Închid ochii şi văd - interviu cu Lucian PINTILIE

Publicat în Dilema Veche nr. 421 din 8-14 martie 2012
Închid ochii şi văd   interviu cu Lucian PINTILIE jpeg

Întrebat ce vrea să fie cînd va fi mare, Corneliu Porumboiu a răspuns: Lucian Pintilie. Creditat pentru renaşterea filmului românesc, Cristi Puiu a ţinut să precizeze că, fără Lucian Pintilie, Noul Val nu ar fi existat. Venind din partea regizorilor săi favoriţi, aceste declaraţii nu fac decît să întărească evidenţa: Lucian Pintilie este cel mai important cineast român. Un artist de-o inteligenţă şi ironie uriaşe, care a trecut de la film la teatru cu aceeaşi eleganţă cu care a combinat, în opera sa, observaţia socială cu poezia vizuală. Mereu furios, cinic, subversiv, deranjant şi niciodată dispus să accepte compromisul, fie el politic sau artistic, Pintilie a ales exilul impus atunci cînd regimul din România n-a avut altă soluţie de a-l reduce la tăcere decît lovind sub centură. Cu prilejul retrospectivei integrale de la Museum of Modern Art (1-12 martie 2012), organizate de Institutul Cultural Român din New York (la care regizorul va fi prezent), Lucian Pintilie a acceptat să privească înapoi, închizînd ochii şi făcîndu-ne să vedem omul din spatele unei cariere exemplare care e departe de a fi încheiată.

Aţi făcut zece lungmetraje într-o carieră în film de aproape cinci decenii. Vi se pare mult, vi se pare puţin sau credeţi că e o „balanţă“ justă?

Ritmul meu genetic este acela de a face un film o dată la doi ani. Semnalez cu o furie bine stăpînită o datorie restantă de zece lungmetraje pe care cinematografia românească o are faţă de mine – zece filme care mi s-au furat cînd am fost dat afară din cinematografie. Vreme de 20 de ani (1970 – 1990) mi s-a interzis să mai fac filme în România.

În 1970 am fost denunţat împreună cu un coleg al meu de a fi provocat apariţia unui „fenomen de antipatriotism în filmul românesc“. Oricine ştie în România ce a însemnat un asemenea denunţ. O absenţă de 20 de ani, de exemplu. Imaginaţi-vă filmul Balanţa apărînd pe ecran cu 20 de ani mai devreme. Şi toate filmele mele apărînd cu 20 de ani mai devreme.

În aceşti ani de absenţă în care creaţia mea şi – de ce să nu o spun de-a dreptul – supravieţuirea mea s-au datorat unor ţări atît de generoase ca Franţa şi SUA, i-am întîlnit pe fraţii mei de peregrinări universale, pe Andrei Şerban şi Liviu Ciulei. Cele mai grele clipe au fost momentele de reîntoarcere în România.

Vă întreb însă, la rîndul meu: Ştiţi cîte filme a făcut în cei 20 de ani de suspendare a mea regizorul care m-a denunţat lui Ceauşescu? În afara „filmului“ cu execuţia lui Ceauşescu la care participase, sînt 38 de filme. Repet întrebarea: Ştiţi cîte filme a făcut regizorul care l-a denunţat pe Pintilie lui Ceauşescu? Răspunsul meu e mereu acelaşi, invariabil. 38 de filme.

Cînd aţi înţeles România mai bine, înainte sau după Revoluţia din decembrie 1989?

Cînd l-am văzut pe generalul Stănculescu (n. red. – general al Armatei Române înainte de 1989, creditat drept artizanul procesului şi execuţiei dictatorului Ceauşescu) confecţionînd avioane de hîrtie în aşteptarea execuţiei lui Ceauşescu.

Cînd am văzut cum au fost „ciuruiţi“ dictatorii. Cum a trecut apoi ciuruirea lor – din crimă în vorbire legendară, apoi în argou, şi preluată din zbor de şeful statului cu imensul lui talent de preşedinte jucător. 

Cînd am văzut tandreţea care îi lega pe cei doi idioţi. 

Cînd am constatat firescul cu care românii au descoperit crima ca făcînd parte din natura lor. Era o Românie fără compasiune, necunoscută mie, crudă, mult mai aproape de Siria decît de Praterul vienez. Adică după 1989. 

