De ce merg copiii la școală? Să învețe!

Daniela VIȘOIANU
Publicat în Dilema Veche nr. 814 din 26 septembrie – 2 octombrie 2019
De ce merg copiii la școală? Să învețe! jpeg

Relația dintre educație și com­pe­tiție e istorică, veche și avem mărturii consistente despre importanța competiției în formarea tinerilor – putem ușor să ne amintim de modelul educațional din Sparta antică. Copiii nu pot fi pregătiți pentru viață într-un mediu aseptic și există opinii conform cărora este nevoie de introducerea în proces a dificultăților, chiar artificiale, pentru ca ei să reușească. Dacă considerați că în școală competiția este bună sau rea și căutați o validare, am o veste neplăcută: nu există un acord – judecătorii încă deliberează.

Între trei și cinci ani apare un moment în care copilul începe, extrem de serios, să se joace ca să cîștige. Majoritatea copiilor colaborează, îi ajută pe ceilalți voluntar, cu bucurie, pînă în jurul vîrstei de patru ani. Chiar dacă aceasta înseamnă că nu vor reuși să termine propria lor sarcină sau că vor pierde ceva. La cinci-șase ani, lupta devine „pe viață și pe moarte“. Vedem des în spațiile de joacă cum se luptă copiii pentru leagăne și ce mare este tentația de „a fura“ jucăriile celorlalți. Ai noștri, băieții, în fiecare dimineață, se „băteau“ pentru locul de pe mijlocul banchetei din spatele mașinii. Discuțiile, regulile sau programul de utilizare prin rotație se dovedeau inutile în dimineața următoare.

Forța aceasta brută, copilărească, se transmite cumva și părinților. Apar cuvinte grele și acuzații. Apare inclusiv grija părinților că al lor copil lor este „nesimțit“ sau arogant. Mulți dintre părinți se scuză spunînd că asta este societatea, una în care copiii sînt de foarte devreme în competiție pentru cele mai bune școli sau clase, pentru cele mai bune facultăți și locuri de muncă. Un părinte poate considera că își dezavantajează copilul dacă are o atitudine mai relaxată față de rezultate, nu plătește extrașcolare și nu încurajează vînătoarea de note.

Competiția nu este, inerent, bună sau rea. Dar poate avea consecințe bune sau rele. Orice părinte va fi în situația de a încuraja în copil atitudini contrare: pe de o parte să se relaxeze, să se distreze și să se simtă bine, iar pe de altă parte, să facă ceea ce este de făcut pentru a cîștiga. Iar aceste mesaje „amestecate“ sînt transmise aproape simultan. Provocarea părinților, pentru care aproape nici unul dintre noi nu am fost pregătiți, este să își sprijine copiii să concureze într-un mod sănătos.

Pe de altă parte, americanul Alfie Kohn (No contest: The case against competition) susține că nu există ceva ce se poate numi „competiție sănătoasă“. Într-o cultură competitivă, copilului i se transmite repetat că nu este suficient să fii „bun“ la ceva, trebuie să excelezi. Problema este, spune Kohn, că pe măsură ce cîștigi, vrei să o faci tot mai mult și se aplică la orice „competiție“ din viață: pentru job, pentru partener, pentru casă. Și pentru a treizeci și doua pereche de pantofi.

În contextul școlii românești, aș vrea să subliniez că partea de noutate și inovare generată de neuroștiințe a pătruns prea puțin în pedagogii și programele școlare. Vorbim mult despre ce se întîmplă în școală, adică de la momentul 6-7 ani. Și mai multe despre licee și, mai ales, studenți. Dar atenția, profesionistă, legată de ceea ce se întîmplă în anii preșcolari este încă redusă.

La modul recomandat, cu cît copilul este mai mic, cu atît adultul care lucrează cu el ar trebui să aibă mai mulți ani de formare inițială. Adică o educatoare ar trebui să aibă minimum șapte ani de formare pentru profesie. Unul dintre motive este să știe ce se întîmplă în mintea celor mici. De exemplu, să nu rateze trecerea de la lumea fanteziei – atunci cînd copiii au credința că dacă își pun costumul de Superman vor putea să zboare – la realitate: nu e suficient să crezi că ești cel mai rapid la construirea turnului de cuburi, ci trebuie să o și dovedești.

