„Ai patronul pe care ţi-l educi” – interviu cu Cătălin TOLONTAN, redactor-şef Gazeta Sporturilor

Publicat în Dilema Veche nr. 308 din 7-13 ianuarie 2010
„Ai patronul pe care ţi l educi” – interviu cu Cătălin TOLONTAN, redactor şef Gazeta Sporturilor jpeg


Cătălin Tolontan are un blog de succes la www.tolo.ro. Deşi ziar de sport, Gazeta a avut cel mai mare succes de presă în 2009 făcînd o serie de anchete solide despre fostul ministru Monica Ridzi, care a dus la demisia acesteia. Deşi ziarist sportiv, Tolontan a publicat în plină campanie electorală două interviuri cu Traian Băsescu şi Mircea Geoană.
Mi se pare oarecum simbolic faptul că avem această conversaţie chiar în timp ce Traian Băsescu depune jurămîntul în faţa Parlamentului. Aţi avut un rol în această campanie electorală, aţi luat acea declaraţie a lui Mircea Geoană despre Sorin Ovidiu Vîntu, declaraţie care a declanşat un întreg lanţ de evenimente. Cum vedeţi acum, retrospectiv, rolul dvs. în această campanie?

Nu cred că am făcut altceva – şi sper să nu afişez modestie – decît ce trebuia să facă un jurnalist. Eu acolo n-am dus întrebările mele, un jurnalist nu-şi poartă propriile întrebări, poartă întrebările publicului. Cum a reacţionat fiecare dintre personaje la aceste întrebări este o chestiune care îi angajează. Strict legat de această întrebare, eu am avut senzaţia – pentru că am încercat să îmi reconstitui şi eu momentul, am ascultat încă o dată interviul – că Mircea Geoană a spus ca din mitralieră acel mesaj. Ei nu au ştiut dinainte întrebările, dar bănuia probabil că era o întrebare care plutea în aer şi senzaţia mea a fost că voia să dea un mesaj prin care să se delimiteze de Vîntu. Cum s-a întîmplat ca la prînz să dai un mesaj anti-Vîntu şi peste 12 ore să ajungi la el acasă, asta e o chestiune la care nu eu am răspunsul. Dar, sincer, nu cred că am jucat vreun rol. Eu nu cred acest lucru despre presă, nu cred că presa pune preşedinţi, nici măcar televiziunile. Cred că acesta este unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale televiziunilor.

La un moment dat, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a creat o dihotomie care a enervat foarte multă lume spunînd că aceste alegeri sînt nişte alegeri între democraţie şi presă. A pierdut presa în faţa democraţiei prin victoria lui Traian Băsescu?

Eu cred că el este un om plin de nuanţe şi atît el, cît şi mulţi oameni din jurul lui Traian Băsescu care au făcut echipa de campanie m-au dezamăgit prin atitudinea lor şi mai ales atitudinea lor transmisă preşedintelui Băsescu. În loc să-i explice preşedintelui că presa nu e în nici un caz o forţă cazonă, unde oamenii se aliniază şi merg în aceeaşi direcţie, ci sînt mecanisme mult mai complicate, în loc să-i explice preşedintelui cum funcţionează de fapt presa, pentru că lucraseră şi în ziare, şi la televiziuni, ei i-au transmis numai ceea ce i-a frustrat pe ei acolo unde au lucrat.

Sînt mulţi foşti oameni de presă în jurul lui Traian Băsescu. Credeţi că au adus o oarecare lipsă de iluzii la Cotroceni, în sensul că ei ştiu cum arată măruntaiele presei şi atunci nu mai au iluzii…

Mă întrebaţi dacă de fapt ei nu cumva i-au oferit portretul corect al presei?

Să spunem portretul cinic.

