Un festival care să dureze o viață

Publicat în Dilema Veche nr. 401 din 20-26 octombrie 2011
Un festival care să dureze o viață jpeg

- un dialog cu Csilla KATÓ și Dumitru BUDRALA despre Astra Film Festival -

Peste mai puţin de o săptămînă va începe la Sibiu cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Astra Film. Este cel mai important festival de film documentar din România şi unul dintre cele mai bine cotate din Europa. În plus, are o atmosferă cu totul specială, ca a unei petreceri reuşite, între prieteni. Nu e un festival comercial, nu are nimic glamour, însă are o intimitate. Şi o lejeritate. Iar cel mai mare merit le aparţine gazdelor care sînt, de obicei, discrete. De aceea, am stat de vorbă cu Dumitru Budrala, directorul festivalului, şi cu Csilla Kató, coordonatoarea selecţiei şi a festivalului.

Se făceau filme documentare la Sibiu înainte de ’89? Presupun că trebuie să existe un început.

Dumitru Budrala: Păi, la început am avut o bicicletă. Bicicleta am dat-o unui maistru care mi-a dat la schimb un aparat Smena. Şi am fost uluit de aparat, de posibilitatea de a face poze. Mai tîrziu mi-am cumpărat un Zenit cu care făceam poze la nunţi, la botezuri, la înmormîntări. Aşa am strîns bani şi am cumpărat un Pentax cu care puteam face şi diapozitive. Am trecut foarte repede la film. Era prin anii ’80 şi lucram ca profesor într-un sat, cînd acolo a avut loc o crimă. Nimeni nu făcea nimic ca să-i descopere pe făptaşii, mai ales că toată lumea din sat bănuia cine erau, iar eu nu ştiam prin ce metodă să fac dreptate. Nu eram nici avocat, nici procuror sau miliţian, aşa că m-am gîndit că prin film aş putea să restaurez cumva adevărul despre crimă şi să-l fac public. Nu mi-era foarte clar cum, însă îmi imaginam că se poate face justiţie prin film. Aşa am început să experimentez. 

Despre ce sat era vorba?

Dumitru Budrala: Despre Jina. Am iniţiat acolo un cineclub foarte bun, la Căminul Cultural. Făceam parte dintr-un grup de profesori care întreţinea cineclubul ăsta. Aveau loc evenimente mari, cu săli arhipline, la Căminul Cultural. Şi făceam proiecţii de film. Cu pelicula era greu. Nu aveam bani să facem cópii şi montam direct, tăiam pelicula cu lama, o lipeam cu acetonă, iar muzica o puneam pe un magnetofon, separat. Tot noi făceam afişele, anunţurile de pe la biserică, băteam toba, făceam PR. Şi venea public, dom’le! Şi totul a plecat de la zero, căci nu ne dădea nimeni nici un ban. Am făcut odată o colecţie de costume populare şi am văzut că le plăceau nemţilor. Am vrut să le dau pe toate pe un aparat de filmat, un Arriflex. Dar a aflat miliţia şi nu am reuşit să facem treaba. Aşa că am adus un Krasnogorsk din Uniunea Sovietică. Făceam filme, mergeam cu ele la Costineşti, la festival, am luat chiar şi premii. Iar apoi am început să filmez nunţi săteşti, împreună cu Vintilă Mihăilescu, cu o cameră VHS pe care o primise el din Elveţia. Eu tocmeam nunţile, filmam amîndoi şi împărţeam cîştigul. 

Erau filme antropologice, la vremea respectivă?

Dumitru Budrala: Nici nu exista termenul. Era catalogat drept folclor… etnografie şi folclor. Comuniştii nu încurajau ceea ce numim astăzi film antropologic. Ceea ce făceam noi era tolerat pentru că nu intra în zona lor de interes. Nu ne acordau nici un fel de sprijin. Cu filmul antropologic, totul a început în 1990, cînd lucram deja la Muzeul Astra şi a venit în vizită ambasadorul Franţei de atunci. I-a plăcut foarte mult muzeul şi a zis: bun, e foarte frumos, dar vă lipseşte ceva. Nu aveţi audiovizual... Nouă ni se părea chestia asta ceva de avangardă. Nu avea nici un muzeu aşa ceva, poate doar MŢR-ul, dar şi ei erau tot la început. Ideea era să începem să ne documentăm şi să înregistrăm realitatea. Pentru că era evident că în acea perioadă se petreceau nişte procese care duceau la pierderea unor lucruri foarte valoroase, ceea ce s-a şi întîmplat, din păcate. Şi acum mă gîndesc cu tristeţe că nimeni nu a făcut vreun film despre destructurarea unui CAP, a unui IAS, a unei fabrici, nu au fost înregistrate nicăieri toate aceste drame uriaşe prin care a trecut societatea românească. 

