„Singura lume reală și singura șansă rămasă” - interviu cu Andy HERTZ

Andy Hertz (n. 1984, Arad) a inițiat proiectul „Mutat la țară” (www.mutatlatara.ro) în februarie 2017. Astăzi, comunitatea adunată în jurul acestui proiect numără peste o sută de mii de oameni.

Mai întîi, care e povestea ta, cum ai ajuns la țară și cum de ai simțit nevoia să faci pasul dinspre un plan de viață personal înspre un proiect public?

În toamna lui 2016, într-un sat de munte, după ce o mînă de oameni (care parcă ar fi părăsit planeta pentru o alta numai a lor) mi-au arătat ce înseamnă libertatea și viața fără ceas, am lăsat în urmă cariera impusă de societate pentru o chemare ce a mocnit dintotdeauna în inima mea și probabil în inimile multor generații al căror rod sînt, aceasta devenind de departe cea mai bună alegere pe care am făcut-o vreodată. În loc să continui să umblu prin lume în căutarea a ceea ce am aici, am ajuns, fără să fi plănuit asta, prin ceea ce fac și ce trăiesc zi de zi de ani încoace, să servesc într-un fel de misiune deosebită, și anume aceea de a pune oameni împreună, de a facilita legături și de a promova viața la țară cu frumusețile ei, dar în general Viața, viețuirea adevărată.

Secolul în care trăim oferă oportunități și confort chiar într-un cătun de munte unde, iată, trăiesc mai bine și socializez mai mult decît aș fi putut visa în continuare în Londra. Mi-am dat seama la timp, chiar la timp, că nu am primit viața ca să o irosesc pentru a acumula la nesfîrșit, ci mai degrabă mi s-a dat și a venit momentul să o las să curgă în albia unei rîuleț de munte, care a strîns pe drum zeci de mii de izvoare limpezi, transformîndu-se astfel într-un rîu curat, și putem spune, da, că așa s-a născut un proiect public-voluntar, simplu numit „Mutat la țară”.

Acest proiect a crescut în mod natural, așa cum pădurea își întinde ramurile verzi, transformînd, răbdătoare și fără luptă, un pămînt nelucrat într-un tărîm încîntător și plin de viață.

Pare că vorbim de un adevărat fenomen social. Ca fondator, cu ce gînduri ai început și cu ce gînduri continui acum?

Proiectul „Mutat la țară” însumează 50 de grupuri utile și peste 100.000 de membri, iar grupul inițial este comunitatea Mutat la țară – Viața fără ceas.

Din vremea nu demult trecută, în care orașele au început să ofere oportunități omului care a trăit în condiții grele la țară, s-a urnit un pendul care nu își va domoli oscilația pînă cînd nu vom găsi o stare de echilibru, de sens. Vom astupa la loc ruptura dintre orașe și sate, cu dragoste și înțelepciune, cu știință și servicii, produse utile, ba și niște pălincă și multe altele venite din ambele părți, din lumile care vor pricepe că sînt una singură.

Povestea întreagă are la bază un fapt simplu și multă muncă: am conceput spațiul curat și îngrijit în care zeci de mii de oameni se ocupă cu relatarea întîmplărilor simple din viețile lor de zi cu zi, reale, autentice, care sînt atît de sincere și erau atît de rar expuse. Asta am făcut de la început, avînd nevoie de sfaturi pentru treaba din jurul casei, dar mai apoi am înțeles că avem nevoie, de fapt, de comunicare și confirmarea faptului că nu sîntem singuri, oriunde ne-am afla. Lumea întreagă e dominată de reclame, fapte, scenarii, obiceiuri și lucruri exagerate, ceea ce frustrează omul în final, pentru că îl fac să creadă că el nu e destul de bun și suficient. Dacă astăzi creezi spațiu pentru simplitate și realitate, pentru ceea ce sîntem noi cu adevărat, nu poți da greș.