Nu cred asta. I-au oferit partea întunecată a presei, care există în orice profesie. Constat un lucru la presa din România: probabil că este profesia care practică cel mai puţin un discurs autoelogios. Doctorii, profesorii, poliţiştii, judecătorii îndrăznesc să vorbească despre profesia lor cu mîndrie uneori, oricîte probleme au. Jurnaliştii nu au curaj să vorbească despre profesia lor, cu încredere.

60% mai puţini bani

Eu fac de vreo şase ani un raport anual la CJI care se bazează pe indicatori şi note date de oameni din profesie. Nu ştiu dacă veţi fi mirat, dar pentru 2009 indicatorii scad, percepţia în interiorul profesiei este că mergem spre mai rău.

Da, ştiu, am ajuns la cel mai jos nivel de după ’90, atît în ce priveşte încrederea publicului în noi cît şi în ce priveşte încrederea noastră în noi. Acum vreo 40 de ani, Sartre dădea un interviu în care spunea ceva ce se poate aplica la presă: nu e important ce au făcut alţii din noi, ci ceea ce facem noi cu ce au făcut alţii din noi. Presa din România are nişte slăbiciuni ale ei, dar sînt şi lucruri care nu depind pur şi simplu de noi şi li se întîmplă tuturor ziarelor din lume. Cînd pe primul semestru din 2009 dispare 30% din publicitatea pe presa scrisă în America e grav. În România a scăzut cu 60%, deci trebuie să ne imaginăm cu toţii ce se întîmplă pe o piaţă unde îţi dispar, din 80 de milioane de euro pe an, cîţi erau pentru presa scrisă, 45 de milioane. Costurile rămîn aproximativ aceleaşi. Cum se descurcă toate aceste ziare? De la caz la caz. Gazeta Sporturilor a făcut anul trecut aproape 120.000 de euro profit pe lună, anul acesta face 5000 de euro. Şi sîntem un caz fericit. Ce se va întîmpla în 2010 nu ştim încă.

Din păcate, am sentimentul că fuga banilor îi afectează tocmai pe cei oneşti din presă, pe cei care se bazau pe publicitate ca model de business, pe cînd cei care practică presă old style, mai un şantaj, mai o campanie de denigrare, aceştia nu au probleme de lichidităţi acum, ei au o „piaţă“ stabilă. Renaşte criza nişte mecanisme care ar fi trebuit să dispară?


Da, însă sînt mecanisme marginale. Într-adevăr, la noi publicul spune că presa e necredibilă. Dar cînd spun asta, oamenii se gîndesc în primul rînd la televiziuni. Şi sînt situaţii în care publicul practică un refuz de cunoaştere. Atunci cînd spune că presa a fost îngrozitoare în această campanie, publicul nu vede nuanţele. De exemplu, la Jurnalul Naţional, ca şi în 2004 cînd Mircea Cărtărescu scria celebrul „Baroane!“ împotriva a ceea ce părea a fi o linie generală a ziarului, acum s-a întîmplat acelaşi lucru: Ion Cristoiu a făcut nişte analize care nu ţineau cont de altceva decît de propriile gînduri. Că erau corecte sau nu, asta e altă discuţie, dar pur şi simplu omul şi-a făcut analizele dincolo de orice linie editorială. Şi cred că au fost mai multe cazuri de acest gen decît am sesizat noi sau sesizează publicul.

Voiculescu s-a supărat civilizat

Reciteam aseară interviul cu Geoană; la un moment dat vă spune „Dvs. nu vă poate impune nimic Voiculescu, sînt aliatul lui şi totuşi m-aţi luat la 11 metri“, se referea la intervenţia în TVR în timpul unui meci, despre care dvs. aţi scris. Pe de altă parte, Dan Voiculescu s-a arătat foarte supărat pe dvs., într-un post de pe blog, pentru că aţi publicat ceva în Gazetă despre afacerile sale. Geoană vă dădea exemplu de irelevanţă a legăturii dintre moguli şi ziarişti, mogulul e supărat pe dvs. Întrebarea mea este: vă simţiţi reprezentativ pentru angajatul la mogul?


