Dilema, bineînţeles!

Elena ENE
2 februarie 2015
Dilema, bineînţeles! jpeg

Eu, oriunde aş fi, dacă închid o uşă în urma mea, mă liniştesc şi deschid Dilema veche, simt că am ajuns acasă.

Dintotdeauna. Adică de la apariţia Dilemei, din ’93.

Din timpul cînd, fiind tînăr, eşti fericit. Ai copii mici şi lumea ta se schimbă. Eşti liber! Adică eşti liber să îţi cauţi fericirea cum te pricepi; sloganul despre fericirea tabu a căzut. Vremurile sînt în faţa ta, iar tu încerci să scoţi ce e mai bun din ele şi din tine. Din educaţia pe care o ai, din ideile tale, din atuuri şi din ce s-o mai ivi. Ţi-e clar, deja, că nu vei fi lăsat să scoţi ce ai vrea tu din viaţa ta. Ai de plătit pentru cum gîndeşti, pentru ce poţi face şi pentru ceea ce faci diferit. Mai întîi, politic, eşti plin de revoltă. Trebuie să te resemnezi, pentru încă mult timp, că aproape nu ai nici un cuvînt de spus în faţa celor care înţeleg din libertate doar datul din coate şi avantajul de a avea acces la borcanul cu miere - posesiunile Statului. Ţi-e greu să-ţi creşti copiii într-o realitate paralelă. Pentru ei, pentru toată lumea, ştii că va veni un moment în care ,,liber'' va însemna a conştientiza că ai posibilitatea de a o lua de la început.

Din vremurile sordide în care fericirea globală îţi tortura fiinţa, tinereţea, gusturile, vocaţia, din care te zbaţi să ieşi, ştii că va rămîne ceva nepreţuit pentru alţi tineri, cu alţi copii, într-o altă lume. Sau poate în acceaşi, mai bună.

Bucură-te de ceea ce eşti, de ceea ce ai, îţi spui, şi bucură la rîndul tău!

A poi, fă ceva! Educă-te cum consideri mai bine, exprimă-te cum crezi că e corect şi mai ales ocheşte oamenii care ştiu să recunoască libertatea. Cei care fac lumină. 

Mai întîi a fost Revista 22. Curajoasă, francă, bogată în idei, în informaţii, voce a unor oameni care iubeau adevărul. În timp, Revista 22 a început să-ţi pară puţin cam angajată. Ai fi vrut să te ajute să te deschizi lumii şi ideilor, dar în faţă căilor deschise să te lase să-ţi alegi singur drumul. Să poţi rămîne cîte o clipă  în faţa revistei şi să reflectezi la rănile tale, la ai tăi, la visurile tale. Să te inspire. Te maturizai, te bucurai din plin de anii fericirii efervescente şi  înţelegeai că nu revoltă e sîmburele pe care vrei să-l dai mai departe vremurilor ce vor veni. Ce voiai mai mult,  în afara ta, în afara alor tăi şi a legăturilor din aur curat care v-au făcut fericiţi, n-ai şti să spui limpede. Poate voiai să fii naiv, în siguranţă, poate să munceşti ce-ţi place, poate să găseşti oamenii pe care să te poţi baza pentru a face lucrurile aşa cum consideri tu. Sigur voiai să-ţi vezi copiii încrezători, să-i vezi că urmează o vocaţie, o decizie, un drept, şi că răzbat! Că sînt fericiţi cu ce au, cu ce fac, cu ce obţin pas cu pas. Să-i vezi mulţumiţi să facă un salt, chiar mic, Astăzi. Să-şi asume o greutate, să facă un efort  pentru civilitate şi pentru prosperitate. Să le fie străină impostura şi religia urii. Să-şi dorească să devină oameni, nu granguri. Să aibă alături prieteni, mentori şi muze, nu marote. Ţi se pare că valoarea adăugată comunităţii de copiii tăi nu ar fi mai mare doar pentru că s-ar alătura celor puternici, celor patrioţi, celor credincioşi. Afişarea cu ideile de-a gata parcă arată altceva, poate o dorinţa de afirmare. Or, afirmarea nu ţi se pare destul. Ceea ce creşte sub coajă te preocupă mai mult decît ceea ce se vede. Te gîndeşti mereu la ce ar putea strica armonia. La cucuiele sufleteşti ale unui copil crescut de părinţi absenţi sau agăţaţi de o slujbă, de un statut, de o mentalitate. Lipsurile,  şomajul, concursurile, pierderea siguranţei materiale te sperie mai puţin decît criteriile greşite.

