E greu să fii şeful olimpic al lumii în timpul războiului din Ucraina, cum a fost greu să fii şeful catolicilor planetei în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
Ronaldo e dincolo de plîns sau rîs. A depăşit planului binelui şi răului. Ronaldo e o categorie în sine care nu poate fi măsurată corect decît de la înălţimea mileniilor.
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
Messi tras de mînă, de umăr, forţat să stea ca un căţeluş la poză – bine, Messi ar sta la orice, să i se pună cojoace, coroane, ghirlande în păr, girofaruri pe creştet… copilul ăsta chiar trebuie păzit.
Un minunat Panama-Oman va putea fi savurat la viitoarea Cupă Mondială. Sau un Brazilia – St. Kits şi Nevis, acolo să vezi distracţie! Nu s-au gîndit rău venerabilii.
Într-un spaţiu căruia nu-i bine să-i dai prilej de ironii, FCSB tocmai s-a făcut de banc pierzînd de două ori cu 5-0 la una dintre cele mai modeste şi serioase echipe văzute în ultima vreme de ochii românilor, Silkeborg.
Djokovic, unul dintre cei trei muschetari fabuloşi ai vremurilor moderne, alături de Federer şi Nadal, e un fel de Athos sumbru în ciuda giumbuşlucurilor care nu mai păcălesc.
VAR, cînd funcţionează corect, nu cu sughiţuri, ca la noi, şi cînd nu e lăsat pe mîna unor Bonnie cu fluier şi Clyde cu joystick, e Lumea Nouă a acestei lumi vechi.
Săpînd prin net am descoperit un britanic care susţine că „The Conference era termenul utilizat în Anglia timp de mulţi ani pentru diviziile 5 şi 6 ale piramidei fotbalului“.
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
CFR e un obiect cinic de cîştigat trofee interne, ceea ce se pare că au şi dorit genitorii ei, dar repetarea unei idei la nesfîrşit creează suficienţă şi ratare.
E cea mai mare confruntare pe tema Rusiei din lumea sportului, pînă acum coerentă relativ la pedeapsa aplicată supuşilor şi sus-puşilor din patria lui Putin.
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Dinamo a semănat din ce în ce mai mult în ultimul timp cu un concert Pink Floyd de la începutul anilor ’80, cînd trupa, pradă unor uriaşe certuri interne, aflată pe punctul de a se dezintegra, a dus în concert albumul „The Wall”.
WTA şi ATP au spus că a interzice sportivi (chestie care nu implică ţările lor, deja puse pe tuşă de toată lumea) încalcă principiul nediscriminării pe bază de naţionalitate.
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Burleanu a fost ales pentru a treia oară consecutiv preşedinte al FRF într-o paradigmă nord-coreeană care, în absenţa dimensiunii tragice a ţării lui Kim, a virat în comedie caragialescă.
Tentativa de a spăla putin(a) spre Asia are şi o componentă şmecherească. Din calificările asiatice, Rusia n-ar rata nici o cupă continentală sau mondială.
Necalificarea unei puteri de rang zero a fotbalului la cea mai importantă competiţie a lumii are darul unei palme marca Will Smith, dar nu aş spune că şochează.
Ivan Kuliak, gimnast de profesie şi spălat pe creier de vocaţie, a găsit de cuviinţă să urce pe podiumul Cupei Mondiale de gimnastică de la Doha cu un mare Z aurit pe piept.
Jocurile Olimpice cu zăpadă complet artificială, public artificial, proclamaţii artificiale au semănat cu un vast şantier de tipul celor pe care cei de o anumită vîrstă le cunosc foarte bine.