Cum v-aţi reinventat ca artist odată cu exilul din Franţa, cum a fost să vă duceţi obsesiile în altă parte, şi de ce nu aţi făcut film în Franţa?

M-am întors la bătrîneţe, după vagabondajul meu prin teatrele lumii, în casa de pe malul lacului Băneasa. Mi se întîmplă să nu ies cu lunile din conacul mănăstiresc de la Băneasa şi să nu observ că de fapt convorbirile de supravieţuire pe care le am cu prietenii sau colaboratorii mei sînt strict imaginare, adică exact aşa cum le descria Washington Post în interviul pe care mi l-a luat acum mulţi ani, în 2 martie 1986. Închid ochii şi călătoresc, închid ochii şi văd. 

Cînd stau la Paris, traversez Sena două sau trei zile la rînd, pînă cînd îmi dau seama că sînt la Paris, că rîul pe care îl traversez şi pe care îl văd mai bine închizînd ochii este Sena.

Mă simt stînjenit, mi-e puţin ruşine, dar reinventarea mea ca artist nu mi-a provocat nici o dificultate de adaptare, nici măcar cînd am aflat că apartamentul meu din 8 bis rue de Saint-Hyacinthe era lipit de cel al lui Robespierre. Ascultam cu urechea lipită de zid, cînd făceam un pas îi clămpănea falca de moarte.

De ce nu am făcut film în Franţa? Păi, aveam eu timp să prepar acel fabulos travaliu de răbdare şi de culise, obligatorii în construcţia oricărui proiect? Bineînţeles că nu am închis taraba. Am vîrsta proiectelor mele neterminate. 

Care este cea mai importantă dovadă de recunoaştere a operei dumneavoastră pe care aţi primit-o de-a lungul întregii cariere?

Poate interviul lui Susan Sontag din Theater Heute din februarie 1977. La întrebarea Ce reprezentaţii din ultimii ani v-au marcat?, Sontag a răspuns: „Spectacolul Turandot al lui Lucian Pintilie. Merce Cunningham. The Ik al lui Peter Brook. Montarea berlineză cu Aşteptîndu-l pe Godot a lui Beckett. Plisetskaya în Bolero-ul lui Ravel. Producţia lui Strehler cu Livada de vişini“.

Ce vă atrage cel mai mult la ideea de carnaval? E un termen pe care l-aţi folosit des atunci cînd aţi vorbit despre filmele dvs. şi despre viziunea asupra României.

Carnavalul mă atrage, mă seduce ca una dintre cele mai riscante şi provocatoare tentative de a parodia moartea. Ajung la sfîrşitul vieţii şi, de cîte ori băşcălizez numele lui Dumnezeu, mă uit imediat cu teamă în jurul meu, dacă nu cumva sînt prin preajmă turnători sau turnătoare care iau notiţe într-un carnet de însemnări ascuns. Sînt superstiţios. Deloc religios. Cam jalnic, nu?

Terapia carnavalului este enormă, aşa a fost inventat Cimitirul Vesel de la Săpînţa – un decor nebun pentru carnavalul morţilor. Oamenii şi-au dat seama şi alcoolului vesel i-au adăugat Cimitirul Vesel, azi foarte vulgarizat, dar cu o înclinaţie metafizică la origine absolut impresionantă. „Il n’y a rien de plus drôle que le malheur.“ (Beckett)

Cînd am pus în scenă Flatul fermecat la Aix-en-Provence, m-a impresionat conţinutul noncarnavalesc al unei scrisori adresate de Mozart tatălui său şi mi-am dat seama că nu este singura pătrundere în moarte posibilă: „Şi cum moartea privind lucrurile în faţă este ţelul real al vieţii, m-am familiarizat atît de bine de cîţiva ani încoace cu această adevărată şi perfectă prietenă a omului, încît imaginea ei, pe lîngă că nu mai are nimic înspăimîntător pentru mine, îmi pare prin multe lucruri foarte liniştitoare şi consolatoare“.

Cu care dintre personajele din filmele dvs. aţi empatizat cel mai mult şi de ce? Care dintre ele consideraţi, astăzi, că vă reprezintă cel mai tare?

Cu Mitică din De ce trag clopotele, Mitică?. Îmi mai ia din greutatea de pe umeri.

Ce anume din realitate vă stimulează cel mai tare ca cineast?

Oglinzile. Feţele multiple ale realităţii, reflectate într-o oglindă uriaşă care este lacul. 

