DILEMABLOG

Pagina 11
În memoria scriitorului Alexandru Vlad jpeg
În memoria scriitorului Alexandru Vlad
Nu l-am întîlnit niciodată pe scriitorul Alexandru Vlad, i-am citit doar cărţile, despre care am şi scris, şi l-am admirat de la distanţă. A fost un scriitor discret, prea discret, care merită mult mai multă atenţie de la cititorii interesaţi de proza română contemporană.
Administratorul și cîinele jpeg
Administratorul și cîinele
Dl Dumitrescu a fost administrator aproape de la început. Era un domn parcă mereu de vîrstă medie, nu foarte slab, nici prea înalt, cu o figură plăcută și mereu jovială. Răspundea în glumă la orice-l întrebai, dar fără să întreacă măsura. Și în fiecare glumă a lui era și o fărîmă din ceva serios.
Nimeni nu moare de scrofuloză! jpeg
Nimeni nu moare de scrofuloză!
- Moartea n-a putut să vină, zise demonul, nefericit. E o epidemie mare la Pseudopolis. A trebuit să se ducă să bîntuie pe străzi. Așa că m-a trimis pe mine. - Nimeni nu moare de scrofuloză! Am și eu drepturile mele. Sînt vrăjitor!
Obama, Iohannis și genocidul jpeg
Dear New York Times,
Săptămîna trecută, în paginile de Op-Ed ale New York Times a apărut un text semnat de Patrick Basham despre „Mania Anti-corupție a României”, din care reiese, nici mai mult nici mai puțin, că am fi un popor însetat de nedreptate.
Trezitul de dimineață jpeg
Viaţa e greu
Personajele din Mîini cuminți sînt extrem de vitale. Imaginați-vă un mic Don Quijote și o simpatică Sancho Panza. Mai apare în poveste un fel de spiridușă, sora mai mare, care devine un fel de mamă în miniatură.
Refugiați? Să fie la ei, acolo    jpeg
Biserica și marketingul
De obicei, reprezentanţii Bisericii recurg la retorica arhaică despre dreapta credinţă, morală şi celelalte, într-un limbaj mai degrabă plicticos pentru copiii şi tinerii crescuţi cu computerul la îndemînă. Adversarii recurg adesea la clişeele de semn contrar, precum opoziţia între religie şi ştiinţă, dar o fac în alb-negru, la nivelul broşurelelor de propagandă sovietice din anii ’50.
Piketty şi datoriile istorice jpeg
De la bogaţi la săraci
Criza locativă a acestor azilanţi e atît de mare încît Parlamentul local a hotărît să renunţe, pînă la rezolvarea situaţiei, la cele 59 de apartamente destinate aleşilor care nu au reşedinţă în Erfurt.
Gărgăuni de primăvară jpeg
Gărgăuni de primăvară
Scriu acest text la o masă de sticlă dintr-un apartament micuț de pe rue du Plâtre, strada unde și-a pierdut Flaubert virginitatea cînd avea șaișpe ani, în timpul anului școlar 1837/1838 (deși unii zic 1839).
Oameni ocupați  jpeg
Mărțișoare
De cînd eram mică, îmi plăcea la nebunie să pregătesc mărțișoarele pentru Ziua cea Mare. Mai ales atunci cînd 1 martie pica în timpul săptămînii, era, pentru mine, un eveniment măreț. Abia așteptam să cumpăr mărțișoarele, apoi să mă uit de 100 de ori la ele, făcînd nenumărate ierarhii și topuri ca nu cumva să ratez momentul cel mai important: care cui urma să fie dat.
Arta de a îmbătrîni jpeg
„Nebunul” satului
Nu cred că există vreo comunitate fără personajul care sare din rînd, escaladează gardul și scoate limba la toată ordinea lumii așezate. E plină literatura de ei. Spun adevărurile pe care nimeni nu le poate zice verde în față. Sînt pitorești, triști, imposibili și copilăroși.
Shakespeare, Zola, absintul    & Co jpeg
Shakespeare, Zola, absintul... & Co
Shakespeare & Co se află pe rue de la Bucherie, chiar vizavi de Notre Dame, adică acolo unde turiştii americani se întîlnesc cu cei japonezi şi îşi fac reciproc fotografii de familie. La doi paşi sînt cîrciumile din Cartierul Latin care se înşiruie una lînga alta pe cîteva dintre cele mai comerciale străzi din Paris.
Meseria de profesor jpeg
Mi te-ai lipit de suflet ca timbrul de cultură
S-ar părea că finanţarea culturii a început să ocupe un pic din atenţia opiniei publice, măcar tot atîta cît sutienul Elenei Udrea. Legea timbrului cultural “face ştiri”, se scriu comentarii, se dezbate problema. Nu-i rău. Poate reuşim să ajungem la vreo soluţie.
