⬆
Tema săptămînii
Pagina 38
Tare complicată-i și gastrodiplomația!
Oricît de diferite par la prima vedere, o masă oficială, protocolară și luxoasă, oferită de un șef de stat invitaților săi, se bazează pe aceleași principii care regizează masa la care familia Ionescu invită familia Popescu. În primul rînd, amîndouă presupun ospitalitatea, calitatea de a fi „primitor“ și preocuparea pentru plăcerea musafirilor. În spatele ospitalității, întotdeauna se ascunde însă un interes: a stabili bune și, mai ales, fructuoase (mai ales pentru gazde!) relații cu invitații.
„În diplomație toate detaliile contează“ – interviu cu Ioan DONCA
Sfîrșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60 au adus o deschidere masivă a României către Occident începută în condiții dramatice, în sensul că toate aceste acțiuni de deschidere s-au desfă
Cititul nu e o floare la butonieră
Nu știu cum ar fi arătat viața mea fără cărți. Cum nu mai reușesc nici să-mi imaginez ce altă meserie aș fi putut să am dacă n-aș fi fost o cititoare care, la un moment dat, a început să scrie. Am cărat lăzi întregi, pline cu volume, la etajul șapte al unui
„Luați-vă un Kindle, doamnă!“
Pe la mijlocul anilor ’90, am lăsat biblioteca pe șine ticsită acasă la București și am luat-o de la capăt la New York, unde m-am trezit într un campus universitar ca un alcoolic la Oktoberfest: eram înconjurată de biblioteci universitare și publice
Andreas și bibliotecile școlare
Zilele acestea am comandat 550 de cărți, superbe, cele mai frumoase de pe piață, ca de obicei, pentru cea de-a zecea Bibliotecă Melior. Nu-mi vine să cred că am reușit în cîțiva ani să donăm cîteva mii de cărți, că au fost oameni care ne-au
Cartea memoriei, lectură în fragmente
Dacă Augustin îl îndemna pe Petrarca să depășească anxietatea lumii prin singularitatea memoriei lecturii afective, bine stocată în computerul minții proprii, ce îndemn ne-ar putea motiva astăzi, cînd, cum observă acut Manguel în altă carte
La ce folosește o listă de lecturi obligatorii
Deci, la ce folosește un clasic? De ce ar trebui citit de elevii de liceu? Și asta se cuvine elucidat de către profesor pe înțelesul copiilor. Dacă nu reușesc să-i facă să priceapă, au propus lista de lecturi „obligatorii“ în zadar. Eu le-aș spune cam
Am nevoie de cărți ca și de rochii și de pantofi
Un exercițiu pe care îl fac cu elevii mei, la ora de literatură, de obicei la primele lecții din an, în care vorbim despre cărți și bibliotecă, este acela de a-i invita, după ce le citesc un fragment din romanul Negustorul de începuturi de roman al lui
Cele mai răbdătoare prietene
În fond, „cărțile sînt oglinzi: vezi în ele ceea ce ai deja înăuntrul tău“ (Carlos Ruiz Zafón). Toți citim, fie că ne dăm seama de asta sau nu. Unii citesc oameni, alții citesc panourile de publicitate, unii citesc cărți, alții doar textul care apare pe ecranul televizorului, unii citesc articole întregi publicate în ziare, alții se mulțumesc doar cu știril
„Am crezut multă vreme că nu se poate să scrii fără să citești“ – interviu cu scriitorul T.O. BOBE
Probabil doar ni se pare că sînt mai mulți oameni care vor să scrie decît pe vremea cînd eram noi tineri, fiindcă sînt mai vizibili pe rețelele sociale. Și mă îndoiesc că la cursurile de creative writing de acum sînt, ca să iau doar numărul esti
Ce citim cînd plecăm de acasă?
