La ce folos dulcețuri? La ce folos murături?
Cum adică? Le mîncăm, nu? Ca atare sau le folosim ca ingrediente, ca de pildă dulcețurile pentru a complini deserturi ori murăturile pentru a deschide noi orizonturi salatei boeuf. Doar că românul, fire creativă, născut poet, cum știm, le dă și alte întrebuințări. Spre-o pildă, să ne amintim de această vizită, povestită de I.L. Caragiale.
„M-am dus de Sf. Ion să fac o vizită doamnei Maria Popescu, o veche prietenă, ca s-o felicit pentru onomastica unicului său fiu, Ionel Popescu, un copilaș foarte drăguț de vreo opt anișori. N-am voit să merg cu mîna goală și i-am dus băiețelului o minge foarte mare de cauciuc și foarte elastică. Atențiunea mea a făcut mare plăcere amicei mele și mai ales copilului, pe care l-am găsit îmbrăcat ca maior de roșiori în uniformă de mare ținută…“ Se servește, după moda vremii (frumoasă modă!), dulceață și cafea. „După ce am luat dulceața, mă pregătesc să sorb din cafea…
– Nu vă supără fumul de tutun? întreb eu pe madam Popescu.
– Vai de mine! La noi se fumează… Bărbatu-meu fumează… și… dumnealui… mi se pare că-i cam place.
Și zicînd „dumnealui“, mama mi-arată rîzînd pe domnul maior.
– A! zic eu, și dumnealui?
– Da, da, dumnealui! să-l vezi ce caraghios e cu țigara-n gură, să te prăpădești de rîs… ca un om mare…
– A! asta nu e bine, domnule maior, zic eu; tutunul este o otravă…
– Da’ tu de ce tragi? mă-ntrerupe maiorul lucrînd cu lingura în cheseaua de dulceață…
– Ajunge, Ionel! destulă dulceață, mamă! iar te-apucă stomacul…
Maiorul ascultă, după ce mai ia încă vreo trei-patru lingurițe, apoi iese cu cheseaua în vestibul.
– Unde te duci? întreabă mama.
– Viu acu! răspunde Ionel.
După un moment, se-ntoarce cu cheseaua goală…“
Vizita dlui Caragiale este plină de momente dramatice. În fine, oaspetele se retrage.
„Mi-am pus șoșonii și paltonul și am plecat. Cînd am ajuns acasă, am înțeles de ce maiorul ieșise un moment cu cheseaua în vestibul – ca să-mi toarne dulceață în șoșoni.“
Dacă dulceața poate avea întrebuințări neașteptate cînd ajunge pe mîna unui copil prost crescut, murătura poate avea doar întrebuințări serioase, în mintea adulților. Chiar foarte serioase. Iată, de pildă, ce găsim pe unul dintre multele site-uri medicale (www.sfatulmedicului.ro)
„Pe lîngă faptul că au gust minunat, murăturile sînt un adevărat medicament.
Acestea au numeroase beneficii pentru sănătate și pot ajuta la buna funcționare a organismului. Mare atenție însă la modul de preparare. Murăturile sănătoase nu trebuie să conțină prea multe ingrediente sau adaosuri, ci doar apă și sare. Sînt contraindicate oțetul sau zahărul. Prin fermentare, legumele dau naștere la bacterii sănătoase, care ajută la reglarea microflorei și la întărirea imunității. Astfel, murăturile atenuează alergiile și sînt anticangerigene, deoarece reduc inflamațiile din organism.
Varza murată, ideală pentru detoxifiere. Varza murată este ideală pentru curele de slăbire. Aceasta ajută la buna detoxifiere a organismului, iar datorită conținutului mare de vitamina C, întărește sistemul imunitar. De asemenea, datorită conținutului mare de fibre și minerale, varza murată ajută digestia și la buna funcționare a tractului digestiv, prevenind astfel constipația. Atenție însă la alimentele pe care le consumi alături de murături. Se recomandă ca acestea să fie servite lîngă cartofi sau carne, pentru a ușura digestia.
Mărarul și usturoiul, ideale în murături. Pentru a crește beneficiile murăturilor pentru sănătate, este recomandat ca lîngă acestea să fie adăugate mărar și usturoi. Mărarul are flavonoide, cu rol de regenerare a țesuturilor, în timp ce usturoiul ajută la echilibrarea bacteriilor în organism. De asemenea, boabele de muștar ajută la prevenirea balonării.
Murăturile ameliorează ulcerele și gastritele. Datorită conținutului mare de acid lactic, așa-numitele bacterii „prietenoase“, murăturile sînt ideale pentru ameliorarea problemelor digestive, precum ulcerele sau gastritele.
Murăturile, ideale în afecțiunile hepatice. Pentru că au un conținut mare de antioxidanți, fibre și substanțe hepatoprotectoare, murăturile ajută și la o bună detoxifiere a ficatului.
