Competiția părinților

Otilia MANTELERS
Publicat în Dilema Veche nr. 814 din 26 septembrie – 2 octombrie 2019
Competiția părinților jpeg

A fi părinte, acel rol minunat pe care mulți dintre noi îl joacă în viața unei ființe, a devenit în ultimii ani un alt motiv de a fi competitivi unii cu alții. Dacă pînă acum erau doar mașinile, casele, job-ul, înfățișarea, hainele și cariera, acum la toate acestea s-a adăugat și parentajul.

Ne comparăm între noi încă de cînd copilul nostru e în viața intrauterină: la ce cursuri despre naștere mergem, ce dietă sau vitamine folosim, ce doctor ginecolog ne asistă. Apoi nașterea devine motiv de comparație între mame atunci cînd ne întrebăm una pe alta: „Tu cum ai născut? Îți porți bebelușul sau îl ții în cărucior? Îl alăptezi sau îi dai biberon? Cum îți educi copilul, cu pedepse sau fără? Ce faci după ce împlinește copilul doi ani, mergi la serviciu sau stai acasă să îl îngrijești?“. Eu susțin și încurajez toate cursurile informative despre naștere, alăptare, parenting, fiindcă fac foarte mult bine. Însă ceea ce vreau să subliniez aici este faptul că noi, părinții, ne folosim de orice activitate firească, specifică parentajului, pentru a ne compara unii cu alții și a fi în competiție, iar acest lucru ne încurcă viața noastră și pe cea a copiilor.

Cunosc mulți părinți (aici mă includ și pe mine) cărora le stă inima în loc cînd aud că bebelușul cuiva a început să meargă în picioare la 11 luni, iar al lor încă merge de-a bușilea. Sau cînd aud că fetița de 3 ani a prietenilor citește și vorbește franceză, pe cînd a lor face „doar“ lucruri specifice vîrstei. Nu mai vorbesc despre rezultatele școlare, despre multele opționale care le porționează și le ordonează timpul copiilor, pentru a-i ține ocupați. Pare că, în ziua de azi, succesul părinților se măsoară în rezultatele copiilor care trebuie să îndeplinească binecunoscutele criterii corporate SMART – specific, measurable, achievable, relevant și ­time-based. Iar acești copii e musai să aibă dezvoltate foarte bine laturile lor de artist, de atlet, de cunoscător de limbi străine, de tehnicus. Și să aibă stimă de sine. Să nu se teamă de nimic, să aibă curajul să își spună părerea în orice situație, în fața oricui, mic sau mare, să spună nu atunci cînd trebuie ș.a.m.d. Da, cunosc anxietatea fără margini pe care o simt părinții atunci cînd alt copil e mai competent decît al lor. Competent fie la școală, fie în a fi un copil matur emoțional. Cred că nu avem cum să nu simțim frică, deoarece competiția stă la baza a mai tot ce se petrece în relațiile interumane. Din fericire și din nefericire. În acest articol mă voi concentra pe „din nefericire“.

● De ce ne măsurăm succesul părintesc în rezultatele SMART ale copiilor noștri?

Adevărul e că, atunci cînd vorbim despre copiii noștri, vorbim de fapt despre noi. Oricît de altruiști ne-am considera. De fapt, e mult mai ușor să vorbim despre noi prin copii. Iată cum. Cînd spun sau scriu pe Face­book „Copilul meu a cîștigat locul 1 la Olimpiadă“, de fapt eu doresc să afirm „Uite, eu sînt atît de special/ă, încît am un copil care a reușit să ia locul 1. Ceva e tare bun la mine de am un copil așa deștept. Sau ceva am făcut eu bun, de am un astfel de copil“. Știu că nu ne place să auzim adevărul uneori, însă, dacă ajută cu ceva, această laudă e normală. O facem toți și o fac și eu. Adică, sincer, mă implic atît de mult în viața copiilor mei, încît chiar simt nevoia să se vadă efortul și dedicarea mea. Iar dacă nu se văd, cu greu mă abțin să o strig în gura mare. Știu, îmi e rușine și jenă să recunosc că a ne lăuda folosindu-ne de copii e un lucru firesc pe care îl fac toți părinții, însă e important să vedem că lauda, cererea de atenție e despre noi, și nu despre copii. Aveam obiceiul de a posta mai demult conversații cu copiii mei în care ei spuneau ceva fie foarte sofisticat pentru vîrsta lor, fie ceva care arăta ce bine i am educat eu. Acum îmi e jenă, fiindcă, de fapt, voiam să spun „Hello, mă vede și pe mine cineva cît sînt de specială? Cîte lucruri îmi știe mie capul ăla deștept și educat, pe care le-am dat mai departe copiilor mei? Ce relație bună și apropiată am cu ei?“.

