⬆
Film
Pagina 14
„Am încercat să-mi înmoi puţin personajul“
"Am auzit comentarii de genul, „vai, ce rea ai fost“. Eu cred că am încercat, din contră, să-mi „înmoi“ puţin personajul, să-l fac să spună vorbele grele cu mai puţină încrîncenare, astfel încît să se înţeleagă şi punctul lui de vedere. Cînd apare personajul meu, deja s-au întîmplat multe."
Etno-kitsch sentimental-umanist
Lansat la Festivalul de la Cannes anul trecut şi atacat de presă pe toată linia, Izvorul femeilor reprezintă tentativa lui Radu Mihăileanu – regizor francez de origine română şi rege al etno-kitschului umanistoid – de a anexa şi „sufletul arab“ la restul domeniilor sale („sufletul evreiesc“, „sufletul rus“, „sufletul ţigănesc“).
Teatrul de familie al lui Radu Jude
Toată lumea din familia noastră e o comedie despre cum un aranjament de divorţ care s-a vrut raţional şi chiar cordial (fostul soţ să poată sta la taclale cu actualul partener al fostei soţii atunci cînd vine să-şi ia copilul pentru weekendul lui lunar) basculează în iraţionalitate spumegîndă, cu capete sparte şi poliţia la uşi, pe parcursul unei dimineţi caniculare.
Am dat naştere Satanei
Tratînd despre misterul răutăţii care poate ieşi la iveală (sub forma unui masacru precum cel de la liceul Columbine) dintr-un adolescent care „părea să le aibă pe toate“, Trebuie să vorbim despre Kevin e un film care doar senzaţionalizează problema, fără să reflecteze consistent asupra ei.
"Un festival mic, dar voios" - interviu cu Andrei CREŢULESCU
BUCUREŞTI IFF a început. L-am întrebat pe directorul artistic ce filme au pregătit pentru această a 8-a ediţie a Festivalului. Nu sînt puţine, aşa că rezervaţi-vă weekendul pentru mers la cinema.
Prof. Scorsese
Nominalizat la 11 Oscaruri – cu unul mai mult decît principalul său rival, Artistul, care însă le-a cîştigat pe cele decisive –, Hugo al lui Martin Scorsese nu va mai fi distribuit, pînă la urmă, în cinematografele din România. E mare păcat, pentru că (pe lîngă faptul că se cere apreciat în 3D), Hugo este, cel puţin la nivel discursiv, un film mult mai complex decît The Artist.
Filme care lasă urmă - interviu cu Alexandru SOLOMON
A început festivalul de film documentar One World România. După cum ne avertizează afişul actualei ediţii, ne aşteaptă „filme brici”. Au fost invitate 50 de documentare împărţite în opt secţiuni. Le puteţi vedea la Cinemateca Eforie, Cinemateca Union, Cinema Corso şi la Noul Cinematograf al Regizorului Român.
Arta fraţilor Dardenne
Una dintre marile success-stories de pe piaţa contemporană a cinema-ului european de artă este mica întreprindere belgiană operată de fraţii Jean-Pierre şi Luc Dardenne, coregizori, coscenarişti, coproducători – un „cineast bicefal“, după cum formulează însuşi Luc într-un jurnal publicat sub titlul Au dos de nos images (2005).
Închid ochii şi văd - interviu cu Lucian PINTILIE
Întrebat ce vrea să fie cînd va fi mare, Corneliu Porumboiu a răspuns: Lucian Pintilie. Creditat pentru renaşterea filmului românesc, Cristi Puiu a ţinut să precizeze că, fără Lucian Pintilie, Noul Val nu ar fi existat. Venind din partea regizorilor săi favoriţi, aceste declaraţii nu fac decît să întărească evidenţa: Lucian Pintilie este cel mai important cineast român.
Dezastru după dezastru
Tatăl fantomă e debutul regizoral al publicitarului, profesorului de scenaristică şi ex-criticului de film Lucian Georgescu (membru al aceluiaşi departament din cadrul Facultăţii de Film a UNATC în care predau şi eu). Filmul se bazează pe o nuvelă autobiografică de Barry Gifford, inclusă în volumul The Stars Above Veracruz.
