Venezia 68

Dana ENULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 397 din 22-28 septembrie 2011
Venezia 68 jpeg

Multe filme şi antren 

Anul acesta a fost o ediţie cu filme capabile să fascineze, modificînd raportul dintre cinema şi spectatori. Opere în care vulgaritatea este trăită ca fatalitate. 

Pentru prima dată în istoria Mostrei, toate cele 65 de lungmetraje, prezentate în cele trei secţiuni oficiale, au fost în premieră mondială, alese din 5200 de titluri. Impresionant numărul ecranizărilor după romane, piese de teatru, cronică. 

Criză de inspiraţie sau pasiune pentru literatură? 

Tinker Tailor Soldier Spy de Tomas Alfredson după romanul lui John le Carré (am cumpărat cartea, poate înţeleg şi eu cine este spionul), Wuthering Heights de Andrea Arnold după Emily Brontë (săraca Emily, dacă ar şti...), Texas Killing Fields de Ami Canaan Mann (fata lui Michael), inspirat de articole de cronică neagră (slab, iar Sam Worthington nu-l poate salva), The Ides of March de George Clooney, adaptare după o piesă de Beau Willimon, A Dangerous Method al lui David Cronenberg, scris de Christopher Hampton după o carte de John Kerr, A Simple Life de Ann Hui, inspirat de fapte şi persoane reale, Carnage de Roman Polanski după piesa de teatru Le Dieu du Carnage, de Yasmina Reza, Faust al lui Sokurov, adaptare a tragediei lui Goethe, Himizu de Sion Sono, inspirat de un manga, Wilde Salome în care Al Pacino îi aduce un omagiu lui Oscar Wilde, La folie Almayer al lui Chantal Akerman, după un roman al lui Conrad.

Dacă nu e literatură, este istorie în filmul Madonnei, W.E. (dezastru!), viaţa lui Wallis Simpson şi a lui Edward VIII; iar Saideke Balai al lui Wei Te-Sheng povesteşte istoria aborigenilor din Taiwan la începutul secolului al XX-lea. Puţine scenarii originale: Emanuele Crialese în Terraferma, Killer Joe al lui William Friedkin, The Exchange al israelianului Eran Kolirin, Alpis al lui Yorgos Lanthimos, Shame al lui Steve McQueen şi Dark Horse al lui Todd Solondz, o perlă rară, la care rîzi în hohote de tragedia unui om neiubit de nimeni. Solondz e unicul regizor capabil să realizeze un astfel de film.

Am văzut familii superdisfuncţionale, catastrofe naturale (Cernobîl şi Fukushima), radiaţii şi tsunami, virusuri mortale, adolescenţi abuzaţi, sex, nuduri integrale, violuri, violenţă în familie, copii cu sindromul Down, femei cu sindromul Stockholm, azile de bătrîni şi proteze în pahar, fobii, isterie, nevroze şi psihoze, erori judiciare, carnagii, politicieni corupţi, imigraţie clandestină, o lume fără principii. Adică lumea noastră. Şi ne-am pus întrebarea fundamentală: dragostea va triumfa? Nu, după părerea lui Todd Solondz (ar fi meritat un premiu!)... 

Lei, Cupe, Oselle şi... Faust 

Juriul de la Veneţia 68 s-a descurcat mai onorabil decît cel de anul trecut, al lui Tarantino. Singura problemă e că pe juraţi nu i-am zărit pe la Lido. Vedeau filmele separat, la hotel, sau împreună (rar) pe o insuliţă misterioasă din Lagună. Darren Aronofsky a apărut în ultima zi, slab şi deprimat. Pe David Byrne îl ador (acum cîţiva ani eram obsedată de Talking Heads), Téchiné seamănă din ce în ce mai mult cu Peter Cushing, italienii Mario Martone şi Alba Rohrwacher parcă se întrebau ce caută ei pe acolo, Todd Haynes se gîndea la Mildred Pierce, iar pe Liisa Ahtila chiar nu o cunosc. 

