Există un mic turism de nișă, foarte valoros într-o zonă cu un mix fantastic de populație, istorie, credință și o luptă anticomunistă care ne face mîndri.
Necrologul din Times o numea doar „una dintre cele mai promițătoare scriitoare”; între timp, a devenit o legendă, iar cărțile ei – obiecte de cult literar.
Dedicat autorilor români cu vîrsta cuprinsă între 30 și 50 de ani – la categoriile roman, proză scurtă, poezie și eseu –, proiectul pune la dispoziția scriitorilor patru burse în valoare de o mie de euro fiecare și tot atîtea rezidențe de creație timp de o lună.
Prozele ei au o anume îndrăzneală tematică: adulterul, libertinajul, dorința sexuală a femeii emancipate, dar nefericite fiind subiecte recurente (la fel și referința la Anna Karenina).
Un mic manifest publicat de Harper’s, ediția americană, și intitulat „O scrisoare despre dreptate și dezbatere liberă” a făcut înconjurul mapamondului literar.
Experiența de a fi om sau o entitate artificială dotată cu inteligență și conștiință de sine este tema tuturor povestirilor lui Ted Chiang, un prozator pe cît de speculativ d.p.d.v. științific și filozofic, pe atît de liric și de sentimental, tonul literaturii sale, altfel plină de întrebări retorice, fiind predominant elegiac.
Estimările editorilor asupra revenirii pieței variază de la un an pînă la zece ani; oricum, sînt multe necunoscute și incertitudini, iar editorii par destul de îngrijorați.
Posteritatea celui fără imboldul și ideile căruia poate n-ar fi existat gruparea literară cunoscută astăzi drept Cercul Literar de la Sibiu se prezintă satisfăcător.
Într-un moment al căutării disperate (și ignorante) de conectare cu originile nobile dacice, Lucian Boia susține că am putea fi, în termeni culturali, cel mai amestecat popor din Europa.
Situația sentimentală adulterină, cu un twist cumva incestuos, escaladează pe măsură ce se împlinește, devenind lent calea, benevolă, spre autodistrugere a femeii.
Cartea spune à rebours povestea unui atentat pus la cale de separatiștii basci din organizația socialistă paramilitară ETA (Patrie și Libertate, în acronim) chiar împotriva unui om de-al lor.
După ce librăriile s-au închis, piața de carte s-a prăbușit cu 70% și mai puțin de 10% din cei care cumpărau cărți din librării au migrat către online.
Supranumit „prințul reportajelor”, a marcat istoria presei românești cu reportaje legendare, din spitale sau pușcării, despre viața celor de la periferia societății.
Scaunul electric nu este decît o altă unealtă de dormit – cu acest posibil paravers aș putea rezuma noua carte de poezie a lui Ioan Es. Pop, carte care pare o vagă continuare a volumului Unelte de dormit.
Existenţialismul ateu, chestionarea moralităţii, obsesia morţii, sexualitatea scandaloasă, conflictul patern, antievreitatea, umorul specifice lui Roth, toate se află aici, în acest mare mic roman.
Există însă o supratemă care ține împreună și în tensiune majoritatea povestirilor, iar aceasta este memoria. Într-un fel sau altul, aproape fiecare proză are drept conflict, mai subtil sau de-a dreptul declarat, una dintre manifestările memoriei, poate cel mai frecvent fiind excursul nostalgic, al cărui leitmotiv sînt Carpații, cărările și vîrfurile cărora fiind evocate de toți protagoniștii alter ego ai prozatorului.
Scriitorii români care locuiesc în afara granițelor țării, dar care continuă să scrie literatură în limba română, sînt mai puțin citiți acasă decît scriitorii de origine română care scriu în alte limbi, fiind ulterior traduși și la noi.
Piesa de rezistenţă a volumului o reprezintă însă nuvela „Semnaţi aici!“ (de asemenea cu potenţial ecranizabil) şi are ca temă partizanatul anticomunist, despre care Radu Sergiu Ruba a scris memorabil în acelaşi splendid roman „O vară ce nu mai apune”.
„Pentru mine, scrisul înseamnă expunerea celor mai întunecate frici ale mele. Ficţiunea este locul unde mă pun la încercare“, mărturisea Samanta Schweblin într-un interviu şi povestirile sale sînt tot atîtea confruntări cu coşmarul.
Meritul principal al cărţii Corinei Sabău (n. 1975), care expune moartea unei femei în urma unui avort autoindus în Bucureştiul anilor ’80, vine din perspectiva narativă inedită asupra acestui fenomen atroce.
Cînd acest roman a primit National Book Award acum doi ani, mulţi au descoperit ce scriitoare interesantă este Sigrid Nunez (n. 1951), aflată deja la a opta sa carte.
Toate fişele bio-bibliografice ale poetelor contrazic, cumva amuzant, teza din prefaţă care forţează ideea discriminării şi a lipsei recunoaşterii literare.
Am aşteptat cu mare nerăbdare cartea de proză scurtă a Anei Donţu (n. 1985), debutată cu volumul de poezie multipremiat Cadrul 25 (Casa de editură Max Blecher, 2015), după ce citisem, cu entuziasm, surprinzătoarea ei povestire „Păpuşa Charlie“ apărută în In the mood for love. Antologia prozei erotice feminine din România (selecţie de Marius Conkan, Paralela 45, 2019).
În ciuda tinereţii sale ca pilot de bombardier, cărţile lui James Salter sînt mai degrabă fermecător-nostalgice decît violent-spectaculoase şi împart toate aceeaşi pasiune pentru cultura franceză.
2019 a fost anul literaturii femeilor, cu cîteva recuperări şi contribuţii teoretice noi importante, dincolo de volumele individuale de poezie şi proză.
Serile mi le petreceam, înainte să cobor la tavernele din golf pentru măsline şi vin, pe coastele abrupte de lîngă Therma privind cum soarele, în timp ce apunea pe partea cealaltă a insulei, schimba culorile oferind un contrast adînc peisajului: stîncile deveneau gri, marea bleumarin, iar crestele muntoase ale Insulei Fourni de vizavi se albeau pe măsură ce reflectau ultimele raze.
Anul 2019 ar fi trebuit să fie Anul Cărții, celebrat printr-un program naţional de evenimente, desfăşurate în unităţile de învățămînt primar și gimnazial, cu scopul de a promova lectura. Nu s-a întîmplat mai nimic, în schimb, pe final de an, România a obținut un punctaj foarte slab în clasamentul PISA.
Sîntem un popor mult prea permisiv. Încă trăim în adîncul sufletului nostru cu teama că, dacă deschidem gura, ni se întîmplă ceva, vin cei de sus și ne iau slujba, bunurile etc.
Comportament asociat dezordinii şi nesupunerii, rîsul a fost frecvent dezaprobat, fiind considerat un pericol politic, scrie Eagleton care, în capitolul „Umor şi istorie“, expune lunga istorie a interzicerii rîsului în cultura monastică şi a numelui prost al comediei, văzute ca o ameninţare la adresa puterii politice şi ca semn de nepăsare în raport cu autoritatea, inclusiv cea divină.