În destule locuri din țară, cîțiva kilometri de drum despart secole, dar noi, cei veniți din orașe, ne descurcăm. Însă cum putem fi fericiți cînd știm că avem copii ai satelor care sînt și ei viitorul acestei țări, dar nu au acces la informații, la educație, la o lume întreagă? Ne puteți susține strigătul pe grupul „Vrem Internet la țară”: „Considerăm conectarea tuturor satelor la Internet ca fiind cheia unei viziuni, a unei strategii naționale pentru prezent și viitor, în care fiecare comună, fiecare sat, fiecare cătun, fiecare copil contează. Cu o Românie educată, în care fiecare prunc de la țară are dreptul să afle ce se întîmplă peste deal, peste văi, peste ocean”.

Internetul facilitează accesul la informație / platforme educaționale și de comunicare, activități culturale, tîrguri, transferuri bancare, cumpărături online și plata facturilor, locuri de muncă. Internetul deschide uși în turism, este cea mai importantă resursă în dezvoltarea afacerilor micilor producători și în valorificarea produselor, înlesnește accesul către proprietățile imobiliare, ridică nivelul de relaționare intre oameni, deschide orizonturi nebănuite... De ce nu ar fi toate acestea prezente și în lumea satului? De ce să nu creștem astfel România? Oamenii satelor nu mai comunică prin porumbelul călător, prin focuri aprinse pe dealuri sau prin tulnic. În 2020, oamenii comunică, se informează, își vînd produsele, se ajută, colaborează, iar azi-mîine votează prin Internet.

Ai regîndit pe parcurs întregul proiect? Cum ți-ai construit echipa? Ce alte proiecte adiacente ai dezvoltat?

Toate au crescut, dar mai sînt foarte multe idei care pot deveni utile dacă ar fi aplicate. Comunicarea și colaborarea între orășeni și săteni sînt foarte importante și necesare, pentru că avem nevoie unii de ceilalți, și ar putea fi realizate prin anumite platforme prietenoase. Sînt mulți oameni singuri care și-ar putea găsi perechea în zona rurală sau chiar invers, există multe oportunități de afaceri sau produse care nu sînt promovate/găsite. Turismul, produsele, micii producători, prietenia și relaționarea, spațiul, munca, educația, sănătatea, sportul… Toate pot fi legate, dar implică foarte multă muncă și costuri pe care nu le mai putem suporta în mod voluntar. Un website pe care l-am gîndit inițial ar fi costat 7.000 de euro, plus mentenanța și angajați pentru asta. Aici e o luptă pe care o duc în interiorul meu. N-am vrut să transform totul într-o afacere, pentru că nu ăsta este scopul. Apoi, un ONG e o soluție nepotrivită, pentru că fie ar implica zeci de mii de oameni și am deveni un fel de corporație în administrare, fie ar fi un fel de paravan pentru a avea acces la niște fonduri... cu care am face ce? Munca noastră nu se vede, e ca și cum nu există, deși sîntem o echipă întreagă acum.

Echipa MLT e un nucleu format din oameni care au venit în ajutor și fără de care eu nu aș mai fi putut continua astfel de o bună vreme încoace. Am adunat multe mii de ore de lucru în acest proiect. Mă întreb pentru cîtă vreme vor putea să-și dedice timp zilnic pentru ceea ce facem împreună și cum ar putea fi răsplătiți.

Pe de o parte, nu vom putea duce această muncă timp de zeci de ani renunțînd la treburile personale și dedicîndu-ne cu totul, pentru că nu am avea din ce trăi. Nici nu vom putea crește prea mult proiecte adiacente și de utilitate la scară largă. Pe de altă parte, implicarea banilor aici ar putea pune în umbră esența și gîndurile curate cu care am pornit și care au adunat atîția oameni împreună. Mai vedem. O vom duce înainte oricum, atît cît vom putea, iar dacă va veni ziua cînd va trebui sacrificat ceva pentru a continua, poate că o vom face dacă va fi singura soluție prin care să participăm la repopularea satelor și la reconstrucția lor, pentru a oferi pruncilor noștri locuri mai bune de trai și un viitor sustenabil aici, acasă, în țară la noi. Singurul lucru la care nu vreau să mă gîndesc este că aș putea într-o zi, peste ani, să-i spun copilului meu că aș fi putut face mai mult, dar n-am făcut-o. Ceea ce am început trebuie să meargă înainte.

