxele de licenţă şi nu plănuieşte să subvenţioneze şi restul lumii.

Mai mult, celebrii pionieri ai Internetului – Google, Twitter, Facebook – sînt companii americane de care alte guverne se tem din ce în ce mai mult, considerîndu-i agenţi politici. Politicieni chinezi, cubanezi, iranieni şi chiar turci discută deja de „suveranitatea informaţiei“. Era „SplInternetului“ bate la uşă.

Vechi de două decenii, Internetul nici nu a răsturnat dictatori, nici nu a eliminat graniţe. Cu siguranţă nu a deschis drumul unei ere post-politice de politică raţională şi bazată pe date. A accelerat şi amplificat multe forţe existente care acţionează în lume, făcînd adesea politica mai instabilă şi mai neprevăzută. Din ce în ce mai mult, Internetul arată ca o versiune hiperactivă a lumii reale, cu toate promisiunile şi pericolele ei, în timp ce utopia cibernetică pe care primii entuziaşti ai web-ului au prezis-o pare din ce în ce mai iluzorie. 

Evgheni Morozov, bursier Yahoo! la Institutul pentru Studierea Diplomaţiei al Universităţii Georgetown, scrie pentru blogul NetEffect al ForeignPolicy.com.

Un nod în imaginarul occidental al ilegalităţii marine jpeg
Gala International Project Management Association are loc la Brisbane, în Australia jpeg
Gala International Project Management Association are loc la Brisbane, în Australia
În "Oscarul" celor mai bune proiecte din lume, soluţia IT implementată la Autoritatea Naţională a Vămilor este favorită la categoria „Proiecte de dimensiuni medii”.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) dezvoltat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) dezvoltat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a fost selectat ca Finalist în competiţia celor mai bune proiecte internaţionale
Măgurele   centrul Europei în domeniul laserului jpeg
Măgurele - centrul Europei în domeniul laserului
ELI este în prezent cel mai important proiect de cercetare din domeniul laserilor din întreaga lume, care grupează 40 de instituţii de cercetare şi de învăţămînt superior din 13 state ale Uniunii Europene. Alături de cei trei piloni deja hotărîţi pentru desfăşurarea proiectului, cel mai important fiind cel din Bucureşti, pînă în 2012 urmează să fie decis şi un al patrulea, a cărui construcţie ar trebui să fie gata pînă în anul 2017.
Ce șanse pot avea Galileii de azi? jpeg
Ce șanse pot avea Galileii de azi?
Stimate domnule Galileo Galilei, cu părere de rău vă înştiinţăm că cererea dvs. de finanţare intitulată Propunere de realizare a unui aparat de privit la distanţă, mai scurt LUNETĂ, nu a putut fi aprobată de către Comisia de Cercetare – Dezvoltare – Inovare a Serenissimei Republici Veneţiene.
Zece întrebări la zece ani de la publicarea hărţii genomului uman jpeg
Zece întrebări la zece ani de la publicarea hărţii genomului uman
A trecut un deceniu de cînd presa din întreaga lume anunţa realizarea primei hărţi a genomului uman. La apariţia hărţii, ştirile vorbeau despre o descoperire epocală, care va schimba modul în care vom înţelege viaţa şi care îi va ajuta pe medici să găsească soluţii pînă acum negîndite, la învingerea oricăror boli. Am căutat răspunsuri la zece întrebări legate de înţelesul hărţii, a istoriei scrierii sale şi a ceea ce s-a întîmplat între timp, în dialog cu dr. Mihnea Boştină, de la Universitatea
Mici întrebări despre Marea Neagră jpeg
Mici întrebări despre Marea Neagră
