Un Soare răcit
Pentru că nu mi s-a întîmplat mare lucru în săptămîna aceasta cețoasă, cu un Soare zgîrcit. Și pentru că la începutul săptămînii viitoare voi participa la cîteva ateliere de scriere creativă cu copii talentați și isteți. Dar și pentru că în ultima vreme seara mă uit la Discovery Science - la minunatele programe despre Univers, galaxii, nebuloase și exoplanete. Voi publica aici o poveste „de sezon” pentru copii și pentru... ceilalți.
Stimabilul domn Soare a fost dintotdeauna prietenos şi îngăduitor cu planetele care se învîrteau în jurul său, în sistemul nostru solar. De multe ori le întreba cum o duc cu sănătatea, mai ales că unele dintre ele erau destul de vîrstă, dacă le mai supără meteoriţii sau dacă se înţeleg bine cu sateliţii lor naturali. Uneori, le invita la cîte un ceai, deşi planetele se plîngeau mereu că ceaiul era prea fierbinte şi prăjiturele prea arse. Totuşi, stăteau ore în şir la taclale, bîrfind tot ce mişca prin galaxie.
Totul a mers bine pînă în ziua în care Soarele a răcit. Dintr-odată a început să tuşească şi să strănute, pe la prînz a făcut şi un pic de febră şi începuse să dogorească atît de tare încît pe Terra plantele au început să se usuce. Meteorologii au anunţat cod galben, iar oamenii s-au adăpostit prin case, din cauza caniculei.
Spre seară, Soarele se simţea din ce în ce mai rău. Îl durea capul, aşa că s-a băgat în pat mai devreme decît de obicei. Şi tot în pat a zăcut şi în următoarele zile.
-Hei! N-ar trebui să trecem pe la Soare, ca să vedem cum se mai simte? i-a strigat Mercur, de pe orbita sa, lui Venus care tocmai îşi storcea un crater într-o oglindă. Am auzit că e foarte bolnav.
-Şi dacă e ceva contagios? i-a replicat înţepată Venus. Am auzit că bîntuie gripa prin Univers, e un virus necunoscut care îţi vine repede de hac. N-am nici un chef să mă îmbolnăvesc şi eu, mai ales acum… nu vezi ce erupţie de cratere mi-a apărut pe obrazul stîng?
Nici celelalte planete nu l-au vizitat pe Soare, din acelaşi motiv. Toate se temeau să nu se molipsească. Uranus a spus că era prea bătrîn ca să se expună la astfel de riscuri, Pluto a zis că Soarele stă prea departe, Jupiter se plîngea că s-a îngrăşat mult în ultima vreme şi că nu se poate deplasa. Pămîntul s-a scuzat, pretinzînd că e prea ocupat cu locuitorii săi care îi dădeau mult de furcă, căci iar se apucaseră să foreze şi să sape gropi în scoarţa terestră, în căutare de te miri ce bogăţii minerale. Totuşi, i-a trimis printr-o cometă un pliculeţ cu o infuzie de plante contra răcelii şi gripei.
Aşadar, bietul Soare, scuturat de accese de tuse şi de frisoane, n-a primit nici un semn de viaţă şi nici o urare de grabnică însănătoşire din partea planetelor pe care le ocrotea şi le lumina, de atîta amar de vreme. Trist şi bolnav cum era, a început să-şi pună întrebări şi să tragă concluzii pripite. „M-am înşelat în privinţa lor! Credeam că sîntem prieteni. M-am purtat întotdeauna frumos cu ele, cînd aş fi putut să fiu un Soare cu dinţi, capricios şi afurisit! Cîtă lipsă de recunoştinţă!”.
Atunci, Soarele a decis să-şi schimbe atitudinea şi brusc, s-a răcit. O fi fost şi din cauza bolii, însă a devenit dintr-odată distant şi indiferent. În acel moment în sistemul nostru solar, parcă s-a stins un bec. Nu se stinsese chiar de tot, mai pîlpîia slab şi rece, ca un neon defect.
-Ce se întîmplă?! a întrebat Saturn. Mi-au îngheţat inelele de frig!
-Ce face Soarele? Nu ne mai dă lumină? a spus şi Neptun, dîrdîind.
-Ce-i cu bezna asta? Nu mai văd nimic! a suspinat Venus. Tocmai încercam să mă fardez…
Însă situaţia era cu adevărat dramatică pe Pămînt, singura planetă locuită. Temperatura a coborît sub minus o sută de grade, iar meteorologii n-au reuşit să recunoscă acest fenomen, însă au dat o avertizare stranie de cod violet. Oamenii, de la polul Nord şi pînă la Ecuator au intrat în case, căci afară nu mai era de stat şi au pornit toate caloriferele şi sobele pe care le aveau. Pămîntul a început să duduie ca un cuptor încins, alimentat cu propriile sale resurse. Însă nu pentru multă vreme, căci era clar că venise Sfîrşitul Lumii.