Cred că e mai potrivit să amintesc ce a scris Elizabeth Gilbert despre și pentru prietenii ei: „Au țesut o adevărată plasă dedesubtul sîrmei pe care mergeam, o plasă fără de care pur și simplu n-aș fi reușit… Dar poate că ar trebui să nu mai încercăm să ne revanșăm față de toți cei care ne mențin în viață. Poate ar fi mai înțelept să depunem armele în fața miracolului generozității omenești și să spunem pur și simplu mulțumesc, sincer și neîncetat, atît timp cît vom avea glas”.

Găsiți echipa pe website-ul nostru, dar nu pe toți. Sînt chiar mai mulți, dar unii doresc să rămînă necunoscuți sau pur și simplu fac din afară lucruri care ne ajută și, în fond, echipa întreagă e toată comunitatea, fiecare om care ne susține chiar și prin simpla prezență, fără de care nimic n-ar fi.

Ce înseamnă, de fapt, această comunitate alcătuită din mai multe microcomunități? Cine sînt membrii ei, ce vor ei, cum îi ajută această platformă?

Cunosc oameni care au vîndut sau cumpărat case la țară prin intermediul grupului nostru dedicat anunțurilor. Am citit nenumărate sfaturi și povești de viață care ne inspiră. Am întîlnit în realitate mulți oameni cunoscuți astfel, online. Știu despre oameni care s-au căsătorit cunoscîndu-se prin aceste grupuri. Alții spun că nu se mai simt singuri, avînd, iată, cu cine împărți bucuria lor. Am construit grupuri locale – județene, care încă sînt micuțe, exemplu Mutat la țară – Cluj, care vor deveni extrem de utile pe viitor, pentru că e important să ne cunoaștem și să colaborăm local. Avem grupuri pentru discuții despre ferme, grădinărit, animale de companie, sănătate, copii și educație la țară, culinar, vînzări, arte și meșteșuguri, iar cînd acestea vor crește și vor deveni mai cunoscute, vom lansa și altele, de exemplu o comunitate în care vom discuta despre călătorii și vacanțe la țară, unde vom putea promova locuri frumoase și chiar spații de cazare în care am fost și care ni se par potrivite de recomandat. Apoi, Cetățile Prieteniei, afișate pe website, sînt gospodării de la țară în care vor avea loc întîlniri, dar acest proiect este blocat din cauza pandemiei.

Nu toți cei de pe grup s-au mutat deja la țară, dar mulți își doresc să vină spre zona rurală și sînt în căutare de case, de prieteni, de soluții. Intrați pe grup și vedeți povestiri despre casele și viețile atîtor oameni minunați din țara asta!

Ce mai înseamnă azi satul? Care sînt cele mai mari prejudecăți legate de sat? Și unde preferă cel mai frecvent să se mute orășenii, în ce zonă a țării și de ce?

Aici, la țară, nu sînt acasă doar în spațiul împrejmuit de gard, ci sînt acasă în tot satul, care e o lume întreagă. Sînt acasă la vecini, sînt acasă pe cărările pădurii, iar acasă la mine este acasă și pentru o grămadă de prieteni care vin de peste tot. Satul meu, satul din inima mea și satul din inima ta este oricare sat, este de fapt acasă pentru toți cei care iubesc această țară.

Viața la țară nu mai înseamnă noroi și spălatul în lighean. Generațiile mai în vîrstă păstrează aceste imagini întipărite în memoria lor, povestindu-le celor tineri ori de cîte ori au ocazia. Acum avem mașini, acces și comunicații, și nu înseamnă că dacă mergem la teatru nu putem planta roșii, așa cum nu înseamnă că dacă adunăm dimineața ouă din cuibar nu putem lucra apoi online pentru o firmă din Noua Zeelandă, din mijlocul unui sat. Avem membri în comunitate din toate zonele țării.

