„Am crezut multă vreme că nu se poate să scrii fără să citești“ – interviu cu scriitorul T.O. BOBE

Publicat în Dilema Veche nr. 817 din 17-23 octombrie 2019
„Am crezut multă vreme că nu se poate să scrii fără să citești“ – interviu cu scriitorul T O  BOBE jpeg

„Și domnul Teo n-avea altceva de făcut toată ziua decît să stea în fotoliu picior peste picior și îmbrăcat bine cu un pulover gros de lînă aspră de capră și să citească Don Juan și Childe Harold de Byron, în ediția cartonată de la Univers.“ Aș vrea să începem discuția despre citit de la fragmentul acesta din Cartea neisprăvirii. La ce-i folosește personajului dvs. toată această obișnuință a lecturii?

Păi, la ce altceva să-i folosească, dacă nu pentru rotunjime? Și nu mă refer la faptul că e mai dolofan, iar obișnuința lecturii presupune sedentarism (că doar nu poți să citești în timp ce faci jogging), ci la rotunjimea de caracter. Pentru că domnul Teo e scriitor și încă mai am prejudecata că scriitorii sînt și cititori. În plus, dincolo de prejudecata asta, domnul Teo e și un scriitor anxios și cam depresiv, care își abandonează cărțile în diferite stadii de lucru. Și n-ai cum să fii așa dacă n ai conștiința că nu însemni mare lucru prin comparație cu marii scriitori dinaintea ta și dacă nu te gîndești mai mereu că poate ar fi fost preferabil să te ocupi de cu totul altceva, de instalat boilere, de gătit ciorbițe și tocănițe pentru vreo cantină, de reparat biciclete ș.a.m.d.

Romanul de acum e și o plimbare în papuci și în haine de casă prin literatură. Și, implicit, printr-o bibliotecă familiară și umană, în care orice e posibil. Mai ales ironia și admirația. Mi se pare că, în lumea lui azi, toți vor mai degrabă să scrie decît să citească. Se poate?

Nu știu dacă toată lumea vrea neapărat să scrie. Cred că scrisul e doar un mijloc prin care unii oameni încearcă să arate că există, că înseamnă ceva. Pentru că oamenii nu există doar pentru sine sau pentru familie, ci și prin ochii comunității, prin oglinda privirii celorlalți. Îi văd pe alții că se uită la mine, deci exist. Și cred că lucrul ăsta e legat de faptul că trăim într-o societate din ce în ce mai urbanizată și din ce în ce mai globalizată. Cînd trăiești la sat, te știe toată lumea: tu ești ăla al lui Cutare sau al lui Cutărescu, ăla care a făcut aia sau aia. În schimb, cînd lumea ta nu mai e aia în care toți se cunosc cu toți, cînd devii anonim, deci inexistent pentru alții, simți nevoia să-ți semnalezi prezența. Bănuiesc că de aici vine și succesul social media. Și, ca să răspund la întrebarea ta, și eu am crezut multă vreme că nu se poate să scrii fără să citești, dar se pare că există și scriitori genuini. Chiar în vara asta, cînd am recitit Război cu toată lumea, am dat peste eseul „Eliberarea prin estetic“, în care Eugen Ionescu vorbea despre cele două tipuri de scriitori.

V-a salvat vreodată cititul?

Da. Odată, acum vreo 15 ani, m-am băgat într-un autobuz, ca să nu ajungă la ea, între o doamnă și doi pîrnăiași care le scotoceau tuturor prin poșete și prin buzunare, fără să se jeneze că sînt văzuți. M-a salvat de ei cititul unui articol al Ioanei Pârvulescu, din care aflasem cîte ceva despre jargonul din închisori. Dacă au văzut că le cunosc limba și au presupus că sînt de-al lor, m-au lăsat pînă la urmă în pace.

Ar fi existat Cartea neisprăvirii și toate celelalte dacă n-ar fi fost înainte acești domni autori, alintați pe numele mic, pe care să-i puteți mixa în fel și chip?

Cu siguranță, Cartea neisprăvirii n-ar fi avut cum să existe. Poate ar fi fost altă carte, poate altfel de carte, poate nici una, habar n-am. Oricum, cred că eu tot un neisprăvit aș fi fost.

Care e cea mai puternică amintire legată de o carte?

