războiul româno-român

Totul pleacă, probabil, de la faptul că, aşa cum spune o formulă de mult intrată în uz, „am avut cea mai sîngeroasă despărţire de comunism din Europa de Est“. Ne-a marcat atît de tare ce s-a întîmplat în decembrie 1989, încît, de atunci, nu mai reuşim să încheiem războiul cu noi înşine.

Cine este duşmanul? Încercarea de a numi cine ne este duşman ne ajută să ştim că, indiferent de cum sîntem noi, duşmanul nostru este cu certitudine diferit de noi, e altfel decît noi şi, cu cît e mai diferit, mai altfel, cu atît pare mai ameninţător.

În 2012, suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a declanşat mari tensiuni şi pasiuni. Nu prea au ieşit oameni în stradă – nici pro, nici contra –, n-au ieşit în număr suficient nici la vot, astfel că, pînă la urmă, referendumul a fost invalidat.

Nimeni nu va şti vreodată cîte ziare şi reviste au existat la începutul anilor ’90. În primele luni de după căderea comunismului, cozile la ziare şi reviste erau la fel de mari ca acelea la alimente. Dacă pentru alte drepturi şi libertăţi democratice a trebuit să aşteptăm ceva mai mult timp, libertatea de exprimare ne-am cucerit-o instantaneu.

Fără îndoială, un guvern, fie compus din sfinţi şi mucenici, nu are să poată mulţumi pe toată lumea, şi este neapărat natural ca şi guvernul acesta, cu toată majoritatea de care se bucură, să aibă şi el nemulţumiţii săi. Unul dintre aceştia a emis o idee nouă şi luminoasă: constituirea lor în opoziţie cum se cade.