Povestitori și ascultători (întîmplători)
Mi se întîmplă tot mai des, în ultimul timp. Oameni necunoscuți, întîlniți pentru prima dată, încep să-mi povestească despre ei. Să-mi spună din problemele lor, părți din viețile lor care se cer rezolvate.
Așa, dintr-o dată. Mă urc într-un taxi și șoferița mă întreabă unde merg. Din aproape-n aproape, aflu că doamna respectivă are o fată. Vorbim despre copii, și cheltuieli...Aici se pare că e punctul nevralgic pentru șoferița mea: copii, cheltuieli, nemulțumiri...Pe scurt, fata ei și-a găsit de lucru într-un loc în care e mult de muncă și se cîștigă puțin. Și unde e foarte nemulțumită. De fapt, mama îi găsise jobul, și fata se plînge tot timpul de el...Încet-încet, aflăm că ce o nemulțumește mai tare pe mamă e fostul iubit al fetei, care nu e chiar fost, și e mult mai mare decît aceasta...
Ajungem și plecăm de la destinația unde doar trebuia lăsăm ceva, fără să mai realizez unde sînt. Mașina doamnei e o capsulă a timpului care m-a dus, cam pentru o oră, într-o altă vreme: cea a șoferiței și a dramelor ei. ”Drame” poate părea un cuvînt ori prea gonflat, ori prea ironic. De fapt, e potrivit: pentru oamenii care le trăiesc, chiar sînt drame...
Un alt șofer de taxi, destul de tînăr, îmi spune, din start, că nu prea cunoaște străzile din București. Din vorbă-n vorbă, aflu că a fost plecat, destul timp, la muncă în străinătate. ”A fost bine?” îl întreb. ”A fost senzațional”, îmi răspunde. ”Doar că m-am despărțit de nevastă. A făcut o depresie”. Repetă că, totul, acolo, a fost minunat. Își dorește să se întoarcă. Doar că ea e încă aici, stă la părinți după ce a fost mult timp în spital, și el încă mai speră...Sîntem aproape de Crăciun și-mi vine, aproape, să plîng...
Se pare că poveștile pe care oamenii tind să le împărtășească sînt, mai ales, cele triste...Ele îi apasă pe eroii lor, și stau undeva, la îndemînă, gata să izbucnească cînd apare vreo ocazie. Ocazia e, presupun, un semen care pare bun ascultător. O fi ceva pe chipurile unora dintre noi, în felul în care vorbim și privim, ori zîmbim, care-i face pe alții să nu ne considere strict niște monștri indiferenți și egoiști și să ni se destăinuie.
Din păcate, există și reversul. Dacă postura de ascultător e flatantă, întrucîtva, cea de...intervievat e agasantă. Un alt șofer de taxi, cam imediat ce am intrat în mașină, a început să mă ia la întrebări: unde lucrez/ ce copil am - fată, băiat/ cîți ani are/ etc. Am simțit, din prima, că nu-i voi divulga nimic esențial. Nimic din postura lui nu aducea a ascultător...