Eram pe atunci avizi de alegeri înţelepte şi de fapte susţinute. Doream să fim capabili şi să putem cultiva în copiii noştri discernămîntul şi responsabilitatea. Să aprindem scîntei în masele de cetăţeni care, devenite de-acum cote de piaţă, nu păreau să fi învăţat să se afirme şi să se exprime că voinţă liberă. Să punem piedici reale şi durabile în calea birocratizării eternelor metode oficiale de înhăţare a economiei libere. 

Vitamina noastră s-a numit, de douăzeci şi doi de ani încoace, Dilema.
 

Dilema a fost de la început şi a rămas fără nici o întrerupere şi un vaccin împotriva descurajării pe care ai fi simţit-o dacă ai fi lăsat zgomotele vremii să te asurzească, dar şi delicatesă spirituală, proaspătă şi acordată în ton şi în nuanţă.

Redactorii de la Dilema, cu un stil simplu şi rafinat, dincolo de evoluţia lor profesională, socială şi politică, sînt oamenii apropiaţi care au tot despicat firul în patru despre năzuinţe la care ai vibrat, despre valori pe care le împărtăşeşti. Aşa ai scos-o la capăt, săptămînal,  ani de-a rîndul, în fiecare weekend, şi cînd în casă se învăţa pe rupte, şi cînd eram în vacanţă. Uşor, uşor, întreaga familie avea acelaşi tabiet, iar  acesta s-a numit Dilema.

Mă gîndesc ce au însemnat în utimii douăzeci şi doi de ani pentru pentru mine şi pentru ai mei. 

Sever Voinescu, cel care, alături de Dan Ciobanu, profesorul de drept constituţional (rejectat în mod inept din învăţămîntul de tip nou de către Iorgovan&co.), analizînd săptămînal concepte juridice de interes cotidian, m-a ajutat să-mi fie limpede că Statul nu-i o vietate, dar că el poate, şi trebuie, să funcţioneze logic, prin instituţii interdependente, iar legea trebuie să conţină un miez, pe care de altfel îl intuieşti atunci cînd te mai revolţi. Acest miez de logică şi bun simt ar trebui să stea la baza organizării comunităţii.

Andrei Pleşu, omul care foloseşte exact atîtea cuvinte cîte sînt necesare şi se referă pertinent şi concludent la ciorovăielile cotidiene.

Anca Manolescu, cea mai de încredere sursă în materie de doctrine şi credinţe.

Magdalena Boiangiu, Radu Cosaşu, Adrian Cioroianu, Gabriel Giurgiu, Tudor Octavian, Lucian Mîndruţă, Eugen Istodor, Iaromira Popovici, Teodor Baconski, Peter Singer, Maria Iordănescu, Mircea Kivu, Radu Naum cu ştirile prezentate încă la cald şi disecate fără pripeală.

Stela Giurgeanu, Adina Popescu, Luiza Vasiliu, Ana Maria Sandu, Selma Iusuf, întotdeauna proaspete, sensibile şi adevărate.

Constanţa Vintilă Ghiţulescu, un amestec ideal de specialist riguros şi poliţist de moravuri talentat.

Cătălin Ştefănescu, cel care pune punctul pe i.

Vintilă Mihăilescu, cetăţeanul înţelept. Are acea rubrică pe care nu aş rata-o, feri-t-a Dumnezeu,  dacă ar trebui să aleg o singură pagină din revistă.

Din cînd în cînd îi citesc pentru actualităţi fierbinţi pe Ovidiu Nahoi, Cristian Ghinea, Marius Chivu, Mircea Vasilescu.

Cu ochii'n 3,14 (cu care îmi încep întotdeauna dedulcirea săptămînală), Dilemateca (păcat că nu mai apare), Dilematix, pentru abordarea pe larg a cîte ceva…de văzut şi altfel.

Codrin Liviu Cuţitaru, universitarul cu pastila de rîs sănătos. 

Rodica Zafiu, Liviu Papadima, Andrei Manolescu - pentru analize despre cum era şi cum mai este.

Vremurile au zburat, iar cel tînăr şi fericit nu mai este. Nici copiii nu mai sînt copii.