Politicienii au această teorie a personalizării, ei spun: da, sînteţi corecţi, dar sînteţi cîţiva. Ceea ce nu este adevărat. Sigur că în cazul meu e mai uşor, lucrăm la un ziar de sport şi miza e mai mică din partea patronatului. Dar, pînă la urmă, ai patronul pe care ţi-l educi, aşa cum şi ei au angajaţii pe care şi-i educă. Eu am stabilit de la început o înţelegere cu Dan Voiculescu, iar rezultatele economice au ajutat-o, o înţelegere care nu e nici măcar scrisă. Chiar dacă el e supărat de şase luni pe mine, după ancheta din cazul Ridzi, felul în care s-a supărat mi s-a părut absolut civilizat. Nu vrea să mai audă de mine, nu vrea să mai vorbească cu mine, aici e o problemă legată de zona de management, dar o rezolvăm împreună. Deocamdată e ziarul lui şi din acest motiv şi replicile acestea pe care le aud – „eşti plătit de Voiculescu, eşti plătit de Patriciu“ – nu sînt corecte. În multe situaţii, aceşti oameni sînt plătiţi, de fapt, de către angajaţii lor, ei iau dividende de pe urma muncii angajaţilor lor şi, sigur, în urma riscului pe care ei ca investitori şi l-au asumat. Eu cred foarte mult, oricît de gogonat ar suna, în povestea occidentală: un patron este proprietarul acţiunilor, nu proprietarul conţinutului. Nici jurnaliştii nu sînt proprietarii conţinutului, publicul este proprietarul conţinutului, aşa cum îl înţeleg jurnaliştii. Cînd te-a părăsit publicul, ai pierdut tot, nu dacă nu îţi mai dă bani patronul. Dacă nu îţi mai dă bani patronul, te duci şi te împrumuţi de la bancă, aşa cum a făcut anul acesta Gazeta Sporturilor.

Dar cum se întîmplă că unii jurnalişti nu îşi iau această libertate faţă de patronii lor? În acelaşi trust Intact, nu putem nega o oarecare orientare anti-Băsescu a televiziunii Antena 3. Cum se creează această orientare, se selectează oamenii astfel încît să exprime o părere, ei se autoselectează?

Cred că direcţia pe un post de televiziune, în România cel puţin, e dată nu de ştiri, ci de către analişti. Şi în funcţie de cum selectezi analiştii, obţii dreapta sau stînga. Exemplele sînt nesfîrşite – nici mie nu îmi place Antena 3, dar Antena 3 are un public care are tot dreptul să fie reprezentat în România, un public nostalgic, resentimentar, căruia i s-au încălcat drepturile, care a fost minţit. Că Antena 3 nu e modernă ca mesaj, că e nihilistă în multe momente şi prin mulţi dintre realizatori, aşa este. Însă în acelaşi timp Antena 3, adresîndu-se clar unui public de acest gen, are cea mai profitabilă emisiune TV din România, cea făcută de Mircea Badea, care aduce postului peste 1.200.000 de euro în fiecare an. Sînt multe lucruri ciudate. De exemplu, Adevărul, că sînteţi în acelaşi trust. Adevărul are toată admiraţia mea şi invidia colegială în acelaşti timp, şi Dinu Patriciu personal, şi managementul de acolo, şi oamenii de acolo, pentru investiţiile pe care le fac şi pentru felul în care derulează investiţia respectivă.

Laudele astea o să le tai.

Nu trebuie să le tăiaţi, chiar vă rog să nu le tăiaţi, dacă au loc în interviu. Adevărul, trustul Adevărul, este singura declaraţie făţişă şi pe bani foarte mulţi de încredere în presa scrisă, în acest moment, şi asta e foarte important. În acelaşi timp, eu nu înţeleg de ce Adevărul, ziarul, s-a extras din politică. Reclama lor sună „Singurul ziar din România…“. Puteau să lase „Singurul ziar“. Din lume. Nu există ziar de calitate pe lume care să se extragă din politică şi să nu scrie, despre cine? Despre cea mai mare companie din România care are 1,5 milioane de angajaţi şi e statul? Aşa îşi gîndeşte Adevărul politica editorială? Eu nu o înţeleg.