Înainte în trecut
Am ajuns în cele din urmă la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de la Berlin, chiar dacă falimentul Malev mi-a complicat călătoria, lăsîndu-mă şi fără banii înapoi, şi fără redirecţionare pe alt zbor, dar, spre deosebire de anul trecut, am ratat la mustaţă Ursul de Aur.
Pastişorul
Un film (aproape) mut (şi în alb-negru) plasat la Hollywood pe vremea cînd sonorul era o noutate, Artistul are meritul de a invita un public larg (ale cărui dimensiuni se datorează atît aspectelor crowd-pleasing ale filmului în sine, cît şi marketării sale de către Midias-ul de Beverly Hills care este Harvey Weinstein) să mediteze un pic asupra istoriei stilistice a cinematografului.
Căluţul kitsch al păcii
Criticul J. Hoberman l-a descris pe Spielberg ca pe o sinteză de tip Jekyll/Hyde între Disney şi Hitchcock, distingînd între dulcegăria diabetizantă şi (chiar dacă sinceră) neruşinat-manipulativă a lui Spielberg-Disneyanul sau „Steven cel Bun“ şi sadismul-sub-pretext-că-doar-ne-jucăm al lui Spielberg-Hitchcockianul sau „Steven cel Rău“.
Papa care «a preferat să nu»
Habemus Papam al lui Nanni Moretti are ceea ce la Hollywood se cheamă un high concept – un subiect a cărui prezentare în două vorbe e de-ajuns ca să umple sălile de cinema. Cîştigător-surpriză al voturilor celor mai mulţi dintre cei 120 de cardinali reuniţi în Capela Sixtină pentru a alege un nou Papă, cardinalul Melville (Michel Piccoli) are un atac de bartlebyism.
"Ridicolul conţinut în dramă" - interviu cu regizorul Radu JUDE
Toată lumea din familia noastră este titlul celui mai recent film realizat de Radu Jude. E o dramă comică (sau o comedie dramatică) despre cum se raportează doi soţi divorţaţi unul la celălalt şi amîndoi la fetiţa lor. Filmul concurează în secţiunea "Forum" a Festivalului Internaţional de la Berlin (9-19 februarie).
Clooney x 2
Nu putea să dureze. Anul începuse prea bine, cu un Fincher, un Polanski, un Eastwood şi o ecranizare very high class după John le Carré. Înapoi, aşadar, la mediocritatea cea de aproape toate săptămînile a produselor distribuite pe piaţă, fie ele şi binecuvîntate cu prezenţa lui George Clooney şi cu nominalizări la Oscar.
"De la rolul din Marfa şi banii a pornit totul"
E genul de persoană care, după ce ai întîlnit-o, ai senzaţia că o cunoşti dintotdeauna. Pune ceva din naturaleţea sa debordantă fiecărui personaj pe care-l întruchipează pe ecran. Poate ca acesta e secretul prin care rolurile interpretate de Ioana Flora sînt atat de umane şi de ataşante.
O nostalgie a Războiului Rece
În 1965, cînd Martin Ritt şi-a lansat ecranizarea după primul roman de mare succes al lui John le Carré, Spionul care a ieşit din joc, Zidul Berlinului împlinea patru ani de cînd fusese clădit, iar filmul îşi revendica o gravitate şi o urgenţă de raport transmis din prima linie a frontului.
Eastwood despre Hoover
Noul film al lui Clint Eastwood e o profund eastwoodiană biografie romanţată a lui J. Edgar Hoover – întemeietor al FBI-ului, apostol al metodelor ştiinţifice de investigaţie poliţienească, opozant la fel de înverşunat al infiltrării comuniste şi al emancipării afro-americane, temut arhivar al indiscreţiilor de alcov dintre pereţii Casei Albe.
„Cea mai importantă recunoaştere de pînă acum“
"Selecţionarea la Shooting Stars reprezintă pentru mine cea mai importantă recunoaştere şi şansă de pînă acum. E un compliment senzaţional faptul că numele meu stă alături de cele ale altor 9 colegi actori din celelalte ţări, sub titulatura de „Cei mai buni actori tineri europeni“."