Dilema veche este, însă, clar, una dintre cele trei constante ale vieţii mele (casă, tramvaiul 1 şi revista preferată - Dilema). Dintre ele trei, casa şi revista chiar fac parte din mine. Tramvaiul 1, ca atîtea alte aspecte ale vieţii noastre de bucureşteni reatebişti, mai puţin. Nu atît din cauza  traseului său giumbuşlucar (în unele perioade străbate circular o mare porţiune din oraş, alteori te lasă baltă pe un segment de linie şi  întoarce, dar îl regăseşti, culmea, şi poţi continua călătoria  cîteva staţii mai încolo. Iar alteori, tramvaiul 1 are pur şi simplu două variante: 1 care merge pe şoseaua x şi 1 care o ia pe bulevardul y), cît pentru lipsa mea de comuniune cu oamenii alături de care călătoresc, chiar dacă mă văd cu ei zilnic.

Casa şi revista Dilema mi-au dat însă înapoi, mereu, chiar şi în cele mai grele momente ale vieţii, o parte din bucuria cu care le-am deschis. Acasă ştiu că mă aşteaptă umbrele, miresmele şi gîndurile, ca nişte raze ale celor dorite de-a lungul anilor. În revista Dilema, la fel, găsesc aerul curat al ideilor chibzuite, reflexia acelor îndoieli care au luminat spirite şi vor mai lumina, ecoul judecăţilor pe care Dumnezeu ne lasă să le anticipăm. Toţi merităm să ne bucurăm, să ne bucurăm unii pe alţii şi să cîntărim cu umor consecinţele buclucurilor în care ne trezim uneori. 
 

Cînd am auzit că o ziaristă cu care am rezonat ani de zile (pînă cînd, fără nici un fel de fobie, m-am depărtat de revista la care scria din motiv de evoluţie personală) a numit Dilema mea  ,,o revista slabă''… m-am întristat. Am luat personal această nedreptate (deocamdată, Dilema veche  are cel puţin standardul necesar unei apariţii de înalta ţinută culturală), această lipsă de fair play . Ne-ar fi fost mult mai bine tuturor să fi fost scutiţi în aceşti ani frumoşi şi grei de astfel de judecăţi prost adresate. 
 

Din partea mea, decît să nu fi avut de ales, pe gustul meu, între cel puţin două reviste în care să îmi regăsesc preocupările, mult mai bine, de mii de ori preferabil, a fost să am şi revista de suflet şi posibilitatea de a citi din cînd în cînd şi o alta, cu ton previzibil, cu puncte de vedere constante (deşi prea fixată pe o cauză).

La mulţi ani, Dilema veche, să ne trăieşti şi să te înnoieşti pe inima noastră, să te găsim tot aşa, foaie cu foaie, prin casă, incitantă, ani mulţi!

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Alegeri fără zvîc. Pariem?
Poate că și pandemia a făcut ca alegerile parlamentare din acest an să fie un eveniment mai degrabă șters.
O scrisoare deschisă    Spre cine? jpeg
O scrisoare deschisă... Spre cine?
În compoziţia credinţei de tip ÎPS Teodosie nu intră nici fir de grijă faţă de semenii care nu i se alătură.
Trump vs Biden – va recunoaște cineva? jpeg
Trump vs Biden – va recunoaște cineva?
Una dintre cele mai importante tradiții ale democrației americane este în pericol: recunoașterea înfrîngerii.
„Luați l acasă” jpeg
Oglinzi
Mie îmi rămîne agățat de creier cuvîntul „doamnă”, pe care el îl spune într-un fel apăsat și solemn.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
Cred că s-au săturat și ei...
Ruptura în societatea americană este atît de mare încît cele două triburi nici măcar asupra condamnării violențelor de stradă nu au mai căzut de acord.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
USL, un zombi care încă bîntuie
Lăsați USL în pace! E o amintire urîtă, o greșeală pe care foarte puțini au evitat-o.
„Luați l acasă” jpeg
Seinfeld Forever
Aș recomanda o cură de Seinfeld oricui simte că se ia prea în serios.
„Luați l acasă” jpeg
Să fii în gîndul cuiva
E greu de primit acest dar nesperat ca cineva să ne placă exact pentru ceea ce sîntem: cu eșecurile, fricile, nesiguranțele noastre.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.