I.L. Caragiale

Turtă dulce – panorame – tricoloruri – bragă – baloane – soldați – mahalagioaice – lampioane – limonadă

Este aproape imposibil, crez eu, să se găsească un român, indiferent de sex, care să nu fi scris – chiar dacă nu știe să scrie –, care să nu fi primit, sau despre care să nu se fi scris măcar o scrisoare anonimă.

Dacă lucrezi numai ziua, nu-ţi trebuie nici lampă, nici lumînare, şi nici tutun, dacă nu fumezi. Pui hîrtia şi cerneala pe masă, iai condeiul în mînă, îl moi în călimară potrivit, ca să nu pice şi să-ţi facă ursuzlîc, te aşezi frumos pe scaun şi începi să scrii.

Fără îndoială, un guvern, fie compus din sfinţi şi mucenici, nu are să poată mulţumi pe toată lumea, şi este neapărat natural ca şi guvernul acesta, cu toată majoritatea de care se bucură, să aibă şi el nemulţumiţii săi. Unul dintre aceştia a emis o idee nouă şi luminoasă: constituirea lor în opoziţie cum se cade.

Între deosebitele aptitudini ale societăţilor, mai ales una este care ajută foarte mult la dezvoltarea statului, adică la întărirea şi prosperarea puterii publice – aptitudinea politică. Cucerirea bunurilor naturale, perfecţionarea păstrării şi prefacerii acestora, înmulţirea schimbului lor prin cultivarea ştiinţelor şi artelor utile;

Într-unul din numerele noastre trecute vorbeam despre starea bolnăvicioasă a publicisticii româneşti şi îndeosebi a celei politice. Ne întrebam atunci: care să fie cauza acestei stări? O fi disproporţia dintre mijloacele intelectuale şi năzuinţa de a înfăţişa ceva în viaţa publică?

Boierii noştri de odinioară, afară de rare excepţiuni, nu se prea dedeau la învăţătura de carte. Pentru aceea, aveau în genere nevoie de grămătici, copii, mai mult sau mai puţin deştepţi, ieşiţi din rîndurile mojicimii şi procopsiţi cu carte şi condei la umbra mănăstirilor greceşti.

Nu mai încape îndoială că un zidar, care se ţine de meseria sa şi nu se amestecă în lucruri pe care nu le poate pricepe, nu se va expune niciodată a fi tratat de prost; din contră, dacă-şi va exercita meseria sa cu conştiinţă şi cu iscusinţă, se va putea cu drept cuvînt spune de dînsul, că e un zidar inteligent.

Frate Vlahuţă, Tu crezi că voi, literaţii şi artiştii, „prin cinstea, prin căldura sincerităţii, pe care le puneţi pînă şi în greşelile voastre, sunteţi mai aproape de sufletul tinerimii, şi că de multe ori, din umbra în care trăiţi, voi o puteţi călăuzi, ş-o călăuziţi în adevăr, mai mult chiar decît povăţuitorii şi dascălii ei direcţi“.

Aseară m-am întors acasă tîrziu, zdrobit, cu mintea zdruncinată şi cu sufletul tulburat. Căzusem, victimă a lăcomiei, într-o cursă. Mă întîlnisem după-amiazi cu un prieten, care-mi propusese să mă ia la masă. N-aveam poftă de societate şi am respins politicos invitaţiunea.

Fiică de arendaş, de negustoraş, de funcţionăraş, de avocăţel, de ofiţeraş, de popă – să fi fost papa bulgăroi, sîrbotei sau grecotei – moftangioaica este româncă şi prin urmare nobilă, et par conséquent nu poate suferi mojicimea.

Lunile trecute, judeţele de jos ale Olteniei, o parte a judeţului Oltul şi întreg judeţul Teleorman au fost bîntuite, acesta din urmă într-un mod înfiorător, de epidemia variolei. Astăzi încă, deşi răul merge descrescînd, mulţumită măsurilor energice pe care le-a desfăşurat serviciul sanitar, nenorocitele populaţiuni dela ţară dau o mortalitate extraordinară din cauza flagelului.

Mofturi, vorbe goale, o frazeologie extravagantă şi imposibilă, şi o vădită ignorare a tutulor chestiunilor propuse în desbatere.

„Închipuiţi-vă că citiţi următoarele: «Muzeul Naţional de Curiozităţi Naturale din oraşul *** publică printr-aceasta un concurs cu un premiu de 1.200 lei, între acei ce, de astăzi până în trei luni, vor avea crescute mustăţi în palmă.