Cum s-a ajuns la ideea unui festival de film antropologic?

Dumitru Budrala: Prima ediţie a fost în 1993. Atunci a fost primul şi ultimul an în care festivalul a fost naţional. A durat trei zile şi au participat 40 de filme, în totalitate filme de televiziune. Încă de la prima ediţie a venit Michael Stewart, un cunoscut antropolog englez care a rămas un prieten fidel al festivalului. El a făcut teren în Ungaria şi şi-a dat doctoratul cu o lucrare despre ţiganii lovari de acolo. A trăit doi ani între ţigani, cu tot cu familie, cu copil mic, a învăţat limba, tot… Apoi a venit în România şi era interesat să facă un studiu despre ciobanii români. În 1993, cînd s-a proiectat la festival documentarul lui filmat în Transilvania, au ieşit toţi spectatorii din sală. A fost şocant pentru ei. Nu puteau să accepte un film realist, în care se vorbeşte liber. Situaţia asta s-a menţinut pînă în ’98, cînd am păţit o altă chestie…

Csilla Kató: Da, în 1998 a fost proiectat un film al unui regizor maghiar despre Ip, un sat din nordul Transilvaniei unde în anul 1940 a avut loc un masacru. Era un film onest despre cum trăiesc oamenii din Ip acum, fiecare vorbind pe limba lui, română sau maghiară, ce îşi amintesc, despre cum viaţa merge mai departe, deşi ceea ce s-a întîmplat a fost marcant pentru ei. Cînd s-a proiectat filmul, festivalul avea loc la Casa Armatei şi un colonel care era responsabil acolo ne-a oprit curentul electric şi a vrut să ne dea afară din incintă.

Dumitru Budrala: A făcut scandal, că ce-i cu filmele astea, cu unguri, cu ţigani şi că facem România de ruşine... 

Cum vă descurcaţi din punct de vedere logistic în urmă cu 15-20 de ani?

Dumitru Budrala: Ar fi greu să descriem logistica de atunci, căci sînt multe detalii legate de context. Nu existau fonduri publice pentru evenimente culturale. În anul 2000, am luat prima dată bani de la CNC. Cred că au fost vreo 60 de euro. Dacă voiai să faci un eveniment cultural, trebuia să inventezi modalitatea de a-l face. Multe lucruri le obţineam prin schimburi, prin muncă de voluntariat, dar erau şi costuri pentru care trebuia să obţinem bani. Termenul de sponsorizare era echivalent cu pomana, un fel de cerşit. La un moment dat, fratele meu, care avea o fermă înfloritoare pe vremea aceea, m-a sponsorizat: două remorci de cartofi. Au venit cu tractoarele la muzeu şi am dat sfoară în ţară că vindem cartofi la jumătate din preţul pieţei de atunci. Am vîndut cartofii, şi cu banii pe care i-am luat pe ei am plătit mesele pentru invitaţii de la festival. Însă problema cea mai mare era că nu aveai contacte, informaţii. Mai luam filme de la ambasade şi le proiectam, cu ocazia festivalului, în diferite locaţii. În primul an, am proiectat filmele pe un singur televizor. În anul următor, am avansat şi proiectam filmele pe patru televizoare, legate în reţea. În 1994 aveam o singură secţiune de competiţie, dar premiile erau destul de mari, de la Comisia Europeană, de la Fundaţia Soros – care a dat un premiu de 10.000 de dolari. Tot în 1994 am făcut un lucru fantastic şi inconştient: am difuzat filmele la posturi de televiziune locale. Pentru prima oară, oamenii vedeau alte lumi, alte realităţi. Filmele documentare nu se difuzau atunci nici măcar la TVR, nu exista Internet... 

Vă gîndeaţi deja la o continuitate pe termen lung?

Dumitru Budrala: Eu mă gîndeam clar că vreau să devină cel mai important festival din Europa şi din lume (rîde). Intenţiile mele erau foarte clare: voiam să fac un festival care pentru mine, cel puţin, să dureze toată viaţa! Iar Festivalul Astra este un loc unde se poate aduna acest trib tot mai mare al iubitorilor de film documentar. 