Copiii încep să poată face lucruri singuri, devin mai competenți și încep să se compare cu colegii lor. E ușor să ne amintim bucuria unul copil care reușește să se îmbrace singur sau ce provocare este să își lege șireturile. Vara aceasta, fiica mea a învățat să se dea peste cap în apă. Suferea vizibil cînd îi vedea pe ceilalți și a repetat, perseverentă, de sute de ori. După cum strălucea cînd în sfîrșit i-a ieșit, sînt convinsă că a repetat și în somn.

Este evident că formarea unei atitudini sănătoase față de competiție depinde de atitudinea profesorilor și a părinților, care ar trebui să celebreze efortul, învățarea și bucuria de a fi împreună. De la 5-6 ani și pînă spre 11, echipa ta poate pierde meciul de fotbal, iar tu să te gîndești la final doar la pizza de după. Dacă, sigur, părinții nu s-ar fi certat deja pe margine, în timpul meciului, așa cum se întîmplă deseori și la noi.

Una dintre tristețile școlii, care are legătură și cu nivelul mare de anxietate și stres, este cea a aproape absenței sportului practicat în calitate de context de învățare. Specialiștii recomandă în ciclul primar mai degrabă sporturi de echipă, fără clasamente, cu diplome de participare. Pentru că o temelie bună va contribui la fair-play, la o viață din care sportul face parte pe termen lung și înseamnă bucurie.

În școală observăm rapid că unii copii sînt mai competitivi decît alții, pur și simplu „nu suportă să piardă“. Poate să țină de personalitate. Specialiștii consideră însă că, dacă un copil nu se poate bucura de o întrecere decît dacă cîștigă sau alege să nu participe de frică să nu piardă, atunci e o problemă mai profundă, deseori legată de o atitudine manifestată în familie.

Familiile sînt diferite. De exemplu, este dificil pentru frații mai mici să fie în competiție cu „reputația“ celor mai mari. Sau, pentru copiii unici care sînt răsfățații familiei acasă, poate fi dificil să nu încerce să impună acest rol și la școală, cu colegii lor. Este întîlnită des situația nevoii copilului de a performa pentru a obține iubire și atenție din partea părinților.

Copiii nu cred că sînt buni la ceva doar pentru că le spunem noi. Dacă îi simțim nesiguri putem să le spunem că „sînt buni“, „sînt talentați“, dar ei simt că asta nu este suficient. O greșeală mai mare este să îi comparăm – ea este mai bună la română, dar tu ești mai bun la matematică. Putem însă să le confirmăm că sînt unici, că oamenii au toți calități și defecte, că putem alege să construim pornind de la punctele noastre tari. Și, întotdeauna, îi putem asigura că îi iubim, indiferent de nota luată la teză.

După trecerea prin comunism, școala românească integrează greu realitatea că fiecare dintre noi sîntem o combinație personalizată de minte, corp și suflet. Că nevoile noastre sînt la fel de combinate. Sînt printre cei care întreabă la întîlnirile cu profesori sau părinți:

– De ce credeți că vin copiii la școală?

– Să învețe, este unul dintre răspunsurile cele mai frecvente.

Unii, mai glumeți, spun chiar, gîndindu-se la propriile lor experiențe:

– Pentru că îi trimit părinții…

Copiii vin la școală ca să fie văzuți, apreciați și să socializeze. Este măiestria și știința profesorului să producă învățarea în copil, învățarea vizibilă, acea învățare care rămîne pentru toată viața. Așteptările elevilor sînt despre relație. În absența unei relații nu se poate produce învățarea. De exemplu, toate învățătoarele pot confima că elevii lor sînt în competiție pentru a fi văzuți de „Doamna“. Tîrziu am înțeles că focul cu care agitam degetele sus, pentru a răspunde, avea legătură cu dezamăgirea de a nu fi aleasă, „preferată“ de Doamna. Dacă relația oferă suficientă siguranță, copilul poate să se concentrez pe lecție, pe cerință, pe învățare.

