PE CE LUME TRĂIM

De-a lungul vremii, mai precis de vreo 18 ani, cuvîntările, gesturile publice sau atitudinile lui Traian Băsescu mi-au creat varii stări cetăţeneşti. Greu mi-ar fi fost să îmi imaginez că Traian Băsescu ar putea să mă (şi) înduioşeze. Ei bine, zilele trecute, a reuşit.

Cum în sondajele de opinie laburiştii şi conservatorii sînt cotaţi oarecum la egalitate, alegerile britanice, din 6 mai, ar putea foarte bine să producă un parlament „de coaliţie“ în care nici unul dintre marile partide să nu obţină o majoritate, iar liberal-democraţii să deţină balanţa puterii.

De cîţiva ani, ador documentarele. Mă afund într-un documentar cu o voluptate mai accentuată decît în orice lungmetraj artistic. Faptul că cel mai bun făcător de documentare pe care îl cunosc spune că documentarul nu este obiectiv mă stabilizează în plăcerea mea.

Mepul este o invenţie lexicală pe care v-o propun, ca înlocuitor pentru „europarlamentar“, cuvînt prea lung pentru gustul meu. Vine de la acronimul englezesc pentru Member of European Parliament (MEP). Ce mai fac mepii noştri, în afară de a-şi încasa salariul de 7000 de euro lunar şi de a ocupa locuri, regulat, în prea-aglomeratele curse Bucureşti-Bruxelles?

Aprobarea de către Congresul Statelor Unite a planului administraţiei Obama de extindere a asistenţei medicale pentru aproape toţi americanii marchează cea mai importantă legiferare în domeniul social, pe care această ţară a văzut-o din anii ’60 încoace.

Pe 21 martie 2002, Rodolfo Baiza Hernandez a fost executat prin injecţie letală la închisoarea federală din Huntsville, Texas. În martie 1985, ucisese şi jefuise cîţiva imigranţi mexicani care tocmai trecuseră ilegal graniţa în Statele Unite. A fost imediat arestat. În septembrie 1985, a fost condamnat la moarte într-un proces fără multă istorie

Cunosc motivele istorice pentru care Parlamentul European îşi tot mută calabalîcul între Bruxelles şi Strasbourg. Ele ţin de panaş, de orgolii naţionale, de afirmarea unor poziţii simbolice în interiorul Uniunii Europene. De curînd, însă, după cum tot poporul comunitar ar trebui să ştie, Tratatul revizuit „ot Lisabona“ a dat puteri de codecizie numitului for reprezentativ, el fiind, nu-i aşa, ales direct de către cetăţean, adică de mine.

Compania Google şi-a întrerupt recent colaborarea cu statul chinez, motivînd că nu mai este dispusă să-şi adapteze motorul de căutare pentru a restricţiona accesul chinezilor la anumite informaţii, aşa cum impune Guvernul acestei ţări. Deşi majoritatea ţărilor democrat-liberale au fost de acord cu decizia marelui concern, în Australia, de exemplu, Guvernul a declarat că va impune prin lege blocarea accesului la unele site-uri web.

Anul 2002 s-a terminat cu o iarnă agresivă la Chicago. Vîntul rece lovea şuierînd nămeţii şi bieţii oameni treceau pe străzile oraşului grăbiţi, ca sub asediu, cu nasul în fulare groase. În acea dimineaţă sticloasă de decembrie, sub un ger înalt şi ameţitor, am ajuns în campusul Universităţii din Chicago. David Brent, legatarul american al lui Mircea Eliade, îmi aprobase amabil cererea de a răsfoi arhiva personală a lui Eliade, aşa că urma să petrec toată ziua la biblioteca Regenstein.

Salariu de mii de euro, poziţie bună, transportul decontat, proximitatea „marii politici europene“, angajaţi la dispoziţie, salariu de mii de euro. Salariu de mii de euro. Cam asta auzi cînd întrebi românul ce ştie el despre mepi (de la MEP, membru al Parlamentului European).

Competiţii dramatice şi replici mediocre: cam aşa s-a scris istoria Uniunii Europene de pînă acum. De prea puţine ori UE se ridică la înălţimea evenimentelor, cauză pentru Europa să piardă teren atît din punct de vedere economic, cît şi geopolitic.

Din punct de vedere sociologic, boema este un fenomen marginal. Sau, mai bine zis, al marginalilor. Oamenii care îşi permit să piardă noapte după noapte fără să simtă în vreun fel constrîngerea unui program a doua zi nu sînt dintre cei obişnuiţi. Nu sunt obişnuiţi nici oamenii care preferă noaptea zilei.

Recunosc. Urmăresc cu multă ciudă vînzoleala creată de periodicele rapoarte de evaluare pe justiţie ale Comisiei Europene. Ciudă, iritare, enervare. Să mă explic.