Dacă tot am ajuns la patronul nostru, să nu pară că am intrat în amănunte doar în ce priveşte patronul, mogulul dvs., haideţi să aprofundăm subiectul. Ziarul Adevărul deţinut de Dinu Patriciu nu s-a implicat în politică, în acelaşi timp el s-a implicat personal în campanie cu acea poveste cu filmuleţul de la Ploieşti. Ce credeţi că vrea de fapt Dinu Patriciu cu politica?

Cred că Patriciu a vrut pur şi simplu, pasămite, să nu-şi afecteze politic credibilitatea brandului Adevărul şi, pe de altă parte, nu a rezistat tentaţiei de a arăta cît de puternic este el. Episodul cu caseta este la fel de dur ca intervenţie publică ca acel epidsod cînd a spus Vîntu: „întăriţi-vă statul!“. A intervenit şi Patriciu atunci, care susţinea aceeaşi teorie ultraliberală pe care el o practică permanent, a statului minimal, a funcţionarilor publici care sînt nişte trîntori, nediferenţiat, şi acest lucru m-a deranjat, pentru că nu vorbeşte despre un stat obez, ci în general despre statutul de funcţionar public. Cît timp nu vom instaura şi în România ideea că oamenii care îşi dedică viaţa serviciului public merită respectaţi, cred că o să avem o problemă.

De la Tita Chiper încoace...

Ne întoarcem la mogulul dvs. Sînteţi destul de înjurat de oamenii de la Antena 3. Nu ştiu dacă ştiţi asta.


Da, ştiu.

Oamenii aceia pun patimă să înjure, pînă la urmă, un coleg de trust. Şi îmi pare că uneori ia şi o latură joasă, se dau mesaje către Voiculescu: de ce îl ţii pe ăsta la noi în trust? Suprainterpretez?

Nu cred că suprainterpretaţi. Sînt mai multe explicaţii care acţionează şi e corectă inclusiv asta. Pînă la urmă, este un trust democratic intern, pînă la mişcări browniene în interiorul lui. La toate şedinţele interne cu conducerea trustului, la care am fost, puţine, două pe an maximum, eu am militat pentru dreptul lui Mircea Badea de a spune ce crede despre mine. Pentru că asta e opinia lui Mircea Badea şi acela este formatul emisiunii lui şi pe mine nu mă deranjează. Unde nu sînt de acord cu Mircea Badea absolut deloc este acolo unde spune că e anormal să-ţi critici patronul atîta vreme cît te plăteşte (deşi nici pe Badea nu îl plăteşte Voiculescu şi nici pe mine, ci invers, în ambele situaţii). Eu nu îl critic pe Voiculescu neapărat în calitate de patron de presă, dar dacă ai intrat în scena publică – şi Voiculescu a intrat cu acest partid pe care îl are, care nu e partid, e o reprezentare mediatică a unei confuzii ideologice –, deci dacă intri în spaţiul public, îţi asumi să fii criticat de propriul trust de presă. Îmi aduc aminte că Jurnalul Naţional a avut nişte critici la un moment dat, nişte episoade în care a lovit în nişte oameni apropiaţi de Dan Voiculescu şi cred că e normal că a făcut aşa.

La ce să se aştepte presa din România?

Există încă public la care nu am ajuns. În raportul de la Cotroceni despre învăţămînt, se spune că doar 1 din 20 de copii de la ţară ajunge la facultate. Asta înseamnă că 19 din 20 nu au şansa de a-şi schimba destinul. Cred că temele de acest gen nu sînt exploatate în România, iar dacă ziarele se vor concentra pe ele şi vor înceta să se mai transforme în scribi ai televiziunilor, o să aibă o şansă de jucat în continuare. Eu cred cu tărie în rolul diferenţiator al presei scrise. Cred că ancheta, interviul bun şi de nuanţe au şanse. Apropo, de la Tita Chiper încoace nu mai face nimeni aşa ceva, poate doar Istodor, pe alt gen.

