"Azi, valori sigure în România rămîn Mungiu, Puiu, Porumboiu"

Publicat în Dilema Veche nr. 409 din 15-21 decembrie 2011
"Azi, valori sigure în România rămîn Mungiu, Puiu, Porumboiu" jpeg

- interviu cu Cristina HOFFMAN -

Este directoarea Institutului Cultural Român de la Berlin. Cristina Hoffman a părăsit România în 1978, lăsînd în urmă „o familie mare şi iubitoare, prieteni o droaie, iubiri netrăite“. A locuit timp de 30 de ani la Paris, apoi s-a mutat la Berlin. A fost selecţioner la prestigioasele festivaluri de film de la Cannes şi Berlin. Mixul de culturi o caracterizează: îşi doreşte ca ICR să fie cunoscut ca „un fel de St. Germain interbelic, în care efervescenţa lumii literare, muzicale, teatrale din România de azi să-şi dea rendez-vous“.

Trăiţi în Berlin, un oraş cunoscut pentru efervescenţa sa culturală. Care e cel mai recent proiect cultural pe care l-aţi văzut şi v-aţi gîndit „mi-ar plăcea să producă şi România ceva similar“?

E greu să selectezi un proiect artistic în noianul celor 3000 care există în fiecare zi la Berlin… Dar în vara asta a avut loc un eveniment important – „Based in Berlin“, unde era vorba despre artişti plastici din toată lumea, instalaţi în Berlin, şi de felul în care văd ei societatea germană. Eu aş organiza un weekend de artă, poate cu o temă comună – de pildă, ecologia, simţul civic sau corupţia –, „Based in Bucureşti“ sau chiar „Based in Romania“, şi aş vrea să aflu cum artiştii se văd, ne văd. O oglindă a defectelor şi calităţilor României de azi. Arta ar trebui să ajute, sau...?

ICR Berlin promovează intens filmul. De ce aţi ales să reflectaţi tocmai această parte a culturii româneşti?

Filmul românesc este „pe val“. Şi este şi domeniul în care mă simt „acasă“. În programul ICR Berlin al anului 2012 filmul va fi componenta unui triptic care va cuprinde un festival de dans contemporan în celebra locaţie fabrik Potsdam, un festival de teatru în nu mai puţin celebrul teatru Hebbel am Ufer din Berlin şi un festival de film în miticul cinematograf Zeughaus, de pe nu mai puţin mitica insulă a muzeelor din Berlin Mitte (Museumsinsel).

Dumneavoastră sînteţi apropiată de film inclusiv biografic – aţi şi fost actriţă. Care e povestea acestui rol?

Este un rol dintr-o altă viaţă, aveam 22 de ani, eram studentă la IATC, actualul UNATC, şi am făcut un casting cu regizorul Manole Marcus, un om deosebit. Aşa am ajuns să fac parte din trupa marilor monştri ai scenei româneşti: Toma Caragiu, Marin Moraru, Octavian Cotescu. „Operaţiunea Monstrul“ a devenit operaţiunea „monştrilor“, şi azi un film, aş zice, cult.

În managementul cultural pe care-l practicaţi astăzi, aţi împrumutat ceva din experienţa jocului într-un film?

Jucînd într-un film, „am jucat“ sau, cum ar spune partenerul meu Dan Nuţu, „m-am jucat“. Managementul cultural în anii ’70 în România era ca ananasul, un lucru total inexistent în viaţa de zi cu zi.

„Gîndesc în franceză,  vorbesc în germană,  visez în româneşte“

Cum aţi ajuns să fiţi selecţioner la prestigioasele festivaluri de la Cannes şi de la Berlin?

După o îndelungă experienţă în domeniul filmului, ca directoare a biroului filmului german la Paris şi organizatoare a multor ediţii de festival de film german, în citadela cinefililor. Am descoperit lumea filmului internaţional din cu totul alt unghi decît cel al unei tinere actriţe din România. Apoi, e vorba şi de ceea ce cu obstinenţă nu numesc „hazard“... Am întîlnit, la momentul potrivit, oamenii potriviţi şi am primit jobul potrivit. Să fii selecţioner la festivaluri de film precum Cannes şi Berlin este ca un pahar de şampanie: te ameţeşti repede, efectul trece la fel de repede.