Nimeni nu scapă
Soţii Longstreet îi invită în apartamentul lor confortabil din Brooklyn pe încă şi mai prosperii soţi Cowan, ca să discute ca între oameni civilizaţi despre cei doi dinţi pierduţi de Longstreet Jr. într-o încăierare cu Cowan Jr., şi, cam ca în Îngerul exterminator al lui Buñuel, toţi patru se trezesc parcă ţintuiţi în acel apartament, incapabili să pună punct conversaţiei şi să se despartă.
Mi-am făcut toate rolurile ca şi cînd ar fi fost principale - interviu cu Clara VODĂ
A jucat în mai toate filmele româneşti ale noului val. Chiar dacă n-a avut încă un rol principal, Clara Vodă e o prezenţă puternică şi charismatică pe ecran. N-ai cum să n-o remarci şi să n-o admiri. Cu siguranţă este una dintre cele mai importante actriţe de cinema de la noi.
Goth-lesbo-hacker-supergirl
Mai întîi victimă şi mai apoi teroare a violatorilor, micuţă orfană şi mare hackeriţă, eroina literară şi cinematografică Lisbeth Salander, creată de romancierul (la bază, jurnalistul) suedez Stieg Larsson, reprezintă o contribuţie valabilă atît la cauza emancipării femeilor, cît şi (în aparentă contradicţie) la imaginarul masturbatoriu masculin.
Topuri (partea II)
Referitor la cele mai bune filme circulate în 2011 pe marile ecrane româneşti (în afara „ţarcurilor“ festivaliere), rămăsesem dator de săptămîna trecută cu o jumătate de Top 10 (locurile 6-10). Aşadar.
"Bine aţi venit acasă" - Festivalul Filmului Românesc de la New York
Este adevărat că omul sfinţeşte locul, dar nu este mai puţin adevărat că, uneori, un loc al cărui prestigiu a fost de mult consfinţit se arată gata să-i primească cu braţele deschise pe cei care merită să-i treacă pragul, să fie găzduiţi. Aşa am luat cuvintele de întîmpinare din seara inaugurală a celei de-a şasea ediţii a Festivalului Filmului Românesc de la New York.
Topuri (partea I)
Oricît de responsabil s-ar vrea a fi, ca pariu încheiat cu istoricii de film ai viitorului (iată ce se va dovedi că a fost cu adevărat important, din tot ce-a rulat în 2011), e inevitabil ca un top de genul acesta să constituie, într-o măsură mult mai mare, o simplă pagină de autobiografie.
Desperado
Premiat în 2010 la Veneţia (de către un juriu prezidat de Tarantino) pentru Cea mai bună regie, filmul spaniol Baladă tristă de trompetă începe în timpul războiului civil, cînd nişte trupe republicane dau buzna într-un circ şi recrutează tot personalul viril (mai puţin femeia cu barbă), aşa cum îl găseşte – adică machiat şi costumat pentru scenă.
Dragostea în vremea puşcăriei
"Ne-am propus iniţial o serie de documentare despre comunităţi izolate. Fiecare subiect ar fi avut un unghi de atac, ne-am fi ales pentru fiecare o perspectivă care să releve ceva despre lumea aia."
"Azi, valori sigure în România rămîn Mungiu, Puiu, Porumboiu"
Este directoarea Institutului Cultural Român de la Berlin. Cristina Hoffman a părăsit România în 1978, lăsînd în urmă „o familie mare şi iubitoare, prieteni o droaie, iubiri netrăite“. A locuit timp de 30 de ani la Paris, apoi s-a mutat la Berlin. A fost selecţioner la prestigioasele festivaluri de film de la Cannes şi Berlin.
Sufletul tragic al Balcanilor
Dacă bobul nu moare e o contribuţie neglijabilă la tradiţia picarescului balcanic buf-grotesc-tragic-mistic-sentimental-scabros-excesiv-că-aşa-i-viaţa-pe-la-noi. Regizorul-scenarist Sinişa Dragin narează două queste simetrice şi întretăiate, peste pămînturi şi ape care au fost cîndva sacre.