Cînd februarie s-a topit, rece şi indecis, în martie, Chopin a împlinit 200 de ani. Naşterea sa, oricît de certă, este cumva misterioasă. Actele de stare civilă indică data precisă a naşterii: 22 februarie 1810.

„Această situaţie nesănătoasă este produsul unui sistem clientelar. Guvernele succesive au grija extinderii beneficiilor pentru prietenii politici, în special prin slujbe confortabile în sectorul public, concomitent cu persecutarea rivalilor din alte partide. În zilele noastre, în democraţie, concurenţii politici nu sînt nici ucişi, nici exilaţi. Ei sînt doar îndepărtaţi din funcţiile deţinute, pentru a face loc partidului la putere. Rezultatul a fost un sector public uriaş şi ineficient ş...ţ E

De cîte ori venea la Paris – şi asta se întîmpla cel puţin o dată pe an – profesorul Charlie Citrine Jr. ajungea în chiar prima după-amiază a sejurului său la Café de Flore sperînd să se întîlnească, într-un fel sau altul, cu spiritul acelei Europe despre care vorbea an de an studenţilor săi de la University of Chicago la cursul său de istorie a ideilor secolului XX. Ştia că vînează umbre, pentru că la Café de Flore vin, acum, numai turiştii. Vremurile în care cafeneaua era frecventată de spirit

Luna trecută, în parcul de distracţii Sea World din Florida, o orcă a tras-o pe Dawn Brancheau, una dintre dresoare, în bazin şi a ţinut-o sub apă pînă ce aceasta a murit înecată. Moartea femeii este, fără discuţie, o tragedie şi cu toţii ar trebui să înţelegem drama prin care trece familia acesteia. Incidentul ridică însă foarte multe semne de întrebare: oare atacul nu a fost deliberat? Nu cumva mamiferul, o orcă pe nume Tilikum, dar alintată Tilly, a reacţionat atît de violent din cauza faptul

Stai în redacţie şi te uiţi pe geam. A venit căldura, în sfîrşit. Chef de scris nu ai. Tocmai te-ai întors de la încă una dintre mega-plicticoasele conferinţe de presă de la Primărie. Ştii dinainte ce trebuie să scrii, în funcţie de relaţia patronului cu primarul. Ori de bine, ori de rău, indiferent de conţinutul evenimentului. Ai o vîrstă, ai cîţiva ani de presă şi începi să te întrebi cît timp o să mai faci asta. Cît timp o să rămîi în banalităţi locale, învelite în poleieli justiţiare ale căr

În august 1915, Henry James a acordat primul său interviu pentru The New York Times. Avea 71 de ani (a murit, de altfel, la cîteva luni după apariţia interviului), era deja celebru în lumea literelor şi se implicase serios în efortul de război, devenind preşedintele unei organizaţii despre care aflăm totul din chiar denumirea ei: American Volunteer Motor Ambulance Corps.

Două abordări domină prezentele discuţii asupra reformei bancare: una se referă la diferenţierea între bănci, cealaltă la reglementare. Originile dezbaterii se trag din istorie, încă din primele zile ale preşedinţiei lui Franklin D. Roosevelt, în era „Noului comerţ“, perioadă în care aşa-numiţii „trust-busters“ (agenţi guvernamentali anti-trust, anti-monopol) au fost puşi faţă în faţă cu legiuitorii în domeniu.

Funcţionarul este amărît. Amărît este Funcţionarul. Vorbeşte rar, cumpănit, îşi alege cu grijă cuvintele. La un moment dat, izbucneşte. „Trimitem documentele iniţiale, drafturile, spre Secretariatul General al Comisiei şi, după un sfert de oră, le au, pe căi informale, toate Reprezentanţele Naţionale. Nu se poate.

„Închipuiţi-vă că citiţi următoarele: «Muzeul Naţional de Curiozităţi Naturale din oraşul *** publică printr-aceasta un concurs cu un premiu de 1.200 lei, între acei ce, de astăzi până în trei luni, vor avea crescute mustăţi în palmă.

Cred că am avut norocul de a fi la Bruxelles într-una dintre cele mai interesante săptămîni posibile. Adică, la doar 14 zile de la instalarea noii Comisii, în plină „febră grecească“ şi în vînzoleala pregătirilor pentru lansarea Strategiei 2020.

Undeva, spre sfîrşitul Eticii Nicomahice, Aristotel spune că marea problemă a sofiştilor era aceea că puneau semnul egalităţii între politică şi retorică. Pentru sofişti, cu alte cuvinte, politica era discurs şi atît. Spre deosebire de Platon, Aristotel nu dădea multe parale pe sofişti şi excesul retoric al acestora era unul dintre motive. Pe de altă parte, epoca de glorie a sofiştilor (patru-cinci secole înainte de Cristos) a coincis cu o democratizare evidentă a Atenei.