Pămîntul care era ataşat de oameni s-a apucat să scrie o lungă petiţie către Soare, însă n-a primit nici un răspuns. „Ce planete ipocrite! S-o creadă ele că de acum încolo va mai fi loc de bună ziua!”, şi-a zis înciudat Soarele, după ce a citit petiţia. „Aşa cum lor nu le-a păsat cînd au aflat că sînt bolnav, aşa n-o să-mi pese nici mie!”.
Tot Pămîntul le-a convins pe celelalte planete să ţină un sfat.
-Îmi mor oamenii pe capete! a oftat Pămîntul. Trebuie să facem ceva.
-Tu şi oamenii tăi! a sărit înfumuratul Jupiter. Eu de trei zile nici nu-mi mai simt scoarţa, iar frigul este exact ce nu-mi trebuie la reumatismul meu!
-Eu nici nu mai văd pe unde calc, se tot jelea Pluto care era atât de departe de Soare. Cred că am ieşit de mult de pe orbită!
Pînă la urmă, planetele s-au hotărît să-şi facă curaj şi să-şi viziteze astrul. S-au oprit la o mică distanţa de el, neştiind în ce ape se scaldă.
-Dragul nostru Soare, a început Venus, cu o voce mieroasă. Cum te mai simţi?
-N-ai vrea să-ţi facem un ceai sau… o frecţie? a îndrăznit Pluto.
N-au primit nici un răspuns.
-Uite cum stă treabă! a mîrîit Jupiter, după un lung moment de tăcere. Eşti un egoist. Tu chiar nu-ţi dai seama că noi depindem de tine? Nu poţi să ne laşi baltă!
Chiar atunci l-au văzut pe domnul Soare suflîndu-şi nasul într-o batistă şi cărînd o valiză mare, în timp ce-şi părăsea domiciliul său de veacuri.
-Ce faci? Unde pleci?! a intrat în panică Saturn.
-Mă mut într-un alt sistem solar, a răspuns Soarele scurt şi tăios. Poate voi avea mai mult noroc şi voi găsi alte planete care să ţină la mine sincer, nu din alte interese!
Planetele l-au implorat pe Soare să rămînă, dar n-a fost chip. Se îndepărta cu paşi mari, iar un pas de-al lui era cât o mie de ani lumină. În sistemul nostru solar se făcea din ce în ce mai frig şi mai întuneric.
-Nici măcar la bieţii oameni nu te gîndeşti?! a strigat disperat Pămîntul, în urma lui. La oameni, la toate animale şi plantele pe care le găzduiesc de mii de ani şi care supravieţuiesc datorită ţie? Ei ce vină au că te-ai supărat pe noi?
Soarele s-a oprit şi a întors capul. A durat ceva timp să-şi amintească de oameni care pentru el erau nişte făpturi microscopice. Ştia despre ei doar de la Pămînt care se plînsese de nenumărate ori că şi-ar fi dorit să fie o planetă nelocuită, deşi era evident faptul că ţinea la ei.
-Chiar ieri am băut o infuzie de plante, apoi m-am simţit ceva mai bine. Oamenii tăi mi-au trimis-o?
-Da, minţi doar pe jumătate Pămîntul, căci proprietăţile vindăcătoare ale acelor plante pe care care le trimese de dimineaţă, via cometă fuseseră descoperite de oameni de-a lungul vremii.
Domnul Soare îşi încetini paşii.
-Ei bine, pentru oamenii tăi sînt de acord să mai rămîn cîteva sute de mii de ani pe aici! spuse el într-un tîrziu. Dacă n-au lumină şi căldură nu pot cultiva şi culege plantele acelea care aproape că m-au vindecat. Hapciu! Mă duc acasă ca să-mi mai fac un ceai…
Îşi suflă iarăşi nasul şi se întoarse din drum, apoi îşi luă în serios rolul de soare şi începu să strălucească din nou.
Pe Pămînt, meteorologii au anulat codul violet şi oamenii au ieşit veseli din case. Pămîntul se reîncălzea treptat, natura revenea la viaţă.
De atunci, planetele au reîncercat în zadar să se împrietenească cu domnul Soare, linguşindu-l în fel şi chip. Nu le-a mai invitat niciodată la un ceai şi n-a mai stat cu ele la taclale. Doar din cînd îl cînd îl mai chema pe Pămînt la cină ca să-i povestească de oamenii lui.
