Spun şi eu: mă enervează spunesitu.ro
M-a iritat de cum l-am văzut la televizor, un clip scurt cu o voce gîtuită care întreabă: "Ţie îţi place ţara asta aşa cum a ajuns?", în timp ce literele se joacă pe ecran şi formează aceeaşi întrebare, pe conturul hărţii României, în caz că nu ştiam la ce ţară se referă. L-am văzut de vreo zece ori şi de fiecare dată îmi venea să zic: "Băi, frate (că tot ne tutuim, nu?), îmi cam place. Adică, nu e ideală, dar în mare e unde trebuie să fie". Întrebarea respectivă, formulată atît de agresiv şi repetat între reclamele la maşini şi cele pentru excursii în străinătate, suna ca naiba. E drept că şi-a atins scopul: trebuia să mă facă să fiu curios şi m-a făcut. Am sperat o clipă că urmează o campanie ONG-istică, visam la ceva de genul: "Nu îţi place cum a ajuns ţara asta?! Atunci nu mai sta ca mormolocul, nu îţi mai plînge de milă, pune mîna şi strînge gunoaiele de prin munţi, fă voluntariat, denunţă-i pe ăia care îţi cer şpagă, organizează proteste, fă ceva". M-am săturat de lamentări, nu mai pot. Văd peste tot oameni care se plîng. Spun toate acestea nu pentru că România e ţara ideală, ci pentru că această lamentaţie permanentă e inutilă şi nu face decît să anuleze energia acelora dintre noi care chiar vor să schimbe cîte ceva. Într-o ţară în care şmecherii puşi pe lamentări sînt modele de succes, voluntarii care pun mîna pe mătură trec de fraieri. Citiţi interviul din acest număr cu Rupert Wolfe-Murray. Este al n-lea străin care îmi spune că România se schimbă semnificativ. Şi nu se schimbă în rău. Simpaticul domn Murray vorbeşte acolo despre "un cinism şi un fatalism care incapacitează oamenii". Asta vine de la cineva care la începutul anilor ’90 a abandonat cariera de jurnalist şi s-a apucat să muncească voluntar pentru copiii cu handicap într-un cămin din judeţul Botoşani. În acest timp, românii inteligenţi, dar incapacitaţi de propriul cinism făceau glume despre spiritul neamului. Avem prea puţini oameni care îşi suflecă mînecile în ţara asta. În fine, după teasing a urmat produsul: intră pe site-ul spunesitu.ro, unde îţi poţi spune păsurile. Site-ul respectiv este o colecţie de lamentări. "Nu mai ai nici un motiv să taci" " se spune acolo. Da, de parcă aveam o problemă cu tăcutul. Într-adevăr, românul simţea că nu se poate lamenta, că îl jena ceva şi era nevoie de spunesitu.ro pentru a rezolva jena. De parcă nu pentru asta există presa, piaţa, blogurile şi tot spaţiul public în general: o mare lamentare. Bun, avem deci un site în care cîteva mii de români au intrat deja să se lamenteze în mod organizat. Cine e el şi ce vrea? Pe nicăieri în site nu există un anunţ onest care să spună: eu, Gigel, am băgat cîteva sute de mii de euro în acest site şi în promovare ca să… Nu ar fi fost minimal onest aşa ceva? Nu aşa ar trebui să se întîmple cu orice ţine de domeniul public, dacă tot ne lamentăm de cît de corupte, netransparente şi iresponsabile sînt administraţia şi partidele? Singurul fir de aţă este la secţiunea "Contact", minusculă, undeva jos. Acolo se spune că site-ul este proprietate a www.incor.ro Nu ştim cine este INCOR, aşa că mergem acolo. INCOR este Institutul pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor. La secţiunea "Despre noi" se spune: "Domnul Emil Constantinescu, Preşedintele României, între 1996-2000, a fondat Institutul pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor " INCOR". Bon, deci INCOR este un institut al lui Emil