De la timbru la parolă

Publicat în Dilema Veche nr. 835 din 20 - 26 februarie 2020
De la timbru la parolă jpeg

„Am o nefericire cumplită, nu-mi dau de om. Toți cu care m-am pus în corespondență, sînt oameni care n-au dispoziție ori timp pentru corespondență. M. Pompiliu îmi scrie după doi ani de zile. Xenopol nu mi-a răspuns de șase luni de zile, de la Eminescu nici nu mai aștept răspuns. Singur dumneata ești acela care din cînd în cînd îți mai aduci aminte de mine. Scrisorile dumitale fac o parte proprie din viața mea; în lipsa lor adeseori ar trebui să cad în apatie. Nu voiesc să mă plîng de ceilalți amici ai mei. Pot fi împrejurări care-i scuză. Cu toate acestea eu mă simt părăsit“, îi scria Ioan Slavici lui Iacob Negruzzi în primăvara anului 1873.

Un secol și jumătate mai tîrziu, cînd corespondența dintre scriitori a dispărut ca gen literar, nu mai sîntem în situația de a ne plînge de lipsa scrisorilor – obiceiul s-a pierdut cîndva la sfîrșitul anilor ’90 –, dar cumva le simțim lipsa. Efortul de a te așeza la masa de scris pentru a transmite un lung mesaj unui prieten de departe a devenit treptat o extravaganță, pe măsură ce mijloacele de comunicare s-au diversificat și îmbunătățit într-un mod inimaginabil acum trei decenii; în plus au devenit accesibile aproape oricui.

Nu mai scriem scrisori pentru că nu mai există distanțe. Telefon public cu cartelă, telefon mobil, SMS, MMS, e-mail, YahooMessenger, voice-mail, smartphone, Facebook, Skype, WhatsApp ș.a. – toate acestea au înlocuit scrisul de mînă în procesul de a comunica – mai scurt sau mai amplu, mai criptic sau mai simbolic – cu cei apropiați, uneori chiar și cînd aceștia se află în aceeași cameră cu noi. Cutiilor sau sacilor cu scrisori care documentau istoria relațiilor de la distanță cu membrii familiei noastre extinse, acum le corespund arhivele rețelelor sociale stocate în cloud. Mesajele noastre ajung acum instantaneu, incorporează și text, și imagine, și sunet, iar, sub influența acestor nenumărate posibilități, felul nostru de a coresponda și de a comunica unii cu alții s-a schimbat.

Dar în ce fel s-a schimbat? Ce s-a pierdut și ce am cîștigat de la semnătura indescifrabilă la emoticonul ambiguu? Ce mai înțelegem prin comunicare? Mai putem fi reflexivi, confesivi, intimi, sinceri unii cu alții în absența timbrului? Cum ne mai adresăm unii altora și cine iese alienat din această metamorfoză permanentă a tehnologiei mijloacelor și aplicațiilor comunicării? Cît de privată mai e corespondența noastră protejată, nu de lipici, ci de o parolă? Cu ce ajută înțelegerii viteza transmiterii mesajului? La ce bun emoticoanele, stickerele, gif-urile? Mai sîntem în stare să scriem de mînă cîteva pagini animate de sentimente de prietenie sau plictiseală, dor, dragoste sau doliu? Cînd anume (și de la cine) v-ar fi plăcut să mai primiți o scrisoare?

Ilustrație de Ion BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

plata taxe și impozite primaria slatina   foto alina mitran (7) jpg
Primarii care se opun creșterii taxelor locale în 2027. Ce au decis edilii din Craiova, Câmpulung și Bacău
Mai mulți primari din țară au anunțat că nu vor majora taxele și impozitele locale pentru 2027 sau că le vor menține la nivelul actual, invocând modificările legislative și presiunea fiscală asupra populației.
meghan și thomas markle jpg
Tatăl lui Meghan Markle, arestat în dosarul de pornografie infantilă și abuz sexual asupra minorilor
Meghan Markle, în centrul unui nou scandal de familie. Tatăl ei a fost arestat în Statele Unite
Thomas Markle Sr jpg
Tatăl lui Meghan Markle, arestat în Florida. Este suspectat că deținea materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor
Tatăl Ducesei de Sussex, Thomas Markle Sr., a fost arestat de FBI sub acuzația de deținere a unui stoc de materiale pornografice cu minori, dezvăluie în exclusivitate publicația Daily Mail.
DAN AIR suplimentează cursele spre Dublin în perioada Sărbătorilor FOTO DAN AIR
DAN AIR a intrat în insolvență. Ce trebuie să știe pasagerii care au bilete pentru zborurile companiei
DAN AIR a anunțat vineri, 6 noiembrie, că a intrat oficial în insolvență la propria cerere, potrivit unei decizii emise de Tribunalul București. Compania i-a avertizat pe cei care nu au primit o notificare de anulare a rezervării să se prezinte la zbor.
anca turcasiu jpg
Ce se întâmplă, de fapt, între Anca Țurcașiu și Călin! Artista a făcut dezvăluiri neașteptate despre relația lor
Anca Țurcașiu a dezvăluit în podcastul Lianei Stanciu ce a învățat de la iubitul ei, Călin, și cum i-a schimbat acesta perspectiva asupra vieții
Panadda „Boom” Wongphudee jpg
Fostă Miss Thailanda, arestată într-un dosar privind deturnarea a 30 de milioane de dolari pentru sinistrați
Panadda „Boom” Wongphudee, fostă Miss Thailanda, a fost arestată vineri sub acuzații de spălare de bani și fraudă, după ce ar fi luat 30 de milioane de dolari din banii unei organizații caritabile, destinați victimelor inundațiilor.
cristian mungiu
Cristian Mungiu critică polarizarea societății: „Prea multe povești create doar pentru a ne confirma că avem dreptate”
Regizorul Cristian Mungiu a criticat, într-un interviu pentru The Guardian, publicat vineri, 6 noiembrie, tendința de a împărți societatea în tabere și de a-i eticheta pe cei cu opinii diferite, afirmând că „vedem prea multe povești create doar pentru a ne confirma că avem dreptate”.
orificiu chiuvetă jpg
La ce folosește gaura mică din chiuveta de la baie? Are două roluri importante, dar trebuie și curățată
Ai observat gaura mică de sub robinetul chiuvetei? Află la ce folosește, de ce poate mirosi urât și cum o cureți corect, fără să deteriorezi chiuveta.
valerie lungu si marinela bezer jpg
Scandal în lumea influencerilor: Valerie Lungu, acuzată că îi copiază fiecare pas unei alte creatoare de conținut
Valerie Lungu, acuzată că a copiat viața unei alte influencerițe. Ce asemănări au observat internauții între ea și Marinela Bezer