- a consemnat Cristian GHINEA
 

Comuniştii au simţul valorii jpeg
Comuniştii au simţul valorii
În mod surprinzător, comuniştii au simţul valorii. Un simţ al valorii însă monstruos, cu care îi identifică pe oamenii superiori ca să îi distrugă. Ei nu se folosesc în evaluarea semenilor de sensibilitate, cultură, spirit critic, bun-gust, pentru că nici nu au asemenea mijloace.
Alianţa s a dezbinat  Punct şi de la capăt jpeg
Alianţa s-a dezbinat. Punct şi de la capăt
Încă de la naşterea sa, NATO a fost concepută nu doar ca o alianţă convenţională împotriva ameninţării militare sovietice, dar şi ca o instituţie menită să protejeze valorile liberal-democratice occidentale şi a normelor din spaţiul euroatlantic. Mărturiile istorice indică faptul că fondatorii NATO – elitele din rîndul factorilor de decizie din Marea Britanie, Canada, Statele Unite, Franţa şi statele Benelux-ului – împărtăşeau viziunea potrivit căreia ţările lor aveau nevoie de un sistem interna
Guvernele trebuie să redea încrederea, nu să sperie oamenii jpeg
Mitul statului social sau cum să tai unde doare mai tare
De la o vreme încoace, de cînd au fost anunţate măsurile de austeritate, în discursul public s-a încetăţenit ideea că sîntem un popor de asistaţi social, de leneşi care trăiesc pe banii altora în loc să muncească. Trîntori şi milogi care cumulează nemeritat diverse ajutoare sociale, pensionari pretins orbi care conduc maşini pe şoselele patriei şi sug din banii celor ce trudesc din greu – cam asta e imaginea căreia actualul Guvern şi-a propus să-i pună capăt.
Pericolul insularizării Europei  în islamofobie jpeg
Pericolul insularizării Europei în islamofobie
Din Norvegia în Italia, Europa este tot mai preocupată de tema „musulmanilor din interior“. Sînt aceştia o ameninţare pentru societatea sau cultura politică europeană? Cît de justificată este teama de Eurabia? Dilema veche publică a doua parte a interviului realizat de FP România cu Dragoş Stoica, expert român în studii islamice, pentru ediţia curentă a revistei.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Contrainsurgenţa, după americani
Truismul zilei în mediile de securitate este că pentru a cîştiga un război trebuie să înţelegi natura sa particulară. Insurgenţa şi războiul de gherilă se deosebesc fundamental de conflictul convenţional, distincţia fiind esenţială. America a eşuat în Vietnam şi, iniţial, în Irak, pentru că a luptat împotriva unei insurgenţe aplicînd regulile războiului convenţional. Ce presupune insurgenţa? Care sînt lecţiile operaţionale învăţate în Irak? Sînt transferabile şi campaniei din Afganistan? În aces
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Nervi academici, calm dilematic - din nou despre editarea electronică a lui Eminescu -
Dl academician Eugen Simion găseşte cu cale să răspundă articolului meu, "Manuscrisele eminesciene, între fantasmă culturală şi obiect de studiu" (apărut în Dilema veche, nr....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Manuscrisele eminesciene - între fantasmă culturală și obiect de studiu
Rămase într-o ladă la Titu Maiorescu, dăruite Academiei, descifrate cu elan şi comentate artistic (exegeza lui G. Călinescu) sau " dimpotrivă " restituite cu minuţie şi studiate aidoma (exegeza lui Perpessicius), manuscrisele eminesciene au avut parte de destinul ambiguu, la noi, al monumentelor naţionale.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.