Efectele devastatoare ale cutremurului care a lovit Haiti la începutul lunii ianuarie au stîrnit reacţii de compasiune peste tot în lume – în numai trei zile, mai mult de un milion de americani au donat bani prin intermediul SMS-urilor, au donat haine şi produse alimentare – aşa cum s-a întîmplat în cazul Mariei Pacheco din Chicago, o tînără divorţată care îşi creştea singură copiii – sau, pentru a face rost de cît mai mulţi bani, unii au lucrat chiar şi în saloane de înfrumuseţare sau în spălăt

Franţa a decis să vîndă Rusiei una dintre cele mai puternice maşini de război construite vreodată: nava de asalt Mistral L 9013, cu opţiune pentru alte trei asemenea nave. Preţul: 750 de milioane de dolari bucata. Mistral transportă 1000 de soldaţi, elicoptere de asalt (18 grele sau 35 uşoare), patru barje de desant, un batalion de tancuri plus alte 70 de blindate, avînd la bord şi un spital cu 70 de paturi.

În lumea puterii tradiţionale, ceea ce conta în politică era, îndeobşte, a cui putere militară sau economică va cîştiga. În plus, în politica de azi, în era informaţiei, contează şi a cui „poveste“ cîştigă. Naraţiunile naţionale sînt, într-adevăr, un mijloc de plată. Guvernele concurează unele cu altele, precum şi cu alte organizaţii, pentru a-şi spori propria credibilitate şi a o slăbi pe aceea a oponenţilor.

La Bruxelles plouă doar de două ori pe an. O dată, din septembrie în aprilie şi a doua oară, din mai în august. Ploaia în capitala Europei instituţionale e de mai multe feluri. Există cea rece, care te murează pînă la piele şi te face să vrei cu tot dinadinsul înapoi în sala de conferinţe sau seminar din care tocmai ai ieşit, plictisit de moarte.

Isaiah Berlin îşi începe celebrul eseu* despre gîndirea lui Tolstoi asupra istoriei – aşa cum reiese ea din Război şi pace – citînd un vers din puţinele fragmente care ne-au rămas de la poetului antic Arhiloh (680 – 645 î. Hr.): „Vulpea ştie multe lucruri, dar ariciul ştie un singur mare lucru“. Prelungind versul în metaforă, Berlin distinge între două categorii de intelectuali, de oameni, în general.

Cît de real este pericolul inflaţiei pentru economia lumii? Părerile în această privinţă se împart între cele ale economiştilor conservatori şi cele ale unor instituţii oficiale ca FMI sau OECD (Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică). FMI şi OECD prevăd rate ale inflaţiei foarte scăzute, pentru următorii cîţiva ani.

Ajunşi în Raiul Economic pe Pămînt, adică în Uniunea Europeană, românii încearcă să găsească repede confirmări ale propriilor iluzii. Aşteptările au fost supradimensionate. Ioropa să ne dea de toate, că de aia aderăm.

1) Am trăit toată copilăria mea auzind despre „generaţia de sacrificiu“. Am aflat că generaţia părinţilor mei a trebuit să-şi explice sărăcia şi traiul greu ca pe un sacrificiu care avea acest sens: copiii o vor duce mai bine. De mic, mi s-a băgat în cap că aşa e firesc – părinţii se sacrifică pentru copii. Fiind firesc, e nobil. Este una dintre acele datorii care, deşi îl îngenunchează pe om, înalţă umanitatea din el.

Am auzit, adesea, că statutul de victimă aduce beneficii. Unii spun, de pildă, că un joc abil „de-a victima“ a asigurat chiar cîştigarea recentelor prezidenţiale.

Ucraina a avut de ales – în turul doi al alegerilor prezidenţiale, din 7 februarie a.c. – între doi candidaţi în egală măsură problematici. În colţul albastru, un domn tuns ca un apparatcik, încercînd să pară gingaş (tocmai pentru că avea la activ cîteva scandaluri de tinereţe, unul legat de un viol), care vorbea prost limba ucraineană şi care şi-a camuflat, pe cît posibil, susţinerea din partea Rusiei. În colţul galben, o doamnă coafată inimitabil, dorind să pară „bărbată“ (vezi naţionalismul n

Îmi căzu pe maşină ditai bucata de gheaţă. Era parcată lîngă bloc. Ceasul rău. Plafonul, capota motorului şi parbrizul, făcute praf. Am avut două „noroace“ la ghinion. În primul rînd, bolovanul a căzut pe maşină, şi nu în capul vreunui trecător. Al doilea, firma la care am CASCO are biroul chiar în service-ul unde trebuia să mă duc. Acolo, o oarecare coadă. Oamenii, supăraţi. Normal. Nimeni nu e vesel cînd se duce la „constatare“.

„Dom’le, oameni mai necivilizaţi ca românii n-am mai văzut, iete cum parchează, eu vă zic, cînd plec în concediu, dacă e în străinătate, eu am grijă să nu fie români în staţiune, aşa sîntem noi, neamul ăsta, înapoiaţi. Vai de mama noastră.“