Cum comentaţi faptul că filmele dvs. au fost descrise ca fiind tragicomedii cu umor negru balcanic (care umor nu se traduce neapărat instantaneu în lume)?

Comentez aşa. E o definiţie foarte largă, mult prea largă, în care, într-adevăr, ca la un chef balcanic, intră toată lumea. Intră şi Emir Kusturica care produce (cu excepţia primului său film) un cinematograf pe care îl detest. Intră şi Dusˇan Makavejev, acest Godard sîrbo-croat, cu un cinematograf pe care îl ador. Intru şi eu, dacă binevoiţi să mă invitaţi. Intră şi Michael Cacoyannis, cel mai vechi, melodramatic şi sentimental dintre noi toţi. Dar cine nu intră?

Deosebirile sînt însă enorme, mult mai mari decît s-ar putea crede, începînd cu prima limbă străină vorbită în afară de cea maternă. Balcanismul nu e o unitate, ci o imensă disparitate explodată şi răsexplodată, pe care definiţiile clasice sînt neputincioase în a-l mai defini, cuprinde şi explica. 

Ce le lipsesc filmelor adaptate după piese de teatru pentru a nu fi teatru filmat? Dacă aţi adapta azi pentru cinema unul dintre spectacolele pe care le-aţi regizat de-a lungul anilor, care ar fi acesta şi de ce?

Le lipsesc adaptatorii. Voi încerca, chiar în acest an cînd voi face filmul Pescăruşul după Cehov, să explic ce înţeleg eu prin adaptare. Cred că se poate face altceva decît ce a făcut Marco Bellocchio admirabil în I pugni in tasca mulţi ani în urmă şi în multe alte filme după aceea. În interiorul adaptării mai e nevoie de încă o adaptare mai mică, de un mecanism suplimentar de funcţionare, exemplul cel mai strălucit fiind Vanya on 42nd Street, un Cehov perfect al lui Louis Malle. 

La urma urmei însă, există în opera mea cinematografică şi în această retrospectivă De ce trag clopotele, Mitică?. L-aţi uitat deja? E un exemplu de cum percepe Pintilie conceptul adaptării. Să-l aştepte cu filmul după Pescăruşul... Vreţi şi un titlu pentru el? „Cehov şi Sahalin“. Vreţi şi subiectul? Ca să scape de plictiseala pe care o emanau femeile îndrăgostite de el, Cehov fuge pe insula Sahalin, de unde povesteşte o execuţie pe care nu a văzut-o niciodată.

Am remarcat referinţele temporale, uneori foarte specifice, din titlurile cîtorva dintre filmele dvs.: Duminică la ora 6, O vară de neuitat, Prea tîrziu, După-amiaza unui torţionar. Mai mult: naraţiunea din Reconstituirea se întinde pe (doar) 24 de ore, amplificînd senzaţia de timp real – lucru valabil azi şi în anumite filme ale Noului Val, a căror acţiune se întinde tot de-a lungul a 24 de ore. Altele marchează tot din titlu referinţe temporale foarte precise: 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, 12:08 East of Bucharest, Marţi după Crăciun, Amintiri din Epoca de Aur, Aurora etc...) 

Timpul este încărcat cu o valoare metaforică pe care o găsesc profund plicticoasă, dar şi cu una metafizică, foarte stimulantă. Observaţia este foarte interesantă. Nu vrei să o discutăm altă dată?

Apropo de Reconstituirea: este filmul-far al Noului Val, potrivit declaraţiilor unora dintre cineaştii lui reprezentativi. Cum vă raportaţi dvs. la Noul Val? Pentru mine, filmele-far sînt filmele lui Cristi Puiu şi ale lui Corneliu Porumboiu. După care urmează un şir de regizori excelenţi.

Apropo de Timp: credeţi că aţi îngropat definitiv trecutul prin filmele dvs. (cum splendid evocă scena cenuşei îngropate la final în Balanţa)?

Problema nu e să-l îngropăm, ci să nu-l dezgropăm. 

Emoţionantul episod despre Chaplin la filmare e doar una dintre paginile de antologie din cartea dvs. de memorii Bricabrac. Cu ce gînduri revizitaţi acest moment astăzi, cînd aveţi aceeaşi vîrstă cu Chaplin la momentul în care l-aţi cunoscut?