În școala românească, competiția nu este despre simpla comparație între copii: cine e mai bun la compuneri, cine a făcut desenul mai frumos, cine are telefonul mai scump. Jocul serios de-a școala e influențat de resursele familiilor și de lipsa de integritate a unora dintre profesori. În ce fel se pot raporta copiii la competiție atunci cînd notele lor variază în funcție de cadourile primite de Doamna sau de faptul că unii dintre colegi fac meditații cu ea?

Absența sportului practicat așa cum propăvăduiau vechii greci a fost compensată de concursurile școlare. Mai ales de olimpiade. Modul în care ne raportăm, ca societate, la olimpicii noștri este ultima frînghie de care agățăm iluzia calității școlii românești. 

Daniela Vișoianu este activistă pentru calitatea educației, președintă a Federației Coaliția pentru Educație (www.coalitiaedu.ro).

p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.
p 11 WC jpg
„Pastorala americană prin excelență”
Am ajuns să văd sărbătoarea și ca pe o ocazie de a face un exercițiu de recunoștință.
p 12 sus WC jpg
Discurile
Cărțile m-au învățat să fiu om, iar discurile m-au învățat cum să rămîn.
image png
Mă bucur de re-cunoștință, mă bucur de uitare
Recunoștința ar trebui să fie un proces reciproc în prietenii strînse.
image png
Despre recunoștință ca virtute socială
Recunoștința nu este doar o potențială datorie morală, ci și o genuină virtute socială.
image png
Scheletul din vitrină
Sînt curios la ce profesori se referă și, mai ales, ce-i făcea atît de buni în ochii lui.
p 14 sus Invidia jpg
A mușca mîna care te hrănește
Invidia primitivă este obstacolul ce stă în calea trăirii iubirii și recunoștinței.
image png
Tu cîte like-uri ai primit azi?
Cum ne exprimam aprecierea, empatia, gratitudinea?
p  10 cu like in dreapta sus flip jpg
Un simbol pentru liniștea noastră
O să dureze mai mult, dar o să ne bucurăm mai mult de ea.
image png
Like me
TikTok-ul e oglinda cea mai fidelă a ceea ce sîntem.

Adevarul.ro

image
John Travolta, momente critice la manșa unui avion: „Am crezut că totul s-a sfârșit”
John Travolta a povestit că o experiență pe care a trăit-o la limita dintre viață și moarte, în timp ce pilota un avion în 1992, l-a inspirat să accepte rolul din noul scurtmetraj Disney+ "The Shepherd".
image
Declarația de dragoste a unui vlogger străin la adresa României: „Am fost uluită de acest oraș superb”
Datorită unei vloggerițe de travel din Australia, Gabby Boucher, un oraș din Transilvania a fost inclus într-un top mondial al celor mai bune destinații, din afara circuitelor turistice populare.
image
Invenția unor cercetători români care salvează terenurile poluate. Medalii de aur în Canada și Londra
O echipă de cercetători de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a inventat un material care, împrăștiat pe terenuri poluate, le poate depolua în mod ecologic. Invenția a fost înregistrată la OSIM și a primit două medalii de aur în Canada și Londra.

HIstoria.ro

image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.
image
Japonia oferă „despăgubire de consolare” femeilor folosite ca sclave sexuale în al Doilea Război Mondial
Un tribunal sud-coreean a ordonat Japoniei să despăgubească un grup de femei care au fost forțate să lucreze în bordelurile militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează BBC.
image
Cum a fost reclasificat un împărat roman ca femeie? Controversele antice și ce a dus la această decizie
Muzeul North Hertfordshire a luat decizia invocând mai multe dovezi în acest sens, inclusiv faptul că textele clasice susțin că împăratul a spus o dată „nu îmi spuneți Domn, întrucât sunt o Doamnă”. „Este doar politicos și respectuos să fim sensibili față de identificarea pronumelor pentru persoane