Constantinescu, care nici el nu are trecută pe site vreo sursă de finanţare. Căutînd pe google detalii despre povestea asta cu INCOR şi spunesitu.ro, dau peste o ştire de la Realitatea TV şi peste nişte posturi din blogul lui Dragoş Stanca (şeful diviziei online de la Realitatea) din care aflăm următoarele: site-ul este o campanie socială a INCOR în parteneriat cu/finanţată de agenţia de publicitate Odissey, patronată de Dinu Patriciu. Acestea sînt faptele cunoscute. Bineînţeles, a apărut imediat întrebarea dacă site-ul este gîndit ca un sprijin pentru candidatura lui Crin Antonescu. Dacă a fost gîndit ca un proiect de sprijin al candidaturii, atunci este un proiect stupid. Nicăieri în lume, nici măcar în România, campaniile electorale nu se cîştigă cu lamentări. În general, lamentările nu canalizează energiile oamenilor, nici măcar spre cabina de vot. În plus, dacă internauţii care chiar au crezut că e ceva nou unde îşi pot spune problemele vor simţi că au fost duşi de nas doar pentru a fi integraţi în campania lui Antonescu, vor avea resentimente, nu vorbe de bine, pentru politicianul respectiv. Dacă, aşa cum spune Emil Constantinescu, institutul-fantomă INCOR face o campanie civică, nu prea văd rostul ei. Site-ul rezultat " spunesitu.ro " este o colecţie plicticoasă de plîngeri de milă, care nu duc nicăieri. Dacă ai răbdare să le citeşti, nu ieşi cu nimic util de acolo. Unii zic că politicienii sînt criminali şi că ne-am săturat, alţii că sînt obligaţi să dea şpagă, alţii că nu sînt locuri de parcare. La secţiunea "minorităţi", veşnica poveste cu o tanti care a fost în secuime, nu s-a înţeles cu vînzătoarea în limba română şi zice că "eu dak merg intr-o alta tara sunt obligata de aceea tara sa stiu macar o limba internationala cu care sa ma descurc" (serios?! în ce ţară?), totul terminîndu-se cu banalul "cum e posibil aşa ceva în ţara mea?" (vezi bine, ţara nu e şi a acelei vînzătoare). Tot la "minorităţi" aflăm că ne-au invadat ţiganii, la secţiunea "poliţie" descoperim că poliţiştii de la circulaţie iau şpagă, iar la secţiunea "anl" o doamnă aşteaptă de trei ani casă de la primărie şi tot nu primeşte (sper să nici nu primească). Cam acesta este site-ul. Ceva nou? Nu. Deci, care este logica lui? Nici una. Asta nu e campanie civică, dimpotrivă, are efect contrar: ne cufundă şi mai mult în cinism. Week-end-ul trecut a avut loc tîrgul ONG-urilor. Am fost acolo şi am avut aceeaşi senzaţie de bine pe care o am cînd îmi bag nasul în acest sector: România care îşi suflecă mînecile. Visez la o campanie civică pe logica următoare: oricine se lamentează în spaţiul public primeşte amendă. Scapă de amendă dacă face dovada unui act civic menit să îndrepte problema: dacă se plînge de gunoaie, participă la acţiunile organizaţiei MaiMultVerde, dacă se plînge de copiii străzii, aduce dovada că a făcut voluntariat la o organizaţie pentru copii, dacă se plînge de cîini vagabonzi, aduce dovada fie că a făcut voluntariat la o organizaţie pentru animale, fie că a iniţiat o campanie de modificare a legii idioate Marinescu, care a oprit eutanasierile. Şi tot aşa. Altfel, ştim cu toţii: poliţiştii iau şpagă dacă nu sînt denunţaţi, primăriile nu fac parcări dacă nu sînt presate. Şi nu, statul nu trebuie nici să dea case şi nici să-i oblige pe unguri să vorbească româneşte, pe astea uitaţi-le. Lamentările sporesc cinismul care incapacitează oamenii. Am cîştigat în 1989 dreptul de a ne lamenta public, dar ne-am oprit la asta.
