Înainte în trecut

Publicat în Dilema Veche nr. 420 din 1-7 martie 2012
Înainte în trecut jpeg

Am ajuns în cele din urmă la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de la Berlin, chiar dacă falimentul Malev mi-a complicat călătoria, lăsîndu-mă şi fără banii înapoi, şi fără redirecţionare pe alt zbor, dar, spre deosebire de anul trecut, am ratat la mustaţă Ursul de Aur. Documentarul fraţilor Taviani, Cesare deve morire, spune povestea unei trupe de deţinuţi dintr-o închisoare italiană de maximă siguranţă, care joacă într-o adaptare a piesei shakespeariene Iulius Cezar. Inevitabil, gîndul m-a dus la excelenta montare a lui Andrei Şerban după Timberlake Wertenbaker din anii ’90 de la Teatrul Naţional, Cine are nevoie de teatru?. N-am auzit comentarii extatice aşa cum s-a întîmplat în 2011 cînd splendidul Nader and Simin: A Separation primea trofeul suprem, dar nici voci indignate. E drept, majoritatea ar fi preferat bizareria poetică în alb-negru a portughezului Miguel Gomes, Tabu, care a trebuit să se mulţumească doar cu Premiul Alfred Bauer (pentru inovaţie într-un film din competiţie) şi, previzibil, cu Premiul FIPRESCI. Gomes „împrumută“ de la Murnau nu doar din Tabu (titlul şi împărţirea pe capitole), ci şi din Aurora (numele eroinei şi ecoul unei iubiri ilicite), răsturnînd însă referinţele şi construind un film aproape inclasabil, care ţi se insinuează treptat pe sub piele. Şi n-ai fi zis: prologul e unul aiuritor, care povesteşte moartea tragică a unui explorator de pe continentul african, care, rănit în dragoste, s-a aruncat în gura crocodililor sub privirile impasive ale băştinaşilor. Primul capitol, intitulat „Paradisul pierdut“ (invers ca la Murnau), e şi mai deconcertant: personajele contaminate de singurătate vorbesc ca de pe altă planetă (sîntem la Lisabona), iar bătrîna Aurora, rămasă falită după ce şi-a pierdut banii la jocuri de noroc şi ferm convinsă că îngrijitoarea ei îi face vrăji, sfîrşeşte în spital, nu înainte de a-i lăsa vecinei care se preocupă de soarta ei un bilet cu numele unui bărbat şi o adresă. Tabu decolează cu adevărat – într-o altă epocă şi pe un alt continent – odată cu cel de-al doilea capitol, intitulat „Paradis“. Lipsită de dialoguri, dar nu şi de sunete ambientale şi muzică (hitul „Be My Baby“ revine obsesiv), această parte elegiacă splendid filmată în 16 mm şi narată hipnotic de misteriosul bărbat este cutia de rezonanţă a filmului, care ascunde secretul Aurorei.

Nu ştiu cum se face, dar majoritatea filmelor pe care le-am văzut la Berlinala din acest an, inclusiv Tabu, şi-au luat Trecutul ca aliat pentru a vorbi mai bine despre Prezent. „Trecutul nu e niciodată mort; nu e nici măcar trecut“, spunea cîndva William Faulkner. Nici că se putea o descriere mai potrivită pentru filmul lui Stephen Daldry, Extremely Loud and Incredibly Close, care pune degetul pe rana încă deschisă provocată de atentatele din 11 septembrie 2001. Incredibil de detestată în State (unde, se pare, recursul la tragedia americană este încă tabu), adaptarea omonimă a romanului scris de Jonathan Safran Foer filtrează trauma recentă prin ochii lui Oskar, un puşti de 9 ani hiperactiv, care şi-a pierdut tatăl în ceea ce el numeşte „cea mai sinistră zi“ şi care, printr-un ingenios dispozitiv narativ, devine un receptacul al durerii colective. Nu e deloc uşor să empatizezi cu Oskar, pe care preţ de două treimi din film l-am găsit cumplit de nesuferit şi de iritant, şi cred că tocmai de aceea Daldry cîştigă pariul cu acest subiect dificil: într-una dintre cele mai puternice scene, Oskar îşi învinovăţeşte mama (admirabil de reţinut interpretată de Sandra Bullock), spunîndu-i că şi-ar fi dorit ca ea, şi nu tatăl lui, să se fi aflat în turnul năruit. Extremely Loud and Incredibly Close este, finalmente, un basm crud şi emoţionant despre acceptarea pierderii şi reconciliere, care, chiar dacă uneori frizează necesar prostul gust şi manipulează niţel sub centură, plonjează temerar cu capul înainte într-un trecut care a confirmat pentru totdeauna lipsa de logică a prezentului.