Muzicile mele din 2015 jpeg
Un Carusel pe gustul meu
O librărie pe trei niveluri plus subsol, cu lift şi bistro sub un acoperiş de sticlă, într-o clădire-monument construită acum două secole, o astfel de librărie aduce cărţilor omagiul cuvenit, le pune în façon şi le confirmă prestigiul. O astfel de librărie chic ajută cartea să devină, în sfîrşit, (şi) un obiect fashionable!
Re uniformizarea şcolară jpeg
Trasul de şireturi
Cînd pluralul de politeţe dispare, nu negăm existenţa unei trepte valorice, o ierarhie, nu revenim, oare, la acea uitată uniformizarea apelativă de genul "tovarăş"?
Oameni ocupați  jpeg
De dragoste
De Dragobete  - și nu numai - am re-răsfoit din cărțile de iubire dragi mie (dar ce cărți nu sînt și de iubire?) și am adunat cîteva citate, fără nici o pretenție de unificare ori comparație. Arhicunoscute sau mai puțin, despre iubiri-pasiune, împlinite ori neîmplinite, reale sau imaginare, cu obiect bine circumscris ori ba...
Arta de a îmbătrîni jpeg
Doriți o cafeluță?
De cînd mă știu m-am topit după mirosul de cafea. Pot să rezist la multe ispite, dar nu la o cană cu cafea. Nu-mi imaginez diminețile fără binecuvîntarea lichidului negru și fierbinte.
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg
Cărturești Carusel - cîteva observații
Cărțile par cumva pierdute în spațiul acela uriaș care îți captează toată atenția. Ele ar trebui să fie vedetele, dar de fapt nu sînt decît niște accesorii. Poți chiar să uiți de ele. Sau cel puțin asta a fost senzația mea. E ca și cum ai merge la acel gen de festival de film unde filmele nu prea mai contează, accentul se pune pe covorul roșu și rochia lui Nicole Kidman.
Ce părere aveţi despre noul timbru cultural? jpeg
Ce părere aveţi despre noul timbru cultural?
Cum credeţi că va afecta noul timbru consumul de carte? Credeţi că va da rezultatele scontate sau că va aplica o lovitură de graţie pieţei de carte? Cît sînteţi dispus să plătiţi, în momentul de faţă, pentru o carte?
Ce a făcut şi ce n a făcut Sorin Oprescu jpeg
Budapesta în preajma unei întîlniri
Cele două capitale veşnic confundate, Bucureşti şi Budapesta  par a fi cît se poate de diferite. Dar în momentul de faţă e foarte greu de spus în care ar fi mai bine să te afli. Budapestanii n-ar vrea, poate, să le treacă pe sub poduri Dîmboviţa, tot aşa cum nici bucureştenii n-ar vrea ca o piaţă să le fie numită Moscova, în onoarea vizitei conducătorului  de la răsărit.
Piketty şi datoriile istorice jpeg
Secretul bancar şi ciocolata
Ceea ce ştim e că băncile elveţiene adăpostesc o treime din averea mondială. Şi că în ultimii ani, numeroase bănci din Elveţia au fost anchetate şi amendate pentru fraudă.
Muzicile mele din 2015 jpeg
50 de clişee alb pe negru
Fifty Shades of Grey ar trebui interzis celor peste 12 ani. Filmul este atît de pudic, de plin de clişee, de superficial şi de plicticos, încît este un afront adus tuturor celor care au făcut sex măcar o dată-n viaţa lor.
Re uniformizarea şcolară jpeg
Spaţiul personal
De cîte ori nu vi s-a întîmplat ca, în timpul unei conversaţii, la o petrecere, de exemplu, interlocutorul să se apropie de dvs. prea mult, acea apropiere în care simţiţi cum respiraţia vi se loveşte de obrazul celuilalt, proiectîndu-se parcă înapoi, combinată în plus şi cu respiraţia vorbitorului?
Ghid de depistat wink wink uri la Minsk! jpeg
Ghid de depistat wink-wink-uri la Minsk!
Dacă Putin obține drept de veto privind relația Ucraina-UE înseamnă că a obținut ce a vrut de la bun început și ne întoarcem cu vreo 70 de ani în urmă, cînd nemții și rușii negociau soarta popoarelor mai mici dintre ei în documente semnate peste noapte.
Arta de a îmbătrîni jpeg
O aventură de-o noapte
Anul trecut, primisem pentru selecția de la TIFF aproape 100 de documentare. Îmi mai rămăseseră cîteva de văzut, care ajunseseră la mine mai tîrziu. Le păstrasem pentru ultima seară, cînd trebuia să trag linie și să aleg acele 15 titluri care se vor regăsi apoi în programul festivalului.