Cărți care nu au multe pagini și eventual au și subiecte ușor de abordat, sau dimpotrivă, cărți pe care nu le-am lăsa din mînă indiferent de greutatea lor, fizică sau literară? Am ochit de la cărți scrise de psihoterapeuți (Minciuni pe canapea, I
Pulsul unei nobile apucături
Adevărul este că pusul murăturilor pare o datorie doar a celor care nu se ocupă de asta. Pentru cei care le pun este o dovadă de măiestrie, un exercițiu ales, ceva ca un fel de rit secret cu efect ulterior binecuvîntat pentru oricine poftește la masă. S
Conservele domestice, de la stoc alimentar la exercițiu creativ
Continuarea practicii conservelor se reconfigurează și cîștigă noi și tineri adepți care își însușesc practica golită de semnificațiile sale istorice. Pentru noii practicanți, producția domestică de conserve este un proiect do-it-yourself comparabil cu proiectele de bricolaj, indexat drept loisir productiv și creativ: exersarea unei abilități manuale dublate de un proces de documentare și creație intelectuală. Aceasta din urmă poate consta în introducerea unor ingrediente, teh
Promisiunea clătitelor care vor veni
Poate pentru că gemul de gutui îl pregătea în cantități mult mai mici și n-aveam niciodată mai mult de cîteva borcane, mi se părea o mare delicatesă. Cel de prune umplea cămara, așa că o mai boscorodeam pe bunica că iar a făcut prea mult, d
Arta murăturilor, curs liber și acrișor
Ce e Beaujolais-ul la francezi e murătura la români. Din octombrie și pînă-n mai (și să nu uităm, vara, castraveciorii la potroc!), masa se-nsoțește de diverse vegetale în oțet sau saramură, murătura fiind o conservă principală a iernii carpatine (
Unde sînt zacuștile și țuicile de altădată?
Se întîmpla într-un orășel anonim din Ardeal care nu avea mai mult de 10.000 de locuitori, calea ferată se oprea acolo – ultima haltă a trenului personal care venea de la Oradea, dincolo de ea începeau munții. Se construiseră blocuri comu
Curatorul de zacuști
Pare că ar fi o rețetă specifică evreilor din Moldova. Cel puțin acolo am găsit cele mai vechi mențiuni. Mai mult, erau atît de îndrăgite de copii încît se dezvoltase un comerț ambulant cu ele. O poveste o găsim în volumul Evreii din Tîrgu Cuc
La ce folos dulcețuri? La ce folos murături?
Murătura și dulceața sînt, de pildă, foarte folosite în caracterizarea unor persoane. Spunem, adesea, despre cîte cineva că „este o murătură“. Perfect sinonim cu „este o acritură“. În general, o asemenea caracterizare este conotată negativ
Kimchi – fervoarea verzei
V-ați putea imagina o țară europeană care să aibă un Institut Național al Murăturii, cu departamente dedicate verzei, gogonelelor, gogoșarilor și cornișonului? Ei bine, ca să vă dați seama ce chestiune serioasă e kimchi în Coreea, orașul Gw
Ce și cum mai murăm: mic rețetar de murături
Feliați zucchini în felii rotunde de 1/4 inci. Împărțiți usturoiul, mărarul, sarea, boabele de piper, semințele de muștar, jalapeño zdrobit sau chili roșu și semințele de chimen între cele două borcane. Puneți zucchini feliați în borcane. Într-o cratiță medie, c
Profesorul de peste vremuri și sisteme
A început iar școala și s-au deschis din nou și porțile facultăților. Avem în continuare (și deja de decenii) necazul nesfîrșitelor reforme fără fond și al nenumăraților miniștri care s-au succedat la Educație. Ne plîngem întruna că școala nu mai e ce-a fost, că, în general, educația s-a dus de rîpă. Sistemul actual, toată lumea pare să fie de acord, e la pămînt. De fiecare dată, însă, cînd se pune problema ce e de făcut, apar cîte capete, atîtea idei. Drumul care ar trebui urmat nu e clar. Șco
Cîțiva dintre profesorii mei
…Pierre Rosanvallon, de la care am înțeles ce e statul, concept pe care el îl explica pornind de la secolul al XIX-lea, în prezența unui public foarte divers, care cuprindea – pe lîngă studenți înscriși la doctorat – și sindicaliști, gazetari ori simpli gură-cască, atrași de notorietatea profesorului;
O revenire la valorile educației de dinainte de 1968 – interviu cu prof. Monica ONOJESCU
Toată lumea este de acord că, pentru a funcționa, o instituție are nevoie de reguli clare care trebuie respectate. Tot așa cum nerespectarea lor atrage sancțiuni. Dacă acceptăm că școala în sistemul public sau privat, așa cum funcționează în momentul de față, cu bune și cu rele, este instituția în care se pun bazele formării viitorilor adulți, atunci cred că e normal ca regulile să existe și să se aplice, chiar dacă sînt simțite ca fiind constrîngătoare. În afară de aceasta, elevi
