Cuvîntul "colectivitate"

Am vorbit acum cîtva timp despre un interesant studiu al d-lui Paulhan asupra „prostiei la om“; d-l Paulhan stabileşte, după cum s-a văzut, că prostia provine mai cu seamă din pretenţie.

Nu mai încape îndoială că un zidar, care se ţine de meseria sa şi nu se amestecă în lucruri pe care nu le poate pricepe, nu se va expune niciodată a fi tratat de prost; din contră, dacă-şi va exercita meseria sa cu conştiinţă şi cu iscusinţă, se va putea cu drept cuvînt spune de dînsul, că e un zidar inteligent. Îndată ce însă zidarul nostru se va amesteca în cestiuni înalte economice şi va căuta să le dezlege fără a fi dobîndit mai înainte cunoştinţele trebuincioase, cu alte cuvinte, îndată ce-l va apuca boala pretenţiei, toată lumea va spune despre dînsul că e un „prost“.

După cum vedem, prostia e un lucru foarte relativ; un om e prost sau nu, după cum e plin sau lipsit de pretenţie. Aşa fiind, nu e de mirat că întîlnim prostia chiar la oameni de altminteri deştepţi şi înzestraţi cu o cultură mai deosebită. Nimeni bunăoară n-ar îndrăzni să atribuie calificativul întrebuinţat aşa de des de d-l Paulhan unui mare număr de persoane, care fac parte din opoziţie, dacă toate aceste persoane s-ar ţine cu modestie de profesiunile lor şi nu ar voi să iasă cu orice preţ la iveală. Cînd mai toate aceste persoane însă nu strălucesc, în activitatea lor de toate zilele, prin nici un talent sau o însuşire deosebită, e din parte-le o dovadă netăgăduită de pretenţie, din momentul ce se aruncă în luptele politice, scot gazete şi-şi dau o osteneală nemaipomenită să convingă lumea că sînt oameni politici şi că lor ar trebui să li se încredinţeze frînele guvernului.

Pentru a face pe lume să creadă că eşti om politic, nu e de ajuns să o spui singur, înainte de toate trebuie să fii un asemenea om.

Apoi de oameni politici e compusă opoziţia de astăzi?

Afară de cîteva mici excepţii, care se ţin cu totul retrase din politica activă şi pe care nu le vedem la nici una din întrunirile opoziţiei, restul sînt mai mult nişte politicieni pretenţioşi, incapabili de a se uni în jurul vreunei idei comune, şi ca atare demni de-a figura în vreuna din rubricile stabilite de d-l Paulhan.

Apoi oameni politici sînt cei de la România, care, neavînd nici o idee a lor proprie, nefiind în stare să scoată din creierul lor un singur argument serios şi original, nu găsesc altceva mai bun de făcut decît să plagieze pagini întregi din Laboulaye şi articole publicate acum cîţiva ani de alte ziare şi să le servească apoi publicului ca ale lor proprii?

Apoi oameni politici sînt cei de la Lupta, care nu au găsit în arsenalul lor altă armă decît insulta la Rege, insulta sistematică?

Apoi oameni politici sînt cei de la Naţiunea, care declarau acum cîtva timp urbi et orbi că ţinta lor este de-a face din România cel mai mare imperiu al lumii (textual)?

Şi oameni politici sînt oare urzitorii tuturor ştirilor îndreptate în contra intereselor ţării?

Oameni politici sînt aceia care nu găsesc alt mijloc de-a combate guvernul decît acela de-a pune în circulaţie fel de fel de ştiri pline de neadevăr, menite a discredita nu numai guvernul, dar ţara întreagă?

Oameni politici sînt acei care anunţau acum cîtva timp că guvernul va revizui din nou art. 7? Că guvernul trebuia să convoace chiar în septembrie Camerele pentru a propune abrogarea legii privitoare la comerţul ambulant? Că d-l Bleichröder s-a opus la contractarea oricărui împrumut al României în Germania? Că guvernul are de gînd să facă în străinătate un împrumut de 155 milioane? Că negăsind 155 el se mulţumeşte cu 30 milioane? Că negăsind nici această sumă, guvernul va scade toate lefurile funcţionarilor cu 20 la sută? Că d-l Grigorescu, şeful direcţiei contabilităţii din Ministerul de Finanţe, va pleca la Berlin, Viena şi Frankfurt în scopul de-a plasa rentă 5 la sută română pe preţul de 75 suta? Că guvernul a dat ordin să nu se mai achite nici un mandat la casieria centrală?

Ar trebui să umplem mai multe coloane dacă ne-am da osteneala să reamintim toate născocirile puse în circulaţie de unele ziare din opoziţie, care, dragă Doamne, au pretenţia de-a reprezenta o direcţie politică.

Cînd s-a adeverit că nici una măcar din aceste ştiri, de care toate ziarele din opoziţie s-au folosit în timp de luni întregi pentru a ataca guvernul, cînd s-a adeverit că nici una nu e adevărată, cum rămîne cu pretenţia acelor ziare că sînt serioase şi că opoziţia pe care o fac guvernului e întemeiată pe motive temeinice?

Pretenţii şi iar pretenţii, putînd figura toate ca adaos la materialul adunat de d-l Paulhan.

Nu e de mirat acum că mai toate ziarele noastre de opoziţie, începînd cu România şi sfîrşind cu gazeta de mode şi scandaluri, nu mai au cea mai mică autoritate şi că strigătele şi vaietele lor prefăcute răsună în deşert. 

Apărut în Voinţa naţională,
3 octombrie 1885