Tot în trecut se întoarce şi The Iron Lady, proiectat în onoarea actriţei Meryl Streep, distinsă cu un Urs de Aur omagial pentru întreaga carieră. Nu e vorba aici de o biografie clasică a prim-ministrului cu mînă de fier a Marii Britanii care a fost Margaret Thatcher, ci mai degrabă de o schiţă de portret în care anumite trăsături esenţiale sînt creionate îndeajuns de clar pentru a vizualiza întregul. Nu e vorba nici de un apăsat manifest feminist, deşi triumful şi politica lui Thatcher într-o lume guvernată de bărbaţi îşi găsesc ilustrări foarte percutante în filmul regizat de Phyllida Lloyd. Dincolo de simpatiile sau, mai ales, antipatiile politice pe care le provoacă subiectul, The Iron Lady este, de fapt, tot un film intimist despre pierdere şi reconcilierea cu sine. Preţul plătit pentru a ajunge la putere este singurătatea, aceasta este lecţia pe care Thatcher o învaţă acum la bătrîneţe, cînd demenţa i-a umbrit raţiunea, făcînd-o să se agaţe de viziunile pline de tandreţe cu soţul ei decedat. Despărţirea de trecut şi acceptarea singurătăţii sînt, poate, singurele în stare să-i mai lumineze prezentul. Despre asta e vorba în acest trist film de dragoste, în care interpretarea lui Meryl Streep întrece perfecţiunea şi strălucirea perlelor de care „doamna de fier“ nu s-a despărţit niciodată.

Coproducţia italo-română Diaz – Don’t Clean Up This Blood redă prezentului faţa nevăzută a trecutului nu tocmai îndepărtat: brutalul raid al forţelor de ordine italiene asupra manifestanţilor antiglobalizare de la summit-ul G8 din Genova din 2001, refugiaţi în liceul al cărui nume dă şi titlul docu-dramei regizate de Daniele Vicari. În ciuda unui debut ezitant şi confuz care încearcă să izoleze cîţiva poli de empatie în colcăiala colectivă de poliţişti şi demonstranţi, filmul intră rapid în linie dreaptă şi nu-şi mai pierde suflul pînă la final. Diaz e unul dintre acele filme care te umplu de mînie, dar Vicari joacă cinstit, păstrînd distanţa şi comutînd perspectiva dintr-o tabără într-alta, pentru justa înţelegere a conflictului, pînă în punctul în care amatorii de griuri ar trebui să ia o pauză pentru că ceea ce se întîmplă mai departe nu lasă loc decît de alb şi negru. Invazia torpilantă de violenţă poliţienească asupra manifestanţilor ocupă mare parte din film şi are forţa unui pumn în stomac reluat în buclă, animalic, consternant şi ilogic. Nu înţeleg de unde vin acuzele de violenţă gratuită, de vreme ce a fost dovedit că toate astea s-au întîmplat şi nu au putut fi văzute – deci vizualizate – la nici o televiziune. După cum nu înţeleg nici cum cineva se mai poate întreba azi cine a fost, pînă la urmă, vinovat pentru sinistrul asalt asupra liceului.