Care e cel mai mare factor de progres al satului și ce element esențial crezi că s-a pierdut cu timpul?

În principal, comunicațiile și accesul pe drumuri asfaltate au deschis orizonturile în zona rurală, dar din păcate acestea nu s-au realizat peste tot. Un alt factor important care a ridicat nivelul de trai la țară (în același timp e o dramă națională) a fost și este plecarea la muncă în străinătate.

Tinerii sînt puțini, iar multe dintre tradiții și meșteșuguri au dispărut odată cu mîinile care le dădeau viață. Acelea care nu s-au pierdut odată cu generațiile apuse s-au risipit în mod natural și din cauză că nu au mai ținut pasul cu vremurile noastre și au devenit practic inutile, dar pentru turism și pasiune, o mînă dibace le poate pune pe multe dintre ele înapoi pe roate. Mai importante și mai urgente decît acestea sînt problemele ce țin de educație și comunicare peste tot. Opinca și oalele de lut nu pot ține pe umeri economia rurală de scală largă fără acces și conectare, dar toate cele ce pot fi legate ar putea relansa România cu totul.

Care ar fi greutățile prin care trece satul românesc și principalele neajunsuri ale celor care vor să se mute la țară?

Neoruralilor și celor care ar face acest pas le este teamă de două aspecte care fie nu se ridică la nivelul așteptărilor, fie nu sînt percepute ca fiind funcționale în rural: educația și sistemul sanitar. Apoi, avem încă multe zone unde nu este semnal pe telefon sau conexiune la Internet sau locuri în care ambulanța ajunge în mai mult de 30 de minute, ceea ce într-un caz de urgență poate fi prea mult pentru a salva viața cuiva. E adevărat, nu poți construi un spital pentru un cătun, dar comune care se află la distanță mare de un oraș ar putea deține o ambulanță în cadrul primăriei.

Fondurile europene ar fi ideal să vină prin proiecte scrise local de către specialiști angajați în primării. Locurile de muncă vor trece tot mai mult în online, dar pînă atunci micile afaceri locale trebuie susținute și sprijinite.

Cel mai greu este să îți schimbi viața și să descoperi că poți trăi cu totul altfel, cu mai puțin, dar în același timp cu mai mult. Mutarea la țară poate fi mai grea ca schimbare decît mutarea din Iași la Londra sau Roma, pentru că nu vorbim doar de o mutare dintr-un loc în altul, ci despre un alt mod de viață, iar aici intervine comunitatea, unde ne sprijinim în primul rînd pe plan moral.

Este acest fenomen și semnul eșecului orașelor românești? Sau poate chiar al societății în ansamblul ei?

Orașele au părțile lor bune pe care nimeni nu le va putea contesta vreodată, fie că vorbim despre evenimente culturale, de muzee, de cercetare sau de centre universitare, însă descongestionarea lor e o mare provocare, dar și o necesitate, pentru ca și ele să devină mai curate, mai aerisite și mai verzi, iar la țară ar putea trăi mult mai fericiți milioane de români din orașele din țară sau plecați prin străinătate, doar că va lua ceva timp pînă cînd mulți dintre ei vor înțelege asta. Orașele au nevoie de oxigen!

Cred că are loc o schimbare de sistem în general și o reîntoarcere necesară la valorile de bază, în detrimentul celor impuse de societatea care a luat-o razna. Toate ar trebui să funcționeze pentru a avea o societate echilibrată, educată și sănătoasă.