Cu toții ne amintim întîlnirile cu familia extinsă sau cu prietenii de familie la care modul în care se vorbea despre noi, copiii, era în termeni de cît de mult ne-am înălțat, cît de bine învățăm, la ce olimpiade mergem sau ce instrument cunoaștem. Cum ne-am îngrășat sau am slăbit. Cum avem acnee sau ni se dezvoltă alte părți ale corpului, mai repede sau mai greu decît celorlalți verișori sau copii ai celor de față. Și cu toții aveam un sentiment ciudat că am fi niște exponate de muzeu despre care, și nu cu care se vorbește. Spun că era ciudat sentimentul fiindcă, undeva în adîncul nostru, am fi vrut să se vorbească cu noi altfel. Ne am fi dorit ca acei oameni mari să se uite la noi cu deschidere și curiozitate. Să ne întrebe despre ce ne place, ce nu ne place, despre ce ne face fericiți și ce ne face triști, fără a ni se evalua sau comenta nici un răspuns. Însă lucrurile nu prea s au întîmplat așa pentru majoritatea oamenilor. Realitatea e că încă din fașă am fost evaluați și s-a vorbit despre noi – cît de cuminți dormim, ce frumos e că ne-am jucat afară și acum sîntem obosiți, deci vom dormi mai bine, prin urmare părinții vor fi mai liniștiți. Cît de bine vorbim, cît de bine mîncăm, cît de timpuriu mergem singuri la toaletă. Apoi cît de bine învățăm la școală, cît de mulți prieteni avem, dacă sîntem apreciați de profesori sau nu, și lista poate continua. Cu alte cuvinte, s-a vorbit despre noi în termeni de cît de ușoară sau de grea le facem viața părinților noștri. Cît de mult îi încurcăm sau ajutăm. Cît de mult se mîndresc cu noi sau nu. Acestea au fost criteriile prin care am fost „evaluați“ și prin care noi am primit iubire. Firește că părinții noștri ne-au iubit oricum, însă nu contează că ei ne-au iubit, ci contează cum am simțit noi că eram iubiți. Iar noi am simțit că dragostea părintească vine înspre noi dacă respectam criteriile de mai sus. Acum, părinți fiind, tindem să facem același lucru. E un algoritm al naturii umane, nu trebuie să ne simțim vinovați. Fiindcă iubirea o definim, o căutăm și o oferim celor din jur raportăndu-ne la felul în care am fost iubiți cînd eram mici. Iar iubirea venea atunci cînd existau niște rezultate clare, bune, superioare celor din jur.

● Așadar, cum de avem atîta nevoie să ne lăudăm cu rezultatele copiilor noștri?

Fiindcă am învățat din relația cu propriii părinți că a fi înseamnă a face. Adică nu e suficient să fii, să exiști tu, așa cum ești, pentru a fi iubit, ci trebuie să faci anumite lucruri, să performezi, să excelezi. A fi iubit înseamnă să ai rezultate concrete pentru care tu să fii apreciat, văzut și deci iubit.

Avem nevoie să ne mîndrim cu rezultatele copiilor fiindcă am fost evaluați cînd eram mici, înainte de a primi iubirea și validarea. Iar acest lucru nu s a întîmplat în interacțiunea părinte-copil, cu părintele avînd lista și creionul în mînă și bifînd căsuțe, ci în timpul unor scurte conversații care aveau loc la masă, în sufragerie, la culcare. Iar în aceste conversații noi trebuia să arătăm ce am făcut la școală, ce lucruri bune am făcut prin casă, cum ne-am purtat cu frații, surorile, bunica etc. Trebuia să dovedim, cu alte cuvinte. Și ca să dovedești, te raportezi la ce ți se cere și la ceilalți. Te raportezi la ceilalți, fiindcă așa se vede dacă ești bun sau slab. Dacă valorezi ceva. De aici competiția acerbă care e încurajată și hrănită de adulți încă din fașă.

Partea cea mai tristă pentru copii e că, fiind folosiți de noi pentru a ne atinge obiectivele de părinte perfect cu copii competenți (nu doar la școală mă refer aici, ci și în viața emoțională), ei nu se pot concentra pe a se dezvolta în direcția lor personală. Copiii se opresc din a crește interior fie pentru a ne face pe plac, fie pentru a ni se opune. Și, aidoma nouă, ajung adulți care la 35-40 de ani se întreabă: Cine sînt eu? Ce îmi place mie?

Partea cea mai tristă pentru sinele nostru de adult-părinte este că, în toată această competiție părintească, noi ne dăm la o parte pe noi și ne folosim de copiii noștri pentru a vorbi despre noi. Ne dăm la o parte fiindcă avem convingerea adîncă, cel mai adesea neconștientizată, că nu contăm. Că nu sîntem importanți, iar nevoile noastre nu contează.

● Cum ar fi să adoptăm conceptul de „părinte suficient de bun“?