Care ar fi una dintre cele mai emoţionante experienţe pe care le-aţi trăit ca selecţioner?

Descoperirea filmului lui Cristi Puiu, Marfa şi banii, într-o formă nemixată, neterminată, un moment în care am ştiut că filmul românesc se va înscrie cu siguranţă într-o nouă direcţie. Nu eram eu selecţioner la Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, dar o cunoşteam bine pe directoarea secţiunii şi cred că în bună măsură am contribuit la decizia ei prin convingerea cu care i-am vorbit despre noua perspectivă adusă de acest film în contextul românesc, fapt ce a determinat-o să-l selecţioneze la Cannes. Urmarea o ştiţi cu toţii.

Cum vedeţi filmul românesc – al cărui Nou val a ajuns pe culme – peste cinci sau zece ani?

Pot să certific prin experienţa mea că ce e val ca valul trece, mă refer mai ales la ultimii 20 de ani, valul filmului nordic cu Lars von Trier, al celui britanic cu Stephen Frears, al asiaticilor, şi acum e foarte dinamic cinematograful Americii Latine. Dar şi dacă trece valul, adevăratele valori rămîn, şi ele vor fi întotdeaunua Mungiu, Puiu, Porumboiu...

Între timp, aţi transferat experienţa de selecţioner şi aţi luat şi pulsul generaţiei tinere, aţi descoperit, la Aristoteles Workshop, copiii talentaţi…

Vă mulţumesc pentru expresia „copii“, căci, într-adevăr, m-am simţit ani de-a rîndul ca fiind mama lor. Şi aici ochiul şi simţul şi experienţa depistează talentul, chiar şi la 20 de ani. Au fost şi rateuri, căci atîta timp cît accepţi să judeci un film, nu ştii cum a fost el creat, cine a fost elementul-cheie într-o echipă de filmare, şi poţi avea surprize. Dar 90% dintre studenţii selecţionaţi la Aristoteles Workshop au fost excelenţi, motivaţi şi cu drag de a demonstra că vor şi pot face filme mari.

Înainte de a vă stabili la Berlin, aţi locuit 30 de ani la Paris. Cum v-a marcat această mixtură de culturi?

Gîndesc în franceză, vorbesc în germană, visez în româneşte şi, mai recent, mă cert în engleză. Glumesc. Este Europa reunită pe care politicienii încearcă cu greu să o dospească, eu o am în mine din 1978. În timpul studenţiei aveam colegi veniţi la studii din America de Sud, erau refugiaţi politici din ţări ca Chile şi Peru. Într-o zi am aflat de la unul dintre ei că el este „cetăţean al lumii“. Oau, mi-am zis în 1976, cum o fi asta, cînd eu mă mişcam între Cişmigiu, Podul Izvor şi Dalles? Acum ştiu, şi încerc să le transmit acest spirit şi copiilor mei, care rămîn însă, în ciuda eforturilor mele, profund parizieni. 

a consemnat Ana-Maria ONISEI 

Foto: M. Chivu

1026 16 impostorul webp
Impostor ca mine
Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.
p 17 jpg
Joker
Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.
p 17 Audio jpg
Voci umane, voci artificiale
Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.
1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.

Adevarul.ro

image
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au adus celebritatea VIDEO
Actriță și fost model, Kim Basinger a devenit celebră datorită rolurilor în filme precum Batman, L.A. Confidential și 9 1/2 Weeks. Vedeta premiată cu Oscar a avut o carieră excepțională, precum și o viață personală fascinantă. Astăzi, vedeta de la Hollywood împlinește 70 de ani.
image
Moartea misterioasă a uneia dintre cele mai mari vedete rock. Ultimele clipe din viața lui Jim Morrison, solistul trupei The Doors
Solistul trupei americane The Doors a fost unul dintre cele mai mari staruri rock din toate timpurile. La 52 de ani de la dispariția sa prematură, moartea sa este încă învăluită în mister, iar mulţi cred că Jim trăieşte şi azi.
image
Cartofii la cuptor, un deliciu. Cum faci cea mai ușoară mâncare de post, condimentele care îi fac irezistibili
Este un preparat simplu, dar deosebit de gustos. În post, cartofii la cuptor sunt o masă sățioasă și ușor de pregătit. Pot fi serviți cu murături, salată de legume ori cu sos de usturoi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.