Pinocchio jpg jpeg
Oare chiar nu știam că sînt corupți?
Răspunsul dezirabil, ideal, corect ar fi:„Punem oameni cinstiți.” Celălalt tip de răspuns este mai nuanțat. Noi „punem” politicienii sau se pun singuri, își organizează adevărate spectacole care apelează, în primul rînd, la imaginația noastră?
Piketty şi datoriile istorice jpeg
O întîlnire la Washington
Preşedintele Obama e tot mai nerăbdător să găsească o soluţie însă e puţin probabil să ia o hotărîre în timpul vizitei cancelarei Merkel la Washington.
Oameni ocupați  jpeg
Mici scene cu bărbați și femei
În diverse locuri publice în care m-am nimerit în ultimul timp, am asistat, involuntar, la tot soiul de mărunte scene în care au fost implicați...bărbați și femei. În cele mai multe dintre ele am constatat o schimbare a comportamentului să-i zicem ”clasic” al reprezentanților ”sexului tare” față de reprezentantele celui frumos.
Ce punem în locul politicienilor corupți? jpeg
Ce punem în locul politicienilor corupți?
La un moment dat, DNA-ul o să-i aresteze pe toți politicienii corupți de la noi. Întrebarea care apare, în situația dată, este: Ce punem în loc? Așteptăm răspunsurile dvs pe adresa dilema@satiricon.ro, pînă vineri, 13 februarie. Pe cele mai bune dintre ele le vom publica pe Blogul cititorilor.
Casa Universitarilor, la prînz jpeg
Cîrciuma de cartier
Locul unde poți mînca un mic sau un grătar „la botul calului” atunci cînd n-ai nimic în frigider, locul în care ieși pur și simplu cînd n-ai chef să te deplasezi pînă la pub-urile fancy din oraș, dar și atunci cînd nu vrei să stai acasă.
Diplomaţia pentru toţi jpeg
Artă din artă
Analiza e complicată. Reperele nu sînt prea numeroase. Curatorul a devenit un fel de ghid, ba chiar un guru: (inter)mediază receptarea.
Re uniformizarea şcolară jpeg
De ce haina îl face pe om
Cineva mi-a povestit de curînd că, aflat la o serată mondenă a simţit că nu este îmbrăcat cum "trebuie", iar din cauza asta n-a avut nici conversaţie şi nici chef să rămînă prea mult la eveniment. Deşi un om realmente sclipitor şi de succes, a plecat, enervat, că nu s-a gîndit mai mult la hainele pe care ar fi trebuit să le poarte.
J1407B   adevăratul stăpîn al inelelor jpeg
J1407B - adevăratul stăpîn al inelelor
Planeta, descoperită de cercetători cu doi ani în urmă, gravitînd în jurul tinerei stele J1407, este de 30 pînă la de 130 de ori mai grea ca Saturn, iar inelele sale sînt de 200 de ori mai mari.
Dilema, bineînţeles! jpeg
Dilema, bineînţeles!
Vitamina noastră s-a numit, de douăzeci şi doi de ani încoace, Dilema. Dilema a fost de la început şi a rămas fără nici o întrerupere şi un vaccin împotriva descurajării pe care ai fi simţit-o dacă ai fi lăsat zgomotele vremii să te asurzească, dar şi delicatesă spirituală, proaspătă şi acordată în ton şi în nuanţă.
Arta de a îmbătrîni jpeg
Casele mele
În jurul meu, muritorii de rînd, oameni în carne și oase, își caută apartamente de închiriat sau încearcă să-și facă credite la o bancă și să-și cumpere unul. Și nu e ușor, pe cuvînt. Și da, te leagă de picior, ca-n Pîlnia și Stamate, pe viață. Dar cum ai putea, altfel? Că fără o moștenire, nu prea ai de ales.
Muzicile mele din 2015 jpeg
La moartea scriitorului
S-au împlinit opt ani de cînd prozatorul Gheorghe Crăciun nu mai e printre noi.
De ce vă citesc jpeg
De ce vă citesc
În primul rînd aș dori să vă mulțumesc pentru tot ceea ce întreprindeți; pentru că existați și pentru că țineți ridicată calitatea jurnalismului românesc. Acum, să vă răspund la întrebarea de ce vă citesc.
Kepler 444   o stea străveche, cu planete asemănătoare Terrei jpeg
Kepler 444 - o stea străveche, cu planete asemănătoare Terrei
S-a presupus, pînă acum, că în univers vor mai fi existat şi alte planete propice vieţii.