I-am înțeles mai bine cu trecerea anilor
Un loc special – domnul profesor de istorie Sîrbu. Extraordinar vorbitor, a știut să prezinte istoria ca pe o poveste, punînd mereu în context datele, altfel aride, ale diverselor evenimente. Mereu alături de noi, ne-a însoțit în multe tabere, în care ne-
Fizică versus chimie
Avea un defect fizic, era cocoșat și mergea într-un mod neobișnuit, parcă-și făcea vînt înainte cu catalogul. Îl botezaserăm, evident, Lagardère. Explicațiile sale erau însă de o claritate excepțională. Ne-a învățat mecanica, termodinamica și electr
Plăcere și chin
Uniforma, că era obligatorie și la 17 ani, părea mai greu de acceptat o astfel de constrîngere. O purtasem destul, era timpul pentru mai multă libertate, atîta cîtă era atunci. Numai că nu exista nici un fel de înțelegere pentru o astfel de atitudine, așa că trebuia să vii la liceu în uniformă. Și cu cravată, deși aveam mereu senzația că cineva mă strînge de gît, ceea ce s-a și întîmplat, de altfel. În fine, asta e, așa că, dincolo de o tură prin colecția de cravate a tatei, am cumpărat cîteva d
Trei profesori, un destin. De la chimie spre antropologie
Cred că ne este mai uşor să ne reamintim de profesorii care nu ne-au plăcut, ne-au îndepărtat de o pasiune sau de o vocaţie sau pur şi simplu nu aveau vocaţie pentru această meserie atît de complicată, pas comme les autres, vorba ultimilor francofoni încă în viaţă, din România. În primii ani de liceu, cîndva la sfîrşitul anilor 1980, la final de final comunist, manifestam o adevărată pasiune pentru chimie, exact aşa cum se poate vedea prin filmele cu adolescenţi aiuriţi: încr
Note, așteptări, arpegii
Clasa a V-a, banca a doua (sau poate prima), un caiet dictando pe masă. „Ce oră aveți?“ Muzică, am răspuns. „Educație muzicală se numește!“ Doamna cu părul scurt și statură intimidantă ne-a condus apoi într un pelerinaj de două clase pînă la
Profu’ de română
Nu l-am văzut de multă vreme pe domnul Eugen Velican. Dar cînd am în față oameni tineri, mă gîndesc la el. N-aș putea zice ce înseamnă un profesor bun. Dar știu ce înseamnă unul adevărat.
Portret de dascăl
Civilizația europeană s-a format prin prisma relației maestru-ucenic, prezentă în școlile mănăstirești, în breslele medievale și în universitățile Occidentului. De la Socrate, Platon și Aristotel, triada filozofiei clasice care urmărește tr
Prima zi de școală și alte tribulații
Învățătorul nostru avea și cîteva caiete, aceleași de mai mulți ani, cu texte de montaje literar-artistice pe care le cîntam la serbările școlare. Avea cîte un caiet pentru fiecare an de studiu. Cu fiecare generație pe care o ducea în clasa a II-a, de exemplu
Concurs
Niciodată nu mi-a plăcut să particip la competiții de nici un fel, îmi dau emoții mai degrabă negative decît pozitive, nu dorm cu o noapte înainte, mă stresez inutil. Probabil că sînt de vină competițiile din copilărie și adolescență, acestea te pot marca cel mai
Ba al nostru-i mai frumos
Ca unul care, ducîndu-şi viaţa în plin „celmaicelism“, ştie cum se manifestă spiritul de competiţie la bloc, în cartier şi la coadă, am scris cu nişte ani în urmă cîteva rînduri pe care simt nevoia să nu le retractez. Ba chiar să le adaug aici: „Pasiunea pentru superlative rămîne nestinsă în România de-a lungul timpului. Casa de avocatură spirituală a excepţionalismului carpatin nu doarme şi insistă să susţină, în acest avînt insomniac, că trăim într-un spaţiu unde cel mai bun lucru pe
Mingea invizibilă
Minute în șir mi-am perindat prin minte situații dificile în meciuri în care totuși am învins, noroace ale mele, ghinioane ale adversarului, mingi care au mușcat tușa sau au ciupit banda în favoarea mea. Și îmi repetam: toate astea ți s-au p
Premiul întîi cu coroniță
În clasele primare, eu și încă vreo cincisprezece colegi de-ai mei luam în fiecare an premiul întîi cu coroniță. Îmi plăcea momentul în care ne puneau florile împletite pe cap și părinții noștri stăteau drepți și ne țineau mîndri pe după umeri, cînd
De ce merg copiii la școală? Să învețe!