Ce se întîmplă cu filmele după ce au fost proiectate la festival?

Csilla Kató: Filmele documentare bune cresc valoric în timp. Cînd am făcut programul românesc pentru 2006, am revăzut nişte filme din arhivă şi am rămas şocată. De exemplu, este un film românesc, Mudava, realizat de Liviu Tipuriţă. Ceea ce m-a şocat nu era personajul sau filmul în sine, ci cum arătau trotuarul, strada din anii ’90, atmosfera de atunci. Toate aceste detalii capătă o valoare de document vizual. Am adunat treptat o colecţie de filme documentare care nu există în altă parte. De pildă, filmele româneşti care s-au făcut în ultimii 20 de ani nu le poţi găsi altundeva decît în arhiva noastră. Şi vin la Sibiu cercetători şi doctoranzi din străinătate ca să le studieze. Arhiva o ţinem activă şi prin caravane, cinematecă, programe educative. 

Astra Film Festival e un festival de film cu o atmosferă aparte, unică la noi. Cum reuşiţi să creaţi această atmosferă?

Csilla Kató: În concepţia noastră, un festival de film nu înseamnă doar cît mai multe proiecţii de filme, trebuie să se nască o atmosferă care să ajute schimbul de idei, de emoţii, de reacţii care se nasc în jurul receptării filmelor. Există festivaluri, la care focus-ul principal a fost în jurul sesiunilor de pitching, iar profesioniştii sînt atraşi ca să obţină bani pentru viitoarele lor proiecte. Aproape numai asta conta, iar sălile de proiecţie erau goale. Noi am vrut să facem un eveniment care să sărbătorescă filmul, la care oamenii să consume filme şi să discute despre ele, nu o piaţă care să faciliteze oferte de vînzare şi cumpărare. Pe de altă parte, profilul unui festival se dezvoltă în timp şi prin selecţia de filme, este ca o semnătură. Festivalurile se recunosc ca valoare în acest fel şi se urmăresc reciproc. De exemplu, avem schimburi de publicitate cu Cinéma du Réel din Paris, FID-Marseille sau Visions du Réel, care ne-au cerut să facem schimb de bannere, ceea ce înseamnă că le-a plăcut ceea ce au văzut la noi. În plus, e important să aduci personalităţi. Oameni importanţi din lumea filmului internaţional. De-a lungul timpului, acest fapt a dat o dimensiune de testare a calităţii. 

Ce fel de public aţi avut la început? Şi cum vi l-aţi format?

Dumitru Budrala: La început, au fost sibieni în mare parte. Abia după 1994 au început să vină şi din străinătate, în special regizorii filmelor din festival. Şi mai veneau şi din centrele universitare: Bucureşti, Cluj, Iaşi. În mod sigur s-a educat un public la Astra. Noi am muncit mult şi la partea asta: cea de a aduce public. Una dintre strategiile noastre a fost să-i aducem pe studenţi, să le oferim condiţii şi facilităţi. La o ediţie, am obţinut gratuit de la o unitate militară vreo 350 de locuri pentru ei. Atunci au venit studenţi din toată ţara.

Csilla Kató: Odată, ne-am suprapus peste o campanie electorală. Venise Ion Iliescu pe un stadion şi au avut nişte probleme cu furnizarea de curent electric acolo. Le-au căzut generatoarele şi a fost o pană de curent în tot oraşul. Era vineri seara şi noi aveam proiecţii. Erau sălile pline. Ne-am confruntat cu o situaţie de organizare neprevăzută. Nu ştiam ce să facem. Şi am avut o surpriză pe care nu o voi uita niciodată. Au stat oamenii timp de două ore într-o beznă absolută şi au cîntat. Două ore de poveste. Şi atunci ne-am dat seama ce public fain avem! Acum sînt documentarişti – atît români, cît şi străini – care vor ca premierele filmelor lor să aibă loc la noi, la Sibiu. Asta înseamnă ceva pentru festival! Iar în iunie anul acesta, Michael Stewart a organizat la Londra prima ediţie Open City, un festival de film documentar, inspirat în totalitate de Astra Film Festival. E ca şi cum festivalul nostru ar fi ajuns la maturitate şi ar fi adus pe lume un copil. Puţine proiecte culturale româneşti ajung să fie luate drept model din România şi „exportate“ într-un oraş precum Londra.  

a consemnat Adina POPESCU

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.