Re uniformizarea şcolară jpeg
La bella figura
A te simţi bine în propria piele înseamnă a avea un sens de armonie cu restul oamenilor. A face pe alţii să se simtă bine este, inevitabil, un bumerang la care ar trebui să ne gîndim mai des.
Ghid de depistat wink wink uri la Minsk! jpeg
Care e faza cu Big Brother?
Judecătorii constituționali români atacă în mod justificat privilegiile juridice ale serviciilor secrete, instituite prin legile lor de organizare (legi date la începutul anilor `90 și care reflectă foarte bine spiritul acelei Românii, a la Belarus).
Piketty şi datoriile istorice jpeg
Grexit
Şase ani de recesiune, cote de şomaj nemaiîntîlnite în Uniunea Europeană, o datorie externă exorbitantă. Grecia e în impas. Şi – din cîte se pare – va avea un prim ministru hotărît să negocieze dur şi riscant cu Europa.
Arta de a îmbătrîni jpeg
Poză de familie
Am citit Dilema de la primele numere. Am venit la facultate la București și, în camera mea minusculă de cămin, colecția cu numere de reviste creștea în fiecare săptămînă. Nu eram deloc genul care să trimită scrisori la poșta redacțiilor. Nici acum nu-mi vine să cred că am făcut-o.
Oameni ocupați  jpeg
La Dilema, de prin anii ‘90 încoace
Am scris, de destule ori, că mi-am dorit mult să lucrez la Dilema, de cînd am auzit de înfiinţarea ei, pentru că era singura revistă care nu era...chiar revistă. În sensul că, pe altă linie decît presa din anii 90, nu era scrisă fără acoperire, nu conţinea doar politică, nu avea parti pris-uri şi nici prejudecăţi împotriva subiectelor mici şi, aparent, insignifiante.
Ce vă (mai) enervează?  jpeg
Un Soare răcit
Pentru că nu mi s-a întîmplat mare lucru în săptămîna aceasta cețoasă, cu un soare zgîrcit. Și pentru că la începutul săptămînii viitoare voi participa la cîteva ateliere de scriere creativă cu copii talentați și isteți. Dar și pentru că în ultima vreme seara mă uit la Discovery Science...
Cum e să joci cu capul în jos jpeg
Cum e să joci cu capul în jos
În istoria de pînă acum, jucătorii români de tenis nu s-au împăcat foarte bine cu turneul de Mare Şlem din Australia. Mai în glumă, mai în serios, poate exista şi o explicaţie.
Re uniformizarea şcolară jpeg
SMS, e-mail, Facebook, creier
Sînt oameni care poartă discuţii filozofice pe SMS, ridică probleme existenţiale, se ceartă, se împacă, şi absolut totul prin intermediul sms-ului. Sînt oameni pentru care un email este un spaţiu mult prea mare de expunere, iar un telefon tradiţional este prea periculos pentru intimitate.
„New Horizons“ porneşte spre planeta pitică Pluton jpeg
„New Horizons“ porneşte spre planeta pitică Pluton
După cinci miliarde de kilometri parcurşi în nouă ani de zbor prin spaţiu, „New Horizons“ a luat curs spre planeta Pluton. „New Horizons“ va fi prima sondă spaţială care va survola, în iulie 2015, planeta pitică de gheaţă, de la marginea sistemului nostru solar.
Alexandru Andrieș & Dilema veche  jpeg
Alexandru Andrieș & Dilema veche
În 2014, a fost la Festivalul Dilema veche de la Alba Iulia, iar în toamnă revista noastră a organizat concertul său aniversar de la Sala Radio. A rezultat un digipack în ediție specială (DVD plus CD) care se distribuie cu Dilema veche din 22 ianuarie. Pentru această ocazie, ce putea fi mai potrivit decît o conversație cu Alexandru Andrieș?
Piketty şi datoriile istorice jpeg
Cu spitalul la clinică
Anchetatorii trebuie de-acum să facă analize pe text, să identifice metafore, să evalueze hiperbole şi să ghicească sensul epitetelor..
Ce se întîmplă în Nigeria jpeg
Ce se întîmplă în Nigeria
În 2009, am adoptat o fată din Nigeria. De fapt, am fost sponsorul ei de la distanță timp de un an. Eram în Franța, aveam o bursă destul de mare și m-am gîndit c-aș putea să fac și altceva cu banii decît să merg la concerte sau să-mi iau cărți și pantofi.
Povestitori și ascultători (întîmplători) jpeg
Povestitori și ascultători (întîmplători)
Mi se întîmplă tot mai des, în ultimul timp. Oameni necunoscuți, întîlniți pentru prima dată, încep să-mi povestească despre ei. Să-mi spună din problemele lor, părți din viețile lor care se cer rezolvate.