Murăturile previn afecțiunile respiratorii. Murăturile se consumă în special în sezonul rece, deoarece ajută foarte bine la prevenirea răcelii sau a gripei. Enzimele și antioxidanții pe care acestea le conțin au proprietăți imunostimulante, ajutînd pe timp de iarnă atît la combaterea, cît și la prevenirea afecțiunilor respiratorii.
Murăturile te întineresc. Murăturile sînt ideale și pentru menținerea sănătății pielii. Datorită rolului lor de detoxifiere, murăturile previn îmbătrînirea pielii și întîrzie apariția ridurilor.
Murăturile previn cîrceii. Zeama de varză este indicată persoanelor care au activități fizice intense. Numeroase studii au demonstrat că zeama de murături este eficientă în combaterea și prevenirea cîrceilor.“
Calofilii nu au de ce să se simtă iritați de repetarea atributului „ideal“. După cum vedeți, de la cancer la cîrcei și de la gastrite la riduri, murăturile luptă de partea bună a vieții. Sînt, cu adevărat, ideale! Totuși, istoria a dovedit că idealurile pot fi foarte dăunătoare uneori. Orice ideal, cu alte cuvinte, are contraindicații. Aceeași sursă nu uită să le precizeze – doar e vorba despre medici…
Contraindicații. Atenție însă, murăturile nu sînt indicate tuturor persoanelor. Cei care suferă de afecțiuni precum boli renale, hipertensiune, insuficiență cardiacă, diabet de tip I și II, retenție de apă sau au frecvent dureri de cap sau migrene trebuie să evite murăturile. De asemenea, persoanele care suferă de steatoză hepatică ar trebui să consume cu moderație murături dulci, dar și gravidele cu preeclampsie.“ Acum, vorba aceea, dixit et salvavi…
Totuși, nu se poate înțelege bogăția relației românilor cu alimentele fără să reflectăm un pic la metaforizarea lor. Murătura și dulceața sînt, de pildă, foarte folosite în caracterizarea unor persoane. Spunem, adesea, despre cîte cineva că „este o murătură“. Perfect sinonim cu „este o acritură“. În general, o asemenea caracterizare este conotată negativ: cu „o murătură“ nu-i plăcut să ai de-a face. Preferi, evident, „o dulceață de om“. Totuși, sînt situații de viață în care „murătura“ este nu doar indicată, dar și necesară. Singura necesară! Că tot am văzut ce proprietăți „ideale“ are, să ne amintim împreună un episod din istoria recentă a României, povestit de Monica Macovei. Ea, ministru al Justiției fiind, avea de ales dintre mai mulți candidați pe noul șef al Direcției Naționale Anticorupție. A apelat la un psiholog. Povestește pentru un post de televiziune chiar Monica Macovei. „De exemplu, la Daniel Morar, psihologul mi-a spus – pe el (pe Daniel Morar – n. m.) îl enervează de cîte ori aude asta: «Omul ăsta e acru ca o murătură, nu va socializa cu nimeni». Și eu am spus: asta ne trebuie, un procuror-șef nu trebuie să socializeze cu politicieni! Și, în general, cu cît mai puțină lume.“ Sînt, așadar, funcții importante care cer „murături“. Îmi place să evoc acest episod, ținînd în plus cont că Daniel Morar a fost un foarte bun șef al DNA, pentru a sublinia că „murăturile“ omenești, chiar dacă sînt cel mai adesea neplăcute, sînt nu de puține ori indispensabile.
Dimpotrivă, cu dulceața e cu totul altceva. Ne dorim mereu să fim în preajma cuiva care este „o dulceață“. De ei e nevoie oriunde (mai puțin în acele cîteva funcții în care, totuși, „murăturile“ sînt preferabile. Dar să nu se repezim! Și „dulceața“ are ambiguitățile ei. Am recitit recent „Sărmanul Dionis“ și, printre alte descoperiri (cu fiecare lectură din Eminescu descoperi cîte ceva nou!), am remarcat utilizarea „dulceții“ în cîteva moduri cel puțin neașteptate.
Așadar, la un moment dat, despre Dionis, zice: „Fața era de acea dulceață vînătă albă ca și marmura în umbră, cam trasă fără a fi uscată, și ochii tăiați în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră“. Mai jos, despre portretul tatălui lui Dionis, la vîrsta proaspetei tinereți, aflăm: „Ochii cei albaștri ai copilului erau așa de străluciți, de un colorit atît de limpede și senin, încît păreau că privesc cu inocența, cu dulceața lor mai femeiască asupra spectatorului“. În fine, despre maistrul Ruben: „Arătarea lui era liniștită – dar nu blîndă; numai în împrejurul gurii musculoase se vedea o dulceață amărîtă de îndoieli“. Și, după ce îi scrie scrisoarea Mariei, Dan simțea că „…totuși o speranță de-o dureroasă dulceață, deșartă, dar singură, îi amețea sufletul…“.
Eminescu este, indiscutabil, unul dintre cei mai rafinați mînuitori de limbă română dintre toți „nativii“ care s-au născut și se vor naște vreodată. Să ne bucurăm, așadar, de dulceața limbii sale!