Multor oameni le este teamă de viitor, de pierderea unui loc de muncă, de alți oameni. Incertitudinea și teama își fac loc tot mai mult în mințile multora. Mă întreb de unde vine anxietatea. Betoanele deconectează oamenii de la natură, iar aceștia ajung să creadă că nu au nici o legătură cu ea. Ba multora chiar le este teamă acum și de natură, de izvorul lor. Au fost „domesticiți”, iar acum le ia ceva timp să reînvețe să se descurce în libertate, chiar cu ajutorul cunoștințelor acumulate și al uneltelor care au fost inventate între timp. Acum putem trăi la țară mai bine și mai ușor decît o putem face între betoane. Mult mai bine, dar nu singuri! Aceasta este cheia și asta putem face doar fiind conectați și avînd încredere unii în ceilalți.

În ce fel pandemia a accentuat această mișcare de migrație spre rural?

Pandemia și limitările venite odată cu ea au accentuat nevoia de spațiu, hrană curată și aer. Cred că are loc o trezire de masă, însă se întîmplă prea repede, iar oamenii nu pot găsi soluții peste noapte. A venit sfîrșitul acestei lumi false a consumerismului și a supraviețuirii în cutii de beton. Are loc începutul lumii prieteniei, a relaționării, a ajutorului și a naturii. E singura lume reală și singura șansă care ne-a mai rămas, așa că tot răul spre bine.

Oamenii au obosit să mai fie mereu obosiți. Sub cerul senin e mult mai simplu să te bucuri de faptul că ești viu, să conștientizezi acest miracol. La oraș se poate, dar mult mai greu, pentru că trebuie să faci eforturi ca să vezi adevărul acesta, avînd la dispoziție mult prea puține „prize” la care să te conectezi cu natura ta.

Dacă ar fi să alegi cinci elemente specifice satului cu care să convingi pe cineva că merită să te muți la țară, care ar fi acelea?

1) „E ora 7, fugi. E ora 13, mănîncă repede. E ora 17, fugi. E ora 21, grăbește-te! E luni dimineața, of!” Ce fel de viață e asta? La țară, ziua de luni e ca ziua de sîmbătă (asta dacă nu e vreo sărbătoare în una dintre ele), iar uneori îți întrebi vecinul dacă azi e miercuri sau e joi și afli că e vineri.

2) Imaginează-ți o lume verde în care mănînci și îți bei cafeaua în tihnă. Apoi, în șlapi sau chiar în picioarele goale, deschizi calculatorul sau îți pregătești sculele ca să te apuci de ceea ce faci cu plăcere. Locul ăsta chiar există, e la cîteva zeci de kilometri distanță.

3) Aici nu ești acasă doar între patru pereți, ci în tot satul. Dacă ne gîndim la copii și la un mediu potrivit dezvoltării lor, e incomparabil.

4) Satul e o lume în care chiar viețuiești și în care, în caz de nevoie, poți să supraviețuiești, pentru că îți oferă soluții pentru toate nevoile de bază.

5) De la țară e destul să mergi o zi pe săptămînă în oraș pentru distracții, evenimente sau cumpărături, dar invers, de la oraș la sat, nu e destul să vii o zi pe săptămînă pentru a trăi în aer curat, în liniște și tihnă.

Cum vezi tu viitorul satului românesc?

Viitorul satelor în general și al vieții în natură are strînsă legătură cu viitorul omenirii. Toate sînt conectate undeva și avem nevoie să reînvățăm să trăim împreună. Va trebui tot mai mult să avem grijă unii de ceilalți, la nivel global. Cu toții ne dorim același lucru pentru noi, pentru copiii și pentru bunicii noștri, de ce nu și pentru toți ceilalți: o viață frumoasă.

Satul românesc poate fi privit ca fiind o resursă importantă a țării, dar în același timp poate deveni un model important pentru omenire. Nu pot vedea viitor la țară decît într-un singur fel și pentru asta ne dedicăm munca: comunități conectate și educate. Iar astfel vom lăsa orașele să mai respire.

Proiectul nostru încurajează viața verde, munca în tihnă, educația, prietenia și diversitatea la țară. Pentru unii e o poveste frumoasă, dar pentru tot mai mulți devine un mod de viață.

interviu realizat de Marius CHIVU

Credit foto Andy Hertz: Mihai Turc