În loc să fim părintele perfect, fiindcă perfecțiunea și rezultatele ne-au adus mereu iubirea, cum ar fi să ne propunem să fim părintele suficient de bun? Acest concept a fost adus în psihologie de psi­hanalistul David W. Winnicot, este un concept sănătos, care îmi place și care am văzut că face bine familiilor cu copii. Dacă acceptăm că nu sîntem părinți perfecți, atunci le permitem copiilor să fie niște ființe umane de sine stătătoare, nu o dovadă a excelenței și valorii noastre de părinte.

Ar fi minunat să nu mai spunem, nici măcar în momentele noastre bune, că cea mai mare realizare a noastră este copilul. Este trist și pentru copil, că reprezintă o realizare și nu o ființă care crește însoțită de noi. Este trist și pentru noi, că nu ne trăim propria viață. Mi-ar plăcea să vedem mai multe postări pe Facebook ale părinților în care, pe lîngă realizările copiilor, să fie și mai multe poze cu ei înșiși, cu florile care le plac, cu felurile de mîncare pe care le gătesc, cu munții pe care îi urcă, cu diplomele lor. E OK să ne mîndrim cu copiii noștri, dar mai ales cu noi înșine. 

Otilia Mantelers este psiholog, specialist în parenting și autoarea cărții pentru copii Secretul Monstrului, Editura Humanitas Junior. Susține conferințe și cursuri pentru părinți de peste șapte ani, fiind unul dintre primii instructori de parenting din România. În timpul liber scrie articole pentru părinți pe otiliamantelers.ro.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
A pozat nud ca să-și plătească tratamentul: „Sufăr de o boală rară”
Jessica Riggs (32 de ani), din Cornwall, Marea Britanie, a fost diagnosticată cu o boală rară, numită Sindromul Neuro-Cranio-Vertebral-Filum, care o poate lăsa paralizată.
apa potabila robinet jpg
UE obligă statele să protejeze infrastructura de energie și apă potabilă
Comisia Europeană a elaborat directiva privind reziliența entităților critice, care impune respectarea unor standarde riguroase pentru a asigura servicii esențiale populației. 
arme ucraina
Legea SUA privind apărarea națională pentru 2025 nu include programul „împrumut-închiriere” pentru Ucraina
Camera Reprezentanților din SUA a adoptat legea privind cheltuielile pentru apărarea națională (NDAA) pentru anul 2025, însă textul final nu include prevederi referitoare la extinderea Legii de împrumut-închiriere pentru sprijinirea Ucrainei.
vizual craciunite jpg
Secretele crăciuniței perfecte. Cum să îți menții plantele frumoase tot sezonul
Pe măsură ce iarna ne prinde tot mai mult în case, crăciunițele devin elementul central al decorului de sărbătoare. Deși renumite pentru întreținerea pretențioasă, aceste plante pot înflori toată iarna, dacă știi câteva trucuri simple.
elevi liceu banca examen FOTO Shutterstock
Elevii de gimnaziu, condamnați la involuție. Rezultatele la TIMSS, comentate de un specialist
Rezultatele elevilor români de clasa a IV-a care au participat anul trecut la testarea TIMSS ne plasează la Matematică pe locul 6 în Europa și pe locul 12 în lume. Dar să nu ne bucurăm prea mult căci performanța elevilor de clasa a VIII-a este cu mult sub așteptări.
netflix craciun shutterstock1 jpeg
Filmul de sărbători care a făcut înconjurul lumii! Este foarte popular pe Netflix
Un nou film a reușit să captiveze atenția publicului din întreaga lume, iar în țara noastră deja a reușit să intre în topul preferințelor! Este vorba despre pelicula de animație „That Christmas”, care s-a lansat pe Netflix cu numai câteva zile în urmă!
Georg Hocevar Foto Daniel Guță ADEVĂRUL jpg
Un austriac a refăcut o bucată din calea ferată spre cetățile dacice. Mocănițele au fost înlocuite cu un tramvai elvețian
Un segment al fostei căi ferate din ținutul cetăților dacice a fost refăcut, la patru decenii de la dezafectarea liniei forestiere, iar în locul vechilor mocănițe va circula un vagon de tramvai folosit în secolul al XIX-lea în Elveția.
Top 5 destinații interne de iarnă potrivit Eximtur Colaj DMS
Valea Oltului a detronat Valea Prahovei. Stațiunile favorite de Crăciun. Top 5 destinații de sărbători
Premieră în turism: Valea Oltului devansează Valea Prahovei! Stațiunea Călimănești-Căciulata, din județul Vâlcea, se transformă în noua regină a destinațiilor de iarnă. Urcă în topul celor mai căutate destinații montane pentru sărbătorile de iarnă.
teatrul mihai eminescu (2) jpg
Bijuteria arhitectonică de lux reabilitată cu milioane de euro. Primele repetiții, după 10 ani, în unul dintre cele mai frumoase teatre din România
Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani, o adevărată bijuterie arhitectonică, veche de peste un secol și-a deschis porțile după un deceniu de reabilitări. Actorii s-au reîntors în teatru după 10 și lucrează la o premieră de excepție. Clădirea este unul dintre cele mai frumoase monumente din România.