Ce e cu algele astea care vin la mal? De unde or apărea? S-a îngustat plaja faţă de anul trecut sau doar mi se pare? Cît de poluată o fi apa mării? Şi – or mai fi peşti în Marea Neagră? Puţini sînt cei care nu şi-au pus – măcar o dată – cel puţin una dintre aceste întrebări atunci cînd au ajuns în vacanţă la mare. Cum pentru unii vacanţa mare a şi venit, cred că merită să vorbim puţin despre toate aceste fenomene şi despre cauzele lor.  Cît de sănătoasă  este Marea Neagră?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Problemele Dunării - interviu cu dr. Gheorghe OAIE
Pentru a putea înţelege starea Mării Negre – cel puţin a părţii sale de vest – trebuie să privim întregul sistem, în a cărui componenţă intră şi Dunărea, şi Delta. Marea Neagră colectează apele Dunării, iar fluviul are în comun cu teritoriul României ultimii aproape 1100 de kilometri din lungimea sa. Cît de sănătoasă este Dunărea? Am stat de vorbă despre acest subiect cu dr. Gheorghe Oaie, director general al Institutului Naţional pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar.
Cum se face istoria ştiinţei la Cercul Polar jpeg
Cum se face istoria ştiinţei la Cercul Polar
Abia după ce am ajuns la Helsinki, am vizitat universitatea şi am ţinut primul seminar despre metoda experimentală a lui Francis Bacon, am înţeles că aventura încă n-a început cu adevărat şi că seminarul de la Cercul Polar chiar asta avea să fie. Seminarul a început de fapt pe aeroport, unde s-au adunat cei 20 de participanţi veniţi din Florida sau Pittsburg, de la Ghent sau St. Andrews, San Diego sau Amsterdam.
Jurnalismul de știință jpeg
Jurnalismul de știință
Ce fac cei care nu vor să privească circul mediatic? Mai sînt oare în ţară? Eu cred că da. Putem auzi dovezile în fiecare zi, în mijloacele de transport, cînd oamenii îşi povestesc ce au văzut la Discovery sau la Animal Planet (chiar, de ce nu sînt prezentate audienţele acestor televiziuni specializate?), putem vedea succesul unor site-uri de Internet cu materiale de popularizare a ştiinţei.
Jurnalismul de știință   o scurtă perspectivă istorică jpeg
Jurnalismul de știință - o scurtă perspectivă istorică
Îmi place să mă uit la Discovery, la National Geographic, History şi, mai de curînd, la Da Vinci Learning. Indiferent de ora cînd deschid televizorul, găsesc emisiuni atractive la oricare dintre ele. Dacă am timp, aştept cu nerăbdare să văd cum au abordat subiectul şi ce trucuri au folosit pentru ca tema să fie uşor de înţeles.
Carl Sagan, Teleenciclopedia şi National Geographic jpeg
Carl Sagan, Teleenciclopedia şi National Geographic
Ce drum are jurnalismul de ştiinţă în perioada comunistă? Nu pot considera campaniile de îndoctrinare care arătau rolul ştiinţei sovietice la progresul omenirii drept exemple de jurnalism de ştiinţă. Mi se par mult mai degrabă drept materiale de propagandă şi, de aceea, locul lor nu este aici
Popularizarea ştiinţei pe Internet jpeg
Popularizarea ştiinţei pe Internet
Am creat atunci un portal dedicat fizicii particulelor, domeniul meu de studiu, acelaşi cu cel al celebrului accelerator de particule Large Hadron Collider de la Geneva.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Poveste cu un cercetător din Japonia
Era cîndva prin 2005. Aş vrea să îmi aduc aminte cum am intrat în contact, dar nu mai ştiu. Cert este că atunci, în 2005, cînd Dilema veche a făcut un număr despre exodul creierelor, a apărut primul interviu pe care l-a dat presei din România. Îl ţin minte pentru că a fost acel gen de întîlnire care te umple de energie, care te pune pe gînduri. În care simţi că ai dat peste o idee de bine şi îţi pare rău, în acelaşi timp, că nu poţi să faci mai mult pentru acea idee. Omul nostru locuia în străin

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.