Leul de Aur a fost o poveste anunţată încă de la început: „Cum să nu cîştige Faust al lui Aleksander Sokurov?“. Eu, silitoare, am încercat să-l văd, dar am rezistat 75 de minute din 135... Reverie sufocantă, kitsch, şobolani, maţe, Mefistofel cu carapace de plastic care elimină gaze intestinale, limba lui Goethe densă. Persoanele nefericite sînt periculoase, spunea Goethe. Am ieşit şi am alergat la Veneţia să văd Mad Men, ca să-mi refac ochii. Shame on me!

Cupa Volpi pentru cel mai bun actor avea gravat pe ea numele lui Michael Fassbender, imposibil să nu-l premiezi în Shame (a contat, cred, şi rolul lui Jung interpretat în filmul lui Cronenberg, tot în competiţie). „The sexy bastard“ ocupă ecranul cu un nud masculin perfect şi e genial modul în care exprimă durere şi disperare şi ruşine în timp ce face lucrurile alea singur, la birou, pe Skype, cu femei, cu bărbaţi, în doi, în trei, pe muzică de Bach (Glenn Gould la pian; variaţii de sex pe Variaţiile Goldberg). M-am dus să-l văd la conferinţa de presă, unde a spus că scenele de sex i-au cauzat jenă şi probleme cu logodnica. I’m officially in love with Fassbender! Cînd am intrat la conferinţă aveam un tricou gri, cînd am ieşit se umpluse cu inimioare roşii.

Cupa Volpi pentru cea mai bună actriţă: chinezoaica Deanie Yip pentru A Simple Life, năucitor de bună (în cuplu cu Andy Lau) în rolul unei femei care îmbătrîneşte domol dar inexorabil, după o viaţă fără lovituri de teatru. Premiul Special al Juriului i-a revenit italianului Emanuele Crialese pentru cel mai prost film al lui, Terraferma (se zvoneşte că a fost preţul pe care a trebuit să-l plătească Marco Müller pentru a rămîne la Veneţia)... Leul de Argint pentru Regie i-a fost înmînat chinezului Cai Shangjun pentru People Mountain People Sea, filmul surpriză, pe care l-am ratat cu graţie ca să ne ducem în grup la Maternity Blues, să o „sărbătorim“ pe Monica Bîrlădeanu, singura actriţă româncă prezentă anul acesta la Lido. 

Osella pentru imagine i s-a cuvenit operatorului Robbie Ryan pentru Wuthering Heights, singurul lucru apreciabil din film. Osella pentru cel mai bun scenariu i-a fost atribuită grecului Yorgos Lanthimos pentru suprarealistul Alpis. 

Ineluctabil premiul de interpretare „Marcello Mastroianni“ pentru tînărul cuplu genial, cvasi-splatter, din japonezul Himizu: Shota Sometani şi Fumi Nikaido. Pentru că la Veneţia 68 au fost protagonişti actorii. Se spune că Sir Laurence Olivier, cînd se uita la un film care îl încînta, se ridica în picioare şi spunea: „Doamnelor şi domnilor, aţi văzut un actor care ştie să-şi facă meseria!“. Filmul de deschidere, The Ides of March, ar fi banal dacă nu ar fi interpretat de Ryan Gosling, care ia lecţii de viaţă de la Philip Seymour Hoffman şi Paul Giamatti. Nu există cuvinte pentru a descrie performanţa protagoniştilor din Carnage; sînt suficiente numele: Jodie Foster, Kate Winslet, John C. Reilly şi Christoph Waltz. În filmul lui Tomas Alfredson joacă Gary Oldman, Colin Firth, Toby Jones şi nebănuiţii Tom Hardy (să vedeţi The Take!) şi Benedict Cumberbatch (să nu rataţi Sherlock Holmes!).