Îmi pare bine că te-a emoţionat momentul cu Chaplin. Pentru mine, cu cît sînt mai îndepărtate, cu atît aceste amintiri sînt mai emoţionale, pentru că intervine şi imaginaţia pe care trecerea timpului o amplifică. Ce ştiu precis sînt timiditatea şi iritarea care creşteau în Chaplin, care presimţea că filmul va fi un eşec. Psihologic, mă recunosc în acest episod. 

Una dintre replicile mele favorite (din Balanţa) spune: „Dintre noi doi nu poate ieşi decît un geniu sau un nebun. Dacă e normal, îl omor cu mîna mea“. Care este cea mai iritantă reprezentare a normalităţii pe care aţi executa-o fără remuşcări într-un film?

Orice reprezentare a anormalităţii ridicată la rang de normalitate şi acceptată ca atare (despre care vorbeşte şi Balanţa) e pasibilă de execuţie. O să-ţi povestesc o scurtă istorioară reală care conţine o imagine formidabilă: acum cîţiva ani, pe o cursă aeriană internă, trei popi în sutane călătoreau la business class, în vreme ce un înalt politician român, recent şi provizoriu degradat din poziţie, era la clasa economy, pierdut printre pasageri. 

Sînteţi la fel de exasperat şi de furios şi pe România de azi?

Mult mai. Dar trebuie să mărturisesc că sînt şi foarte obosit.  

a consemnat Mihai CHIRILOV 

Bucureşti, februarie 2012 

Foto: Mircea Cantor/ICRNY

964 16 coperta jpg
Febra etică
Ca o concluzie, atît Mariana Marin, cît și Mariana Codruț practică o literatură în răspăr cu poetica dominantă a generației ’80, dar nu într-un mod manifest, ostentativ.
964 17 Va urma  Pe planeta Oglinda foto Marius Sumlea 1 jpg
La 146 km de război. Teatru la Piatra Neamț
Ce regăsesc la fiecare ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț este un efort de adecvare la problematicile momentului, la crizele lumii și la ideile ce se dezbat, un efort care face festivalul viu, vibrant, departe de formatul obosit de „vitrină” teatrală.
964 23 png
Lucrările maeștrilor peisagiști britanici (și nu numai) la București
Pavilioanele Art Safari sînt deschise publicului pînă la 11 decembrie și, cu siguranță, promit o experiență vizuală memorabilă.
afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
Ultimul interviu jpg
Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo
„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.
p 17 jpg
Canadian Beauty
Dintre subgenurile născute în epoca post-#metoo și influențate decisiv de aceasta, satira corozivă, cu trăsături îngroșate pînă la caricatură, are astăzi vînt din pupă.
959 17 Biro jpg
Reformări
Tears for Fears, celebri pentru răsunătorul succes „Shout” al epocii Thatcher, dar și pentru chica optzecistă pe care o promovau la vremea respectivă, ar părea că se relansează a doua oară după 18 ani de absență, însă reformarea propriu-zisă a avut loc cu ocazia albumului precedent, din 2004.

Adevarul.ro

Atac cu rachete rusesti in Ucraina FOTO Twitter jpg
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Putin anexează patru regiuni din Ucraina: Cel puțin 26 de civili uciși în atacuri cu rachete
Vladimir Putin a oficializat vineri anexarea regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk Herson și Zaporojie, care reprezintă circa 18% din teritoriul țării vecine. În Ucraina, atacurile cu rachete împotriva civililor s-au reluat, cel puțin 26 fiind uciși și 39 răniți în ultimele 24 de ore.
Soldati ucrainieni pe frontul din Herson FOTO profimedia 0675801159 jpg
Administrația instalată de Moscova în Herson anunță uciderea responsabilului lor de securitate
Autorităţile de ocupaţie instalate de Moscova în regiunea Herson, din sudul Ucrainei, au anunţat că un responsabil din cadrul așa-zisei lor administrații a fost ucis vineri într-un atac comis de armata ucraineană.
accident tramvai sos giurgiului 30 septembrie Foto ISU B-If
Două tramvaie s-au ciocnit în Capitală, pe Șoseaua Giurgiului: Trei răniți au nevoie de asistență medicală
Trei persoane au fost rănite și au nevoie de asitență medicală după ce două tramvaie ale STB s-au ciocnit vineri seară pe Șoseaua Giurgiului, la stația Cimitirul Evreiesc, anunță ISU B-If.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.