Cel mai frumos film pe care l-am văzut însă la Berlinală e tras din trecutul biografic al însuşi regizorului care l-a făcut. Keep the Lights On al americanului Ira Sachs (Premiul Teddy) descrie lunga relaţie toxică pe care acesta a avut-o, în anii ’90, cu un tînăr avocat dependent de droguri. Rar mi s-a întîmplat să am impresia că trag cu ochiul pe gaura cheii la o poveste care ar fi trebuit să rămînă privată, dar francheţea cu care Sachs se expune şi cu care vorbeşte despre viaţa în comunitatea gay (departe de rotunjirile consensuale din The Kids Are All Right) fac din filmul său o experienţă extrem de emoţionantă. Poate că fostul său partener va înţelege, văzîndu-l acum, cît de mult a fost iubit şi că „a lăsa lumina aprinsă“, dincolo de decizia lui Sachs de a nu ascunde nimic, conţine cea mai potrivită ilustrare a trecutului care nu e niciodată mort...

Mihai Chirilov este critic de film şi director artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

964 16 coperta jpg
Febra etică
Ca o concluzie, atît Mariana Marin, cît și Mariana Codruț practică o literatură în răspăr cu poetica dominantă a generației ’80, dar nu într-un mod manifest, ostentativ.
964 17 Va urma  Pe planeta Oglinda foto Marius Sumlea 1 jpg
La 146 km de război. Teatru la Piatra Neamț
Ce regăsesc la fiecare ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț este un efort de adecvare la problematicile momentului, la crizele lumii și la ideile ce se dezbat, un efort care face festivalul viu, vibrant, departe de formatul obosit de „vitrină” teatrală.
964 23 png
Lucrările maeștrilor peisagiști britanici (și nu numai) la București
Pavilioanele Art Safari sînt deschise publicului pînă la 11 decembrie și, cu siguranță, promit o experiență vizuală memorabilă.
afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
Ultimul interviu jpg
Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo
„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.
p 17 jpg
Canadian Beauty
Dintre subgenurile născute în epoca post-#metoo și influențate decisiv de aceasta, satira corozivă, cu trăsături îngroșate pînă la caricatură, are astăzi vînt din pupă.
959 17 Biro jpg
Reformări
Tears for Fears, celebri pentru răsunătorul succes „Shout” al epocii Thatcher, dar și pentru chica optzecistă pe care o promovau la vremea respectivă, ar părea că se relansează a doua oară după 18 ani de absență, însă reformarea propriu-zisă a avut loc cu ocazia albumului precedent, din 2004.

Adevarul.ro

Lunetistul Wali FOTO Ashleigh Stewart Twitter webp
Celebrul lunetist Wali revine în Ucraina. Principala sarcină a unității pe care o va comanda
Wali a mers în Ucraina, la începutul lunii martie pentru a sprijini armata Kievului, iar după aproape două luni și mai multe misiuni, lunetistul a ajuns acasă, la soția și fiul său. În prezent, celebrul lunetist s-a întors pe front cu o nouă sarcină.
Mustul e „vedeta toamnei” în piețe jpeg
Mustul, cea mai populară băutură a toamnei poate ucide. Când devine un pericol delicioasa licoare
Deși abundă în vitamine și este o băutură delicioasă, mustul este și foarte periculos. Dacă este lăsat la fermentat în spațiu închis, este interzis să intri în încăpere fără a o aerisi în prealabil.
un elev a fost incatusat in fata colegilor captura facebook 1 jpg
Trei elevi din Bihor au intrat băuţi în şcoală. Un adolescent a fost încătuşat de polițiști VIDEO
Trei elevi din Bihor au intrat băuţi în şcoală, înjurându-şi colegii şi cadrele didactice. Profesorii au cerut ajutorul Poliţiei, iar unul dintre adolescenţi a fost scos în cătuşe şi condus la Poliţie.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.