În 1988, la începutul lui iunie, în loc să învăț pentru admitere, fiindcă picasem deja o dată, am citit Abbadon exterminatorul a lui Sábato. Pe urmă n-am mai fost în stare o lună întreagă să citesc nimic, cu atît mai puțin să repet materia. Așa că am căzut iar la admitere. Și în fiecare dintre cele două dăți cînd am citit Travesti a lui Mircea Cărtărescu mi a fost rău fizic, un rău inexplicabil, fără vreun diagnostic, care a durat strict cît durata lecturii.

Cum ar fi fost viața dvs. fără literatură? E o mică distopie ce vă cer, desigur…

Mă gîndesc și eu cîteodată la asta și, pentru că omul e porc și-și dorește întotdeauna ceva ce n-are, îmi spun că poate ar fi fost mai liniștită. Probabil că aș fi avut un job de om normal, cu opt ore de lucru pe zi, cu două ore pierdute în trafic, cu un salariu nu foarte mare, dar regulat, cu o vacanță pe an, cu ieșiri cîteodată, în week-end, la un film sau la un grătar. Probabil că pentru unii ar părea o viață ternă, dar, hai să fim serioși, fandacsiile induse de literatură nu-s tocmai o sursă de fericire.

Puteți să dezvoltați puțin teoria din roman, cu cărțile „care par că spun adevărul“ și cele care „par niște povești, nu neapărat elucubrații, dar…“?

Cred că atunci cînd am scris asta mă gîndeam la romanele istorice sau la literatura socială ori la cea cu tentă ideologică, cea care pune accentul pe constructele culturale ale vieții exterioare, pe marea istorie. Or, aș zice că fiecare dintre noi trăim mai degrabă în adevărul vieții noastre interioare, iar viața asta interioară e doar tangentă cu marea istorie. Și general-umanul pe care îl conține poate fi surprins de multe ori în micile gesturi ale cîte unui personaj sau în fantasmele și reveriile lui sau în fantasmele și reveriile autorului. Poate mă înșel, dar cred că e mai mult adevăr în Povestea fără sfîrșit a lui Michael Ende sau în Metamorfoza lui Kafka decît în Țăranii lui Wladyslaw Reymont sau în romanele lui Richard Ford.

Dacă ați putea să sunați pe cineva din istoria literaturii și să vorbiți cu el la telefon (măcar!), pe cine ați alege? Și ce i ați spune?

N-aș suna pe nimeni. Ce să-i spun? Alo, sînt Teo și sînt un fan al dumneavoastră, doamnă sau domnule Cutare? Sau să întreb ce-a vrut să spună autorul în vreo carte? În ciuda aparențelor, sînt destul de timid și n-aș îndrăzni să deranjez pe cineva, fiindcă și viii, și morții au deopotrivă dreptul la liniște.

Oamenii vor să meargă la cursuri unde să învețe să scrie, nimeni nu e dispus să învețe să și citească. E mai cool să fii scriitor decît cititor, nu? Ni s-a resetat răbdarea? Cum mai citești cu ispita Facebook-ului și a atîtor lucruri de făcut?

N-aș zice chiar așa. Probabil doar ni se pare că sînt mai mulți oameni care vor să scrie decît pe vremea cînd eram noi tineri, fiindcă sînt mai vizibili pe rețelele sociale. Și mă îndoiesc că la cursurile de creative writing de acum sînt, ca să iau doar numărul estimat pentru București, în permanență 30-50 de oameni, cîți veneau la Cenaclul Litere, pe care l-am frecventat amîndoi. Mai cool să fii scriitor mi se pare că era acum 25-30 de ani, acum e mai cool să fii vlogger sau activist pentru vreo cauză. Și poate că oamenii nu mai au unde să învețe să citească, pentru că cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată a fost la un curs de creative writing ținut la Timișoara, unde o studentă din București mi-a spus că la facultate, la seminarii, nu se citește așa cum citiserăm noi acolo o povestire a lui Hrabal. Iar un alt cursant al meu, extrem de talentat și de citit, s-a înscris și la Litere, după ce făcuse ASE-ul, ca să învețe să scrie mai bine. Cît despre ispita Facebook, am răspuns despre asta mai sus.

a consemnat Ana Maria SANDU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.