Freud şi Jung, văzuţi de Cronenberg
Metodă periculoasă, filmul lui David Cronenberg despre Freud, Jung şi relaţiile acestora cu o pacientă-colegă-muză riscă să fie perceput ca un film istoric-biografic de tip BBC, dar, privită atent, relaţia dintre mizanscena lui Cronenberg şi mizanscena de tip film-istoric-BBC se dovedeşte a fi cam ca relaţia dintre pictura hiperrealistă şi pictura realistă.
"Un film care stîrneşte curiozitatea"
"Noi doi e un film la care m-am gîndit înainte de a face Australia (2009), dar pentru că e vorba despre un subiect tabu la noi – o relaţie gay –, mi-a fost destul de greu să-l fac şi, mai ales, să găsesc personajele dispuse să se expună."
Bad boy
În noul lui film, Pielea în care trăiesc, Almodóvar se inspiră dintr-un roman de Thierry Jonquet, Mygale, dar pe alocuri e ca şi cînd ar ecraniza mot à mot influentul eseu al feministei Laura Mulvey, Visual Pleasure and Narrative Cinema (1975), în care autoarea descrie tradiţia reprezentării corpului feminin în mainstream-ul occidental al artelor vizuale.
"Încercarea de a pune totul din lume într-un singur loc" - interviu cu Peter GREENAWAY
"M-am gîndit la acest lucru şi ştiu că trebuie să fii foarte atent la memorie, să faci distincţia între ce-ţi aminteşti singur şi ce ţi-au spus alţii despre tine. Îmi amintesc cum stăteam pe un covoraş înţepător de cocos, cu spatele gol, pe cînd aveam trei ani – simţindu-i consecinţele. "
"Meseria asta seamănă cu viaţa" - interviu cu Andi VASLUIANU
Una dintre cele mai cunoscute figuri ale noului val cinematografic românesc, Andi Vasluianu a jucat în Furia, Marilena de la P7, Hîrtia va fi albastră, California Dreamin’ (nesfîrşit), Cea mai fericită fată din lume, Periferic. Are rolul principal în pelicula ungară Bibliotheque Pascal şi în cea americană The Gambler.
Nesimţit de neprofesionişti
Pauline Kael scria odată că îi vine greu să decidă care dintre X şi Y (în loc de X şi Y, criticul dădea nume) e cea mai slabă actriţă a momentului, aşa că de fiecare dată optează pentru suspecta examinată cel mai recent. La rîndul meu, n-aş şti să-i numesc cu certitudine pe cei mai răi dintre cineaştii români ai momentului.
Tragedia antică, adaptată la capitalism
Scris şi regizat de un debutant numit J.C. Chandor, cu cheltuieli foarte mici pentru un film american mainstream, Panică pe Wall Street e o tentativă stimabilă de a dramatiza – pe înţelesul unui public cît mai larg, dar fără recurs la convenţiile genurilor cinematografice gustate în Multiplexuri – mecanismele care au generat actuala criză economică.
Un mic cercetaş de altădată
Adaptat după benzile desenate ale lui Hergé, intrate în canonul culturii europene fără să fi devenit niciodată la fel de populare în SUA, Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului e o animaţie hollywoodiană care, după cum era de aşteptat, nu datorează mare lucru, pe partea de look, sursei sale de inspiraţie
Docu-melo-anima-film
Cu siguranţă cel mai insolit film românesc al anului, Crulic al Ancăi Damian este o docudramă de desene animate despre Claudiu Crulic, cetăţeanul român care, încarcerat în octombrie 2007 la Cracovia sub învinuirea de furt, a respins acuzaţia şi a intrat în greva foamei, murind în ianuarie 2008, la vîrsta de 33 de ani.
Filmele și publicul care contează
Pe doamna de vîrsta a treia, îmbrăcată într-un parpalac maro, cu o bască tricotată pe cap şi cu o sacoşă de piaţă în mînă, am văzut-o în fiecare zi de festival. Intra şi ieşea de la proiecţii de parcă ar fi fost la ea acasă. La un moment dat, s-a adresat unei fete de la Centrul de informare: „Aş vrea să văd filmul ăsta unguresc de la ora două.