Magnifică Vanessa Paradis în Café de Flore al canadianului Jean-Marc Vallée! Mai bună decît soţiorul Johnny Depp (ar trebui ca ea să joace mai des, iar el să stea acasă cu copiii). A Dangerous Method e ţinut pe umeri de Michael Fassbender şi Viggo Mortensen. Păcat de Keira Knightley care strică filmul... În Killer Joe sînt superbi toţi: Gina Gershon (o actriţă subevaluată), Thomas Haden Church, Emile Hirsch, revelaţia Juno Temple şi chiar şi Matthew McConaughey (în versiune director’s cut), în cel mai bun rol al lui. 

Carey Mulligan în Shame reuşeşte o performanţă rară: să nu dispară de pe ecran cînd e în acelaşi cadru cu Fassbender. 

Divini şi protagoniştii lui Todd Solondz: Mia Farrow (redux), Christopher Walken, Selma Blair şi dolofan-duiosul Jordan Gelber.

Menţiune specială pentru actriţele din Alpis, Ariane Labed şi Aggeliki Papoulia. Paradă de stele în Contagion de Steven Soderbergh: Matt Damon, Kate Winslet, Jude Law, Gwyneth Paltrow. 

Iar Val Lauren e unicul element notabil în Sal de James Franco (biografie afectivă a lui Sal Mineo, ucis la 37 de ani). 

Standing ovation în sală pentru Philippe Torreton în Présumé coupable de Vincent Garenq, film care a cîştigat Venice Days. 

Dar la această Veneţie a actorilor în stare de graţie am văzut şi dude-dudissime: în frunte cu Monica Bellucci, penibilă în filmul lui Philippe Garrel, Un été brûlant, Abbie Cornish în W.E. (dar e vina Madonnei, că ea e actriţă bună, vezi Bright Star), James Howson, adică Heathcliff negru din Wuthering Heights, un fel de Lenny Kravitz în mizerie, inexpresiv şi rece, şi de fapt toţi actorii din filmul regizoarei Andrea Arnold, care mi-a masacrat romanul preferat cu replici care ar fi făcut-o pe sfioasa Emily Brontë să se ruşineze: „He’s a nigger“, „Stupid whore“, „Fuck you all, you cunts“... 

Spritzgeddon 

Imagini de neuitat: felaţia KFC din Killer Joe, spînzurătoarea roşie pe care părinţii o pregătesc acasă pentru nefericita din Himizu, „New York, New York“ cîntată în versiune jazz de Carey Mulligan în Shame, Madonna, imprevizibilă şi capricioasă, într-un cuvînt „superstar“, un film belgian cu vaci şi cooperative de fermieri văzut în Sala Volpi în timp ce afară lumea urla „Madoonnnaaaa!“, pentru că trecea The Material Girl pe covorul roşu, Kate Winslet Forever (ce femeie!), ironia subtilă cu care Viggo Mortensen îl interpretează pe Freud în filmul lui Cronenberg şi răspunsul lui la întrebarea unui jurnalist: „Psihanaliză?! Prefer să vorbesc cu un taximetrist!“, ultimele minute din Himizu (SUMIDA, DON’T GIVE UP!! – vreau să învăţ cum se spune şi în japoneză), invidia mea cînd Cristi s-a dus la masă cu Guy Pearce, dialogul din Alpis dacă este sau nu gimnasta suficient de pregătită ca să evolueze pe o piesă pop, secvenţa „vomiting Kokoschka“ din Carnage. 

Şi fotografia noastră a unui aperolspritz în pahar: Spritzgeddon. La anul putem participa cu ea la Bienala de Artă! 

Dana Enulescu este jurnalistă.

p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara
p 16 Dan Barbilian adevarul ro jpg
Viața sau opera
„Personal, mă consider un reprezentant al Programului de la Erlangen, al acelei mișcări de idei care, în ceea ce privește întinderea consecințelor și răsturnarea punctelor de vedere, poate fi asemuită Discursului Metodei sau Reformei înseși.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.