O aventură de-o noapte
Anul trecut, primisem pentru selecția de la TIFF aproape 100 de documentare. Îmi mai rămăseseră cîteva link-uri de văzut, care ajunseseră la mine mai tîrziu. Le păstrasem pentru ultima seară, înainte de momentul acela de victorie la care visam de ceva vreme, cînd trebuia să trag linie și să aleg acele 15 titluri care aveau să se regăsească apoi în programul festivalului.
Stockholm (Spania, 2013), în regia lui Rodrigo Sorogoyen, se rătăcise printre ele. L-am deschis și, deși mi-am dat seama imediat că nu era un documentar, ci un film de ficțiune, care ar fi trebuit să ajungă la Mihai Chirilov, am început să mă uit la el. Și nu m-am mai putut desprinde de ecranul laptop-ului pînă la sfîrșit.
Regizorul spaniol a cîștigat apoi Trofeul Transilvania, iar protagoniștii – premiile pentru cei mai buni actori. E un film în două personaje, care îți intră pe sub piele și știi că va rămîne acolo, oricîte povești de dragoste ai trăit, ai văzut sau vei mai vedea vreodată.
Rodrigo Sorogoyen a povestit că n-au avut finațare pentru Stockholm, ceea ce se întîmplă destul de rar în Spania. Cu toate astea, a vrut musai să-l facă. Cu resurse puține și în timp scurt, pentru că și-a dorit foarte tare. Și, cumva, toată această determinare se simte în film.
Totul se întîmplă într-o singură noapte. O noapte ca oricare alta. Un el și o ea se zăresc într-un club. Se privesc. Flirtează toată seara. Pleacă împreună, iar el încearcă să o convingă pe fată cît de tare s-a îndrăgostit. Și, mai ales, că e mult mai mult decît o aventură. Drumul celor doi, pe străzile misterioase ale unui oraș pustiu, e poezie curată. Băiatul aruncă în jocul seducției mult șarm, curaj și fantezie. E în stare de gesturi nebunești doar s-o convingă că trebuie să meargă împreună la el acasă. Ea nu se lasă convinsă ușor, dar pînă la urmă o face. Pînza de păianjen pe care el o țese o învăluie bine. Și pare sigură. Nu, nu e o poveste cu happy-end. Și cei doi nu vor trăi fericiți pînă la adînci bătrîneți. Căci, știm atît de bine că cele mai multe diamante strălucitoare sub clar de lună se dovedesc a fi niște tinichele ordinare la lumina zilei.
Și-apoi, aventurile de-o noapte e posibil să aibă regulile lor.
Situațiile sînt construite cu o atenție infinită, nici o replică nu sună fals, iar dramatismul privitului în oglinda celuilalt nu e altceva decît un joc periculos.
M-am tot gîndit la Stockholm în ultima vreme. Azi am aflat că, de pe 13 februarie, intră pe ecrane. De un lucru sînt sigură: o să mă duc încă o dată să-l văd.