De la cinéma vérité la documentarul live
Voyage-ul documentarist a debutat pe 25 octombrie, sub coordonarea regizorului Cristi Puiu, cu un film maraton de nouă ore, The West of the Tracks (Wang Bing, 2003), documentar observaţional compus din trei părţi interdependente – „Rust“, „Remnants“, „Rails“ – vizionat în primele trei zile ale festivalului.
„Dorința de a fi autentic e mai mult o limită” - interviu cu regizorul Cătălin MITULESCU
A fost remarcat la Cannes, în 2004, cînd a obţinut Palme d'Or cu scurtmetrajul Trafic. Următorul succes cannez Cătălin Mitulescu l-a obţinut cu primul lungmetraj, Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii. Loverboy povestea unui tînăr care seduce femei pentru a le pasa unei reţele de prostituţie a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes din acest an.
Totul e grație
The Tree of Life se deschide cu un citat din Cartea lui Iov. Urmează 20 de minute de impresionism: umbre de copii se aleargă pe pămînt, raze de soare se răsfrîng printre frunze de copaci sau printre creste de munţi, zgomote de ambianţă fie devin foarte intense, fie sînt înecate de alte zgomote şi mai ales de voci angelice care murmură, invocă sau cîntă în cor.
Poezia lui Mitulescu
Luca, personajul principal al celui de-al doilea film regizat de Cătălin Mitulescu, Loverboy (primul a fost Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii, apărut în 2006), e un băiat care recrutează fete pentru prostituţie (în străinătate), făcîndu-le mai întîi să se îndrăgostească de el.
Un festival care să dureze o viață
Peste mai puţin de o săptămînă va începe la Sibiu cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Astra Film. Este cel mai important festival de film documentar din România şi unul dintre cele mai bine cotate din Europa. În plus, are o atmosferă cu totul specială, ca a unei petreceri reuşite, între prieteni. Am stat de vorbă cu Dumitru Budrala, directorul festivalului, şi cu Csilla Kató, coordonatoarea selecţiei şi a festivalului.
Plenitudinea luminoasă a revelației nihiliste
O cine-pictură vizionară despre sfîrşitul vieţii pe Pămînt (în urma unei coliziuni cu o altă planetă), Melancholia lui Lars von Trier dă expresie v-am-zis-eu-vouă-lui lăuntric – lucid-extatic, rece-triumfător, suprauman – al cosmo-depresivului confirmat în toate intuiţiile sale: da, viaţa de pe această planetă e rezultatul unui accident; da, ea poate fi eradicată cu aceeaşi uşurinţă şi aceeaşi lipsă de temei;
Disaster-movie tehnocratic
Contagion, filmul lui Steven Soderbergh despre o epidemie care ia zeci de milioane de vieţi de pe toată planeta, în numai cîteva luni, e incomparabil mai evoluat estetic şi moral, precum şi mai complex ideologic, decît aşa-numitele „filme-catastrofă“ din anii ’70, dar asta nu-l împiedică să adopte două dintre tacticile lor de bază:
O chestiune de formă
Deşi obişnuieşte să-şi pună talentele de şofer la dispoziţia unor spărgători, aşteptîndu-i în maşină în timp ce ei dau cîte o lovitură şi ajutîndu-i să dispară cît mai repede de la locul faptei, eroul filmului Drive e complet dedicat nu vreunei ambiţii de înavuţire, ci actului însuşi al condusului.
Venezia 68
Anul acesta a fost o ediţie cu filme capabile să fascineze, modificînd raportul dintre cinema şi spectatori. Opere în care vulgaritatea este trăită ca fatalitate. Pentru prima dată în istoria Mostrei, toate cele 65 de lungmetraje, prezentate în cele trei secţiuni oficiale, au fost în premieră mondială, alese din 5200 de titluri.
Quality Bourgeois Theatre
La opt luni după ce copilul lor (în vîrstă de patru ani) a murit călcat de o maşină, soţii Becca şi Howie (Nicole Kidman şi Aaron Eckhart), care înainte de accident le aveau pe toate, se desprind atît de grupul terapeutic la care au aderat, cît şi – tot mai mult – unul de celălalt, bîjbîind, fiecare pe cont propriu, după cîte un idiosincratic paliativ personal.