Copiii vin la școală ca să fie văzuți, apreciați și să socializeze. Este măiestria și știința profesorului să producă învățarea în copil, învățarea vizibilă, acea învățare care rămîne pentru toată viața. Așteptările elevilor sînt despre relație. În absența
„Simțul umorului topește drama oricărui eșec“ – un dialog cu Valentin Radu ARSENE
În primul rînd trebuie să ne respectăm concurenții. Ei nu sînt dușmani ce trebuie striviți pentru a ne simți capabili, importanți și demni de admirația celorlalți. Oponenții ne dau repere, ne ajută să fim mai buni și să creștem. Dar pentru aceas
Competiția părinților
A fi părinte, acel rol minunat pe care mulți dintre noi îl joacă în viața unei ființe, a devenit în ultimii ani un alt motiv de a fi competitivi unii cu alții. Dacă pînă acum erau doar mașinile, casele, job-ul, înfățișarea, hainele și cariera, acum la toate acestea s-a a
Despre competiție – în rîndul cu eminenți
Aveam un prieten foarte bun, în clasa a opta, cu care învățam la materiile pentru examen. La un moment dat, a început să fie egoist și să lupte pentru un punctaj mai mare decît al meu. M-am ambiționat și eu. Apoi nu am putut ține legătura, pentru că între noi apăruse dușmănia.
Genul meu de competiție
Nu-mi place să fiu în competiție cu nimeni. Evit pe cît pot să mă întrec cu altul. Dar, pe cît de mult îmi displace să fiu eu însumi implicat într-o competiție, pe atît îmi place să fiu spectatorul uneia. Și, dacă se poate, spectatorul unei co
Destinul lui Desideriu
De ce? Încotro? De unde? Pînă cînd? etc. Avem atîtea întrebări prefabricate, încît ne-am și dezobișnuit să mai punem întrebări. Catalepsia dogmatică a luat locul ataraxiei filozofice. Rolul filozofiei este de a justifica politica – iar rolul politicii
Cel mai iubit dintre petrileni
În zona pieței din Petroșani, pe dreapta, o dugheană deasupra căreia scrie mare LIBRĂRIE. Afară stau încolonate frumos mai multe coroane funerare din plastic; înăuntru, jucării și tot felul de nimicuri sînt puse la vînzare. La bulevard, doi buch
Ion D. Sîrbu de la A la Z
„Birocrația se bazează pe prostia individuală, socială, istorică. La noi, cea mai birocratică instituție […] a fost armata. În primăvara anului 1944, de pildă, eram la Iași (războiul era pierdut, marele dezastru se apropia) cînd, cu ocazia sărbăto
„Îmi pare foarte rău că nu eu mi-am scris viața mea“ – interviu inedit cu Ion D. SÎRBU
Acum nu mă mai interesează nici istoria, nici literatura. Eu mi-am făcut veacul, sînt fiul unei generații. Eu n-am vrut să fiu un scriitor abstract, nici un scriitor oniric, nici măcar modern nu am fost. Nu pentru că nu am cultura necesară sau pe
Între două trenuri
Literatura lui Ion D. Sîrbu se găsește între două trenuri. Pierzîndu-l pe acela din tinerețe, cînd vremurile i-au fost potrivnice, ca multor altor confrați, l-a prins, cu creația de sertar căreia i se dedicase în anii ’80, pe acela al posterității. Nu vom avea,
Duioșia satiricului
Dincolo de verva eseistică și satirică, în orice registru s-ar desfășura, proza lui Ion D. Sîrbu păstrează mereu o notă gravă, de meditație asupra condiției umane amenințate, majoritatea prozelor din Șoarecele B… analizînd eşecul exi
„Au dispărut cu totul întrebările fundamentale“ – interviu cu Ion BARBU
Acum zece ani, într-un happening făcut la Petrila, un cortegiu constituit din copii – purtînd tricouri pe care scria „Neamul Sîrbuleștilor“ și ținînd în mîini pancarte cu întrebările fundamentale din limba română – pornea de la Casa Memorială Sîrbu îVorba Sîrbului: „Saltul din opincă în pantof nu e periculos, e chiar obligatoriu: cu condiția să nu le amintești altora cît de urît le miros picioarele.“
Ion D. Sîrbu. O viaţă, o prietenie
La despărțire, mi-a spus: „Mai treci pe la mine.“ Am trecut din cînd în cînd, bucurîndu-l cu cîte o carte dintre cele recent apărute, între care: Gheorghe I. Brătianu, Marea Neagră și O enigmă şi un miracol istoric : poporul roman, și Refugii,
Cel mai puternic eveniment cultural organizat în românia
În 1955, după nouă ani de exil, George Enescu murea la Paris, bolnav și în crunte privațiuni. Gheorghiu-Dej și-a dat seama că guvernul Republicii Populare Române a suferit o lovitură de imagine. Enescu era apreciat peste tot în lume și relația
„Muzica lui nu e ușor de ascultat, iar asta e bine“ – interviu cu dirijorul Vladimir JUROWSKI, director artistic al Festivalului „George Enescu“
Enescu nu este singur în destinul său împărtășit de a rămîne un compozitor insuficient cunoscut al secolului XX. Cred că are de-a face cu complexitatea limbajului și cu cerințele tehnice pe care le impune artiștilor, precum și cu lenea ascultă